« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 
 1 comentariu

Discuţie teoretică asupra ordinii de drept interne în situaţia încălcării jurisprudenţei CJUE prin hotărâri judecătoreşti. Dreptul părţii de a acţiona în instanţă ulterior unei cauze CJUE. Autoritatea de lucru judecat
26.09.2014 | Dorinel ZOICAN

JURIDICE - In Law We Trust

Instanţele de judecată analizează cererile de chemare în judecată cu respectarea principiului dreptului de dispoziţie al părţilor (obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor – articolul 9 alineatul 2 din NCPC), şi examinează raportul juridic concret în temeiul normelor de drept aplicabile.

O problemă deosebită se poate întâlni în situaţia în care, după pronunţarea unei hotărâri definitive (sau irevocabile în temeiul CPC 1865), o parte poate face dovada că această hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea jurisprudenţei CJUE. Are ea deschisă o nouă cale legală de admitere a pretenţiilor sale ori o cale de atac? Autoritatea de lucru judecat, atât din punct de vedere al efectului negativ, cât şi al efectului pozitiv al acesteia, se opune admiterii unor asemenea cereri?

Pentru început, trebuie menţionat că acolo unde există o contradicţie între normele dreptului comunitar şi cele ale dreptului intern, se va aplica primul dintre acestea, în defavoarea celui de-al doilea, aşa cum arată prevederile articolului 5 din Noul Cod civil – „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”

Supun atenţiei trei (3) cauze CJUE care sunt foarte importante în ceea ce priveşte dreptul părţii de a invoca în mod direct, într-o nouă acţiune, jurisprudenţa comunitară, independent de existenţa unor hotărâri pronunţate de instanţele interne. Este de subliniat şi faptul că aceste aspecte nu au făcut până în prezent obiect de studiu al practicii judiciare, astfel încât modalitatea de interpretare a acestei probleme echivalează cu un mod incipient de a aborda tema în cauză.

Prezentarea jurisprudenţei CJUE ca izvor de drept care ar putea înlătura dreptul intern, chiar după ce acesta a fost aplicat, o voi efectua în mod succint, fără a prelua pasaje întregi ale cauzelor CJUE; mă voi referi numai la concluziile acestora şi la posibilele lor efecte.

1. Prima cauza la care vom face referire este cauza C-224/01, Kobler, în care CJUE a statuat că statele trebuie să repare prejudiciul cauzat persoanelor particulare prin încălcări ale dreptului comunitar şi atunci când, în cauză, încălcarea decurge dintr-o hotărâre a unei instanţe de ultim grad de jurisdicţie – prima parte a dispozitivului hotărârii Curţii. Prin urmare, dacă instanţa de cel mai înalt grad în sistemul de drept intern pronunţă o hotărâre irevocabilă, însă prin aceasta este încălcat dreptul comunitar, petentul are dreptul de a solicita repararea prejudiciului produs în acest mod, formulând o acţiune împotriva statului în procedura de drept comun, adică o cerere în faţa primei instanţe de judecată din sistemul său de drept. Cu atât mai mult cu cât se invocă încălcarea dreptului comunitar de către o altă instanţă decât cea mai înaltă instanţă din sistemul de drept intern, în temeiul jurisprudenţei CJUE, obligatorie instanţelor române, este admisibilă cererea de reparare a pagubei, faţă de care nu se poate opune autoritatea de lucru judecat generată tocmai de hotărârea care a produs prejudicii petentului. După cum vom vedea ulterior, autoritatea de lucru judecat nu ar putea fi admisă în fapt în noua cerere pentru că nu sunt îndeplinite elementele sale „constitutive”. Pentru o identificare mai clară a domeniului de aplicare al dispozitivului hotărârii CJUE în această cauză, prezint pe scurt starea de fapt din cauza Kobler: un profesor universitar al unei universităţi austriece a solicitat în instanţele austriece acordarea „primei de loialitate” prevăzută de legislaţia salarială austriacă pentru îndeplinirea condiţiei de vechime de cincisprezece ani în universităţile austriece, motivând faptul că are o asemenea vechime, deşi nu în toată perioada de timp a activat în universităţile austriece, vechimea fiind îndeplinită dacă ar fi luată în considerare durata serviciului în universităţi din alte state membre ale comunităţii. Acţiunea sa este respinsă, însă, definitiv şi irevocabil de instanţele austriece, după care această persoană formulează o nouă acţiune prin care solicită daune interese împotriva statului austriac – Republik Osterreich, pentru repararea prejudiciului pe care l-a suferit prin neplata indemnizaţiei speciale de vechime. Bineînţeles că această acţiune a fost introdusă pe rolul unei instanţe determinată prin aplicarea regulilor comune de competenţă materială – prima instanţă de drept comun din Austria. Din expunerea acestei stări de fapt se naşte prima problemă relevantă, şi anume dacă autoritatea de lucru judecat există din punctul de vedere al efectului pozitiv al acesteia, pentru că în ceea ce priveşte efectul negativ nu se poate invoca autoritatea întrucât atât partea pârâtă diferă (a două cerere se introduce împotriva statului), obiectul diferă (daune interese faţă de indemnizaţia salarială), cât şi cauza (legislaţia salarială – temei juridic în prima cerere, respectiv încălcarea dreptului comunitar în a doua cerere). Rămâne de analizat (în dreptul nostru intern) care ar fi efectul autorităţii de lucru judecat sub aspectul pozitiv al acesteia, respectiv al posibilităţii ca o instanţă să statueze într-o nouă cauză că situaţia juridică este alta decât cea pe care a statuat-o prima instanţă, având în vedere jurisprudenţa comunitară. Cauza despre care discutăm este una din anul 2001 şi pornim de la aceasta (deşi în materie există alte două cauze anterioare) tocmai pentru a putea defini prin eliminare domeniul lor de aplicare.

2. În cauza Defrenne, anterioară cauzei Kobler, este analizată problema perioadei pentru care se pot admite pretenţiile părţii prin raportare la data pronunţării cauzei CJUE. Astfel, efectul direct al unei dispoziţii din Tratatul Uniunii Europene (în prezent tratatul TFUE), aşa cum este interpretat de jurisprudenţa Curţii în această cauză, nu poate fi invocat în sprijinul unor revendicări referitoare la perioade de remunerare anterioare datei pronunţării hotărârii CJUE, cu excepţia cazului celor care au introdus anterior o acţiune în justiţie sau au formulat o cerere echivalentă – paragraful 75 din hotărârea curţii CJUE în cauza 43/75 Defrenne. În această cauză, a fost invocată nerespectarea principiului egalităţii de remunerare între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin, prevăzut de fostul articol 119 din tratatul CEE, iar prin hotărârea respectivă s-a hotărât că principiul de mai sus poate fi invocat în faţa instanţelor naţionale, care au obligaţia de a sigura protecţia drepturilor persoanelor care invocă principiul, adică, altfel spus, vor trebui să admită cererea în temeiul normei de drept comunitar, în situaţia în care sunt îndeplinite elementele necesare, însă efectul direct al articolului 119 CEE nu poate fi invocat în sprijinul unor revendicări referitoare la perioade de remunerare anterioare datei de pronunţare a acestei hotărâri – hotărârea Defrenne.

3. Asupra aceleiaşi probleme (însă într-un sens diferit), semnalăm existenţa hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care s-a pronunţat şi în cauzele conexate C-46/93 şi C-48/93, Brasserie du pecheur, respectiv Factortame Ltd Secretary of State for Transport. În paragraful 94 al hotărârii respective, se arată că „dacă s-ar admite că obligarea de reparare a prejudiciului care incumbă statului membru în cauză poate fi limitată doar la prejudiciile suferite după pronunţarea unei hotărâri prin care se constată o neîndeplinire a obligaţiilor, ar însemna să se pună în discuţie dreptul la repararea prejudiciului recunoscut de ordinea juridică comunitară”. De asemenea, în punctul 5 al dispozitivului hotărârii din cauzele conexate de mai sus se menţionează în mod clar că obligaţia statelor membre de a repara prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului comunitar care le sunt imputabile nu poate fi limitată doar la prejudiciile suferite după pronunţarea de către Curte a unei hotărâri prin care se constată o neîndeplinire a obligaţiilor. Observând considerentele hotărârii Curţii, se poate observa că această problemă a fost invocată de guvernul german în cauză, care a solicitat ca prin hotărâre să se limiteze eventualul prejudiciu reparabil care incumbă Republicii Federale Germania numai la prejudiciile produse după pronunţarea hotărârii în prezenta cauză, în măsura în care persoanele nu au introdus în prealabil o acţiune în justiţie sau o altă cerere echivalentă, având în vedere şi importanţa consecinţelor financiare ale acesteia pentru Germania. Cu alte cuvinte, guvernul german a susţinut că dacă hotărârea ce se va pronunţa va constata incompatibilitatea între o dispoziţie de drept intern şi normele tratatului CEE şi evident va constitui un temei prin sine însăşi pentru acordarea unor prejudicii, atunci prejudiciile ce se vor repara să fie numai acelea ulterioare hotărârii CJUE, iar nu şi pentru perioada anterioară hotărârii. Curtea a răspuns însă în mod clar că nu este necesară limitarea în timp a efectelor acestei hotărâri – paragraful 100 al hotărârii, întrucât condiţiile de acordare a despăgubirilor nu pot fi concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau extrem de dificilă obţinerea reparării prejudiciului. Altfel spus, după ce s-a pronunţat o hotărâre CJUE care denotă neconformitatea dreptului intern cu cel comunitar, petenţii prejudiciaţi pot solicita şi repararea pagubei pentru perioada anterioară hotărârii. În concluzie, dacă petenţii introduc o acţiune în justiţie pentru repararea unor prejudicii ca urmare a nesocotirii dreptului comunitar de către instanţă, în limita probării cuantumului prejudiciului, acţiunea se va admite, chiar pentru prejudicii anterioare hotărârii CJUE ce constată o incompatibilitate între norma internă şi norma comunitară.

Faţă de cele mai sus prezentate, se poate constata o neconcordanţă între hotărârea Defrenne, prin care nu se permite acordarea unor despăgubiri anterioare datei pronunţării unei hotărâri a CJUE, şi hotărârile Kobler şi Brasserie du pecheur în conexitate cu Factortame Ltd Secretary of State for Transport prin care, din contră, se permite acordarea unor despăgubiri anterioare. Însă, hotărârea Defrenne este cu mult anterioară celorlalte, fiind pronunţată în anul 1975, faţă de anii 1993 – hotărârea din cauzele conexate Brasserie du pecheur şi Factortame Ltd Secretary of State for Transport şi anul 2001 pentru cauza Kobler. În concluzie, se poate reţine că în sensul în care despăgubirile pot privi şi perioade anterioare unei hotărâri CJUE au fost pronunţate mai multe hotărâri şi cu dată mai apropiată prezentului decât hotărârea contrară, motiv pentru care ar trebui să conchidem că jurisprudenţa CJUE este în acest sens, al acordării despăgubirilor şi pentru perioada anterioară.

Este de subliniat că în materie contencioasă, în urma acestei jurisprudenţe CJUE, a fost introdus – în anul 2011 – un nou caz de revizuire, şi anume acela din articolul 21 alineatul 2 din Legea cu numărul 554/2004 a contenciosului administrativ. Se poate înţelege că jurisprudenţa CJUE mai sus învederată a determinat legiuitorul român să acţioneze în sensul de a da posibilitatea părţii să invoce printr-o cale procedurală încălcarea dreptului comunitar.

Conform acestei dispoziţii de drept intern – articolul 21 alineatul 2 din Legea cu numărul 554/2004, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare.

Această cale procedurală de drept intern nu poate acoperi însă toate situaţiile în care partea ar avea interes să invoce încălcarea dreptului comunitar deoarece impune în primul rând o limitare procedurală – numai prin cererea de revizuire, şi apoi o limitare temporală – un termen de 15 zile de la soluţionare, lăsând să se întrevadă că poate fi formulată numai atunci când hotărârea sau jurisprudenţa CJUE erau existente la momentul pronunţării instanţei interne, pentru că încălcarea priorităţii dreptului comunitar presupune existenţa jurisprudenţei CJUE – o hotărâre CJUE, adică tocmai situaţia din cauza Defrenne.

Putem astfel stabili că prin revizuirea specială din Legea contenciosului administrativ se poate invoca numai încălcarea priorităţii dreptului comunitar în cazul în care instanţa ar soluţiona o cauză, nesocotind o hotărâre CJUE. De exemplu, instanţa respinge o cerere de acordare a dobânzii fiscale aferentă achitării unei taxe de emisii poluante pentru perioada anterioară celor 45 de zile de la depunerea cererii de restituire, după pronunţarea cauzei Irimie. În această situaţie, partea poate formula cerere de revizuire, în termenul indicat de lege, invocând faptul că instanţa a nesocotit cauza Irimie.

Este însă important de analizat o altă situaţie, care se întâlneşte mult mai des în practică, şi anume aceea în care instanţele naţionale au respins acţiunea, iar după această soluţie se pronunţă o hotărâre CJUE, din care ar reieşi incompatibilitatea unei norme de drept intern cu dreptul comunitar, această normă de drept intern constituind tocmai considerentul/motivul respingerii a acţiunii.

În exemplul de mai sus, instanţele naţionale au respins cererea de restituire a dobânzii aferente unei taxe de emisii poluante cu motivarea fie că dreptul intern nu permite solicitarea acestei dobânzi direct în instanţă fără adresarea unei cereri prealabile către organul fiscal, fie că dobânda se acordă numai după un anumit termen de la data solicitării sale organului fiscal – articolul 124 Cod procedură fiscală, iar după respingerea cererii de instanţa naţională se pronunţă o hotărâre CJUE care statuează asupra incompatibilităţii acestor norme de drept intern cu dreptul comunitar.

Despre această situaţie discutăm atunci când avem în vedere cauzele CJUE de mai sus, în privinţa cărora va trebui să convenim că permit particularului a solicita despăgubiri atunci când o hotărâre anterioară a instanţei naţionale a nesocotit dreptul comunitar (Kobler), iar despăgubirea se poate acorda şi pentru perioada anterioară (Kobler şi Brasserie du pecheur în conexitate cu Factortame Ltd Secretary of State for Transport).

Aceste hotărâri CJUE constituie izvor de drept şi interpretate în acest fel pot fi invocate drept temei juridic în acţiunea în despăgubiri.

În situaţia promovării unei asemenea acţiuni, nu se poate pune problema autorităţii de lucru judecat faţă cu prima hotărâre prin care se respinge acordarea dobânzii fiscale pentru oricare dintre motivele de mai sus deoarece niciun element al autorităţii de lucru judecat nu este întrunit, astfel: în prima cerere pârâte sunt administraţiile financiare şi administraţia fondului pentru mediu, în ceea de-a doua acţiune pârât este statul român faţă de care se solicită despăgubiri; în prima cerere obiectul cererii este reprezentat de acordarea dobânzii fiscale, în cel de-al doilea dosar obiect al acţiunii este reprezentat de acordarea unor despăgubiri ca urmare a încălcării dreptului comunitar; în prima cerere cauza juridică este reprezentată de prevederea de drept intern în vigoare care stabilea modul în care se vor acorda dobânzile, în cea de-a doua cerere cauza juridică este reprezentată de jurisprudenţa CJUE ca izvor de drept, care permite particularului, în situaţia în care instanţele soluţionează cererea sa şi încalcă dreptul comunitar în soluţie, să poată acţiona şi primi despăgubiri şi pentru perioada anterioară hotărârii CJUE (hotărâre ce statuează incompatibilitatea normei de drept intern cu dreptul comunitar).

Prin urmare, în afara oricărei discuţii în materia autorităţii de lucru judecat, persoana care se declară vătămată prin soluţia de respingere a restituirii taxei speciale de înmatriculare auto, poate să deschidă un dosar separat în instanţă în care nu va solicita din nou restituirea taxei speciale, în contradictoriu cu administraţiile fiscale şi administraţia fondului de mediu, ci va cere ca instanţa să oblige statul român la plata unei despăgubiri ca urmare a faptului că instanţele naţionale au interpretat eronat dreptul comunitar atunci când au respins anterior restituirea taxei speciale. Temeiul în drept ar fi reprezentat într-o asemenea acţiune jurisprudenţa CJUE mai sus indicată – cauzele 43/75 Defrenne, C-46/93 şi C-48-93, Brasserie du pecheur, respectiv Factortame Ltd Secretary of State for Transport, respectiv C-224/01, Kobler, conform cărora statele trebuie să repare prejudiciul cauzat persoanelor particulare prin încălcări ale dreptului comunitar şi atunci când în cauză încălcarea decurge dintr-o hotărâre a unei instanţe de ultim grad de jurisdicţie. Ori, despăgubirea care se va solicita într-o asemenea cauză va fi reprezentată în principal din contravaloarea taxei speciale pe care instanţele naţionale au refuzat să o restituie petentului, încălcând astfel dreptul comunitar. În acest fel, pârât în cel de-al doilea dosar ar fi altul decât în cauza în care s-a respins cererea de restituire a taxei, şi anume statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, faţă de administraţiile financiare şi administraţia fondului de mediu.

Este de la sine înţeles că discuţia vizează numai situaţia în care instanţele interne au respins cererea de acordare a dobânzii fiscale pentru întreaga perioadă sau numai pentru o parte a sa, nu şi situaţia în care particularul formulează cerere de acordare a dobânzii pentru o perioadă pe care nu a solicitat-o anterior. În această situaţie, instanţele naţionale nu s-au pronunţat asupra acestei cereri – de exemplu nu se solicitase acordarea dobânzii fiscale anterior sau se solicitase, dar pentru perioada ulterioară celor 45 de zile de la depunerea cererii, iar prin cererea nouă se solicită dobânda şi pentru perioada de dinaintea termenului respectiv; în asemenea situaţii instanţele se vor pronunţa pentru întâia oară asupra solicitării.

Judecător Dorinel ZOICAN
Tribunalul Mehedinți

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Discuţie teoretică asupra ordinii de drept interne în situaţia încălcării jurisprudenţei CJUE prin hotărâri judecătoreşti. Dreptul părţii de a acţiona în instanţă ulterior unei cauze CJUE. Autoritatea de lucru judecat”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Perfect de acord cu actiunea impotriva statului (care are la baza conditiile Francovich – cele trei – precum au fost mentionate si in Kobler (de la paragr 51 in jos)… insa as adauga si posibilitatea chemarii in judecata, in solidum, si a judecatorilor care au semnat hotararea in ultima instanta *deoarece au comis o eroare de drept evidenta si mai ales pentru ca dreptul UE ofera posibilitatea tragerii instantei la raspundere, indiferent de dispozitiile nationale care ar cere si dovedirea relei-intentii a judecatorilor in comiterea erorii.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.