Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DIICOT. Constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani. Trimitere în judecată
30.09.2014 | Adrian CONDRAȘOV, Paula VÂRBAN, Adrian CONDRAȘOV

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

DIICOT. Constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani. Trimitere în judecată.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au finalizat ancheta în dosarul privind prejudiciul de 10 milioane de dolari creat prin activitatea infracțională a unei grupări formate din inculpați de naționalitate chineză și română. Cazul a fost instrumentat împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul IGPR.

Prin rechizitoriul din data de 29 septembrie 2015, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a unui număr de nouă inculpați, pentru săvârșirea, în forma autoratului și a complicității, a infracțiunilor de evaziune fiscală, grup infracțional organizat și spălare de bani.

Ancheta în acest caz a fost declanșată în data de 28 noiembrie 2011, când procurorii DIICOT s-au sesizat din oficiu cu privire la existenţa pe teritoriul României a unui grup structurat infracţional, format de cetăţeni de naţionalitate chineză și română, asociaţi şi administratori ai unor societăţi comerciale cu personalitate juridică română.

Ulterior cazul a fost preluat la Structura Centrală a DIICOT, având în vedere faptul că, pe parcursul cercetării penale, Ministerul Finanțelor Publice prin ANAF a sesizat cu privire la faptele de evaziune fiscală săvârșite de aceleași persoane de cetățenie chineză, prin intermediul mai multor societăți comerciale care activau pe teritoriul României și care în mod fictiv au înregistrat în contabilitate facturi fiscale provenite de la societăți comerciale tip „fantomă”, în scopul măririi cheltuielilor efectuate și, implicit, al diminuării taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat.

În urma administrării probelor de către procurorii DIICOT , față de inculpaţii C. Z., T. L., C. J., Z. H. şi G. Q. există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2010, au inițiat constituirea grupului infracțional organizat la care, ulterior, au aderat inculpații J. D., J. D. V., J. M. M. și A. R.
Membrii grupării au desfăşurat o amplă activitate evazionistă, provenită din comercializarea produselor importate din China – textile, încălţăminte, articole de uz casnic şi de construcţie -, activitate care, în perioada anilor 2010-2013, a avut ca urmare prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma totală de 33.759.510 de lei (aproximativ 10 milioane dolari USD), reprezentând TVA și impozit pe profit.
Astfel, în perioada 2010-2013, prin intermediul societății SC MEITONG IMPEX SRL, societate tip „fantomă” administrată de către inculpatul C. Z., s-au înregistrat în contabilitate facturi fiscale fictive provenind de la 12 societăți comerciale tip „fantomă” și s-au făcut plăți fictive către șase societăți tip „fantomă”, toate cu administratori și asociați cetățeni de naționalitate chineză. Prejudiciul cauzat bugetului statului este în cuantum de 1.984.683 de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.
Prin intermediul societății SC JILIN CONSUM IMPEX SRL, administrată în fapt de inculpatul C. Z., prin înregistrarea în contabilitate a unor facturi fictive provenind de la 13 firme tip „fantomă” precum și prin efectuarea unor plăți fictive către alte două societăți tip „fantomă”, toate având ca asociați persoane de cetățenie chineză, s-a creat o pagubă la bugetul de stat în cuantum total de 1.895.479 lei.
Prin intermediul SC MEIKUI INTERTRADE SRL, București, prin înregistrarea în contabilitate a 38 de facturi fiscale, provenind de la șase firme tip „fantomă”, s-a creat o pagubă în dauna bugetului de stat de 621.221 de lei.
În cazul societății S.C. „SHISHI CITY TAIXIANG TRADE CO LTD”, administrată de inculpata G. Q., prin înregistrarea în contabilitate a 62 de facturi fiscale, emise de nouă societăți comerciale tip „fantomă” s-a creat un prejudiciu în sumă totală de 894.694 lei.
Prin intermediul SC DOU DOU IMPORT-EXPORT SRL, administrată de inculpatul C. J., prin înregistrarea în contabilitate a 254 de facturi fiscale, provenite de la firme tip „fantomă” s-a creat un prejudiciu în cuantum de 512.352 de lei.
Prin intermediul societății SC CRISTY MAX ROM SRL, administrată de către inculpata Z. H., prin înregistrarea în contabilitate a 20 de facturi fictive, s-a creat un prejudiciu în cuantum de 684,335 lei.
Prin intermediul SC ADYCOMIMPEX GROUP 2004 SRL, prin înregistrarea în contabilitate a 292 de facturi provenind de la firme tip „fantomă”, s-a creat un prejudiciu în valoare de 26.535.923 lei.
De asemenea prin intermediul SC „MARINA PHOENIX SYSTEM” SRL, prin înregistrarea în contabilitate a unor facturi fiscale provenind de la trei societăți tip „fantomă”, s-a creat un prejudiciu în valoare de 630.821 de lei.

În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului, o parte din acesta fiind recuperat în timpul urmăririi penale.

Cazul a fost înaintat Tribunalului București spre competentă soluționare.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

:: sursa: www.diicot.ro

Avocat Paula VÂRBAN
Adrian CONDRAȘOV

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti