Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti

Excepţie de neconstituţionalitate admisă ref. decretele de numire a judecătorilor la CCR
02.10.2014 | Andreea BANU

Secţiuni: C. administrativ, CCR, Drept constitutional, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial nr. 712 din data de 30 septembrie 2014 a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 459 din 16 septembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Excepţia a fost ridicată de Preşedintele României şi Administraţia Prezidenţială, prin Departamentul constituţional-legislativ, într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii apreciază că dispoziţiile art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că ar fi incluse în sfera contenciosului administrativ decretele Preşedintelui României prin care acesta îşi exercită competenţele constituţionale de numire a unui judecător la Curtea Constituţională. Decretele Preşedintelui emise în exercitarea atribuţiei constituţionale prevăzute de art. 142 din Constituţie nu sunt simple acte administrative susceptibile de control pe calea contenciosului administrativ, ci sunt acte juridice complexe ce exprimă raporturi de natură constituţională între Preşedintele României, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, şi în consecinţă, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituţie, nu sunt cenzurabile de către instanţele judecătoreşti pe calea contenciosului administrativ. De altfel, prin Decizia nr. 946 din 30 octombrie 2007, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie „se limitează numai la reglementarea constituţională a garantării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, de la care fac excepţie în mod absolut numai două categorii de acte, cele de comandament cu caracter militar şi cele care privesc raporturile cu Parlamentul, care prin natura lor nu sunt supuse sub nicio formă controlului judecătoresc”.

Curtea, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

La data de 25 martie 2013, în temeiul prevederilor art. 94 lit. c), ale art. 100 alin. (1) şi ale art. 142 alin. (2) şi (3) din Constituţie, precum şi ale art. 5 alin. (2) şi ale art. 69 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Preşedintele României emite Decretul nr. 326/2013 privind numirea unui judecător la Curtea Constituţională, care prevede în articolul unic că „Domnul Daniel Marius Morar se numeşte în funcţia de judecătoria Curtea Constituţională pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 9 iunie 2013.”
La data de 21 noiembrie 2013, Asociaţia Magistraţilor din România formulează o acţiune în contencios administrativ împotriva Preşedintelui României şi a Administraţiei Prezidenţiale prin care solicită anularea actului administrativ – Decretul Preşedintelui nr. 326/2013, motivând neîntrunirea condiţiei referitoare la înalta competenţă profesională a domnului Daniel Marius Morar. Acţiunea este înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, formând obiectul Dosarului nr. 7.652/2/2013.

La data de 24 iunie 2014, după ce introduce în cauză în calitate de intervenient – beneficiar al actului contestat – pe domnul Daniel Marius Morar, instanţa dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie invocată de Preşedintele României şi Administraţia Prezidenţială, prin Departamentul constituţional-legislativ, şi stabileşte termen pentru continuarea judecăţii la data de 23 septembrie 2014.
Actele juridice ale Preşedintelui României, adoptate în exercitarea atribuţiilor mandatului constituţional, sunt decretele prezidenţiale. Aceste acte sunt manifestări unilaterale de voinţă, realizate în scopul de a produce efecte juridice, şi pot avea caracter individual sau normativ. Dispoziţiile constituţionale prevăd, sub sancţiunea inexistenţei actului, publicarea decretului în Monitorul Oficial al României, dată de la care acesta intră în vigoare. Toate decretele au caracter executoriu, fiind general obligatorii, autorităţile statului cărora le sunt destinate fiind însărcinate cu ducerea la îndeplinire a celor statuate în cuprinsul actului. Potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din Constituţie, unele decrete ale Preşedintelui se contrasemnează de prim-ministru.

Acestor acte juridice le sunt aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora: „Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.” Aşa fiind, în măsura în care, prin obiectul de reglementare, decretele Preşedintelui nu se circumscriu sferei actelor exceptate, ele pot fi atacate în contencios administrativ, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 142 coroborate cu cele ale art. 143, numirea în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea a trei condiţii cumulative:
– pregătire juridică superioară;
– cel puţin 18 ani vechime în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior;
– înaltă competenţă profesională.

Legiuitorul ordinar a reglementat procedura de numire a judecătorilor constituţionali, detaliind în cuprinsul art. 5 al Legii nr. 47/1992 cazul numirilor făcute de Parlament. Astfel, depunerea candidaturilor la fiecare Cameră implică depunerea unui curriculum vitae şi a actelor doveditoare privind îndeplinirea cumulativă a condiţiilor stipulate de Constituţie. Candidaţii sunt audiaţi de comisiile juridice ale fiecărei Camere şi, ulterior, de plenul Camerei care face numirea. Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţe separate, numesc, cu votul majorităţii membrilor lor, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi. Numirea se face în temeiul prevederilor art. 142 şi 143 din Constituţia României, precum şi ale art. 5 şi 68 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prin hotărâre a Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului. Ultima etapă a procedurii de numire o reprezintă depunerea jurământului în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, moment care marchează începerea mandatului de judecător.
În cazul numirii judecătorilor constituţionali de către Preşedintele României, Legea nr. 47/1992 nu prevede etapele procedurale pe care le implică numirea în funcţia de demnitate publică, însă este evident că verificarea îndeplinirii celor trei condiţii prevăzute de art. 143 din Constituţie este atributul exclusiv al Preşedintelui României. Decretul privind numirea unui judecător la Curtea Constituţională se emite în temeiul prevederilor art. 94 lit. c), ale art. 100 alin. (1) şi ale art. 142 alin. (2) şi (3) din Constituţie, precum şi ale art. 5 alin. (2) şi ale art. 68 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia textele legale criticate creează un tratament juridic discriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică – judecători ai Curţii Constituţionale -, întrucât decretul Preşedintelui României poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ de către instanţele de drept comun, în timp ce hotărârile Camerei Deputaţilor şi Senatului pot fi cenzurate de către Curtea Constituţională, apreciem că o atare obiecţie este neîntemeiată. Tratamentul procesual diferit sub aspectul instanţei competente să efectueze controlul actului de numire în funcţia de judecător constituţional este justificat în mod obiectiv şi rezonabil de natura juridică diferită a actelor juridice supuse controlului. Astfel, decretul Preşedintelui, aşa cum s-a arătat în prealabil, reprezintă un act administrativ căruia îi este aplicabil regimul juridic corespunzător, consacrat la nivel constituţional [art. 126 alin. (6)] şi legal (Legea nr. 554/2004). Hotărârile Parlamentului constituie acte juridice ale forului legislativ, supuse regimului juridic reglementat prin Constituţie (art. 67), regulamentele celor două Camere ale Parlamentului şi Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (art. 27 şi 28). Prin urmare, atât natura juridică diferită, cât şi dispoziţiile constituţionale însele disting între cele două categorii da acte juridice, astfel că instanţa constituţională nu poate reţine incompatibilitatea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 din Constituţie.
Sub aspectul verificării condiţiilor constituţionale şi legale pe care persoana numită în funcţia de judecător constituţional trebuie să le întrunească, dacă în privinţa primelor două condiţii (pregătire juridică superioară şi vechimea de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior), verificarea are la bază date concrete, obiective, susceptibile a fi supuse unui control judecătoresc al instanţelor de drept comun sau al Curţii Constituţionale, în ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie (înalta competenţă profesională), aceasta implică evaluarea şi decizia exclusivă a autorităţilor abilitate de Constituţie să facă numirea, în temeiul unor aprecieri proprii. Astfel, marja de apreciere a Preşedintelui României, a Senatului şi a Camerei Deputaţilor în exercitarea atribuţiei de a numi judecătorii constituţionali nu este limitată la verificarea aspectelor de legalitate pe care le presupune îndeplinirea condiţiilor obiective, cuantificabile (legea stabilind în ceea ce priveşte rangul studiilor şi al vechimii juridice nivelul minimal al condiţiilor pe care persoana numită trebuie să le respecte), ci vizează şi aspecte de oportunitate, autorităţile competente având libertate absolută, în acest caz, de a alege o anumită persoană apreciată a întruni condiţia „înaltei competenţe profesionale”.
Potrivit dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 142 şi 143, judecătorii Curţii Constituţionale sunt numiţi de Camera Deputaţilor, de Senat şi de Preşedintele României. Reţinem că stipularea în Constituţie a procedurii de desemnare a judecătorilor constituţionali constituie o garanţie a independenţei acestora şi a exercitării cu imparţialitate a atribuţiilor ce le revin conform Legii fundamentale. Totodată, Curtea observă că această funcţie este una dintre cele cu cel mai înalt rang în cadrul autorităţilor statului, rolul său fundamental derivând din competenţele care revin Curţii Constituţionale, unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, menită să garanteze supremaţia Constituţiei.
Dezvoltând normele constituţionale, dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevăd procedura de numire de către Parlament a judecătorilor constituţionali, respectiv numirea persoanelor care au întrunit votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, la propunerea birourilor permanente şi pe baza recomandării comisiilor juridice. O atare reglementare este necesară în considerarea specificului activităţii unei Camere a Parlamentului, acela de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică, pe baza unei proceduri stabilite de lege. Potrivit poziţiei preeminente a Parlamentului în sistemul autorităţilor publice ale României, el exercită prerogative de cea mai mare însemnătate pentru activitatea de stat, fiind, în întregul său, expresia suveranităţii naţionale rezultată din alegerile parlamentare. Între aceste prerogative, alături de cea privitoare la adoptarea legilor, este şi activitatea de numire în funcţiile de demnitate publică. Desigur, Parlamentul nu poate desfăşura, în plenul său, o atare activitate fără a beneficia de suportul informaţional necesar pentru a-şi formula o opinie corectă asupra persoanelor care urmează a fi desemnate pentru exercitarea atribuţiilor pe care funcţia de demnitate publică o implică. Rolul comisiilor juridice în procedura de numire a judecătorilor constituţionali este tocmai acela de a culege şi a oferi acele date necesare plenului fiecărei Camere spre a-şi fonda, în mod optim, luarea unei decizii. Astfel, pe baza curriculum-ului vitae depus de candidat şi a audierii acestuia, comisia întocmeşte un raport prin care prezintă plenului Camerei toate informaţiile cu privire la profilul candidatului: cariera profesională, probitatea morală, experienţa în domeniul juridic sau calităţile individuale, elemente ce se circumscriu noţiunii de „înaltă competenţă profesională”.

În ceea ce priveşte desemnarea judecătorilor constituţionali de către Preşedintele României – autoritate fundamentală în cadrul democraţiei constituţionale, legitimată prin votul liber exprimat al cetăţenilor români -, autoritatea decizională este una individuală, iar nu colectivă ca în cazul Parlamentului. Deşi legea nu prevede în mod expres o procedură şi în acest caz, apare cu evidenţă că elemente specifice procedurii parlamentare sunt pe deplin aplicabile: prezentarea unui curriculum vitae al candidaţilor, solicitarea de informaţii concludente cu privire la profilul profesional, eventuale audieri ale persoanelor candidate, etc.
În ambele ipoteze, decizia de numire în funcţia de demnitate publică aparţine în exclusivitate titularilor prevăzuţi de Constituţie şi implică o apreciere subiectivă, întemeiată pe informaţiile care sunt evaluate în mod personal, de către fiecare deputat sau senator, prin acordarea votului în cadrul deciziei colective a fiecărei Camere a Parlamentului, respectiv de către Preşedintele României, care manifestă o opţiune personală, în cadrul unei decizii individuale. Odată adoptate aceste decizii, opţiunea fiecărui for decident este asumată în plan instituţional şi politic, răspunderea pentru alegerea realizată fiind circumscrisă acestui cadru.
O interpretare contrară ar însemna că, analizând condiţia subiectivă a „înaltei competenţe profesionale”, instanţele judecătoreşti, învestite cu exercitarea controlului de legalitate a decretului Preşedintelui, sau Curtea Constituţională, învestită cu controlul de constituţionalitate al hotărârilor Parlamentului, s-ar substitui prerogativelor constituţionale ale Preşedintelui României, Senatului sau Camerei Deputaţilor, după caz, în ceea ce priveşte numirea unor persoane în funcţiile de demnitate publică, decizia acestor autorităţi putând fi invalidată în urma efectuării unui control fundamentat pe aprecieri în egală măsură subiective, de către un for judiciar care ar pronunţa o hotărâre judecătorească întemeiată pe standarde relative, variabile şi echivoce, ceea ce este în evidentă contradicţie cu prevederile legale.
Mai mult, a accepta o atare teză echivalează cu negarea atribuţiilor constituţionale proprii ale celor două Camere ale Parlamentului, respectiv a Preşedintelui României, care ar deveni atribuţii comune/partajate cu Curtea Constituţională, respectiv instanţele judecătoreşti, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi dispoziţiilor art. 1 alin. (5) care consacră principiul supremaţiei Constituţiei. Prin urmare, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei înaltei competenţe profesionale, nici instanţele judecătoreşti şi nici Curtea Constituţională nu au vreo competenţă de control şi cenzură.

Luând în considerare argumentele reţinute de cele două instanţe constituţionale învestite cu efectuarea unui control de constituţionalitate a unor acte de numire în funcţii de demnitate publică, apreciem că raţionamentul juridic pe care s-au întemeiat aceste hotărâri, respectiv consacrarea caracterului dihotomic al condiţiilor legale pe care persoana numită trebuie să le îndeplinească, condiţii obiective şi condiţii subiective, cu consecinţa admisibilităţii unui control efectuat de instanţa constituţională exclusiv în ceea ce priveşte condiţiile obiective, este pe deplin aplicabil şi în prezenta speţă, premisele fiind similare.
Mutatis mutandis, instanţele judecătoreşti nu pot analiza şi cenzura opţiunea Preşedintelui României prin cercetarea motivelor pentru care acesta dispune de prerogativa sa de a numi un judecător la Curtea Constituţională cu privire la o persoană apreciată a întruni cerinţa înaltei competenţe profesionale, în condiţiile stabilite de Constituţia României, ci pot doar să verifice şi să decidă în legătură cu îndeplinirea condiţiilor obiective prevăzute de lege.

Astfel, Curtea decide:
Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Andreea BANU

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti