Punctul pe I. A şti cât mai mult despre cât mai puţin
1 octombrie 2014 | Dumitru-Virgil DIACONU
S-a sfârşit vacanţa judecătorească şi am început din plin, în această lună septembrie, munca noastră de a judeca, luându-ne în primire dosarele, soluţiile, presiunile mediatice. Vom fi din nou la mijloc, de unii aclamaţi, aplaudaţi, de alţii stigmatizaţi sau blamaţi. Cheia reuşitei este însă aceea a verticalităţii morale ce ţine de atitudine, de caracter, de a face dreptate cu orice preţ. La aceasta se adaugă în egală măsură verticalitatea profesională, ambele, atât verticalitatea morală şi profesională – ordinea în care le spun nu este întâmplătoare – asigurând coloana vertebrală a magistratului, care să te menţină sigur, neclintit în furia vremurilor, fără a te apleca spre stânga sau spre dreapta, rămânând mereu în picioare.
Astăzi o să mă opresc la verticalitatea profesională, mai ales din perspectiva unor soluţii administrative ce pot fi date de „sus”, de CSM, care să asigure promptitudine şi suport informaţional cazuistic şi doctrinar pentru soluţiile de judecată date de magistraţi.
Ţin astfel enorm la verticalitatea profesională, la stăpânirea dosarului prin ştiinţa de carte, aşa cum ţin aproape toţi colegii mei, vreau să mă informez prompt şi eficient, vreau să ştiu cât mai mult, dar pentru a fi sigur pe mine în „noianul” de informaţii, de schimbări de pe o zi pe alta a legii, în condiţiile unei doctrine sau a unei jurisprudenţe nestatornice, neprevizibile sunt adeptul specializării, care poate fi tradusă prin sintagma: „A şti cât mai mult despre cât mai puţin”.
Specializarea însă în raport cu globalizarea sunt două concepte ce par a fi contrare. În realitate, însă, sunt complementare. Întregul identificat cu globalizarea cuprinde evident partea identificată cu specializarea astfel încât pentru a da substanţă şi nuanţă părţii ea nu trebuie segmentată, privită izolat, distinct, autonom – un cuvânt rostit ca un refren astăzi în Drept – ci numai raportat la întregul ce-i conferă dimensiune, coerenţă, integrare.
Aşadar, subsumat întregului, trebuie să stăpâneşti partea ca specialist – formaţia enciclopedică în ştiinţă, fie ea şi juridică, a apus de mult – mai exact să ştii cât mai mult despre cât mai puţin.
Aceasta este, în opinia mea, deviza metaforică a specializării, specializare care trebuie să reprezinte pionul principal al performanţei calităţii actului de justiţie, reclamat la cele mai înalte standarde de exigenţă.
Dar la noi, în afară de specializarea „generală” civilă sau penală, acelaşi judecător în cadrul acestor materii e specializat – nu o spun eufemistic întrucât sunt ordine de serviciu în acest sens – să soluţioneze, de pildă în penal, cauze instrumentate atât de parchetul „de drept comun”, de DIICOT, de DNA, acelaşi judecător fiind astfel specialist în „toate”.
De ce nu am avea şi noi cel puţin o specializare aidoma procurorului, în domeniul dreptului comun, al criminalităţii organizate, al corupţiei?
Dar nu avem oameni, nu avem bani, la Coduri noi fiind tot noi, încărcaţi de atâtea şi atâtea provocări, bulversări – instituţii autonome sau globale – fiind prinşi încă „la mijloc” între decizia ICCJ privind aplicarea instituţiilor autonome şi decizia CCR de aplicare a instituţiilor globale – văd că există în continuare pe rolul ICCJ sesizări privind dezlegarea unor chestiuni de drept privind aceste instituţii şi după intrarea în vigoare a deciziei CCR – şi nu mai ştim ce soluţie să dăm în aceste vremuri (tulburi) cu orientări în direcţii fundamental opuse.
Efectele, şi mă refer în primul rând la judecătorii curţilor de apel care pronunţă soluţii definitive în mai toate situaţiile, pot fi dramatice pentru destinul inculpatului, al justiţiabilului.
Sigur, vom continua să judecăm, aceasta este profesia noastră, misia noastră.
Avem însă nevoie de informaţii într-o problemă de drept sau alta, de păreri ale unui coleg sau ale altuia, de la instanţa noastră sau de la altă instanţă.
Această nevoie acută de informaţii îmi este însă necesară într-un timp foarte scurt. De exemplu, astăzi a fost înregistrată de la parchet o propunere de arestare preventivă cu un lot mare de inculpaţi privind criminalitatea organizată, reţinuţi, alături de zeci de volume de urmărire penală ce umplu biroul de nu mai am loc unde să mă aşez.
Procurorul propune, judecătorul dispune.
Răspunderea e a judecătorului, nu a procurorului, deşi amândoi suntem magistraţi.
În sală, aceeaşi concluzie, acelaşi clişeu de când „mă ştiu” ca judecător. Procurorul cere admiterea propunerii de arestare preventivă, avocatul respingerea propunerii de arestare preventivă sau în subsidiar înlocuirea acesteia cu alte măsuri preventive restrictive de libertate. Procurorul „atacă”, avocatul „se apără”, acest duel judiciar fiind marcat de judecător ce se află din nou la mijloc, jucându-şi rolul firesc pe care îl are de arbitru independent şi imparţial.
Duelul este acelaşi, diferite fiind însă argumentele, uneori atât de multe încât judecătorul e mereu pus pe gânduri atunci când rămâne în pronunţare.
Reţinerea expiră, poate e un criminal notoriu şi o astfel de situaţie te apasă, te „forţează” să dai soluţia mai repede.
Sunt totuşi atât de multe probleme de drept ridicate pe un singur aspect şi anume în materia propunerii de arestare preventivă ce nu pot fi dezbătute pe calea sesizării ICCJ pentru considerentul că durata arestării se scurge, nu aşteaptă.
Şi atunci începi repede, să cauţi, să te documentezi. Dar unde?
Suntem în epoca digitală, a informaţiei online, electronice. Pot să dau un click pe Google de pildă folosind cuvântul propunere de arestare preventivă, dar mi se afişează sute de pagini, de texte, de hotărâri cu aceste cuvinte: îmi trebuie o zi pentru a le citi şi eu mai am o oră până la expirarea reţinerii.
De aceea, motorul Google nu este suficient. El trebuie dirijat de om.
Trebuie să-mi dea într-un timp cât mai scurt cât mai mult despre cât mai puţin, de pildă cu referire la „propunerea de arestare preventivă”, nu „menţinere”, nu „înlocuire”, nu „revocare”, nu „încetare” care sunt alte instituţii, pe alte temeiuri şi care în acest moment nu mă interesează.
Jurindexul degeaba îl accesez pentru că nici nu mai este actualizat, dar şi aşa îmi arată zeci de hotărâri cu sintagma „propunere de arestare preventivă”.
Reviste juridice nu sunt la biroul de documentare pentru că nu sunt bani. Cărţi sunt prea puţine şi când citeşti nu găseşti răspunsul aşteptat.
Şi, totuşi, expiră reţinerea şi nu am reuşit să dau o soluţie pentru că încă n-am găsit toate răspunsurile la problemele de drept ridicate de acuzare sau de apărare.
„Cugeţi bine când ai multe îndoieli”, spune un dicton latin.
„Cel mai important lucru e să-ţi pun neîncetat întrebări”, spune un mare om de ştiinţă.
Sigur, îmi pun probleme, gândesc pentru a mă lămuri asupra chestiunilor de drept supuse dezbaterii dar am nevoie pentru a fi sigur de răspunsul meu şi de părerile exprimate în soluţii similare date de colegi judecători, în note, în studii, în comentarii, în articole, mai exact în jurisprudenţă şi în egală măsură şi în doctrină.
De aceea, reluând ideea că motorul Google trebuie dirijat de om, nu înţeleg de ce acolo „sus”, la CSM nu se poate institui un punct „info” corespunzător exigenței acute a specializării de a şti cât mai mult despre cât mai puţin, coordonat de către un judecător care stăpâneşte mecanismul de fineţe al conexiunilor şi problemelor de drept – nu alte persoane – care să selecteze toate ideile, poziţiile, susţinerile desprinse de jurisprudenţa şi doctrina din acea săptămână cu referire punctual la o anume instituţie prezentată global, dar apoi segmentată în alte instituţii procesuale mai mici ca extindere.
De exemplu, arestare preventivă ca instituţie globală şi apoi în cuprinsul acesteia instituţiile vizate, cum ar fi propunere de arestare preventivă, revocare, înlocuire, încetare şi altele.
Aceasta în materia arestării preventive, dar similar şi în alte materii.
Pentru început, cred că poate ar fi bine să fie avută în vedere în acest sens jurisprudenţa instanţelor identificată cu toate soluţiile arătate în sistemul ECRIS, obligatoriu a fi publicate în acest sistem.
De ce să nu „exploatăm” ECRISUL şi pentru noi magistraţii?
Vreau ca printr-un click să am totul, dar nu haotic, global, brut, neselectat, ci specializat pe materii, pe instituţii. Of, mi-aduc aminte de celebrele Repertorii de practică judiciară pe materii, ce rigoare, ce acurateţe, cu care intram chiar în sala de judecată, repertorii ce pot fi luate în conţinutul lor de esenţă ca şi mod de prezentare, structurare, sistematizare, ca model. Vreau să am toate informaţiile, legăturile, conexiunile când mă pronunţ!
Să fiu împăcat, să dau în cunoştinţă de cauză soluţia corectă, să resping propunerea de arestare preventivă, să o admit sau să o înlocuiesc cu o altă măsură restrictivă de libertate.
Vreau să ştiu cât mai repede şi cât mai mult despre cât mai puţin. Aici este, în opinia mea, reuşita profesionistului într-un act de justiţie.
Cu un minim efort, fără a antrena resurse financiare mari, un efort ce ţine mai ales de organizare la CSM e necesară instituirea unui astfel de punct de informare specializat, unde motorul Google sau alt motor să fie dirijat de un specialist, de un judecător, de un grup de judecători, de pildă, de la fiecare curte, iar acest „info” jurisprudenţial să poată fi extins şi cu un „info” doctrinar în materie prin selectarea tuturor opiniilor în materie din revistele de specialitate la care să se adauge, de ce nu, un ”info” rezervat colegilor formatori de la INM, care participă la atâtea seminarii în care se dezbat atâtea și atâtea probleme de drept.
E un efort de colectare, de documentare, de abordare. E un efort mic – poate fi răsplătit prin finanţarea unui proiect cu bani europeni – dar sunt sigur cu rezultate mari, benefice pentru actul de justiţie.
O soluţie sigură, motivată, documentată într-o chestiune controversată, este o soluţie atât de aşteptată de magistrat, de justiţiabil, de noi toţi. Este!
Prof. univ. dr. Dumitru Virgil DIACONU
Judecător Curtea de Apel Piteşti
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
