Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
CRAZNIC
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Rezerva proprietății în dreptul comparat

23.09.2014 | Florin CIUTACU, Cristian MITROI, Dorel VLAD

În dreptul comparat, instituţia juridică a rezervei proprietăţii este recunoscută de doctrină, iar unele legi o reglementează.

1.1. Dreptul german

Potrivit art. 455 din Codul civil german: Dacă vânzătorul unui bun mobil şi-a rezervat până în momentul plăţii preţului rezerva proprietăţii, atunci se prezumă că transmiterea dreptului de proprietate s-a făcut sub condiţia suspensivă a plăţii preţului şi că proprietarul este îndreptăţit la rezoluţiunea contractului, în măsura în care cumpărătorul întârzie plata preţului devenită scadentă.

Pornind de la ideea protecţiei intereselor vânzătorului, în legislaţia germană au fost reglementate trei modalităţi diferite, pentru reţinerea dreptului de proprietate şi anume: A) rezerva simplă (enfachter Eigentumsvorbehalt); B) rezerva prelungită sau continuă (verlängerter Eigentumsvorbehalt); C) rezerva lărgită (erweiterter Eigentumsvorbehalt).[1]

A) În cazul rezervei simple de proprietate se înscrie clauza cu următorul conţinut: proprietatea mărfurilor nu este transferată către cumpărător, mai înainte ca vânzătorul să fi primit integral preţul care îi e datorat.[2]

B) Rezerva prelungită constituie modalitatea prin care se asigură protecţia intereselor vânzătorului, pentru situaţiile în care cumpărătorul ar proceda la revânzarea ori la transformarea mărfii, pe care nu a achitat-o integral. Această modalitate se poate concretiza în următoarele clauze[3]:
a) clauza privind subrogarea anticipată (varausabretretungsklauser), pentru situaţia când, înainte de plata preţului, cumpărătorul ar proceda la înstrăinarea bunului. Pentru această situaţie, părţile convin cedarea de către cumpărător, în favoarea vânzătorului, cu titlu de garanţie, a tuturor beneficiilor pe care le-ar obţine datorită unei asemenea operaţiuni comerciale;
b) rezerva transmisibilă de proprietate (weiergeleiteter Eigentumsvorbehalt), clauză mai puţin folosită în practica comercială. Ea constă în obligaţia pe care şi-o asumă cumpărătorul ca în cazul revânzării să îşi menţină, faţă de noul dobânditor, rezerva dreptului de proprietate, adică aceea pe care o convenise în contractul iniţial încheiat cu primul cumpărător.

C) Rezerva lărgită a proprietăţii constă în convenirea de către părţi a transferului proprietăţii către cumpărător, condiţionat nu numai de plata integrală a preţului mărfii, dar şi de executarea tuturor obligaţiilor pe care cumpărătorul le are faţă de vânzător, în temeiul unor contracte anterioare.[4]

Această clauză poate lua următoarele forme[5]:
a) rezerva legată de contul curent (Kontokorrentvorbehalt), caz în care transferul proprietăţii este condiţionat nu numai de plata preţului, ci şi de respectarea tuturor celorlalte obligaţii contractuale, anterioare ori chiar ulterioare faţă de cele care îşi au izvorul în vânzarea comercială convenită;
b) rezerva multiplă (Konzernvorbehalt), situaţie în care transferul proprietăţii este condiţionat nu numai de plata preţului unui anume produs, ci şi de îndeplinirea tuturor celorlalte obligaţii contractuale, rezultate din alte tranzacţii comerciale, chiar dacă aceste obligaţii au fost asumate de un concern din care vânzătorul face parte sau faţă de o filială a comerciantului vânzător, dar şi în situaţia când asemenea obligaţii revin altor comercianţi cu care vânzătorul se află în relaţii de parteneriat.[6]

1.2. Dreptul francez

Sub influenţa dreptului german, în Franţa, se admite fără discuţii existenţa clauzei de rezervă a proprietăţii.[7] Ea a fost consacrată în Legea nr. 335 din 12 mai 1980, lege de modificare a Legii din 13 iulie 1967 privind redresarea şi lichidarea judiciară. Legea din 25 ianuarie 1985 nu a revenit asupra modificării din 1980 (art. 115, 121 şi 122, care au devenit parte din Codul comercial francez, art. L. 621-115, 122 şi 123[8]). Consacrarea a fost desăvârşită de Legea din 10 iunie 1994, care fixează condiţiile revendicării.[9]

Potrivit art. 1 al Legii din 1980: Mărfurile care au fost transmise debitorului[10], fie în pază, fie pentru vânzare pe seama proprietarului, ca şi mărfurile care cel târziu în momentul livrării au fost vândute cu clauza suspensivă scrisă că proprietatea se transmite numai o dată cu plata preţului, pot fi revendicate, în măsura în care au rămas neschimbate. Prin art. 2 al legii s-a fixat un termen de patru luni (scurtat apoi la trei luni) de la data deschiderii procedurii falimentului în intervalul căruia vânzătorul să-şi poată revendica marfa. Art. 3 stabilea, în plan fiscal, că livrarea bunului către cumpărător dădea naştere la obligaţia virării de către vânzător a impozitului pe circulaţia mărfurilor. În sfârşit, art. 4 stabilea că, în cazul revânzării, vânzătorul iniţial avea un drept de încasare a preţului de la cumpărătorul secundar, cu alte cuvinte că acest preţ nu intră în masa pasivă în ipoteza falimentului cumpărătorului iniţial.[11]

Prin modificarea din 1994, legiuitorul a statuat că posibilitatea prelevării de rezerva proprietăţii este posibilă şi pentru contractele-cadru (contracte ce privesc livrări succesive într-un anumit volum de mărfuri pe o perioadă mai îndelungată de timp). Dreptul de revendicare a fost recunoscut prin această lege şi în cadrul mărfurilor fungibile în măsura în care depozitele cumpărătorului sub rezerva proprietăţii se găsesc mărfuri de aceeaşi calitate. Asemenea revendicare a devenit posibilă fără deteriorarea nici unei din ele.[12]

Prin reglementarea în dreptul falimentar a clauzei de rezervă a proprietăţii, s-a recunoscut vânzătorului dreptul de a pretinde bunul înapoi, ca fiind proprietatea sa, în ipoteza ajungerii în stare de faliment a cumpărătorului înainte de plata preţului. Înainte de această recunoaştere, vânzătorul sub rezerva dreptului de proprietate era privit ca un vânzător sub condiţie suspensivă[13], iar din perspectiva falimentului un simplu creditor chirografar.[14]

Cât priveşte rolul de garanţie al clauzei de rezervă a proprietăţii, s-a arătat că, dat fiind caracterul accesoriu al clauzei, aceasta îndeplineşte rolul de garanţie.[15] Acest rol îl priveşte pe vânzător şi pe avânzii-cauză ai acestuia.[16] Aceştia pot recupera bunurile vândute în integralitatea lor (consecinţă a indivizibilităţii garanţiei) şi nu vor suporta concursul celorlalţi creditori.[17]

1.3. Dreptul italian

În dreptul italian rezerva dreptului de proprietate este considerată ca o clauză a contractului de vânzare-cumpărare în contextul căreia cumpărătorul nu devine proprietarul mărfii decât după plata integrală a preţului, transferul riscurilor având totuşi loc în momentul predării bunurilor ce fac obiectul contractului. Principiile care guvernează vânzarea în rate (art. 1523-1526 Il Nouvo Codice civile[18]) se aplică şi vânzării cu clauza de rezervă a dreptului de proprietate. Păstrarea dreptului de proprietate trebuie consemnată prin clauză scrisă, pentru a putea fi opozabilă creditorilor cumpărătorului (inclusiv în cazul falimentului acestuia). În cazul neefectuării plăţii a cel puţin 1/8 din preţ, vânzătorul poate cere desfiinţarea contractului şi, pe cale de consecinţă, restituirea bunului (bunurilor). Dacă bunul este mobil, iar cumpărătorul revinde bunul, subdobânditorul de bună-credinţă devine proprietar, clauza de rezervă a proprietăţii rămânând astfel fără eficienţă juridică. De la aplicarea acestei reguli, art. 1524 alin. 2 face o excepţie în privinţa maşinilor-unelte, în general maşinile destinate producţiei de o anumită valoare, pentru care vânzătorul iniţial păstrează în continuare dreptul de proprietate, putând să-l opună subdobânditorilor. În clauza ce are ca obiect rezervarea proprietăţii este obligatoriu a se consemna că vânzătorul are datoria de a înregistra contractul de vânzare, în condiţiile legii italiene (art. 1524 alin. 3).[19]

