« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Exceptie de neconstituționalitare respinsă privind erorile materiale prezente în actele notariale
06.10.2014 | Anda-Laura TĂNASE

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Monitorul Oficial al României nr. 530 din data de 16 iulie 2014 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 326 din 10 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 şi art. 84 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ioan Erhan într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziţiile art. 54 şi art. 84 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, prezentând următorul conținut:
– Art. 54: „Actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu, cu acordul părţilor, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greşelilor sau completarea omisiunilor. Acordul părţilor se prezumă dacă, fiind legal citate, nu-şi manifestă opunerea. Despre îndreptarea sau completarea efectuată se face menţiune pe toate exemplarele actului.”
– Art. 84: „Erorile materiale cuprinse în încheierea finală, precum şi eventualele omisiuni se vor putea îndrepta, la cererea moştenitorilor, în baza unei încheieri, făcându-se menţiune despre aceasta în încheierea finală şi pe toate exemplarele certificatului de moştenitor.”

Autorul excepţiei nu a invocat textele constituţionale pretins a fi încălcate, însă instanţa de judecată a reţinut susţinerile orale ale autorului privind încălcarea dreptului de proprietate privată prevăzut de art. 44 din Constituţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine că aceasta a fost invocată oral în faţa instanţei de judecată. Art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în privinţa excepţiilor de neconstituţionalitate, se referă, pe de o parte, la forma scrisă a actului de sesizare, iar, pe de altă parte, la obligaţia motivării excepţiei de neconstituţionalitate de către autorul acesteia.
Aşadar, invocarea orală a excepţiei de neconstituţionalitate nu constituie o încălcare a condiţiilor de admisibilitate referitoare la cerinţa scrisă a actului de sesizare, instanţa de judecată având obligaţia corelativă, în această ipoteză, de a reţine în cuprinsul actului de sesizare obiectul excepţiei, textul de referinţă, precum şi motivarea propriu-zisă a excepţiei, după caz. În cauza de faţă, Curtea, analizând cuprinsul actului de sesizare, constată că autorul excepţiei nu a invocat în mod expres textul de referinţă şi nici nu a motivat neconstituţionalitatea textului criticat, iar instanţa, conform rolului său activ în desfăşurarea procesului juridic, a dedus, din susţinerile autorului excepţiei, textul constituţional pretins încălcat. Fiind îndeplinite cerinţele art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională.

În ceea ce priveşte însă invocarea dreptului de proprietate privată consacrat de art. 44 din Constituţie, reţinut de instanţa de judecată din susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, Curtea constată că, din conţinutul său normativ raportat la textele de lege criticate, nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate din cauza generalităţii sale, pe de o parte, şi a lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat, pe de altă parte.

Astfel, Curtea decide:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 şi art. 84 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

Anda Laura TĂNASE

 
Secţiuni: CCR, Drept civil, Drept constitutional, Notari | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD