Ministerul Justiției lansează proiectul ”Consolidarea capacității sistemului românesc de probațiune de a furniza servicii eficiente alternative închisorii”
30.09.2014 | JURIDICE.ro

Ministerul Justiției a dat publicității luni, 29 septembrie 2014, un anunț cu privire la lansarea proiectului „Consolidarea capacității sistemului românesc de probațiune de a furniza servicii eficiente alternative închisorii”.
Evenimentul are loc marți, 30 septembrie 2014, între orele 9:00-14:00, la Hotel Minerva din București.
Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției implementează, în parteneriat cu Serviciul de Probațiune din Rogaland, Norvegia, proiectul „Consolidarea capacității sistemului românesc de probațiune de a furniza servicii eficiente alternative închisorii”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014.
La evenimentul de lansare a proiectului vor participa oficiali ai sistemelor de probațiune din România și Norvegia, precum și reprezentanți ai altor instituții și organizații neguvernamentale care vor fi implicate în implementarea proiectului.
Proiectul are ca scop îmbunătățirea performanței de ansamblu a sistemului românesc de probațiune prin dezvoltarea managementului organizațional, îmbunătățirea practicii, instrumentelor de lucru și a capacității, inclusiv în ceea ce privește oferirea de asistență specifică pentru persoanele de etnie romă aflate în supravegherea serviciilor de probațiune, în conformitate cu standardele europene, în vederea furnizării unor servicii eficiente alternative închisorii.
:: agenda