Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Drept penal

DNA-Alba. Luare de mită. Control judiciar, trimitere în judecată

26 septembrie 2014 | Adrian CONDRAȘOV, Paula VÂRBAN, Adrian CONDRAȘOV

DNA-Alba. Luare de mită. Control judiciar, trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului H. I., la data faptelor preşedinte al SCM ATCOM – Societate Cooperatistă Meșteșugărească și președinte al clubului de fotbal C.S.U Voința Sibiu, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009 şi ulterior, inculpatul H. I., în calitate de preşedinte al SCM ATCOM, a pretins şi primit, în mod eşalonat, cu titlu de mită, de la denunţători, bunuri în cuantum total de 71.239 lei (echivalent 16.567 euro) pe durata a două campionate de fotbal în folosul CSU Voinţa Sibiu, în legătură cu îndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale ale inculpatului, respectiv în scopul de a accepta amânarea plaţii chiriei, de a nu recurge la rezilierea contractului de închiriere şi la acţiuni în justiţie pentru evacuare şi recuperarea chiriei restante de la debitorii denunţători.
În perioada martie-aprilie 2014, inculpatul H. I., în calitate de preşedinte al SCM ATCOM, a pretins în mod direct suma de 200.000 euro în folos propriu, de la denunţători, în legătură cu neîndeplinirea ori cu efectuarea unui act contrar îndatoririlor sale legale, respectiv în scopul de a derula întreaga procedură de înstrăinare unui imobilul la preţul de 300.000 euro, preţ mult inferior valorii reale a imobilului, şi renunţarea la acţiunile promovate în scopul recuperării debitelor restante.

Concret, din stare de fapt consemnată în rechizitoriu au reieşit următoarele aspecte:
H. I., preşedinte al ATCOM – Societate Cooperatistă Meșteșugărească are o cotă de 19,46% din această societate care deține în patrimoniu mai multe spații comerciale în municipiul Sibiu. Unul dintre aceste spații a fost închiriat, în anul 2007, unei societăți comerciale deținute și administrate de către denunțători, pentru o chirie de 4.000 euro pe lună. În spaţiul respectiv a funcţionat un restaurant si, deși au desfășurat activitate, în special organizarea de evenimente festive – nunți și botezuri, societatea chiriașă nu a achitat cu regularitate chiria, înregistrând restanțe importante.
Cu toate că firma denunțătorilor nu a achitat chiria lungi perioade de timp inculpatul H. I., în calitatea sa de administrator al ATCOM nu a întreprins nicio acţiune împotriva acestora, nerecurgând nici la reziliere şi nici măcar la o acţiune pentru plata chiriei timp de mai mulţi ani, emiţând doar notificări, somaţii şi reeşalonări ale chiriei.
Pentru a nu se proceda la rezilierea contractului şi pentru amânarea plăţii chiriei pe care firma denunțătorilor o datora societăţii ATCOM, pentru spaţiul în care funcţiona respectivul restaurant, inculpatul H. I. a pretins şi ulterior a primit de la denunţători, pe parcursul a două campionate, contravaloarea meselor zilnice pentru membrii echipei de fotbal C.S.U Voinţa Sibiu.
Din momentul în care societatea denunțătorilor nu a mai livrat produse alimentare pentru echipa de fotbal – care în final a şi fost desfiinţată -, inculpatul a recurs la acţiuni în justiţie pentru recuperarea chiriei restante şi ulterior pentru evacuare, acţiuni promovate în anul 2013.
În cursul aceluiași an, inculpatul H. I. a iniţiat discuţii cu denunţătorii în cadrul cărora a solicitat diferite sume de bani ( în primă fază 250.000 de euro, sumă redusă apoi la 150.000 de euro) pentru a vinde imobilul închiriat către firma acestora, fără licitaţie şi la un preţ sub valoarea de piaţă, folosind o evaluare a spaţiului anterior amenajării restaurantului.
În perioada martie-aprilie 2014, după mai multe întâlniri pe care le-a avut cu denunțătorii, inculpatul H. I. a pretins în mod ferm suma de 200.000 euro pentru a vinde spaţiul denunţătoarei la preţul de 300.000 euro, preţ mult inferior valorii reale a imobilului şi contrar intereselor SCM ATCOM.
Tot în schimbul celor 200.000 euro, inculpatul a promis că va convoca Adunarea generală la ATCOM, va vota şi îi va convinge pe restul asociaţilor să voteze vânzarea imobilului în cauză către firma denunțătorilor la acest preţ.
După realizarea înțelegerii cu denunțătoarea, inculpatul H. I. a și întreprins acte materiale în vederea primirii mitei cerute, respectiv a convocat adunarea Generală a Asociaților ATCOM, unde vânzarea a fost aprobată la cererea și la prețul stabilit de acesta.
Ulterior, inculpatul H. I. a solicitat unui notar public să redacteze contractul de vânzare-cumpărare a respectivului spațiu și să întreprindă demersurile necesare la Oficiul de Cadastru pentru perfectarea vânzării. Demersurile inculpatului au fost însă dejucate ca urmare a intervenției organelor judiciare.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil aparţinând inculpatului H. I., până la concurenţa sumei de 71.239 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara, cu propune de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

Arbitraj comercial

:: sursa: www.pna.ro

Avocat Paula VÂRBAN
Adrian CONDRAȘOV

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership