Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Drept penal

DNA-Ploiești. Folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acord de recunoaștere a vinovăției

2 octombrie 2014 | Adrian CONDRAȘOV, Paula VÂRBAN, Adrian CONDRAȘOV

DNA-Ploiești. Folosire sau prezentare, cu rea credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acord de recunoaștere a vinovăției.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea la instanța de judecată, pe baza acordului de recunoaștere a vinovăției, a inculpaților:
1. O. C., fost administrator împuternicit al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de:
folosire sau prezentare, cu rea credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene;
– fals în declaraţii;
2. O. G. I., administrator împuternicit al unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de:
– folosire sau prezentare, cu rea credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene
– fals în înscrisuri sub semnătură privată;

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 5 martie 2010, inculpatul O. C., deşi nu mai deţinea nici o calitate în cadrul societății comerciale pe care soţia sa o cesionase încă din decembrie 2009, cu intenţie a întocmit, a semnat şi a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Buzău, în numele firmei respective, cererea unică de plată pe suprafaţă şi declaraţia cu suprafeţele de teren pentru care se solicita sprijin nerambursabil.
De menționat este faptul că inculpatul a solicitat ajutor nerambursabil pentru 267, 30 ha, din care suprafața de 102, 76 ha, asupra căreia nu mai deţinea un drept legal de folosinţă, situată pe raza comunei Fulga, judeţul Prahova, aparținea unei alte societăți comerciale.
La data de 05 noiembrie 2010, inculpatul O. G. I. (fiul lui O. C.), cu intenţie, a prezentat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Buzău, cererea prin care prelua exploataţia agricolă de la societatea comercială reprezentată de mama sa, deşi aceasta nu mai deţinea nici o calitate în cadrul firmei.
De asemenea, inculpatul a preluat şi un contract pe care l-a semnat și prin care se atesta, în mod nereal, preluarea în arendă de către societatea sa a suprafeţei de teren de 102, 76 ha, situată din comuna Fulga, judeţul Prahova.
Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a unui sprijin nerambursabil de 55.335,64 lei, din care 33.106,19 lei fonduri europene (în cadrul schemei de plată unice pe suprafaţă din Fondul European pentru Garantare în Agricultură), iar 22.229,45 lei din bugetul de stat (din schema de plată naţională directă complementară, decuplată de producţie din bugetul naţional).

În prezenţa apărătorilor aleși, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord să execute următoarele pedepse:
1. O. C. – trei ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de trei ani;
2. O. G. I. – doi ani şi o lună închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani;

Pe întreaga perioadă a executării pedepsei în sarcina inculpaților au fost instituite următoarele măsuri de supraveghere și obligații:
– să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile;
– să comunice schimbarea locului de muncă;
– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
– să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
– să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Buzău s-a constituit parte civilă în cauză.
În vederea recuperării prejudiciului s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ale inculpatului Oprea George Ionuţ.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpaţii O. C. şi O. G. I., împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Buzău.

Arbitraj comercial

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

:: sursa: www.pna.ro

Avocat Paula VÂRBAN
Adrian CONDRAȘOV

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership