Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Arbitraj
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Powered by POPOVICI NIŢU STOICA & ASOCIAŢII. Official partner: Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României
POPOVICI NITU STOICA & ASOCIATII
 
 1 comentariu

Stilul şi calitatea hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale. Privire comparată
13.10.2014 | Marin VOICU

JURIDICE - In Law We Trust

1. Traditii judiciare romanesti 

1.1. Preocupari majore in doctrina noastra si in jurisprudenta cu privire la stilul hotararilor judecatoresti au existat inca din prima jumatate a secolului trecut.

a) Intr-un articol din Revista Dreptul – 1926[1], profesorul Andrei Radulescu, presedintele Academiei Romane si, totodata, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie arata ca: „Intocmirea hotararilor este nu numai una din principalele indatoriri ale magistratului, ci si atributie insemnata pentru inaintarea stiintei juridice”.

Era un indemn major catre magistrati sa dea hotararilor „valoarea unor opere de gandire proprie, care constituie singurul rost al motivarii solutiilor judecatoresti”[2].

b) Intr-adevar, in jurisprudenta noastra, in special in cea veche, intalnim hotarari adesea desavarsite ca gandire si exprimare, care ne apar ca mici capodopere ce releva clar profunde cunostinte de drept, dar si talentul/vocatia de a le valorifica la speta in haina minunata a unui „stil limpede si a unei limbi curate”.

„Gandirea invaluita in forma greoaie”, afirma prof. A. Radulescu, ”ramane, insa, mereu aceeasi; ea se impune ca picatura de diamante ascunsa in minereu; dar, descoperirea ei expune pe impricinatul care vrea sa stie de ce a pierdut procesul, ori de ce l-a castigat, la aceeasi truda la care sunt expusi cautatorii de pietre scumpe.

Ar fi absurd sa pretinzi forma literara hotararii judecatoresti; dar, un stil ingrijit si strict, trebuind oricarui vesmant al gandirii logice, nu trebuie neglijat in redactarea lor, caci stilul slefuieste ideea si-i sporeste valoarea”.

„Intr-o expunere juridica, orala sau scrisa n-au insa ce cauta motivele slabe, chiar cand ele se rezeama pe precedente jurisprudentiale; ele stirbesc pretuirea argumentelor temeinice si, deci, a intregii expuneri; ele, mai cu seama cand este vorba de o hotarare, micsoreaza garantia si siguranta judecatii, insusiri de primul ordin ale adevaratei jurisprudente.

In legatura cu lipsa de selectie a argumentelor, este si defectul considerentelor superflue, care impovareaza expunerea. De obicei, asemenea consideratiuni nu au legatura directa cu problema de drept examinata si apar ca simple ipoteze straine rationamentului de speta, ori ca pedante relevari de sisteme doctrinale, ce nu-si gasesc locul intr-o hotarare, dar care pot da nastere, prin dificultatea ei de interpretare la noi procese.

Nu toate hotararile, insa, tin socoteala de natura considerentelor cand folosesc pe “avand in vedere” sau pe „considerand”. Observam, astfel, cateodata, considerente de fapt incepand cu „avand in vedere”, iar alta data cu „considerand”, fara alta preocupare decat variatia acestor termeni, cand ar trebui folositi dupa natura considerentelor, ca la francezi, de unde i-am imprumutat, or, daca nu, parasiti; caci, astfel, rationamentul pare imbracat intr-o haina ai carei nasturi sunt incheiati la intamplare” (George Iuliu, p. 116, „Pandectele Romane”, 1936).

„Daca acest defect de forma nu e prea mare, amestecul considerentelor de fapt cu rationamentul juridic este insa criticabil, fiindca firul judecatii se pierde, ea isi ascunde frumusetea si puterea ei de convingere si intreaga expunere sufera de lipsa de claritate.

Dar ceea ce constituie neajunsul cel mai suparator si cel mai des intalnit in unele hotarari judecatoresti este nesocotirea randuielilor sintactice si gramaticale. Fraza lunga, in care predicatul dispare, in care rationamentele nu se inlantuiesc, in care propozitiile nu se despart dupa criteriul intelesului lor, expune judecata la o adevarata asfixiere; fraza in care termenii legii sunt inlocuiti cu termeni imprumutati din limbi straine sau in care abunda calificative exagerate, capata o infatisare pretentioasa si atat de putin potrivita cu sobrietatea formei de exprimare a rationamentului juridic.

Pentru cei care se intereseaza de cultura juridica romaneasca, progresul realizat in acest domeniu, de cateva decenii incoace, e un fapt netagaduit. Contributia jurisprudentei la acest progres este covarsitoare. Hotararile instantelor noastre, dupa cum se rosteste dl. Andrei Radulescu in articolul mentionat mai sus, sunt reproduse sau citate elogios in strainatate.

Daca argumentarea juridica si solutiile acestei jurisprudente se bucura de un prestigiu care ne umple de mandrie, am dori ca si stilul unora din ele, desigur, putine la numar, sa treaca pe acelasi plan de preocupare. Hotararile judecatoresti, ca si textele de lege, sunt supuse interpretarii; sunt interpretate de comentatori, de impricinati ori de instantele care le cenzureaza. Si, cu atat expunerea lor va fi mai limpede, mai metodica si mai lipsita de echivoc, cu atat mai mult se vor evita caile de atac trase, nu dintr-o judecata gresita, ci dintr-o expunere defectuoasa”. (G. Iuliu, op. cit.)

2. Drept comparat european

2.1. Institutul de drept comparat din Franta, timp de 3 ani (1996-1998), a efectuat o cercetare asupra jurisprudentei in dreptul comparat, rezultand ca nu a fost identificata nicio lucrare privind elaborarea si stilul hotararilor judecatoresti din sistemele de drept european. In acest cadru s-au valorificat rezultatele la colocviul intitulat “Sitlul si elaborarea hotararilor judecatoresti”, organizat de Scoala Nationala de Magistratura din Franta in octombrie 1998, cu participarea unor judecatori si reputati profesori din Franta, Italia, Germania si Anglia[3], comunicarile acestora fiind publicate in “Revue internationale de droit comparé” nr. 3/1998.

2.2. Luarea deciziei de catre judecatorul englez a fost tema de sinteza prezentata de judecator Stephen Sedley:

„Judecatorul nu este nevoit sa petreaca ore in sir citind si analizand un dosar care nu contine nici minimul, nici optimul, ci maximul de informatii; avocatii sunt cei care au datoria de a selectiona si a concentra tot ceea ce poate influenta, intr-adevar, luarea deciziei, in timp ce judecatorul prezideaza alte doua sau trei procese. Rezulta ca, in momentul in care se incheie pledoariile, judecatorul are o vedere de ansamblu optima asupra cauzei. Daca este sigur pe el, este momentul pronuntarii deciziei.

Dar aceasta se intampla deoarece continutul deciziei engleze tipice este narativa. Judecatorul judeca totul de la inaltime. El descrie marturiile auzite si ratiunile pentru care a refuzat un element si a acceptat un altul; rezuma legea, analizand la nevoie precedentele; recapituleaza punctele principale ale pledoariilor si ajunge, in final, sub ochii tuturor, la luarea deciziei. Si in cazurile mai complicate, in care nu este posibil sa emita o decizie in urma pledoariilor prezentate, aceeasi structura, acelasi stil sunt aplicate de catre judecator, cand trebuie sa faca o pauza, sa reflecteze si, apoi, dupa un anumit termen de aproximativ doua saptamani, sa citeasca sau sa prezinte o decizie scrisa. O asemenea decizie va fi, fara indoiala, un pic mai concentrata decat decizia improvizata, dar nu cu mult. In cadrul cultural al tribunalului englez, posibilitatea emiterii unei decizii atat de scurte, de autoritate, de directie, ca o decizie tipic franceza, efectiv nu exista.

Personal, desi admir proza laconica a colegilor nostri francezi, as spune totusi: traiasca diferenta! Proza juridica engleza se afla, adeseori, la un asemenea nivel, incat constituie un aport de valoare, chiar daca este conservator, adus limbii noastre; si ea a contribuit uneori cu pasaje de neuitat in literatura noastra, imprejurare foarte rara, as indrazni sa spun, in majoritatea culturilor juridice.

In cadrul acestei culturi de oralitate, de apropiere fizica, de schimb de dialoguri, nu este surprinzator ca pledoaria are o anumita greutate, ceea ce trebuie sa se intample mereu: judecatorul sa isi aduca aminte ca decizia sa nu este un premiu oferit celui mai bun avocat, nicio compensatie pentru cel mai putin convingator. Si aceasta tot pentru ca judecatorul englez poseda, poate, o anumita siguranta atunci cand isi conduce rationamentul intre prezentarea faptelor si cadrul legal spre un port unde spera ca va gasi dreptatea.

Trebuie sa luam in considerare cui i se adreseaza judecatorul atunci cand isi formuleaza decizia. Desigur, nu este unic in lume, desi in cazurile de interes public este nevoie sa se explice intr-un limbaj accesibil, chiar si pentru un ziarist. De la inceput, eu cred ca judecatorul se adreseaza partii care a pierdut, intrucat aceasta si nu partea care a castigat este interesata cel mai mult de rationamentul care a stat la baza emiterii deciziei. Dar se adreseaza si juristilor, avocatilor care pledeaza; colegilor judecatori care, intr-o zi, vor fi nevoiti, poate sa analizeze aceasta decizie pentru a o confirma (ceea ce este de inteles) sau a o critica (ceea ce este de asemenea, permis); si Curtii de Apel care va trebui, poate, sa inteleaga cum, pe baza caror fapte, judecatorul in cauza a ajuns la o asemenea concluzie si, poate, sa o declare “eretica”, fara nicio posibilitate de a fi atacata legal.

Cand isi formuleaza decizia, judecatorul englez incearca, deci, sa satisfaca o paleta larga de interese culturale, personale si juridice. Este, de asemenea, posibil ca, astfel rezultatul sa nu satisfaca pe nimeni; dar pentru noi, ca si pentru dumneavoastra, fara indoiala, aceasta este viata!”.

Prof. Ian B. Campbell sublinia, in comunicarea sa extrem de clara si documentata:

“In cartea sa, “Judging in good faith” (Judecand cu buna credinta), Steven J. Burton, profesor de drept la Universitatea din Iowa (Statele Unite), scrie cele ce urmeaza: “Obligatia de a inlatura convingerile nu inseamna implicit ca judecatorii trebuie, astfel, sa faca abstractie de experienta lor anterioara, ca si cum ar fi nou-nascuti. Este imposibil sa intelegi bine legea si sa apreciezi faptele spetei daca nu poti conta pe experienta acumulata de-a lungul unei vieti, daca timpul nu ti-a format si nu ti-a innobilat caracterul. Vom intelege de ce fiecare judecator, individualitati bine determinate, in functie de trecut, va judeca un caz din unghiuri diferite; este necesar ca judecatorii si ceilalti membri ai comunitatii juridice sa incerce sa dialogheze pentru a realiza un schimb de opinii si a scoate la lumina anumite puncte obscure. Trebuie, totusi, sa facem o distinctie clara intre cunostinte, ce trebuie sa sprijine intelegerea, si consideratiile personale.

Argumentele judecatorului si ale celor care ii critica nu pot fi intelese decat daca plecam de la ideea ca judecatorii sunt responsabili pentru deciziile pe care le iau.

Judecatorii nu sunt precum turturelele, sa reactioneze la stimuli externi fara a-si da silinta sa gandeasca. Este absurd sa credem ca noi nu suntem raspunzatori pentru faptele noastre sau ca orice actiune responsabila este fie arbitrara, fie involuntara”.

Mai departe, abordand chestiunea caracterului, Burton observa ca: „Judecatorul este capabil de a intelege obligatia pe care o are in a face respectata legea. Problema care se pune este aceea de a sti de ce este judecatorul obligat sa faca acest lucru. Pentru a raspunde la aceasta, este necesar ca judecatorul sa faca distinctie in ceea ce priveste aspectul filosofic general, asa cum este el pus in teoria morala. Judecatorii nu sunt sau nu sunt priviti ca fiind o reflectare a oamenilor obisnuiti (presupunand ca asa ceva exista). Ei sunt alesi cu grija si in functie de o serie de criterii (…). Printre criteriile de necontestat (…) exista cele care privesc caracterul judiciar al candidatului (…).

Un raspuns rezonabil la aceasta problema este oferit prin legatura ce exista intre lege si caracterul judiciar. Caracterul poate cuprinde, pur si simplu, toate trasaturile distinctive ale unei persoane; prin caracter se poate intelege tendinta persoanei de a actiona in anumite imprejurari. Trasaturile caracterului sunt precum proprietatea pe care o are sarea de a se dizolva in apa; ele formeaza caracterul unei persoane, chiar daca acestea nu au ocazia imediata de a se traduce in fapt. Ele pot, totusi, sa nu fie automate. Desi este dotata cu ratiune, o persoana poate gresi, la un moment dat. Trasaturile sunt conditionate si cultivate pe toata durata vietii, pentru ca o persoana sa capete experienta, si trebuie sa avem rabdare pentru a ajunge la intelepciune. La avocati, trasaturile profesionale sunt in functie de cultura juridica, care poate reprezenta un mediu fertil pentru viitorii judecatori. Accentul poate fi pus pe discernamant, antentie la detalii, rabdare, indepedenta, cinste, initiativa, capacitatea de a intelege diferitele fatete ale unei probleme si pe perseverenta”.

2.3. Redactarea hotararii in Franta (prof. Lecrubier)

Pana la punctul in care putem spune ca indoiala este, pentru judecatorul care delibereaza, un element al metodei sale de reflectie, indoiala va fi, deci, provocata, „imblanzita”, „depasita” pentru a se ajunge la enuntarea unei decizii, ceea ce l-a determinat pe prof. F. Ferré sa spuna, intr-un recent colocviu consacrat acestui subiect, ca activitatea judecatorului se poate rezuma astfel: „ma indoiesc, apoi decid, deci exist”. Vom cita, de asemenea, formularea dlui Truche, actualul Prim presedinte al Curtii noastre de Casatie, conform caruia hotararea este facuta “dintr-un sfert de indoiala si doua treimi de posibilitati”.

Hotararea trebuie, evident, sa traduca gandirea juridica a judecatorului, asa cum rezulta ea din deliberari si sa constituie raspunsul sau raspunsurile adecvate la intrebarile pe care le ridica litigiul.

Prima exigenta este de a distinge punctele litigioase, pentru a le putea rezolva intr-o ordine logica (exemplul cel mai simplu: rezolvarea problemei responsabilitatii, apoi pe cea a evaluarii daunelor).

Deci, de la inceput trebuie expus litigiul si sa se treaca, apoi, la incadrarea sa juridica; urmeaza expunerea motivelor judecatorului, a ratiunilor sale (ceea ce duce la emiterea deciziei si la clarificarea ei pentru cititor) si in ultimul rand, enuntarea dispozitivului, care este expresia insasi a deciziei.

Acest postulat metodologic conduce, natural, la redactarea deciziei judecatoresti in trei parti: expunerea litigiului, motivarea, dispozitivul. Traditional, asa se prezinta orice decizie judecatoreasca franceza.

Motivele reprezinta expunerea ratiunilor care il conduc pe judecator in emiterea deciziei. Obligatia cvasiabsoluta de a motiva hotararile este o garantie esentiala pentru justitiabil intrucat ea este destinata a-l proteja impotriva arbitrariului judecatorului; judecatorul trebuie sa se explice si sa explice de ce a luat acea hotarare.

Obligatia de a motiva isi gaseste originea in textele de procedura; art. 455 din NCPC o enunta intr-un mod lapidar, referitor la hotarare, prin intermediul acestei simple propozitii: „Ea trebuie motivata”.

Acest text nu ofera alte indicatii judecatorului, dar este evident ca hotararea trebuie sa fie motivata in fapt si in drept.

In ceea ce priveste faptele, judecatorul este confruntat cu o dubla exigenta; pe de o parte, libera putere de apreciere a faptelor (apreciere pe care Curtea de Casatie o califica drept “suverana”), pe de alta parte, obligatia de a decide pe baza faptelor, de a da o versiune circumstantelor cauzei, care sa se intemeieze pe certitudine si adevar.

In drept, judecatorul trebuie sa-si exprime clar si complet drumul urmat de reflectiile sale si etapele intelectuale in luarea deciziei, intr-un cuvant, rationamentul judiciar”.

2.4. Motivarea hotararilor judecatoresti in Italia (Prof. Guido Alpa – Universitatea din Milano).

“Trebuie observat faptul ca, atunci cand vorbim despre “hotarare”, facem referire la caracteristicile comune ale diferitelor modele de hotarari, care se schimba in functie de natura lor si de natura judecatorului: natural, hotararea judecatorului de fond este diferita fata de cea a Curtii de Casatie deoarece este mai inovatoare in ceea ce priveste faptele si, de cele mai multe ori, ea este mult mai inovatoare in ceea ce priveste solutia aleasa; dimpotriva, hotararea Curtii de Casatie se intemeiaza pe motivele de recurs, este preocupata sa stabileasca principiul de drept aplicat, atrage atentia asupra argumentelor de drept; am putea face si alte observatii in legatura cu hotararea penala, cea administrativa si cea constitutionala.

Desfasurarea procesului, motivarea si dispozitivul sunt cele trei parti din care este alcatuita hotararea; necesitatea motivarii oricarei masuri judiciare este prevazuta de o dispozitie din Constitutie (art. 111).

Codul de procedura civila impune, de asemenea, reguli in privinta stilului hotararii. Aceasta trebuie sa fie scurta (art. 132, 118, disp. att.), ea nu poate include referiri din doctrina (art. 118, disp. att.); motivarea trebuie sa priveasca faptele importante ale cauzei (art. 113, disp. att.); in drept, ea trebuie sa fie cuprinzatoare si necontradictorie (art. 360, nr. 5).

Unii cred ca aceste dispozitii nu sunt suficiente, adica numarul lor este mic si formularea ambigua; pe de o parte, deoarece termenii folositi nu sunt intotdeauna definiti, legislatorul imaginandu-si ca sensul lor este cunoscut de justitiabili, pe de alta, deoarece termenii folositi, sunt evazivi, sensul unor cuvinte, precum: “concizie”, “suficienta”, nefiind clar si, deci, de neurmat.

In dispozitiile emise exista multe referiri la jurisprudenta: judecatorul de fond trebuie sa justifice decizia sa si pe cea a colegilor sai pentru a preveni sau a se opune exceptiilor de forma, Curtea de Casatie indicand justa interpretare a regulilor si, prin urmare, poate evalua activitatea judecatorilor de la nivelele inferioare, in special judecatorii impotriva carora a fost declarat recurs.

In evaluarea caracterului exhaustiv al continutului si in stilul hotararii este cuprinsa, de asemenea, analiza rationamenului logico-juridic care se gaseste in motivare, care nu se poate opune dispozitivului.

Coplesit de totalitatea dispozitiilor codului, largit prin continuturile necesare si prin cele “voluptoase”, “cocosate”, sub povara doctrinei si a jurisprudentei, asfixiat de neutralitate si de personalizare, ofilit de practica extinderii, “ucis” de povara muncii, textul care rezulta pare, pentru majoritatea, bombastic, birocratic, empatic, arid.

Deci, este foarte departe de concizie, de claritatea logicii stricte a hotararilor franceze si a vivacitatii hotararilor engleze; este vorba despre un stil care, intr-un mod sau altul, se apropie de cel al hotararilor germane, dar care are caracteristici speciale.

Dincolo de continutul obligatoriu, despre care am vorbit deja, fiecare judecator are stilul lui, care se modifica in functie de cultura, de timpul de lucru prestat, de orientare, moda, de modelele de referinta.

Dimpotriva, adeseori, judecatorul interpreteaza dreptul national in lumina principiilor dreptului comunitar.

Tot mai frecvente sunt cazurile in care sunt amintite dispozitiile Constitutiei, dar este vorba, in ceea ce priveste, despre o victorie a juristilor care, in anii ’60 au sustinut aplicarea directa a dispozitiilor constitutionale si au aparat interpretarea regulilor codului sau a legilor speciale in lumina valorilor constitutionale. Exemplele sunt numeroase si privesc protectia persoanei, a consumatorilor, reglementarea proprietatii, etc.

Din motivare nu lipsesc referiri la dreptul roman: cultura juridica italiana este datoare fie categoriilor dreptului roman, fie categoriilor pandectelor (ale Scolii istorice si ale Scolii dogmatice germane). Dar, trebuie sa facem distinctie intre aparenta si realitate. Adeseori, referirile la dreptul roman se limiteaza la citarea adagiilor sau a maximelor latine, extrase din context si introduse ca atare.

Hotararea este scrisa, si, deci, textul acesteia va putea fi apreciat chiar din punct de vedere literar, cel putin in domeniul asa-numitei “literaturi juridice”. Discursul devine mai complex deoarece va implica analizarea argumentelor aduse, a silogismelor s.a.m.d. In orice caz, hotararea a devenit deja un punct de referinta constant pentru jurist. Astazi, obiceiul care a domnit pana in anii ’60 adica ne(re)cunosterea de catre juristi a jurisprudentei, de a nu o cita in carti, de a considera excentrica o cronica pe acest subiect, nu mai este admis. Rolul judecatorului in crearea dreptului este apreciat si incurajat; in acelasi timp, este controlat intr-un mod sever si atent; este suficient sa citesti notele hotararilor, culegerile de jurisprudenta, analiza manualelor, a monografiilor, a tratatelor pentru a te convinge ca jurisprudenta este laboratorul obisnuit al juristului si, de acum inainte, o parte necesara a bagajului sau cultural”.

3. Stilul si motivarea hotararilor unor instante si curti de arbitraj international

3.1. Hotararile CEDO

3.1.1. Potrivit art. 45 din Conventie („Motivarea hotararilor si deciziilor”):
„1. Hotararile, precum si deciziile care declara cererile admisibile sau inadmisibile sunt motivate.
2. Daca hotararea nu exprima in totalitate sau in parte opinia unanima a judecatorilor, oricare judecator are dreptul sa adauge acesteia expunerea opiniei sale separate”.

Textul art. 74 („Continutul hotararii’) din Regulamentul CEDO, intrat in vigoare la 1 iulie 2013 prevede ca:
„1. O hotarare prevazuta de art. 42 si art. 44 ale Conventiei cuprinde:
(a) numele Presedintelui si al celorlalti judecatori ce compun Camera, precum si numele Grefierului sau al Grefierului-Adjunct;
(b) data adoptarii sale si data pronuntarii;
(c) indicarea partilor;
(d) numele agentilor, avocatilor sau al consilierilor partilor;
(e) expunerea procedurii;
(f) faptele cauzei;
(g) un rezumat al concluziilor partilor;
(h) motivele de drept;
(i) dispozitivul;
(j) daca este cazul, decizia adoptata cu privire la cheltuielile de judecata;
(k) indicarea numarului de judecatori care au constituit majoritatea;
(l) daca este cazul, indicarea textului autentic.
2. Orice judecator care a participat la examinarea cauzei are dreptul de a anexa la hotarare fie expunerea opiniei sale separate, concordanta sau disidenta, fie o simpla declaratie de dezacord”.

3.1.2. Continutul, structura si stilul hotararilor si deciziilor Curtii de la Strasbourg s-au mentinut in mod constant, in cei peste 55 de ani de existenta.

a) Structurarea hotararii este, de regula, in 6 parti: (1) Procedura, (2) Circumstantele cauzei, (3) Dreptul si practica interna pertinenta, Pozitia jurisprudentei si a doctrinei, (4) In drept – asupra fiecarei pretinse incalcari a unui text din conventie, (5) Aplicarea art. 41 referitor la reparatia echitabila, (6) Dispozitivul.

De exemplu, in hotararea din 1 decembrie 2005 din cauza Paduraru c. Romaniei, referirile la procedura cuprind 6 puncte, cele la circumstantele cauzei (istoricul judiciar) 16 puncte, dreptul intern, jurisprudenta si doctrina in materie 30 de puncte, iar analiza in drept si justificarea solutiei 63 de puncte, in care se face trimitere la pozitiile si argumentele partilor, la jurisprudenta Curtii si la principiile fundamentate ale dreptului.

b) Stilul hotararilor si al deciziilor Curtii este, in general, similar, indiferent de faptul ca sunt date, in mod obisnuit, de complete ordinare sau de Marea Camera, dar, obligatoriu, ele cuprind trimiteri la decizii sau hotarari in care se releva jurisprudenta constanta a Curtii, cu accentele specifice spetei, respective.

3.2. Hotararile Curtii de Justitie a UE.

De regula, hotararile Curtii de Justitie sau ale Tribunalului Uniunii Europene sunt mai concise decat cele ale CEDO, dar sunt „insotite” de Raportul de sedinta al Judecatorului raportor si de Concluziile Avocatului General, deosebit de elaborate, cu trimitere ampla la jurisprudenta Curtii.

De exemplu, in cauzele conexate 46/93 si 48/93, in care s-a pronuntat hotararea din 5 martie 1996 (Brasserie du Pecheur SA vs. RFG si The Queen), Raportul de sedinta al judecatorului Iglesias are 81 de puncte (I. Faptele premergatoare: faptele si procedura, dreptul national, intrebarile preliminare; II – Procedura la CJUE; Observatiile scrise ale partilor si analiza in dreptul comunitar).

Concluziile Avocatului general, prezentate in sedinta din 28 noiembrie 1995 a CJUE, sunt pe 48 de pagini, ponderea vizand analiza juridica din punct de vedere al dreptului comunitar si al jurisprudentei CJUE, iar hotararea Curtii are 92 de puncte pe 35 de pagini, in mare parte explicative, raspunzand clar si analitic la toate argumentele invocate.

3.3. Sentinte arbitrale ale Curtii Internationale de Arbitraj de pe langa CCI-Paris.

a) Din punct de vedere al structurii continutului, aceste hotarari arbitrale au multe elemente comune cu cele ale instantelor judiciare europene.

Desi, in cuprinsul lor se vede un accent substantial pus pe elementele de istoric procedural si pe cele vizand sustinerile si argumentele partilor, partea analitica a acestora raportata la examenul probelor, la jurisprudenta Curtii si chiar la doctrina este preponderata.

b) Cu toate ca in Regulamentul de arbitraj al Curtii, intrat in vigoare la 1 ianuarie 2012, nu sunt norme speciale privind continutul, structura si stilul sentintei arbitrale, atrage atentia textul art. 33 („Examenul prealabil al sentintei de catre Curte”) care prevede ca:
„Inainte de semnarea sentintelor de arbitraj, tribunalul arbitral trebuie sa supuna proiectul Curtii. Aceasta poate sa solicite (recomande) modificarile formei proiectului. Ea poate, respectand libertatea de decizie a tribunalului arbitral, sa atraga atentia asupra punctelor interesand fondul litigiului.
Nicio sentinta nu poate fi pronuntata de tribunalul arbitral inainte de a fi aprobata forma sa de catre Curte”.

3.4. Hotararile arbitrale ale Curtii Permanente de Arbitraj de la Haga – CPA.

a) Lectura catorva din aceste hotarari conduce la concluzia ca structura si stilullor sunt in concordanta cu cele date de ICC Paris, precum si de celelalte instante internationale, desi se infatiseaza mult mai elaborate si cu o paginatie asemanatoare unor carti.Edificatoare sunt hotararile pronuntate in dosarele PCA Case nr. AA226, Hulley Entreprises Limited (Cyprus) vs. Federatia Rusa, la 30 noiembrie 2009, de admisibilitate si la 18 iulie 2014 (dupa aproape 5 ani) hotararea finala.

Hotararea interimara de admisibilitate are IX capitole si 225 de pagini, fiind structurata astfel: Lista definitiilor si temeiurilor, introducerea, I – istoricul procedurii, II – circumstantele de fapt, III – sustinerile partilor, IV – raspunsurile partilor, V – dreptul aplicabil, VI – expunerea sumara a probelor; VII-VIII – analiza curtii (132 pagini) si IX – decizia.

Hotararea finala din 18 iulie 2014 are 617 pagini si aceeasi structura, fiind apreciata ca o decizie istorica in cazul Yukos Oil Company c. Federatia Rusa, prin care tribunalul arbitral al Curtii a obligat parata la 50 de miliarde de USD, cu titlu de despagubiri catre actionarii majoritari ai companiei Yukos Oil Company, la restituirea a 60 milioane USD si la plata a 4.2 milioane Euro cheltuieli de arbitraj.

b) Yukos Oil Company era in 2003 cea mai mare companie de petrol din Rusia, producand peste un milion de barili pe zi. Aceasta a avut aproximativ 100.000 de angajati, sase rafinarii principale si o cifra de afaceri de circa 33 de miliarde de dolari. Declinul companiei a pornit dupa arestarea managerului acesteia, Mikhail Khodorkovsky, urmat de transferul tuturor activelor catre societatile de stat Rosneft si Gazprom, iar in final a fost lichidata.

In 2005, Hulley Enterprises Limited, Yukos Universal Limited (doua filiale ale GML Limited) si Veteran Petroleum Limited (Fondul de pensii creat pentru angajatii Yukos), care impreuna detineau peste 70 % din actiunile societatii Yukos Oil Company, au inceput procedura de arbitraj impotriva Federatiei Rusiei, in baza dispozitiilor Tratatului privind Carta Energiei. Principalele aspecte invocate au fost: exproprierea nelegala si aplicarea unui tratament arbitrar si discriminatoriu.

La 30 noiembrie 2009, tribunalul arbitral s-a pronuntat asupra competentei, considerand ca Federatia Rusa este tinuta sa respecte dispozitiile Tratatului Cartei Energiei, chiar daca acesta a fost doar semnat de Rusia, fara a fi insa si ratificat, simpla semnare a fost apreciata ca fiind suficienta ca dispozitiile sa devina aplicabile.

Arbitrajul s-a desfasurat in conformitate cu Regulile de arbitraj UNCITRAL 1976 si cu Tratatul privind Carta Energiei din 1994. Procesul a implicat o audiere de 10 zile, in care s-a dezbatut asupra competentei si admisibilitatii cererii, si o audiere de 21 de zile privind fondul, la care au participat peste 50 de reprezentanti ai partilor, martori si experti. Inscrisurile prezentate de parti au insumat peste 6.500 de pagini, iar transcrierea audierilor a fost de peste 3.300 de pagini.

Conform deciziei tribunalului, Rusia a incalcat obligatiile asumate prin Tratatul Cartei Energiei, considerandu-se ca preluarea bunurilor companiei Yukos a fost in fapt o expropriere. Tribunalul a retinut ca „principalul obiectiv al Federatiei Rusiei nu a fost colectarea taxelor, ci falimentarea societatii Yukos si insusirea bunurilor acesteia”.

Hotararea este definitiva si executorie si va putea fi pusa in executare in oricare din cele 150 de state semnatare ale Conventiei de la New York din 1958 privind recunoasterea si executarea hotararilor arbitrale straine.

4. Stilul si calitatea sentintelor arbitrale ale CAB-CCIR

4.1. Sediul materiei.

4.1.1. NCPC – Cartea a IV-a „Despre arbitraj”:

Art. 602: „(1) In toate cazurile, pronuntarea trebuie sa fie precedata de deliberarea in secret a arbitrilor, in modalitatea stabilita de conventia arbitrala sau, in lipsa, de tribunalul arbitral.
(2) Pronuntarea poate fi amanata cu cel mult 21 de zile, sub conditia incadrarii in termenul arbitrajului, stabilit potrivit art. 567.
(3) Hotararea se ia cu majoritatea de voturi.
(4) Dupa deliberare, se va intocmi o minuta, care va cuprinde pe scurt continutul dispozitivului hotararii si in care se va arata, cand este cazul, opinia minoritara”.

Art. 603
„(1) Hotararea arbitrala se redacteaza in scris si trebuie sa cuprinda:
a) componenta nominala a tribunalului arbitral, locul si data pronuntarii hotararii;
b) numele si prenumele partilor, domiciliul ori resedinta lor sau, dupa caz, denumirea si sediul, numele si prenumele reprezentantilor partilor, precum si ale celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;
c) mentionarea conventiei arbitrale in temeiul careia s-a procedat la arbitraj;
d) obiectul litigiului si sustinerile pe scurt ale partilor;
e) motivele de fapt si de drept ale hotararii, iar in cazul arbitrajului in echitate, motivele care, sub acest aspect, intemeiaza solutia;
f) dispozitivul;
g) semnaturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 602 alin. (3), si, daca este cazul, semnatura asistentului arbitral.
(2) Arbitrul care a avut o alta parere va redacta si va semna opinia separata, cu aratarea considerentelor pe care aceasta se sprijina. Aceasta regula se aplica in mod corespunzator si in cazul in care exista opinie concurenta”.

Art. 604
„(1) In cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea dispozitivului hotararii ori acesta cuprinde dispozitii potrivnice, oricare dintre parti poate cere tribunalului arbitral sa lamureasca dispozitivul sau sa inlature dispozitiile potrivnice.
(2) Daca prin hotararea pronuntata tribunalul arbitral a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere, asupra unei cereri conexe sau incidentale, oricare dintre parti poate solicita completarea ei.
(3) Cererea de lamurire sau de completare se formuleaza, potrivit alin. (1), respectiv alin. (2), in termen de 10 zile de la data primirii hotararii si se solutioneaza de tribunalul arbitral, prin hotarare separata, cu citarea partilor.
(4) Greselile materiale din textul hotararii arbitrale sau alte greseli evidente care nu schimba fondul solutiei, precum si greselile de calcul pot fi indreptate, prin incheiere, la cererea oricareia dintre parti, formulata in termenul prevazut de alin. (3), sau din oficiu. Partile vor fi citate daca tribunalul arbitral apreciaza ca este necesar.
(5) Hotararea de lamurire sau de completare ori incheierea de indreptare se pronunta de indata si face parte integranta din hotararea arbitrala.
(6) Partile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de lamurirea, completarea sau indreptarea hotararii”.

 4.1.2. Regulile de Procedura Arbitrala – RPA – 5 mai 2014:

Art. 67. Dispozitivul sentintei arbitrale
„(1) Indata dupa deliberare si stabilirea solutiei, se intocmeste dispozitivul sentintei, care se semneaza de toti membrii tribunalului arbitral.
(2) Daca exista opinie separata, ea se va mentiona in dispozitiv si se va motiva separat.
(3) Dispozitivul se redacteaza de catre arbitru unic sau, dupa caz, de catre un membru al tribunalului arbitral, se ataseaza dosarului si se trece in Condica de sedinte arbitrale”.

Art. 68. Continutul sentintei arbitrale
„(1) Sentinta arbitrala se redacteaza in scris si trebuie sa cuprinda:
a) componenta nominala a tribunalului arbitral, numele asistentului arbitral, locul si data pronuntarii sentintei;
b) numele partilor, domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, denumirea si sediul, precum si numele reprezentantilor partilor si ale celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;
c) mentionarea conventiei arbitrale in temeiul careia s-a procedat la arbitraj;
d) obiectul litigiului si sustinerile pe scurt ale partilor;
e) motivele de fapt si de drept ale sentintei, iar in cazul arbitrajului in echitate, motivele care sub acest aspect intemeiaza solutia;
f) dispozitivul;
g) semnaturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 65 alin. 2, precum si semnatura asistentului arbitral.
(2) Daca unul dintre arbitri este impiedicat sa semneze hotararea, se va face mentiune despre cauza impiedicarii, cu confirmarea, sub semnatura, a supraarbitrului, iar in cazul impiedicarii supraarbitrului, sub semnatura presedintelui Curtii de Arbitraj.
(3) In cazul in care este in imposibilitate sa semneze asistentul arbitral, hotararea va fi semnata de asistentul arbitral sef sau de inlocuitorul acestuia, facanduse mentiune despre cauza care l-a impiedicat pe asistentul arbitral sa semneze hotararea”.

4.2. Aplicarea regulilor de procedura in redactarea sentintelor arbitrale.

Lectura unui mare numar de sentinte arbitrale pronuntate in perioada 2004-2014 atrage atentia asupra anumitor disfunctii sau neconcordante in raport de normele si regulile de procedura citate.

4.2.1. In general, sentintele arbitrale se infatiseaza ca o „naratiune-inventar” a dosarului, lipsind structurarea clara si sistematizata, pe care o regasim in hotararile curtilor si instantelor internationale exemplificate.

Din acest motiv este dificil chiar si pentru cititorul avizat sa identifice problema de drept sau chestiunile dezlegatein urma examenului juridic al cauzei, chiar si in situatiile (nu putine) in care acesta ocupa un spatiu foarte redus ori minuscul in cuprinsul sentintei.

4.2.2. Desi, in anii 2007, 2011 si 2012, motivarea juridica a sentintelor arbitrale este mai ampla, dezlegandu-se si probleme de drept interesante ori cu argumente temeince, a fost extrem de dificila selectia hotararilor pentru a fi integrate in volumul de jurisprudenta al Curtii[4] (in special din anii 2008-2010, 2013-2014): de exemplu, dintr-un numar de 248 de sentinte arbitrale pronuntate in 2012 au fost selectate 38 (15,1%), iar din 2013 am retinut 17 sentinte din 203 pronuntate.

4.2.3. Lectura sentintelor releva atentia redusa acordata formei sentintelor si grija pentru calitatea redactarii, claritatea si accesibilitatea textului, corectitudinea si caracterul complet al acestuia:
a) de regula, sentintele nu au un sumar si o strucura tematica adecvata, chiar standardizata, desi, in unele cauze, acestea sunt redactate pe un mare numar de pagini;
b) se apeleaza excesiv la preluarea identica (copiere) a textelor redactate de parti, din cererile introductive, reconventionale, intampinari, raspuns la intampinari, expertize, se face istoricul amanuntit al procedurii concrete, iar pentru analiza juridica adecvata a tribunalului arbitral se lasa un spatiu, redus ori eliptic de raspunsuri la cerintele cauzei;
c) se comit ori se produc frecvente erori (in 2013-2014, in special), astfel ca sunt numeroase sentinte arbitrale urmate de indreptari de erori materiale sau completari, la cerere ori chiar din oficiu;
d) din pacate, exista sentinte arbitrale, apartinand acelorasi arbitri, in care lipseste motivarea ori aceasta este foarte succinta, irelevanta sau inadecvata,chiar fara de infatisare juridica, proprie unui “specialist” declarat in drept comercial sau al comertului international;
e) in unele sentinte exista motivarein care textele fiind identice sau apropiate ori cu o motivare schematica,echivalenta cu o lipsa de motivare;
f) este inacceptabil ca, de regula, la aceeasi arbitri sa se practice astfel de “stiluri” de nemotivare, ceea ce echivaleaza cu o nejudecare si incalcare a RPA si a dreptului la un proces echitabil (a se vedea hotararile Boldea – 2008 si Dima – 2009 c. Romaniei pronuntate de CEDO). De exemplu, sentinta arbitrala nr. 103/24.05.2012 (dosar nr. 64/2012) cuprinde 8 puncte, din care primele 7 puncte si aproape doua pagini contin elementele de procedura ale cauzei si la ultimul punct (8) se expune analiza juridica in urmatorii termeni: “Fata de cele expuse, conform art. 969 si urm. Cod civil anterior, prezenta actiune va fi admisa…” (?!).
g) in mod regretabil, exista sentinte cu motivari confuze ori „exotice” si cu solutii straine regulilor de procedura arbitrala, inspirate din experienta aplicarii normelor de procedura penala (de exemplu, intr-o sentinta arbitrala se afirma ca: „Fata de pozitia comuna exprimata de reclamanta si parata, in actiunea dedusa arbitrarii, Tribunalul arbitral va lua act de impacarea partilor”(?!), iar in alta sentinta din 2012 se face o consemnare nejuridica: “Desi cele doua contracte nu contin clauze penale, urmeaza ca societatea reclamanta sa fie dezdaunata conform art. 1021 si 1073 Cod civil, clauza penala putand absolvi pe reclamanta de sarcina probei in dovedirea existentei prejudiciului, parata nefiind absolvita de indeplinirea obligatiilor sale contractuale” (?!)).

4.3. Relativ la calitatea solutiilor, la coerenta jurisprudentei Curtii si la eficacitatea proprie a acesteia, din exemplele incluse in volum rezulta suficiente elemente de apreciere relative la:
– constanta jurisprudentei in anumite materii si calitatea ei valoroasa;
– gradul mediu de previzibilitate a rezolvarilor date de tribunalele arbitrale;
– calitatea regulilor de procedura arbitrala, care constituie o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru succesul arbitrajului;
– modul de aplicare a regulilor de procedura si in completare, a dreptului comun si
– gradul de profesionalizare a arbitrilor, din punct de vedere procedural si al dreptului material;
– calitatea cooperarii procesuale a arbitrilor cu avocatii, expertii si grefa Curtii si responsabilitatea acestora in procedura arbitrala, precum si la
– rezervele majore si sistematice a anumitor arbitrii, avand si calitatea de supraarbitri, in a evita redactarea sentintelor, s.a.

4.4. Deturnarea ordinii interne traditionale si valoroase a Curtii de Arbitraj, in anii 2011-2014, de catre Autoritatea de nominare, prin largirea usilor deschise oricarei persoane la listele de arbitri, regruparea unui numar redus de “specializati” la locul de munca, in formatiunea de ”arbitrii de serviciu”, anihilarea dreptului partilor la desemnarea arbitrilor si alienarea efectelor conventiilor arbitrale au generat, in mod evident, afectarea grava a reputatiei acestei prestigioase Curti si a jurisprudentei sale, datele statistice comparative ale volumului cauzelor in anii 2008-2014 fiind relevante.

4.5. In mod evident, hotararea arbitrala constituie centrul vital al intregii proceduri, ea este cartea de vizita a tribunalului arbitral, a membrilor sai, a intregii Curti de arbitraj, dar, poate si a avocatilor, ca parteneri consistenti in pregatirea, desfasurarea si finalizarea procesului arbitral.

In opinia noastra, dupa experienta indelungata in misiunea de judecator la toate gradele interne de jurisdictie interna si la CEDO, dar si la Curtea de Arbitraj de pe langa CCIR, este necesar un riviriment major in stilul si calitatea sentintelor arbitrale, promovat si condus energic de Colegiul Curtii, fara niciun compromis, in respectul datorat fondatorilor si precursorilor acestei Curti de Arbitraj.

Afirmand responsabilitatea profesionala si gradul real de specializare al fiecarui arbitru, Colegiul va trebui sa fie insistent pentru eliminarea stilului superficial, mecanicist, confuz, neclar sau nejuridic din practica tribunalelor arbitrale, optand pentru stilul afirmat constant de curtile internationale, un stil descriptiv si analitic echilibrat, cu trimiteri pertinente la doctrina si jurisprudenta, cu enuntarea si fundamentarea unor probleme de principiu, identificate cu maiestrie profesionala in cauzele solutionate.

Toti arbitrii trebuie sa poarte raspunderea devalmasa asupra solutiilor si calitatii motivarii sentintelor pronuntate de ei, ca o obligatie constitutionala si procedurala, izvorata din art. 21 (2-3) din Constitutia Romaniei si din art. 6 (1) CEDO, relativ la garantarea dreptului partilor la un proces echitabil in procedura arbitrala, precum si din art. 7 al Regulilor de Procedura Arbitrala, intrate in vigoare la 5 mai 2014.


[1] Academician Prof. Andrei Radulescu, [presedintele ICCJ si al Academiei Romane], „Stilul hotararilor judecatoresti”, „Dreptul”, 1926.
[2] Radu Dimiu, „Conditiuni legale si traditionale in redactarea hotararilor”, in „Pandectele Romane”, 1939, partea a IV-a, pag. 113-124; George Iulian, [avocat], „Stilul hotararilor judecatoresti”, in „Pandectele Romane”, 1936, pag. 116-117.
[3] John R. Spenser – prof. la Universitatea Cambridge si Ian B. Camphell – judecator, Anglia, Camille Jaufret-Spinosi, Franta; J. Lecrubier – Director stiintific la Scoala Nationala de Magistratura din Franta; Guido Alpa si Anna de Vita – Italia s.a.
[4] Marin Voicu, „Jurisprudenta comerciala arbitrala, 2004-2014. Comentata si adnotata”, Editura Universul Juridic.


Prof. univ. dr. Marin VOICU
Fost judecator la CEDO
Membru in Colegiul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa CCIR

* Prezentul articol face parte din studiul introductiv la volumul „Jurisprudenta comerciala arbitrala, 2004-2014. Comentata si adnotata” care va aparea sub semnatura autorului articolului la Editura Universul Juridic.

** Prezentul articol a fost publicat in Revista Arbitrajul comercial in Romania, Vol. I, nr. 1, 2014 disponibil aici.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Stilul şi calitatea hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale. Privire comparată”

  1. Cecilia JABRE spune:

    Felicitari autorului, pentru un articol atat frumos estetic, cat si frumos juridic! Pe cat de bun, pe atat de rar.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.