1.4. Dreptul Statelor Unite ale Americii

În Uniform Commercial Code (UCC), ale cărui dispoziţii se aplică în 50 de state federale şi în Districtul Columbia, se stipulează că rezerva dreptului de proprietate constituie o garanţie, stipulată în favoarea vânzătorului (security interest).[20] Definiţia este dată deart. 1 Secţiunea 1-201, intitulată Definiţii generale, astfel: Dreptul de garanţie priveşte proprietatea bunurilor mobile, cât şi a celor imobile, potrivit destinaţiei lor, având ca finalitate asigurarea plăţii ori a executării altei obligaţii.[21]

Dreptul de garanţie amintit are efecte limitate deoarece vânzătorul îl poate opune numai cumpărătorului şi creditorilor chirografari, nu şi creditorilor privilegiaţi ori în cadrul procedurii falimentului. Pentru a-şi produce efecte mai largi, este prevăzută procedura consolidării rezervei de proprietate, care se realizează, în principal, prin notificarea făcută terţilor, concomitent cu înştiinţarea expresă a birourilor financiare publice, care funcţionează în fiecare stat. Data înregistrării notificării la aceste birouri dă şi ordinea de prioritate a creditorilor.[22]

1.5. Alte ţări care recunosc formal clauza de rezervă a proprietăţii

Vânzarea cu clauza rezervei dreptului de proprietate este reglementată şi în dreptul altor ţări.[23]

a) În Danemarca, potrivit Legii din 9 iunie 1982 privind vânzările pe credit, clauza privind reţinerea dreptului de proprietate prevede posibilitatea părţilor de a conveni rezervarea numai în privinţa mijloacelor de producţie şi la creditele folosite pentru procurarea unor bunuri destinate consumului.

b) În dreptul suedez, termenul rezervarea proprietăţii a fost înlocuit cu acela de drept de redobândire. Actele normative ce reglementează materia sunt: Legea din 1977 pentru vânzarea pe credit pentru consumatori; Legea din 1978 pentru vânzarea în rate între comercianţi şi particulari. Redobândirea vizează în principal următoarele aspecte: dacă livrarea a avut loc înainte de plata completă a preţului contractual, marfa va rămâne în proprietatea vânzătorului, până la efectuarea plăţii; cumpărătorul va acorda concursul său vânzătorului pentru măsurile care permit garantarea dreptului de proprietate al vânzătorului.

c) În Norvegia, Legea nr. 2 din 8 februarie 1980 privitoare la amanet şi ipotecă a înlocuit termenul de rezervare a proprietăţii cu cel de vânzare prin amanetare. Regulile stabilite de această lege conferă vânzătorului posibilitatea unei garanţii în cazul neefectuării plăţii împotriva cumpărătorilor, precum şi a creditorilor acestora. Alte două acte normative prevăd rezerva dreptului de proprietate: Legea nr. 9 din 21 iulie 1918 privind vânzarea în rate; Legea nr. 82 din 21 iunie 1985 privind vânzarea pe credit.

d) Potrivit Codului civil olandez, vânzătorului căruia nu i-a fost achitată marfa, are la dispoziţie, pe lângă clauza de rezervare a proprietăţii, şi alte mijloace pentru a-şi proteja dreptul său. Până la modificarea Codului civil din anul 1992, unul dintre aceste mijloace era dreptul de anulare retroactivă a contractului. Vânzătorul trebuia să se adreseze instanţei, făcând dovada că în contract nu a fost prevăzută clauza de rezervă a proprietăţii. După modificare, dreptul de anulare a contractului a fost menţinut într-o formă limitată, nemaifiind vorba de un efect retroactiv al hotărârii judecătoreşti. În dreptul olandez, rezervarea dreptului de proprietate este consemnată, în mod frecvent, în condiţiile generale de vânzare. Proprietatea rezervată trece, de plin drept, la cumpărător, în momentul plăţii integrale a preţului.

e) În Irlanda, rezerva dreptului de proprietate este permisă prin Legea vânzării de mărfuri din 1893, care nu conţine dispoziţii specifice legate de această clauză, dar, prin convenţia părţilor, o asemenea clauză poate fi inserată în contracte (secţiunile 17 şi 19 din lege permit).

f) Potrivit Codului civil al Marelui Ducat de Luxemburg, clauza rezervei de proprietate nu poate fi opusă terţilor, pentru motivul că mărfurile livrate devin o componentă a solvabilităţii aparente a cumpărătorului, formând, în virtutea solvabilităţii aparente între creditori, un gaj comun asupra întregului patrimoniu. Cu toate acestea, art. 546 din Codul comercial luxemburghez referitor la falimentul cumpărătorului permite încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu clauza de rezervă a proprietăţii.

g) În Republica Sud Africană, Credit Agreements Act 75 din 1980, modificată prin Legea nr. 9/1985, dispune că în vânzarea comercială cu rezerva dreptului de proprietate, cumpărătorul nu devine proprietarul mărfii, chiar dacă i-a fost transmisă în posesie, decât după plata integrală a preţului.[24]

1.6. Ţări în care legislaţia nu reglementează instituţia rezervei dreptului de proprietate

Clauza rezervei dreptului de proprietate nu cunoaşte o reglementare expresă într-o serie de state, aparţinând atât sistemului de drept romano-germanic, cât şi celui anglo-saxon.[25]

a) Codul civil austriac nu conţine nicio referire la rezervarea dreptului de proprietate. În practică însă o asemenea clauză a fost recunoscută de instanţele austriece ca fiind o convenţie adiacentă la contractul de vânzare-cumpărare de mărfuri sau de prestări de servicii. O asemenea vânzare este considerată un transfer de proprietate sub condiţie suspensivă. Cumpărătorul devine proprietar doar la momentul efectuări plăţii preţului convenit, iar transferarea riscurilor operează la momentul livrării produsului.

b) Deşi Codul civil spaniol nu conţine vreo dispoziţie privind rezerva dreptului de proprietate, Curtea Supremă a confirmat validitatea unor asemenea clauze.

c) În Belgia, o clauză privitoare la rezervarea dreptului de proprietate nu este opozabilă terţilor.

d) Doctrina juridică finlandeză consideră rezerva proprietăţii ca un transfer de proprietate sub condiţie suspensivă. Funcţia economică (faptul că este utilizată pentru a constitui o garanţie) este considerată, de asemenea, ca având o mare importanţă.

e) În Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, deşi nu este prevăzută expres de lege, clauza rezervării dreptului de proprietate este des folosită în practica comercială atât în forma rezervei simple, cât şi în forma rezervei prelungite.

f) În Hong Kong, deşi nu are o reglementare expresă, instanţele au recunoscut legalitatea convenirii de către părţi a clauzei rezervei dreptului de proprietate.


[1] Dorin Clocotici, Contractele comerciale încheiate pentru vânzarea bunurilor mobile, cu clauza păstrării proprietăţii de către vânzător, până la data achitării preţului. Unele aspecte ale răspunderii în transportul maritim internaţional, în Revista de drept comercial, nr. 1/1994, p. 43; Frédérique Ferrand, Droit privé allemand, Dalloz, 1997; Julian Teves, Rezerva dreptului de proprietate în dreptul german şi francez, precum şi perspectivele sale în dreptul român, în Dreptul, nr. 6/1998, pp. 102-112.
[2] F. Ferrand, op. cit., pp. 619-623.
[3] D. Clocotici, Contractele comerciale încheiate…, op. cit., p. 43.
[4] Idem, p. 44.
[5] Ibidem, p. 44.
[6] D. Clocotici, Contractele comerciale încheiate…, op. cit., p. 44.
[7] Michel Cabrillac, Christian Mouly, Droit des sûretés, ediţia a V-a, Litec, Paris, 1999, p. 436 şi urm.; M. Cabrillac, Ch. Mouly, op. cit., ediţia a VI-a, pp. 539-542; François Terré, Philippe Simler, Yves Lequette, Droit civil. Les obligations, Dalloz, ediţia a VII-a, Paris, 1999, p. 496 şi urm.; Philippe Malaurie, Laurent Aynès, Cours de Droit civil. Les sûretés. La publicité foncière, ediţia a IV-a, Édition Cujas, Paris, 1992, p. 275 şi urm.; Com. 23 ianuarie 2001, în Revue trimestrielle de droit civil, nr. 2/2001, cu notă de Pierre Crocq, pp. 398-399; Com. 3 aprilie 2001, Revue trimestrielle de droit civil, nr. 3/2001, cu notă de Pierre Crocq, pp. 631-634; Com. 10 iulie 2001, Revue trimestrielle de droit civil, nr. 4/2001, cu notă de Pierre Crocq, pp. 927-930. Pentru dreptul german, a se vedea: Fr. Ferrand, op. cit., p. 618 şi urm. Poate fi accesat aici.
[8] A se vedea şi Code de commerce, Dalloz, 2001.
[9] A se vedea M. Cabrillac, Ch. Mouly, op. cit., ediţia a VI-a, pp. 719-730.
[10] Cumpărătorului în contractul de vânzare-cumpărare, debitor în procedura de faliment.
[11] A se vedea, în acest sens, şi J. Teves, op. cit., pp. 114-115.
[12] Idem, p. 115.
[13] Practica judiciară a decis însă şi în sensul că asemenea vânzări sunt sub condiţie rezolutorie. În sprijinul idei că vânzarea este sub condiţie suspensivă s-a adus argumentul că o condiţie suspensivă în favoarea vânzătorului trebuie să ducă la executarea contractului, de vreme ce bunul este în posesia cumpărătorului şi că o condiţie rezolutorie, care ar duce automat la desfiinţarea contractului nu ar putea îndeplini acest rol şi, ca atare nu ar permite dezvoltarea relaţiilor comerciale (idem, p. 113, cu literatura juridică acolo citată – nota 44).
[14] Idem, p. 114.
[15] M. Cabrillac, Ch. Mouly, op. cit., ediţia a VI-a, pp. 540-542. Curtea de Casaţie franceză a decis că proprietatea rezervată, accesorie creanţei, se transmite o dată cu aceasta, în caz de subrogaţie personală – Com., 15 martie 1988, în Ph. Malaurie, L. Aynès, op. cit., p. 279, nota 45.
[16] Ph. Simler, Ph. Delebeque, op. cit., p. 498.
[17] Ibidem. Pentru admisibilitatea clauzei de rezervă a proprietăţii în privinţa vânzărilor imobiliare în dreptul francez, a se vedea Ph. Malaurie, L. Aynès, op. cit., p. 275.
[18] A se vedea Codice civile e le leggi complementari, ediţia 2001-2002, îngrijită de P. F. Lotito, V. Montano, D. Colzi, S. M. Lotito, Le Monnier, Florenţa, 2001, p. 334.
[19] A se vedea şi D. Clocotici, Contractele comerciale încheiate…, op. cit., pp. 53-55.
[20] U.C.C. § 1-201 (37), 9-12, Bankruptcy Code § 1. A se vedea şi Joseph R. Nolan, Jacqueline M. Nolan-Haley, M. J. Connolly, Stephen C. Hicks, Martina N. Alibrandi, Black¢s Law Dictionary, Abridged sixth edition, St. Paul, Minn. West Publishing CO., op. cit., p. 945.
[21] U.C.C. § 1-201 (37), 9-12, Bankruptcy Code § 1.
[22] Dorin Clocotici, op. cit., pp. 47-48.
[23] Idem, passim.
[24] A se vedea şi art. 1140-1143 C. civ. brazilian (Codul civil brazilian a fost aprobat prin Legea nr. 3.071 din 1 ianuarie 1916), potrivit cărora:
SEÇÃO II – DAS CLÁUSULAS ESPECIAIS À COMPRA E VENDA. DA RETROVENDA
Art. 1.140 – O vendedor pode reservar-se o direito de recobrar, em certo prazo, o imóvel, que vendeu, restituindo o preço, mais as despesas feitas pelo comprador.
Parágrafo único – Além destas, reembolsará também, nesse caso, o vendedor ao comprador as empregadas em melhoramentos do imóvel, até ao valor por esses melhoramentos acrescentado à propriedade.
Art. 1.141 – O prazo para o resgate, ou retrato, não passará de 3 (três) anos, sob pena de se reputar não escrito; presumindo-se estipulado o máximo de tempo, quando as partes o não determinarem.
Parágrafo único – O prazo do retrato, expresso, ou presumido, prevalece ainda contra o incapaz. Vencido o prazo, extingue-se o direito ao retrato, e torna-se irretratável a venda.
Art. 1.142 – Na retrovenda, o vendedor conserva a sua ação contra os terceiros adquirentes da coisa retrovendida, ainda que eles não conhecessem a cláusula de retrato.
Art. 1.143 – Se duas ou mais pessoas tiverem direito ao retrato sobre a mesma coisa, e só uma o exercer, poderá o comprador fazer intimar as outras, para nele acordarem.
1º – Não havendo acordo entre os interessados, ou não querendo um deles entrar com a importância integral do retrato, caducará o direito de todos.
– Se os diferentes condôminos do prédio alheado o não retrovenderem conjuntamente e no mesmo ato, poderá cada qual, de per si, exercitar sobre o respectivo quinhão o seu direito de retrato, sem que o comprador possa constranger os demais a resgatá-lo por inteiro.
[25] A se vedea şi D. Clocotici, Contractele comerciale încheiate…, op. cit., pp. 61-69.


Av. dr. Florin CIUTACU
Av. drd. Cristian MITROI
Av. dr. Dorel VLAD


Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan