Andra Muşatescu a deschis lucrările primei mese rotunde organizată de Casele de Avocatură și de Proprietate Industrială Andra Mușatescu sub egida Asociației Internaționale a Mărcilor (INTA) în Republica Moldova
10 octombrie 2014 | JURIDICE.ro
Pe data de 3 octombrie 2014, la Chișinău s-a desfășurat masa rotundă cu tema „Îmbunătățirea relațiilor dintre autoritățile competente (vamă, poliție, oficiile naționale) și titularii de drepturi“, organizată de Cabinetele de Avocați și Proprietate Industrială Andra Mușatescu, sub egida Asociației Internaționale a Mărcilor (INTA), la sediul Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI), Chișinău, Republica Moldova.
Întrunirea este o noutate, fiind pentru prima oară organizată în Republica Moldova, dar a fost o continuare firească a meselor rotunde organizate de Casele de Avocatură și de Proprietate Industrială Andra Mușatescu în România, 6 la număr până în acest an.
Manifestarea a avut un număr record de participanți pentru o masă rotundă, aproximativ 70 de persoane, nume sonore din domeniul juridic atât din România, cât și de peste Prut.
Printre participanți as-au numărat reprezentanții Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală din Republica Moldova, Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci din România, Inspectoratului General de Poliție al Republicii Moldova, Poliției de Frontieră a României, Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Autorității Vamale a României, judecători ai curților de apel și tribunalelor din România.
În cadrul prelegerii introductive, dr. av. cons. Andra Mușatescu a făcut o scurtă prezentare a INTA, menționând, inter alia, că asociația are peste 6.400 de membri din 190 de țări, iar aceștia contribuie anual cu aproape 12 trilioane USD la PIB-ul mondial, și, pentru o mai bună înțelegere, a dat exemplul din anul 2012 când PIB-ul celor 3 piețe de top a fost de 16 trilioane USD (Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii) și 7 trilioane USD (China).
În cadrul mesei rotunde au fost puse în discuție teme, precum: respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, cooperarea dintre autorități și titularii de drepturi, experiența autorităților cu responsabilități în domeniul protecției și respectării drepturilor de proprietate intelectuală din Republica Moldova și România și posibilitățile de îmbunătățire a dialogului și a conlucrării dintre autorități și titularii de drepturi.
Despre Andra Mușatescu Law & Industrial Property Offices
Casele de Avocatură şi de Proprietate Industrială Andra Muşatescu sunt considerate de publicaţii juridice cunoscute ca “oferind o gamă largă de servicii juridice corporatiste şi comerciale care includ consiliere privind dreptul muncii, concurenţei şi UE, cu un puternic accent pe PI” (Legal 500). De asemenea, “reputaţia în domeniul PI a atras cu sine mai mulţi clienţi internaţionali cunoscuţi” care “laudă serviciile de PI, incluzând şi litigii” (Legal 500), practicând “în fruntea domeniului juridic IP din România cu o vastă experienţă în consultanţa acordată în principal societăţilor multinaţionale” (WTR1000), iar Dr. Andra Muşatescu este “un expert în IP de un standard absolut înalt” (Legal 500) şi “un avocat fantastic” (Chambers and Partners).
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro