Robert Cazanciuc s-a întâlnit cu echipa de evaluare a progreselor înregistrate în cadrul MCV
23.09.2014 | JURIDICE.ro

Robert-Marius Cazanciuc, ministrul Justiției, s-a întâlnit luni, 22 septembrie 2014, cu reprezentanții misiunii de evaluare a Comisiei Europene în România, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, informează Ministerul Justiției.
În cadrul întrevederii s-au purtat discuții cu privire la implementarea noilor Coduri şi operaționalizarea unui mecanism de monitorizare inter-instituțional care va conferi suportul necesar eficientizării acestui demers; echilibrarea volumului de activitate al instanțelor și parchetelor; finalizarea proiectului Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar și pregătirea pentru lansarea sa în dezbatere publică; adoptarea de către Parlament a proiectului de lege privind eliminarea pensiilor speciale pentru magistrații condamnați pentru fapte de corupție; continuarea implementării Strategiei Naţionale Anticorupţie; avansarea proiectului Justice District; dezvoltarea laturii de cooperare a MCV prin luarea în considerare a dimensiunii europene a unor problematici orizontale (e.g. durata de soluţionare a cauzelor, încărcătura instanţelor, supraaglomerarea penitenciarelor, corupţia în domeniul achiziţiilor publice) care afectează numeroase state membre ale Uniunii Europene, precum şi abordarea integrată a posibilelor soluţii trans-statale de remediere a acestora.
În perioada 22-26 septembrie 2014, echipa de evaluare va avea întâlniri cu reprezentanţi ai Curții Constituționale, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii, Școlii Naționale de Grefieri, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public, Agenţiei Naţionale de Integritate, Consiliului Național de Integritate, precum şi cu oficiali din cadrul altor instituții cu atribuții în domeniile vizate de condiționalitățile MCV.