Excepţie de neconstituţionalitate respinsă ref. soluţionarea unei cauze penale în care au fost folosite ca mijloace de probă şi convorbiri telefonice înregistrate într-o altă cauză penală
8 octombrie 2014 | Lorina PÎRVAN
În Monitorul Oficial al României numărul 370 din data de 20 mai 2014 a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 92 din 27 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Tulcea – Secţia penală, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care au fost folosite ca mijloace de probă şi convorbiri telefonice înregistrate într-o altă cauză penală.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 912 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea, care au următorul conţinut:
„Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 911 alin. 1 şi 2″.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la România ca stat de drept, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la obligaţia statului român de a îndeplini cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte şi care fac parte din dreptul intern, art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 148 alin. (2) şi (4) referitor la prioritatea reglementărilor comunitare faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
În urma analizei excepţiei, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional și a făcut astfel trimitere la Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008 prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 din Codul de procedură penală din 1968, statuând că textele legale criticate prevăd suficiente garanţii, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare.
De asemenea, în privinţa înregistrărilor convorbirilor telefonice s-a constatat că instanţele naţionale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observaţii în faţa judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare.
Cu privire la neconformitatea cu art. 28 şi art. 53 a dispoziţiilor legale criticate, Curtea a afirmat că înseşi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale.
Interceptarea şi înregistrarea unor convorbiri sau înregistrarea unor imagini fără acordul persoanei vizate constituie, într-adevăr, o restrângere a exerciţiului dreptului la respectarea şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private, precum şi a exerciţiului dreptului la inviolabilitatea secretului convorbirilor şi al celorlalte mijloace legale de comunicare. Pe de altă parte, însăşi Constituţia prevede la art. 53 posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în cazuri şi în condiţii limitativ şi precis determinate.
Totodată, condiţia restrângerii exerciţiului dreptului „numai prin lege” se reflectă prin faptul reglementării acesteia, în detalii, prin secţiunea V1 a titlului III din Codul de procedură penală din 1968, care, ca natură juridică, este o lege. Condiţia ca restrângerea exerciţiului dreptului să fie impusă pentru „desfăşurarea instrucţiei penale” este îndeplinită prin indicarea în alin. 1 al art. 911 din Codul de procedură penală din 1968 a cerinţei ca autorizarea înregistrării convorbirilor să se facă numai „dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se face din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată”.
Opinia autorului potrivit căreia folosirea unor astfel de interceptări ca mijloace de probă într-o altă cauză penală şi care vor fi opuse interlocutorului îl lipsesc pe acesta din urmă de garanţiile specifice procedurii câtă vreme, pentru sine ori pentru postul său telefonic, nu fusese obţinută vreo autorizaţie, nu poate fi primită deoarece mijloacele de probă în discuţie au fost obţinute legal, potrivit art. 912 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968. Împrejurarea că pot fi folosite într-o altă cauză nu conferă acestor probe caracter ilegal ori arbitrar, partea interesată putând contesta veridicitatea ori solicita expertizarea lor.
De aceea, toate tipurile de înregistrări efectuate de părţi sau de alte persoane pot constitui mijloace de probă numai în cazul în care privesc propriile convorbiri ori alte comunicări pe care le-au purtat cu terţii. În plus, orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege, în concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 912 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
