Robert Cazanciuc: Actele normative transmise către CSM pentru aviz vor fi transmise și către Uniunea Notarilor
2 octombrie 2014 | JURIDICE.ro
Robert Cazanciuc, Ministrul Justiției, a participat joi, 2 octombrie 2014, la cel de-al XII-la Congres al Notarilor Publici din România, unde a declarat că există o foarte bună colaborare între Minister și notari, lucru care s-a văzut și la elaborarea noilor coduri, notarii aflându-se în prima linia a aplicării legilor noi, informează Mediafax.
Robert Cazanciuc a afirmat: Există o colaborare foarte bună între Ministerul Justiţiei şi notari, care s-a văzut şi la elaborarea noile coduri, notarii fiind în prima linie a aplicării oricărei noi legi. Dorim să dezvoltăm un parteneriat în elaborarea noilor acte normative cu toate profesiile juridice implicate în sfera justiţiei, iar pentru ca acest lucru să devină realitate, am emis recent un ordin prin care toate actele normative transmise Consiliul Superior al Magistraturii pentru aviz să fie transmise spre consultare şi Uniunii Notarilor.
Ministrul a subliniat că buna colaborare dintre notari și Ministerul Justiției a ajutat la degrevarea instanțelor, prin preluare, de către notari, a unor proceduri în materie de divorţ.
”Este un proiect reuşit pe care l-am prezentat ca model de bune practici partenerilor europeni. Va trebui să găsim şi alte proceduri care ar putea fi transferate profesiilor juridice pentru degrevarea instaneţelor de judecată. Am adresat şi rugămintea ca atunci când constataţi că norma legală nu mai corespunde, să propuneţi modificarea acesteia pentru că nu cred că legea trebuie gândită într-un turn de fildeş al unei instituţii, ci avem nevoie de legi gândite pentru situaţii de viaţă”, a adăugat Robert Cazanciuc.
Camera Notarilor Publici Cluj, în colaborare cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, organizează în perioada 2-4 octombrie 2014, la Cluj-Napoca, cel de-al XII-lea Congres al Notarilor Publici din România. Tema Congresului este ”Răspunderea pentru risc profesional a notarului public prin Casa de Asigurări”.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro