Întrebare preliminară cu privire la competența exclusivă în materie civilă și comercială. UPDATE: CJUE a decis că cererea este inadmisibilă
19 ianuarie 2015 | Mihaela MAZILU-BABEL19 ianuarie 2015: Curtea de Justiție a stabilit că cererea este în mod vădit inadmisibilă. Pentru motivele de inadmisibilitate vădită, a se vedea aici.
***
29 septembrie 2014: Judecătorul din Budapesta se întreabă cu privire la competența exclusivă în materie civilă și comercială. (C-366/14)
Situația de fapt:
1. problema stabilirii instanței care dispune de competență exclusivă atunci când, în condițiile generale ale contractului, părțile contractante în litigiu au atribuit mai multor instanțe diferite competența de a soluționa litigiile survenite în legătură cu contractul
2. reclamantul are dreptul de a alege în mod liber între instanța desemnată a cărei competență este exclusivă și cea a cărei competență este facultativă
3. problema stabilirii dreptului material care este relevant pentru examinarea contractului atunci când, în condițiile generale ale contractului, părțile au desemnat dreptul intern al mai multor state membre ca fiind dreptul aplicabil contractului.
Dispoziții incidente:
1. articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001/CE
Articolul 23
(1) Dacă prin convenția părților, dintre care una sau mai multe au domiciliul pe teritoriul unui stat membru, competența în soluționarea litigiului ce a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanței sau instanțelor dintr-un stat membru, competența revine acelei instanțe sau instanțelor respective. Această competență este exclusivă, cu excepția unei convenții contrare a părților. Convenția atributivă de competență se încheie:
(a) în scris ori verbal cu confirmare scrisă sau
(b) într-o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părți sau
(c) în comerțul internațional, într-o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt sau ar trebui să fie la curent și care, în cadrul acestui tip de comerț, este cunoscută pe larg și respectată cu regularitate de către părțile la contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv.
(2) Orice comunicare sub formă electronică ce permite consemnarea durabilă a convenției este considerată ca fiind „în scris”.
(3) Dacă o astfel de convenție a fost încheiată între părți, dintre care nici una nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, instanțele din alte state membre nu au competență în privința litigiilor lor dacă instanța sau instanțele desemnate nu și-au declinat competența.
(4) Instanța sau instanțele dintr-un stat membru cărora printr-un act constitutiv al unui trust li s-a atribuit competență au competență exclusivă în orice acțiune introdusă împotriva unui fondator, trustee sau beneficiar al unui trust dacă în cauză sunt relațiile dintre aceste persoane sau drepturile ori obligațiile acestora în cadrul trustului.
(5) Convențiile atributive de competență, precum și stipulațiile similare din actele constitutive ale unui trust nu au efect juridic dacă sunt contrare dispozițiilor articolelor 13, 17 sau 21 ori dacă instanțele de la competența cărora acestea derogă au competență exclusivă în temeiul articolului 22.
2. articolul 3 din Convenția de la Roma
Articolul 3
Libertatea de alegere
(1) Contractul este guvernat de legea aleasă de către părți. Această alegere trebuie să fie expresă sau să rezulte, cu un grad rezonabil de certitudine, din condițiile contractuale sau din împrejurările cauzei. Prin alegerea lor, părțile pot desemna legea aplicabilă întregului contract sau numai unei părți din acesta.
(2) Părțile pot conveni, în orice moment, să supună contractul altei legi decât cea care îl guverna anterior, fie în baza unei alegeri anterioare în temeiul prezentului articol, fie în temeiul altor dispoziții ale prezentei convenții. Orice modificare efectuată de către părți cu privire la legea aplicabilă, care intervine ulterior încheierii contractului, nu aduce atingere valabilității formale a contractului în sensul articolului 9 și nu afectează în mod negativ drepturilor terților.
(3) Alegerea de către părți a unei legi străine, indiferent dacă este însoțită sau nu de alegerea unei instanțe străine, nu aduce atingere, în cazul în care toate celelalte elemente relevante ale situației sunt legate la momentul acestei alegeri de o singură țară, aplicării normelor de la care legea țării respective nu permite derogare prin contract, denumite în continuare „norme imperative”.
(4) Existența și valabilitatea consimțământului părților cu privire la alegerea legii aplicabile se determină în conformitate cu dispozițiile articolelor 8, 9 și 11.
Mihaela MAZILU-BABEL
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova
