Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DNA-Craiova. Trafic de influenţă. Trimitere în judecată


1 octombrie 2014 | Raluca ASAVEI, Paula VÂRBAN, Raluca ASAVEI
Secţiuni: Activitate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

DNA-Craiova. Trafic de influenţă. Trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului L. M., administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 11 ianuarie 2013, după discuţii preliminare avute anterior (sfârşitul lunii decembrie 2012 – începutul lunii ianuarie 2013), inculpatul L. M. a pretins de la un martor denunţător, suma de 50.000 de euro, susţinând că are influenţă asupra unei persoane importante din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.
În schimbul remiterii sumei de mai sus, inculpatul a promis că poate obţine pentru martorul denunţător, inculpat într-un dosar penal al acelei unităţi de parchet, o soluţie favorabilă de netrimitere în judecată.
În aceste circumstanţe, inculpatul L. M. a primit de la martorul denunţător suma de 10.000 de euro, după care, în cursul aceleiaşi zile, i-a transmis că a dat deja „persoanei din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova” suma de 50.000 de euro, urmând să recupereze ulterior diferenţa de la martor, totodată garantându-i acestuia reuşita demersurilor iniţiate.
În continuare, au avut loc mai multe întâlniri între martorul denunțător și inculpat, acesta din urmă creându-i permanent convingerea că, în schimbul sumei remise, se va dispune o soluţie favorabilă de netrimitere în judecată.
Urmare a acestor demersuri, inculpatul L. M., în intervalul februarie-aprilie 2013, a mai primit de la martorul denunţător, în mai multe tranşe, suma de 33.000 de euro.
La data de 14 iunie 2013, martorul denunțător a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, pentru mai multe infracțiuni, între care constituirea sau aderare la un grup infracțional organizat.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil aparţinând inculpatului Lazăr Marian, până la concurenţa sumei de 195.442 lei, reprezentând echivalentul sumei de 43.000 euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

:: sursa: www.pna.ro

Avocat Paula VÂRBAN
Raluca ASAVEI

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Servicii JURIDICE.ro
Cont profesional









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
Privacy
Politica
Utilizare
Publicare
Despre noi
Secţiuni
Servicii
Contact
© 2003-2023 J JURIDICE.ro