Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Respect pentru profesorii noștri, respect pentru profesia aleasă!
01.10.2014 | Nicolae CÎRSTEA

Secţiuni: Opinii
JURIDICE - In Law We Trust

Respect pentru profesorii noștri, respect pentru profesia aleasă!

Sub acest motto, Editura Universul Juridic derulează în luna octombrie o campanie prin care încercăm să facem cunoscută amploarea fenomenului de fotocopiere a cărților juridice, dar şi a fenomenului, mai recent, prin care conținutul cărţilor juridice este postat ilegal pe diverse site-uri sau pe rețelele de socializare, aducând grave prejudicii atât autorilor, cât și întregii piețe editoriale.

De mai mulți ani, acest fenomen a cunoscut o explozie în România, fiind prezent mai ales în ceea ce privește cărțile universitare, unde apreciez că mai mult de 50% dintre copiile care sunt utilizate nu sunt copii legale. Practic, după anul 2000, în România centrele de fotocopiere au dezvoltat un sistem prin care pun la dispoziția utilizatorilor opere deja imprimate într-un număr destul de mare de exemplare, comercializând practic din stoc aceste exemplare. De asemenea, în ultimii ani a luat amploare și fenomenul prin care se scanează conținutul acestor cărți și se stochează în memoria aparatului sau pe un stick și, la o simplă apăsare pe buton, aceste opere sunt imprimate, ori sunt postate în mediul on-line (inclusiv în cadrul reţelelor de socializare) pentru a fi descărcate ilegal.

Desigur că Legea nr. 8/1996 prevede protecția acestor drepturi. Se pare însă că definirea copiei private în lege este oarecum lacunară, astfel încât nu se pot proteja aceste drepturi așa cum ar trebui. În marile biblioteci universitare din străinătate, copia privată se poate face în condiții strict reglementate, niciodată în întregime cu privire la o carte decât în anumite condiții. De centre de fotocopiere de unde să îţi poţi achiziţiona tot ce ai nevoie pentru activitatea didactică nici nu poate fi vorba… Este, probabil, ceea ce va defini legiuitorul și în ceea ce privește copia privată în România, sperăm, cât mai repede.

Având în vedere amploarea acestui fenomen, ne-am gândit să popularizăm sub acest motto campania noastră, Universul Juridic dorind, în primul rând, să facă cunoscută dimensiunea fenomenului, venind totodată în întâmpinarea utilizatorilor noștri principali, și anume studenții, cu prețuri promoționale pentru cursurile universitare originale comandate de pe ujmag.ro și cu cărți gratuite (necesare învăţământului universitar) pentru fiecare curs achiziționat.

Ne bucurăm în derularea acestei campanii de susținerea partenerilor noștri din cadrul Hexagonului Facultăților de Drept, dar şi de sprijinul unor puternice case de avocatură, prilej cu care țin să mulțumesc doamnelor și domnilor decani care conduc aceste facultăți, precum şi caselor de avocatură menţionate, pentru ajutorul pe care ni-l dau în implementarea campaniei.

Dată fiind amploarea fenomenului, sperăm să se înţeleagă, o dată în plus, necesitatea limitării efectelor acestuia.

Editura Universul Juridic, după această perioadă de 30 de zile în care încercăm să facilităm accesul la operele originale şi chiar să premiem, prin acordarea de cărţi gratuite, achiziționarea acestora, urmează să demareze procedurile legale pentru protecția drepturilor de autor în ceea ce privește operele publicate la editura noastră.

Vă dorim un an universitar bun și sperăm, totodată, că împreună cu dumneavoastră, utilizatorii operelor scrise în domeniul juridic, să reușim să găsim cele mai bune modalități de a limita acest fenomen.

Nicolae CÎRSTEA

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti