Legea privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii
25.09.2014 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din data de 24 septembrie 2014 a fost publicată Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii.
Legea prevede că sumele încasate necuvenit, până la data intrării în vigoare a legii, cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se mai recuperează.
De asemenea, legea mai stabileşte că pensiile, indemnizaţiile sociale pentru pensionari şi indemnizaţiile pentru însoţitor provenite din debite şi recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a noii legi se restituie eşalonat, pe o perioadă de 5 ani calendaristici, începând de la data de 1 ianuarie 2015, prin plăţi anuale egale.
Restituirea se realizează pe baza cererilor depuse de către pensionari la casele judeţene de pensii, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, respectiv casele de pensii sectoriale.
Sumele ce urmează a fi restituite pensionarilor nu se actualizează cu indicele de inflaţie şi nu sunt purtătoare de dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate sau, după caz, impozitul, aferente debitelor scutite la plată nu se recuperează.
Nu fac obiectul scutirii de la plată şi al restituirii, potrivit prevederilor acestei legi, debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligaţiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activităţi independente.
Legea intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare datei publicării în Monitorul Oficial.