Discursul președintelui CSM la inaugurarea Palatului de Justiție din Iași
1 octombrie 2014 | JURIDICE.roConsiliul Superior al Magistraturii a dat publicității marți, 30 septembrie 2014, discursul judecătorului Adrian Bordea, președintele CSM, rostit cu ocazia inaugurării Palatului de Justiție din Iași.
Discursul integral:
”Distinși invitați, dragi colegi, doamnelor și domnilor,
Bucuria de a ne afla în aceste momente alături de dumneavoastră, pentru a marca un semnificativ moment din istoria justiției ieșene, ne copleșește; aceasta, cu atât mai mult cu cât “fila de istorie a Moldovei” pune organizarea judecătorească a sfârșitului sec. XVIII în avangarda jurisdicțiilor moderne – prin contribuția domnitorului Grigore Ghica.
Edificiul pe care îl inaugurăm astăzi dă nota modernismului și funcţionalității, cu respectul cuvenit importanței activității instanței.
Deși mereu actual, subiectul independenței justiției nu doresc să îl aduc în atenție acum, amintind doar că este atributul fundamental al magistratului pe care Consiliul Superior al Magistraturii este îndreptățit să-l garanteze; el reprezintă o valoare asumată de fiecare magistrat, care îl obligă a-l respecta și proteja prin aplicarea corectă și previzibilă a legii.
Vă rog să-mi permiteți să adresez câteva cuvinte despre obligații, iar acest gând îl datorez unui principiu lăsat din dreptul roman și care apare ca imuabil, într-o dialectică a schimbării: DO UT DES.
NOU! Despre bani în profesii juridice: avocați, executori, notari, consilieri juridici și alți profesioniști ai dreptului
13 septembrie ⁞ Ultimele evoluții jurisprudențiale privind prescripția răspunderii penale
14 septembrie ⁞ JURIDICE.ro Premier Golf Day
16 septembrie ⁞ Accidentul de muncă în toate formele de răspundere juridică
18 septembrie ⁞ Școala Superioară de Cadre
19 septembrie 2024 ⁞ Impactul legii 243/2024 asupra creditorilor IFN/cesionari de creanțe
23 septembrie ⁞ Fraudarea creditorilor – eficacitatea mijloacelor actuale pentru combaterea ei
25 septembrie ⁞ Noutățile Legii nr. 214/2024 – ce efecte poate avea semnătura electronică
26 septembrie ⁞ JURIDICE by Night. Golden Season edition
30 septembrie ⁞ Avocatura: onorariu orar vs. onorariu global
5 octombrie ⁞ Start Curs INGENIO de pregătire pentru Barou, INM & Magistratură, Notariat și Licență
7 octombrie ⁞ Dacă UIT, 100.000 de lei amendă! (RO E-TRANSPORT)
14 octombrie ⁞ Impactul sancțiunilor impuse de Consiliul Concurenței asupra pieței editoriale din România: între protecția concurenței și drepturile de autor
21 octombrie ⁞ Abilitățile de negociere: un moft sau o necesitate?
31 octombrie ⁞ JURIDICE by Night. Mystic Night. Halloween edition
11 noiembrie ⁞ Fraudarea fondurilor europene: infracțiune de 1 Euro? (Necesitatea stabilirii unui prag valoric minim pentru infracțiunea de fraudare a fondurilor europene)
18 noiembrie ⁞ Social Media. Răspunderea juridică în caz de Share și Repost care deranjează
23 noiembrie ⁞ Start Curs Admitere INM/ Magistratură & Avocatură 2025
28 noiembrie ⁞ JURIDICE by Night. Autumn Allure edition
2025 ⁞ The Congress / The biggest legal event
Astăzi constatăm că guvernul și-a îndeplinit obligația constituțională de a asigura, cel puțin instanțelor ieșene, condiții normale de funcționare într-o clădire modernă și funcțională, cum de altfel am spus.
Una din obligațiile corelative o reprezintă, însă, imparțialitatea magistraților, obligație fundamentală prin care se asigură preeminența dreptului.
Societatea asteaptă de la justiție să fie logică, să fie etică și să fie dreaptă, iar magistrații aceasta trebuie să ofere. Ei sunt obligați, în acest raport, să apere armonia socială adică, respectul tuturor valorilor corespunzătoare protecției previziunii justificate, într-o ordine determinată în care valoarea morală este definitorie.
Și, pentru că justiției îi sunt caracteristice independența și imparțialitatea, acestea se subsumează definiției de libertate.
Îmi amintesc de cele câteva cuvinte spuse de Schopenhauer: “omul este liber să vrea ceea ce vrea, dar nu este liber să facă ceea ce vrea”. Iar aceasta se traduce în conduita magistratului care, indiferent de ceea ce vrea, are obligația să facă ceea ce este legal și moral.
În acestă măsură, definiția dată justiției în “Teodiceea” raţionalismului modern al lui Leibniz nu poate suferi nici ea modificări: “justiția umană nu este altceva decât logica aplicată domeniului moral”.
Nu pot încheia înainte de a vă aminti că justiția ieșeană a reprezentat un reper pentru jurisdicția română, iar obligația fiecăruia dintre noi este de a o menține și a o duce mai departe în același demers de profesionalism și discreție.
Totodată, vă asigur de întreg sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii în desfășurarea activității dumneavoastră.
Vă doresc succes! Să aveți bucurii și satisfacții!
Judecător dr. Adrian Bordea
Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii”
Homepage J JURIDICE Cariere Evenimente Dezbateri Profesionişti Lawyers Week Video |