DIICOT-Oradea. Constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare, spălare de bani, manipularea pieței de capital., utilizare a informației privilegiate, favorizare a infractorului. Soluții definitive de condamnare
7 octombrie 2014 | Raluca ASAVEI, Paula VÂRBAN, Raluca ASAVEI

DIICOT-Oradea. Constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare, spălare de bani, manipularea pieței de capital., utilizare a informației privilegiate, favorizare a infractorului. Soluții definitive de condamnare.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au obținut soluții definitive de condamnare în dosarul privind fuga lui O. H. din România și în dosarul Rompetrol.
Astfel, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis apelul declarat de DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinței penale nr. 124/PI/2012 din 8 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea. Sentința apelată a fost desființată în parte şi, rejudecând, judecătorii ÎCCJ au dispus:
1. condamnarea inculpatului T. M. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit .a, b, c şi g Cod penal pe durata prev. de art. 68 Cod penal. Înalta Curte a aplicat și art. 65-66 alin. 1 lit. a, b, c şi g Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
2. condamnarea inculpatului O. M. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe durata prev. de art. 68 Cod penal. Înalta Curte a aplicat art.65-66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
3.condamnarea inculpatului O. M. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal pe durata prev. de art.68 Cod penal. Înalta Curte a aplicat art.65-66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
Magistrații ÎCCJ au dispus obligarea inculpaţilor la plata sumei de câte 12.075 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În dosarul Rompetrol, magistrații Curții de Apel București au admis marți, 07 octombrie 2014, apelurile declarate de DIICOT – Structura Centrală și Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței penale nr.726 din data de 28 august 2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul nr.30041.01/3/2006*. Instanța a desființat sentința penală atacată și, rejudecând, a dispus:
1. Pentru inculpatul B. A.:
În baza art. 48 C.p. rap. la art. 295 alin. 1 C.p. rap. la art. 308 C.p. și art. 309 C.p. condamnă pe inculpatul B. A. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b C.p. și a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare.
În baza art. 48 C.p. rap.la art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani.
În baza art. 367 alin.2 C.p. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a,b ,g și k C.p. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat .
În baza art. 39 C.p.,art. 45 alin. 2 C.p. inculpatul B. A. execută pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare,sporită cu 2 ani închisoare ,respectiv pedeapsa principală de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică ,precum și a drepturilor prevăzute de art.66 lit. a, b ,g și k C.p.
În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b, g și k C.p.
2. Pentru inculpatul G. P.:
În baza art. 48 C.p. rap. la art. 295 alin. 1 C.p. rap. la art. 308 C.p. și art. 309 C.p. condamnă pe inculpatul G. P. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p. și a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare.
În baza art. 367 alin. 2 C.p. condamnă pe același inculpat la pedeapsa principală de 1 an închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a,b ,g și k C.p. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat .
În baza art.39 C.p.,art.45 alin.2 C.p. inculpatul G. P. execută pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare,sporită cu 4 luni închisoare ,respectiv pedeapsa principală de 2 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică ,precum și a drepturilor prevăzute de art.66 lit.a,b, g și k C.p.
În baza art.65 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b ,g și k C.p.
3. Pentru inculpatul A. F. I.:
În baza art. 17 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit.f C.p.p.cu referire la art.122 alin.1 lit.d și art.124 C.p. din anul 1969 încetează procesul penal pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la manipularea pieței de capital, prevăzută de art.26 C.p. din anul 1969 rap.la art.279 alin.1 cu referire la art.244 alin.5 pct.1 și 2 și art.248 din Legea nr. 297/2004 ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
În baza art.26 C.p. din anul 1969 rap. la art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 condamnă pe inculpatul A. F. I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.7 alin.1,2 din Legea nr.39/2003 condamnă pe același inculpat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a,b,c C.p.din anul 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.
În baza art.33 lit.a,34 alin.1 lit.b și art.35 alin.1 C.p. din anul 1969 inculpatul A. F. I. execută pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a,b,c C.p.din anul 1969.
În baza art.71 C.p. din anul 1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a,b,c C.p.din anul 1969.
4. Pentru inculpatul S. C.:
În baza art.48 C.p. rap. la art.279 alin.1 cu referire la art.244 alin.5 pct.1 și 2 și art.248 din Legea nr.297/2004 condamnă pe inculpatul S.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la manipularea pieței de capital.
În baza art.367 alin.1 C.p. condamnă pe același inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a,b ,g și k C.p. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat .
În baza art.39 C.p.,art.45 alin.1 C.p. inculpatul S.C. execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare,sporită cu 1 an închisoare ,respectiv pedeapsa principală de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a,b ,g și k C.p.
În baza art.65 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.66 lit.a,b ,g și k C.p.
5. Pentru inculpatul P. S.:
În baza art.48 C.p. rap. la art.279 alin.1 cu referire la art.244 alin.5 pct.1 și 2 și art.248 din Legea nr.297/2004 cu aplicarea art.35 C.p. condamnă pe inculpatul P. S. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la manipularea pieței de capital.
În baza art.367 alin.1 C.p. condamnă pe același inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a,b și k C.p. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat .
În baza art.39 C.p.,art.45 alin.1 C.p. inculpatul P.S. execută pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare,sporită cu 8 luni închisoare ,respectiv pedeapsa principală de 2 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a,b și k C.p.
În baza art.65 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.66 lit.a,b și k C.p.
6. Pentru inculpatul S. R. S. S.:
În baza art. 279 alin.1 cu referire la art.245 alin.1 teza I din Legea nr.297/2004 condamnă pe inculpatul S.R.S.S., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare a informației privilegiate.
În baza art.367 alin.1 C.p. condamnă pe același inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a,b și k C.p. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat .
În baza art.39 C.p.,art.45 alin.1 C.p. inculpatul S.R.S.S. execută pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare,sporită cu 4 luni închisoare ,respectiv pedeapsa principală de 2 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a,b și k C.p.
În baza art.65 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.66 lit.a,b și k C.p.
7. Pentru inculpata R. C. E.:
În baza art.17 alin.2 C.p.p. rap la art.16 alin.1 lit.f C.p.p.cu referire la art.122 alin.1 lit.d și art.124 C.p. din anul 1969 încetează procesul penal pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la manipularea pieței de capital, prevăzută de art.26 C.p. din anul 1969 rap.la art.279 alin.1 cu referire la art.244 alin.5 pct.1 și 2 și art.248 din Legea nr. 297/2004, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
În baza art.7 alin.1 și 2 din Legea nr.39/2003 cu aplicarea art.74 alin.2 C.p. din anul 1969 rap.la art.76 alin.1 lit.b C.p. din anul 1969 condamnă pe inculpata R.C.E. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a,b,c C.p.din anul 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.
În baza art.71 C.p. din anul 1969 interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a,b,c C.p.din anul 1969.
În baza art.86ind.1 C.p.din anul 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei , pe un termen de încercare de 5 ani ,stabilit conform art.86ind.2 C.p.din anul 1969.
În baza art. 86 ind. 3 C.p.din anul 1969 pe durata termenului de încercare condamnata R. C. E., trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu,resedinţă sau locuintă şi orice deplasare care depăseste 8 zile,precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informatii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;
Atrage atentia condamnatei asupra dispoziţiilor art.86ind.4 C.p.din anul 1969 a căror încălcare are ca urmare revocarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. 5 C.p.din anul 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
8. Pentru inculpatul E. V.:
În baza art. 17 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. a C.p.p. achită pe inculpatul E. V. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat,prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003.
În baza art. 264 C.p. din anul 1969 condamnă pe inculpatul E. V. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului.
În baza art.71 C.p. din anul 1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a,b,c C.p.din anul 1969.
În baza art.86ind.1 C.p.din anul 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei , pe un termen de încercare de 4 ani ,stabilit conform art.86ind.2 C.p.din anul 1969.
În baza art. 86 ind. 3 C.p.din anul 1969 pe durata termenului de încercare condamnatul E. V. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe lângă Tribunalul Mureș;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu,resedinţă sau locuintă şi orice deplasare care depăseste 8 zile,precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informatii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;
Atrage atentia condamnatului asupra dispoziţiilor art.86ind.4 C.p.din anul 1969 a căror încălcare are ca urmare revocarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin.5 C.p.din anul 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
9. Pentru inculpatul M. P. G.:
În baza art.17 alin.2 C.p.p. rap. la art. 16 alin.1 lit.a C.p.p. achită pe inculpatul M. P. G. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat,prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003.
În baza art.264 C.p. din anul 1969 condamnă pe inculpatul M. P. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului.
În baza art.71 C.p. din anul 1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a,b,c C.p.din anul 1969.
În baza art.86ind.1 C.p.din anul 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei , pe un termen de încercare de 4 ani ,stabilit conform art.86ind.2 C.p.din anul 1969.
În baza art. 86 ind. 3 C.p.din anul 1969 pe durata termenului de încercare condamnatul M. P. G. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu,resedinţă sau locuintă şi orice deplasare care depăseste 8 zile,precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informatii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;
Atrage atentia condamnatului asupra dispoziţiilor art.86ind.4 C.p.din anul 1969 a căror încălcare are ca urmare revocarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.71 alin.5 C.p.din anul 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
10. Pentru inculpata A. G. V.:
În baza art.17 alin.2 C.p.p. rap la art.16 alin.1 lit.f C.p.p.cu referire la art.122 alin.1 lit.d și art.124 C.p. din anul 1969 încetează procesul penal pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art.289 C.p. din anul 1969, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
În baza art.17 alin.2 C.p.p. rap. la art. 16 alin.1 lit.a C.p.p. achită pe inculpata A. G. V. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat,prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003.
În baza art.264 C.p. din anul 1969 condamnă pe inculpata A. G. V. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului.
În baza art. 71 C.p. din anul 1969 interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a,b,c C.p.din anul 1969.
În baza art. 86 ind. 1 C.p.din anul 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei , pe un termen de încercare de 5 ani ,stabilit conform art. 86ind.2 C.p.din anul 1969.
În baza art. 86 ind. 3 C.p.din anul 1969 pe durata termenului de încercare condamnata A. G. V. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu,resedinţă sau locuintă şi orice deplasare care depăseste 8 zile,precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informatii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;
Atrage atentia condamnatei asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 C.p.din anul 1969 a căror încălcare are ca urmare revocarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.71 alin.5 C.p.din anul 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
11. Pentru inculpata P. I. M.:
În baza art.17 alin.2 C.p.p. rap la art.16 alin.1 lit.f C.p.p.cu referire la art.122 alin.1 lit.d și art. 124 C.p. din anul 1969 încetează procesul penal pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art.289 C.p. din anul 1969, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
În baza art.17 alin.2 C.p.p. rap. la art. 16 alin.1 lit.a C.p.p. achită pe inculpata P.I.M. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat,prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003.
În baza art.264 C.p. din anul 1969 condamnă pe inculpata P.I.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului.
În baza art.71 C.p. din anul 1969 interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a,b,c C.p.din anul 1969.
În baza art.86ind.1 C.p.din anul 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei , pe un termen de încercare de 5 ani ,stabilit conform art.86ind.2 C.p.din anul 1969.
În baza art.86ind.3 C.p.din anul 1969 pe durata termenului de încercare condamnata P.I.M. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu,resedinţă sau locuintă şi orice deplasare care depăseste 8 zile,precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informatii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;
Atrage atentia condamnatei asupra dispoziţiilor art.86ind.4 C.p.din anul 1969 a căror încălcare are ca urmare revocarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.71 alin.5 C.p.din anul 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
12. Pentru inculpata A. E.:
În baza art.17 alin.2 C.p.p. rap. la art. 16 alin.1 lit.a C.p.p. achită pe inculpata A. E. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat,prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003.
În baza art.17 alin.2 C.p.p. rap. la art. 16 alin.1 lit.b C.p.p. achită pe inculpata A. E. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului,prevăzută de art.264 C.p. din anul 1969.
13. Pentru inculpatul P. D. C.:
În baza art.17 alin.2 C.p.p. rap la art.16 alin.1 lit.f C.p.p. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului P. D. C. ca urmare a intervenirii decesului.
În baza art.25 alin.5 C.p.p. în privința inculpatului P. D. C. lasă nesoluționată acțiunea civilă.
În baza art.397 C.p.p. cu referire la art.19 C.p.p. admite acțiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice și,în consecință, obligă pe inculpații B. A. și G. P. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ROMPETROL SA la plata sumei de 58 521 056 USD în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății plus dobânda legală aferentă ,calculată de la data 05 ianuarie 2001 până la data achitării integrale a debitului, către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice.
În baza art.397 alin.2 C.p.p. cu referire la art. 249 alin.5 C.p.p. dispune luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaților B. A. și G. P. și ale părții responsabilă civilmente SC ROMPETROL SA până la concurența pagubei produse prin infracțiune.
În baza art.274 alin.1,2 și 3 C.p.p. obligă pe fiecare dintre inculpații B. A. și G. P. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ROMPETROL SA la plata sumei de 20 000 lei,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pentru judecata în fond.
În baza art.274 alin. 1 și 2 C.p.p. obligă pe fiecare dintre inculpații A. F. I., S. C., P. S., S. R. S. S., E. V., R. C. E., M. P. G., A. V. G. și P. I. M. la plata sumei de 20 000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pentru judecata în fond.
În baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge,ca nefondate, apelurile declarate de inculpații P. D. C., B. A., G. P. și P. I. M. împotriva aceleiași sentințe penale.
:: sursa: www.diicot.ro
Avocat Paula VÂRBAN
Raluca ASAVEI