Internaţional (Juridice din lumea largă)
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Consiliul Naţional al Barourilor din Franţa ref. proiectul de reformă a avocaturii
13.10.2014 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Uniunea Națională a Barourilor din România a publicat vineri, 10 octombrie 2014, un comunicat cu privire la poziția Consiliului Național al Barourilor din Franța față de proiectul de reformă a avocaturii propus de Guvernul francez.

Mesajul integral:

„Pe data de 3 octombrie 2014, Consiliul Naţional al Barourilor din Franţa (CNB) a convocat Adunarea Generală pentru a hotărî în privinţa poziţiei membrilor faţă de reforma profesiei de avocat, propusă prin Proiectul de lege ”cu privire la creşterea economică”. Sub acest titlu al actului normativ, guvernul francez intenţionează să reformeze toate profesiile liberale, în scopul declarat al deblocării acestor profesii şi al deschiderii concurenţei. Însă proiectul a declanşat proteste în stradă şi greve din partea tuturor profesiilor liberale.

Mai jos redăm comunicatul CNB, care relevă poziţia avocaţilor faţă de acest proiect, exprimată prin moţiunea adoptată la Adunarea Generală CNB din data de 3 octombrie a.c.

Proiect de lege privind creșterea economică: CNB denunță metoda brutală a guvernului și respinge proiectul de reformă prezentat

În urma reunirii Adunării Generale Extraordinare din 3 octombrie, CNB a denunțat metoda brutală folosită de către guvern, aceea de a adopta în regim de urgență o serie de măsuri importante, susceptibile să aducă modificări semnificative deontologiei profesionale precum şi exercitării și organizării profesiei. Nici urgența, nici oportunitatea economică a unei astfel de reforme nu sunt demonstrate…

CNB consideră că sunt necesare studii serioase și detaliate pentru a evalua efectele economice, geografice și sociale ale măsurilor propuse (a se vedea Motion AGE). O consultare reală cu profesia nu se poate face în grabă și sub presiunea cabinetelor ministeriale.

Adunarea Generală Extraordinară a CNB a dat un mandat clar președintelui său şi Biroului pentru a continua discuțiile cu guvernul pe această nouă bază. Practic, cu privire la problemele ridicate de proiectul de lege, CNB s-a pronunțat în cea mai mare parte:
– împotriva suprimării teritorialităţii dreptului de reprezentare obligatorie (postulation) în faţa Tribunalelor de mare Instanţă;
– pentru menţinerea competenţei de reprezentare în primă instanţă în faţa Tribunalelor de Mare Instanţă, însă împotriva menţinerii tarifelor reglementate de reprezentare;
– împotriva stabilirii cabinetelor/sediilor secundare fără controlul prealabil al ordinelor de avocaţi;
– împotriva deschiderii societăţilor de avocatură către asociaţi minoritari neavocaţi;
– pentru definirea unui cadru deontologic şi statutar care să permită avocaţilor să constituie, pentru exerciţiul propriu, a unor societăţi comerciale potrivit dreptului comun;
– contra creării statutului de avocat salariat într-o întreprindere.
(cf. Résolution AGE)

Aceste poziții au fost aduse în atenția autorităților și vor fi susţinute la audierile și întâlnirile de lucru viitoare.

CNB va fi audiat pe 8 octombrie în cadrul Adunării Naţionale, având misiunea de a informa asupra profesiilor juridice reglementate. O nouă întâlnire de lucru cu cabinetele ministrului justiției și ministrului economiei va avea loc vineri, 10 octombrie, după-amiază.

În cele din urmă, o misiune a fost încredințată de către primul-ministru deputatului Richard Ferrand, în calitatea acestuia de responsabil cu profesiile reglementate, “pentru a identifica problemele” și “pentru a evalua impactul teritorial” al noilor măsuri care vor fi incluse în proiectul de lege ce urmează să fie depus înainte de sfârșitul anului. Raportul său, centrat pe “modernizarea cadrului legal al profesiilor reglementate”, trebuie să fie depus până la 30 octombrie. Desigur, contacte cu acest deputat au avut deja loc.

Proiectul de lege privind creșterea economică, pe care guvernul doreşte să-l avanseze rapid, nu ar trebui să pună în umbră problema finanțării pentru asistența juridica din oficiu, care nu este definitiv reglată, în ciuda progreselor înregistrate în proiectul legii bugetului pentru 2015, care urmează să fie dezbătut curând în Parlament. Cu toate acestea, raportul deputatului Jean-Yves Le Bouillonnec nu este încă publicat.

Pe 7 octombrie, Președintele CNB s-a întâlnit cu ministrul justiției şi a cerut comunicarea acestui raport precum și deschiderea unui dialog real, luând în considerare propunerile deja făcute de către profesie în contextul proiectului „Justiția secolului XXI“.

Textul original în limba franceză îl puteţi accesa aici.”

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate