ICCJ. Buna-credinţă la cumpărarea imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995
23 septembrie 2014 | Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că în cazul în care, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil în temeiul Legii nr. 112/1995, într-un recurs în anulare, Curtea Supremă de Justiţie a pronunţat o hotărâre prin care a respins acţiunea în revendicare a foştilor proprietari, cumpărătorii au fost de bună-credinţă, actul de vânzare neputând fi anulat în baza dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Înalta Curte a arătat că prin judecarea acestei căi extraordinare de atac s-au tranşat în mod irevocabil pretenţiile de revendicare a imobilului în litigiu, consolidându-se calitatea de proprietar cu titlu valabil a statului. Prin urmare, cum la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare fuseseră deja epuizate căile legale pentru realizarea dreptului de proprietate, Înalta Curte a statuat că „obligaţia generală de conduită a părţilor contractante, de prudenţă şi diligentă – implicând inclusiv informarea clară asupra situaţiei juridice a imobilului, dar şi asupra posibilităţilor efective pe care fostul proprietar le mai putea valorifica în viitor pentru retrocedarea imobilului – a fost pe deplin respectată”. (Decizia nr. 393 din 6 februarie 2014 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect cerere de restituire imobil în temeiul Legii nr. 10/2001)
