Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
Înregistrările video sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Mai este oportună revizuirea Constituţiei?

02.10.2014 | Cristian IONESCU

Dacă mai sunt autori care consideră că proiectul de revizuire a Constituţiei aflat încă în procedură legislativă mai are o motivaţie reală şi o ţintă finală, percepţia acestora este greşită. Sursa sau motivaţia formală a revizuirii Constituţiei nu trebuie să pornească exclusiv dintr-o voinţă executivă deoarece aceasta ar însemna că Executivul se subrogă ilegitim în rolul puterii constituante derivate de instrument procedural prin care poporul recunoaşte sau admite necesitatea reală, obiectivă a unor retuşuri sau completări ale textului constituţional, care este insensibil la dinamica vieţii sociale sau insuficient de operaţional pentru a mai cuprinde în reglementarea sa iniţială noi realităţi de natură constituţională care îşi caută o consacrare într-o nouă dispoziţie a Legii fundamentale.

1. Revizuirea Constituţiei ca exerciţiu de imagine

Partidele politice, legiuitorii români nu au înţeles şi nu înţeleg încă „mersul” firesc al revizuirii Constituţiei adoptate în 1991. Primele încercări de revizuire ale Constituţiei s-au manifestat încă din 1997-1998 în laboratoarele de studii ale partidelor parlamentare. La vremea respectivă, acestea au organizat o serie de simpozioane, mese rotunde pe diferite teme ale revizuirii Constituţiei. Prin modul de desfăşurare şi, mai ales, prin opiniile exprimate de participanţi aceste demersuri erau în realitate încercări de tatonare a clasei politice, a autorităţilor publice cu prerogative în procesul de revizuire constituţională, chiar asupra problemei esenţiale: este necesară, oportună revizuirea Constituţiei? Întrebarea se referă, fireşte, la perioada respectivă (1997-1998). Nu erau puse în dezbatere publică teze sau texte constituţionale care ar fi trebuit să fi revizuite. Nici nu era posibil cu adevărat acest lucru întrucât de la intrarea în vigoare a Constituţiei aprobate prin referendum naţional în 1991 trecuse puţină vreme, nu se remarcaseră noi realităţi de tip constituţional, incompatibile cu texte constituţionale existente.

Cel puţin câteva concluzii simple se pot reţine din acest „joc politic”:
a) partidele parlamentare, neconsolidate încă în procesul de exercitare a puterii, făceau exerciţii de imagine pentru a-şi afirma activismul constituţional în faţa unei societăţi civile firave şi a unui corp electoral insuficient pregătit pentru jocul democratic şi, deci, predispus la manipulare politică;
b) clasa politică tatona competitori din aceeaşi sferă de exercitare a puterii asupra oportunităţii revizuirii Constituţiei;
c) partidele politice încercau o atragere a interesului presei în jurul problematicii revizuirii pentru a-şi construi în continuare şi la nevoie o ţintă de susţinere a unor demersuri formale viitoare pe teme concrete de revizuire a Constituţiei;
d) lansarea „în orb” a unor teme ale revizuirii, de interes pentru partidele politice respective, pentru a cunoaşte din timp reacţia competitorilor politici, dar şi a societăţii civile şi a doctrinei constituţionale.

Aşa cum au apărut, aceste simpozioane politice au încetat fără ca organizatorii lor să facă public rezultatul schimbului de opinii exprimate. Participanţii, provenind din sfera academică şi de cerce­tare, echidistanţi faţă de interesele de partid au subliniat un lucru „cuminte” din punct de vedere al simţului civic: „nu textul constituţional este vinovat pentru disfuncţionalităţi ale vieţii constitu­ţi­onale reale, ci modul în care actori politici de primă mărime şi funcţionari publici interpre­tează şi aplică eronat şi interesat Constituţia”. Această concluzie este valabilă întru totul şi astăzi!

2. Puterea constituantă derivată „iniţiată” de Executiv

Revizuirea Constituţiei în 2003 a cuprins şi unele dintre temele anunţate de diferite partide parlamentare în perioada anterioară. De altfel, începând cu anul 2002, unele partide parlamentare au făcut publice propunerile acestora privind revizuirea unor texte constituţionale în vigoare la acea dată. Propunerile respective, provenind de la Partidul Social-Democrat, Partidul Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Umanist din România, le-am publicat în nr. 1/2002 al „Revistei de Drept Public”, introducându-le astfel într-un circuit academic de evaluare şi cercetare de specialitate.

Pentru adevărul istoric cu relevanţă documentară actuală, trebuie menţionat că în programul de guvernare al PDSR acceptat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 39 din 28 decembrie 2000[1] se regăsesc principalele teme ale revizuirii Constituţiei din 2003. În program se prevede că Guvernul PDSR şi-a stabilit printre alte priorităţi „refacerea autorităţii statului şi a instituţiilor sale”. Formula citată se regăseşte cu variante de redactare nesemnificative în toate programele de guvernare din 1990 până în prezent, dovadă că mentalitatea tradiţională datând din Evul Mediu, dăinuieşte într-o formă modernă şi în prezent: fiecare nou guvernant îl critică (acuză, condamnă) pe cel anterior şi îşi propune să „refacă” statul şi instituţiile sale, după propria concepţie, strategie şi resurse politice. Se induce, astfel, ideea unei guvernări personalizate în tiparul „Hospodarului” care conduce statul român potrivit modului în care acesta interpretează şi aplică Constituţia. Noul „hospodar” va „redefini rolul statului”, va „reface încrederea cetăţenilor în actul de justiţie”, va impune „reforma instituţiilor politice”, va realiza „reabilitarea şi reconstrucţia sistemului democratic”, ca şi când voinţa sa politică ar căpăta forţa unei puteri constituante derivate. Sintagmele citate sunt luate din mai multe programe de guvernare acceptate de Parlament. În felul acesta, principiul continuităţii statale pe un fir ascendent şi coerent este întrerupt după fiecare domnie (guvernare). Se pare că această trăsătură de ADN politic al Guvernantului român nu poate fi încă ştearsă.

În aceeaşi notă, programul de guvernare asumat de premierul Adrian Năstase îşi propunea „refacerea încrederii în actul de justiţie şi în mecanismele de impunere a legalităţii şi a ordinii publice”. Din păcate, şi această formulă va putea fi citită şi în următoarele 8-10 programe de guvernare.

Guvernul Adrian Năstase şi-a propus „revizuirea cadrului constituţional pentru asigurarea supremaţiei legii şi respectarea ierarhiei actelor normative. De la adoptarea Constituţiei până în prezent, experienţa politică şi cea legislativă au relevat calitatea deosebită a Legii fundamentale, aprobată prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991, dar şi necesitatea promovării unor revizuiri impuse de transformările sociale şi politice petrecute în ultimii ani”. În continuare, programul prevedea că „Guvernul consideră că se impune cu necesitate efectuarea unui proces de atentă revizuire şi adaptare a unor prevederi constituţionale în raport cu actualele realităţi social-politice ale ţării, precum şi cu exigenţele procesului de aderare a României la Uniunea Europeană. Pentru evaluarea necesităţii revizuirii Constituţiei, Guvernul propune instituirea unei comisii constituţionale formată din membri ai Camerei Deputaţilor şi ai Senatului sprijinită în activitatea sa şi de specialişti în drept constituţional”. Procedura unei astfel de propuneri nu avea niciun temei legal formal.

Ceea ce este de remarcat – şi nu ca o notă pozitivă – programul de guvernare enunţă la nivel de principiu viitoarele teme ale revizuirii Constituţiei României. Acest amănunt a trecut neobservat de către toţi analiştii politici ai momentului. Enunţul, într-un program de guvernare aparţinând unui partid politic, a viitoarelor revizuiri constituţionale contrastează cu principiul suveranităţii puterii constituante. Guvernul – care este actorul politic esenţial în orice sistem de guvernământ – capătă valenţe de Adunare constituantă derivată, cu sprijinul majorităţii parlamentare care îl sprijină. Foarte lesne şi în acord deplin cu prevederile constituţionale din cuprinsul art. 146 din textul iniţial al Constituţiei, Guvernul ar fi putut declanşa procedura constituţională de a propune Preşedintelui României iniţierea revizuirii Constituţiei, fără să mai facă apel la constituirea unei comisii parlamentare, de care era sigur prin majoritatea parlamentară pe care se baza în noul Parlament ales.

Printre temele revizuirii avute în vedere de Guvern figurau:
a) departajarea competenţelor legislative ale celor două Camere;
b) micşorarea în legislatura 2004-2008 a numărului de parlamentari (220 de deputaţi şi 110 de senatori)[2];
c) votul decisiv al Camerei Deputaţilor şi al Senatului în funcţie de domeniul de reglementare al legii;
d) stabilirea unui domeniu de reglementare al Guvernului prin decrete cu putere de lege[3] (n. – C.I.);
e) trecerea într-o etapă ulterioară (după 2008 n. – C.I.) la un parlament unicameral;
f) restabilirea raporturilor constituţionale între Parlament şi Guvern;
g) reechilibrarea raporturilor dintre cele trei puteri ale statului.

Unele dintre aceste propuneri – cele ce vizau perioada 2000-2004 – au fost preluate în diferite formule legislative în Legea nr. 429/2003 de revizuire a Constituţiei României[4]. Niciun membru al Guvernului sau parlamentar al partidului de guvernământ nu a remarcat anomalia expunerii clare într-un program de guvernare a viitoarelor modificări ce urmau a fi aduse Constituţiei. Compararea acestora cu dispoziţiile Legii de revizuire a Constituţiei arată cu limpezime că propunerile făcute în programul de guvernare au fost însuşite de Parlament. Aceasta este o dovadă că litera formală a democraţiei constituţionale şi a statului de drept avea doar o valoare explicativă de dicţionar politic, fără acoperire în practica vieţii reale.

În 2002, Parlamentul României a constituit Comisia pentru elaborarea propunerii de revizuire a Constituţiei[5]. Practic, propunerea legislativă cuprinzând obiectivele revizuirii a fost elaborată de Partidul Social Democrat şi transmisă spre examinare tuturor partidelor parlamentare, ca o fază de negociere în vederea realizării unui acord politic[6].

După cum se poate observa din cele menţionate mai sus, iniţiativa de revizuire a Constituţiei în 2003 a pornit din voinţă guvernamentală, care a declanşat motorul procedural al Adunării Constituante derivate. S-a încălcat formal procedura de revizuire a Constituţiei în 2003? Sigur nu. Dar la revizuirea Constituţiei s-a pornit în pas de putere şi în afara bunului simţ constituţional şi a spiritului democratic al Legii fundamentale. Revizuirea Constituţiei nu ar fi trebuit să plece din iniţiativa puterii executive deoarece aceasta nu reprezintă coagularea tuturor actorilor parlamentari, ci, dimpotrivă, exprimă şi serveşte interesele unui anumit partid politic, indirect al unei minorităţi a corpului electoral. Aşa cum am scris într-un articol anterior[7], ca şi adoptarea Constituţiei, revizuirea acesteia nu poate fi expresia unei simple sau unice voinţe politice. Revizuirea Constituţiei trebuie să aibă o determinare obiectivă, să răspundă unor cerinţe reale şi realităţi sociale noi, pe care să le reglementeze în conformitate cu voinţa suverană a comunităţii cetăţenilor, nu cu interesele şi voinţa partidului de guvernământ. O regulă de bază şi de bun simţ în materie de revizuire constituţională este stabilirea obiectivelor revizuirii prin negociere politică între grupurile parlamentare, procedură la care este de dorit să se atragă segmente reprezentative şi semnificative ale societăţii civile, inclusiv partide fără reprezentare parlamentară[8].

3. Un proiect de Constituţie concedată?

Proiectul de revizuire a Constituţiei demarat din iniţiativa Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, în 2011 a reflectat exclusiv interesele politice ale acestuia, pe care nu le mai detaliez în acest articol. De altfel, iniţiativa a fost respinsă de Camera Deputaţilor şi, în consecinţă, a fost arhivată. Nu putem, însă, să nu menţionăm că şi proiectul de lege pentru revizuirea Constituţiei în 2011 a fost iniţiat tot de puterea executivă. Să fie acesta cumva semnul că exponenţii clasei politice rămân atraşi de modelul constituţiei acordate? Îi lipseşte cetăţeanului român simţul constituţional? Răspunsul la aceste întrebări are conotaţii ce ţin mai mult de psihologia poporului român decât de teoria puterii constituante. Proiectul de lege pentru revizuirea Constituţiei iniţiat în 2011 de Preşedintele României la propunerea Guvernului nu poate fi privit ca o reformă a sistemului politic românesc. El a exprimat o voinţă politică subiectivă partizană, nu a Guvernului care l-a elaborat, ci a şefului statului care i-a prestabilit principiile. Se poate spune fără tăgadă că în iniţiativa de revizuire constituţională din 2011, Guvernul nu a jucat un rol activ în spiritul art. 150 alin. (1) din Constituţie, ci a acceptat docil să fie un instrument obedient al Preşedintelui României.

4. Revizuirea Constituţiei intrată în labirintul necunoscutelor politicii româneşti

În programul de guvernare pentru perioada 2013-2016, acceptat de Parlament la 21 decembrie 2012, se menţionează textual că „revizuirea Constituţiei este un demers ce nu poate fi amânat. Obiectivul revizuirii constituţionale constă în (re)câştigarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului, prin garantarea unui comportament predictibil şi stabil al puterii instituţionalizate. Miza acestui demers constă în consolidarea democraţiei româneşti. Legea fundamentală ar trebui să clarifice atribuţiile şi raporturile dintre principalele autorităţi publice şi, foarte important, să realizeze funcţia integratoare”[9].

Motivaţia principală a revizuirii Constituţiei, pe coordonatele enunţate, era, în concepţia Guvernului Ponta şi a alianţei USL, evitarea pe viitor ca preşedintele republicii să-şi mai aroge, invocând dispoziţii constituţionale interpretate în mod eronat şi interesat, rolul unui preşedinte „activist” sau „jucător”, cu sprijinul Curţii Constituţionale şi al Guvernului, aşa cum procedase în repetate rânduri domnul Traian Băsescu.

În continuarea intenţiei programatice a Guvernului Ponta şi cu susţinerea USL, Parlamentul şi-a constituit o comisie parlamentară, însărcinând-o cu elaborarea unei propuneri legislative de revizuire a Constituţiei. Nu voi face aici o analiză a parcursului lucrărilor parlamentare ale Comisiei şi nici asupra propunerii de revizuire definitivate şi avizate între timp de Consiliul Legislativ şi analizate printr-o decizie a Curţii Constituţionale întrucât acest lucru l-am întreprins cu o altă ocazie[10].

Ce se poate spune astăzi despre revizuirea Constituţiei? Comisia parlamentară şi-a prelungit în mod nefuncţional şi neproductiv lucrările, nereuşind până la acest moment să-şi finalizeze misiunea pentru care a fost creată. Propunerile de revizuire au fost culese, selectate şi sistematizate de către un organism al societăţii civile (Forumul constituţional) fără contribuţia şi expertiza specialiştilor în domeniul dreptului constituţional şi al procedurii legislative. În comisia parlamentară nu a existat un cadru riguros de consultare a cercetătorilor cu autoritate academică şi universitară. Multe dintre propunerile acceptate de Comisia parlamentară sunt insuficient fundamentate. Într-o altă ordine de idei, Comisia este descompletată. Este greu de presupus că lucrările Comisiei vor fi reluate la redeschiderea sesiunii de toamnă, perioadă în care activitatea parlamentară va fi concentrată pe alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestui an. Sunt puţine şanse de finalizare în anul 2015 a propunerii de revizuire a Constituţiei. Cum cele două sesiuni parlamentare din cursul anului 2016 vor fi subsumate unui alt obiectiv politic – alegerile parlamentare – revizuirea Constituţiei iniţiată în 2012 va rămâne doar un obiectiv de program de guvernare nerealizat.

Viaţa politică românească şi, în cadrul acesteia, viaţa parlamentară nu sunt încă stabile, se produc noi alinieri politice şi electorale, ceea ce nu contribuie la o dezbatere serioasă şi responsabilă asupra temelor revizuirii. Acesta este motivul pentru care considerăm că revizuirea Constituţiei României nu mai este în prezent un obiectiv care să coaguleze actorii politici parlamentari şi nici cetăţenii.

Susţinând inoportunitatea social-politică a revizuirii Constituţiei, nu putem să nu adăugăm că în mod obiectiv Constituţia nici nu ar trebui modificată în dispoziţiile sale referitoare la cele trei mari instituţii de guvernare – Parlament, Preşedintele României şi Guvern – şi la raporturile între ele întrucât dispoziţiile respective sunt clare şi suficient de acoperitoare pentru fenomenele constituţionale incidente. Faptul că ele au fost nesocotite fraudulos în ultimele două mandate prezidenţiale nu este un motiv pentru a le revizui.

Constituţia în vigoare conţine mecanismele procedurale pentru asigurarea supremaţiei acesteia şi a legii în general. Constituţia nu poate să garanteze o democraţie guvernabilă. Este pe deplin edificator ce spunea James Madison, unul dintre fondatorii constituţionalismului american, în „The Federalist Papers” nr. 57: „scopul fiecărei constituţii politice este, sau ar trebui să fie, acela de a obţine în primul rând pentru guvernanţi oameni care posedă mare înţelepciune pentru a discerne şi, mai mult, virtute să urmărească binele comun al societăţii; în plus, să ia cele mai eficiente măsuri de precauţie pentru menţinerea virtuozităţii în timp ce ei continuă să deţină încrederea publică”. Democraţia devine guvernabilă deci prin comportamentul guvernanţilor or aceasta este o problemă de cultură şi educaţie civică. Aşa cum a fost adoptată în 1991 şi revizuită în 2003, Constituţia rămâne un eficient instrument de guvernare cu o singură condiţie: să fie respectată şi aplicată cu bună-credinţă.


[1] M. Of. nr. 700/28.12.2000.
[2] Acest punct din programul de guvernare a fost inclus în textul propunerii legislative de revizuire a Constituţiei întocmit de PSD şi transmis celorlalte partide parlamentare în vederea realizării unei baze de negociere pentru un acord politic pe tema revizuirii. Textul formulat de PSD ca un alineat nou la art. 58 din Constituţie avea următorul conţinut: „Camera Deputaţilor este formată din cel mult 220 de deputaţi, iar Senatul din cel mult 110 senatori.” Iată, deci, că ideea reducerii numărului de parlamentari a revenit PSD-ului cu mult timp înainte de a fi promovată de Preşedintele Traian Băsescu în 2011. Propunerea nu a fost acceptată de celelalte grupuri parlamentare, neîntrunind susţinerea a două treimi din numărul membrilor celor două Camere.
[3] Acest „angajament” programatic al Guvernului Adrian Năstase nu s-a realizat, din fericire, dar ar merita un studiu aparte din partea analiştilor politici şi a doctrinei constituţionale şi de drept administrativ.
[4] M. Of. nr. 758/29.10.2003.
[5] Hotărârea Parlamentului României nr. 23/25.06.2002 pentru elaborarea propunerii de revizuire a Constituţiei (M. Of. nr. 453/27.06.2002).
[6] M. Constantinescu, M. Amzulescu, Cum s-a revizuit Constituţia României. Procesul de revizuire a Constituţiei din 1991, Ed. Pământul, Piteşti, 2005, p. 17.
[7] C. Ionescu, Necesitatea revizuirii Constituţiei României şi puterile Adunării Constituante derivate, în Curierul Judiciar nr. 9/2013, p. 516.
[8] Ibidem.
[9] Hotărârea Parlamentului României nr. 45/21.12.2012 pentru acordarea încrederii Guvernului (M. Of. nr. 877/21.12.2012).
[10] A se vedea C. Ionescu, op. cit., p. 556-571.


Prof. univ. dr. Cristian IONESCU
Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti

* Prezentul studiu a fost publicat în nr. 6/2014 al revistei Curierul Judiciar.


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan

No announcement available or all announcement expired.