ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Moș Goriot 2014
15.10.2014 | Gheorghe PIPEREA


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

A se vedea si dezbaterea juridica din 29 septembrie 2014 Insolventa persoanei fizice, locul unde partenerul debitorului este inrudit cu creditorul.

Citind ceva despre insolventa intr-o carte de specialitate recent aparuta (Tratat practic de insolventa, editura Hamangiu, 2014, opera colectiva coordonata de prof. Radu Bufan), am descoperit cu surprindere o referinta la un asa-numit “cod genetic comun” al solutiilor legislative si juridice in materie de insolventa. Sintagma face parte dintr-un paragraf din concluziile avocatului general al CJUE, dl. Damaso Ruiz-Jarabo Colomer, concluzii prezentate la 16 octombrie 2008, in speta Deko Marty Belgium (cauza C-339/07). Iata cum suna Considerentul 26 al acestor concluzii: „In pofida diferentelor existente intre ordinile juridice ale statelor membre, exista un cod genetic comun al solutiilor pe care acestea le ofera ca raspuns la actele de dispozitie asupra patrimoniului realizate prin fraudarea drepturilor creditorilor”.

Fiind obisnuit cu limbajul de lemn al documentelor Curtii de la Luxembourg, mi-am zis ca este o excursie in tarimul livrescului a unui jurist care si-a luat libertatea de a utiliza termeni jurnalistici in documente juridice oficiale. Intentia mea initiala a fost de a trece mai departe. Dar inainte de a inchide documentul, am vazut ce scrie dl. Colomer in primele rinduri ale concluziilor sale:

Considerentul 1: ”Nu toti datornicii au norocul sa se inrudeasca cu Mos Goriot. […]. Generozitatea si sufletele nobile nu reprezinta moneda curenta sub domnia legilor pietei.”

Dl. Colomer citeaza din Comedia Umana de Honore de Balzac pentru a-si argumenta concluziile!

Mos Goriot personifica un francez din vremea lui Napoleon care, cu intentia de a le asigura celor doua fiice ale sale (Delphine si Anastasie) un viitor senin, le-a pus cu generozitate averea la dispozitie, ceea ce l-a ruinat ireversibil[1]. Din vanitate si din sentimentul angoasant ca viata nu le ofera ceea ce ele considerau ca merita sa le ofere, cele doua fiice ale mosului se ruinasera, cheltuind mult prea mult pentru personal branding, in orice caz, cu mult peste sursele lor de venit. Averea lui Mos Goriot era tot ceea ce el agonisise prin munca si privatiuni auto-impuse. A renuntat, insa, la avere fara regrete in favoarea fiicelor lui. E mai mult decit facuse tatal din Parabola Fiului risipitor. Cele doua fiice ale mosului au fost salvate. Mos Goriot, insa, nu s-a putut salva prin faliment, asa cum a facut, spre exemplu, un alt personaj de comedie umana al lui Balzac, Cesar Biroteau. E adevarat ca acesta din urma a beneficiat de ajutorul (interesat) al ginerelui sau, cel care, desi infirm si, pe acest motiv, nedorit de viitorul socru, s-a casatorit totusi cu fiica dlui Biroteau si a facut-o din postura de om de afaceri generos, care a fost de acord sa-i salveze afacerea falita a viitorului socru. In plus, dl. Biroteau era un comerciant si nu un simplu particular. Desi infamant la acea vreme, un faliment putea inchide, totusi, pentru totdeauna, robinetul datoriilor comerciantului.

In dreptul roman este reglementat principiul responsabilitatii nelimitate pentru obligatiile juridice. Pentru juristi, este un truism ceea ce in Codul civil se numeste garantia comuna a creditorilor: oricine este obligat personal, este tinut sa isi plateasca datoria, cu toate bunurile sale prezente si viitoare (art. 2324 alin. 1 C. civ.). Un debitor ruinat, fie el mos care si-a donat averea fiicelor sau imprumutat la banci ori dator la furnizorii de utilitati, la asociatia de locatari sau la colectorul de creante, este in continuare tinut sa isi plateasca toate datoriile, pina la finalul vietii. Chiar daca nu (mai) are decit casa de locuit a sa si a familiei sale, ba, mai mult, chiar daca nu mai are (aproape) nimic, intrucit casa i-a fost executata silit, iar salariul ii este poprit, in proportie de o treime (1/3), de creditori, debitorul este tinut in continuare responsabil pentru toate datoriile. Si, intrucit generozitatea si sufletele nobile nu reprezinta moneda curenta sub domnia legilor pietei, asa cum spune dl. Colomer, acest debitor este o victima sigura si facila a pradatorilor economici. Nu exista o modalitate expres reglementata in legea noastra pentru ca simplul particular ajuns in aceasta postura de Mos Goriot sa se poata pune sub protectia tribunalului.

Suntem in anul 2014, A. D.

Suntem in Romania, UE, partea centrala si de est catre sud.

Zilele acestea s-a pus in discutia mass-media un proiect de lege a insolventei simplilor particulari. Desi s-a mediatizat excesiv ca fiind un proiect avizat favorabil de Guvern, in realitate acest aviz este unul conditionat de respectarea acordurilor cu FMI, iar FMI nu este, inca, de acord cu o astfel de lege in Romania. Este destul de cert, insa, ca acest proiect va intra in vigoare, probabil la 1 iunie sau la 1 septembrie 2015. Este un proiect slab, criticabil din multe puncte de vedere[2], dar o lege slaba este mai buna decit nicio lege.

Si, in plus, e o lege care intirzie sa apara. Chestiunea celor care nu isi mai pot pastra casele sau a celor care, desi si-au pierdut casele, sunt in continuare obligati la plata fata de colectorii de creante este mult prea ardenta ca sa mai fie timp de asteptat.

Exista insa o solutie rapida, care poate fi pusa in practica acum, si nu in 2015.

In baza Legii insolventei nr. 85/2014, aplicabila prin analogie si simplilor particulari, se poate deschide o procedura de insolventa fata de orice simplu particular.

In esenta, argumentatia este urmatoarea:

Conform principiului 9 (recital no. 9) al preambulului la Regulamentul CE nr. 1346/2000, tarile membre ale UE ar trebui sa reglementeze in dreptul lor intern proceduri de insolventa aplicabile atit comerciantilor, cit si simplilor particulari. Regulamentele UE sunt direct aplicabile in dreptul intern al statelor membre, ceea ce rezulta, de altfel, si din art. 148 alin. 2 din Constitutia Romaniei, precum si din art. 4 din Codul de procedura civila. Sunt obligatorii atit dispozitiile efective ale regulamentelor, cit si principiile enumerate in preambulul regulamentelor, acestea fiind, de fapt, chiar mai importante decit reglementarile efective, din moment ce reprezinta chiar motivatia si finalitatea emiterii regulamentelor. Formula „ar trebui” nu inseamna ca Regulamentul CE nr. 1346/2000 lasa pe seama statelor membre emiterea legislatiei insolventei simplilor particulari, asa cum se intimpla in cazul Directivelor. Sensul real al principiului este acela ca, in lipsa unui set de reguli nationale aplicabile insolventei simplilor particulari, se aplica setul de reguli nationale analoage sau similare, recte, cele relative la insolventa profesionistilor. O alta solutie ar duce la incalcarea principiului egalitatii si a principiului libertatii de circulatie, ambele fiind pietre de temelie ale constructiei europene, inca de la origini. Toti cetatenii UE au dreptul la astfel de reglementari.

De altfel, la o asemenea solutie se poate ajunge si prin aplicarea principiului analogiei, care rezulta din art. 1 alin. 1 din Codul civil roman, precum si din art. 5 alin. 3 din Codul de procedura civila: in cazurile neprevazute de lege, daca nu exista uzante care sa acopere lacunele de reglementare, se aplica dispozitiile legale relative la situatiile asemanatoare (sau, in lipsa acestora, principiile generale ale dreptului). Or, este evident ca situatia de insolvabilitate sau de supra-indatorare a simplilor particulari, nereglementata in legislatia noastra, este similara (sau chiar identica) situatiei de insolventa a profesionistilor, deci actuala reglementare aplicabila acestei insolvente poate fi extinsa, fara indoiala, si la simplii particulari.

In plus, priviti ce zice dl. Colomer, Avocat General la CJUE:

Considerentul 42: „In lipsa normei aplicabile, analogia ii permite practicianului din domeniul dreptului sa invoce o alta norma cu care exista o identitate de ratiune si de materie.”

Considetentul 59: „Interventia comunitara in materia insolventei se bazeaza pe nevoia de eficienta si de securitate juridica. Pentru a evita un cadru normativ confuz, care ar descuraja operatiunile economice in cadrul Uniunii, Regulamentul nr. 1346/2000 introduce norme clare, care aduc stabilitate si coerenta unor aspecte atat de importante cum sunt competenta judiciara, legea aplicabila, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti. In dreptul derivat exista alte dezvoltari in acest domeniu, care vizeaza, toate, acelasi obiectiv si care, considerate impreuna, formeaza sistemul european de drept al insolventei. […] acest corpus impartaseste in mod unitar preocuparea pentru coerenta in adoptarea hotararilor judecatoresti.”

Considerentul 60: „Regulamentul nr. 1346/2000 […] a optat pentru un model international si universal de insolventa, intemeindu‑se pe o conceptie unitara pentru toate procedurile colective, indiferent de teritoriul pe care sunt deschise. Avantajele acestui model pot fi evidentiate cu usurinta, intrucat constituie un regim previzibil, care descurajeaza forum shopping si reduce costurile procedurii”[3].

Odata deschisa o astfel de procedura, creantele bancilor, colectorilor de creante, asiguratorilor, furnizorilor de utilitati etc., vor putea fi ajustate prin mecanismul inlaturarii efectelor clauzelor abuzive. Spre exemplu, in contractele bancare, inclusiv in cazul celor care au fost intre timp vindute de banci colectorilor de creante, se va putea elimina un cost lunar de 20-60%, intrucit el a putut fi pus in sarcina debitorului in mod ilegal, prin inserarea si utilizarea de clauze abuzive in contract. Pentru a obtine acest efect – care nu este automat – debitorul va trebui sa conteste creanta, contestatie pe care o va judeca judecatorul-sindic (un judecator cu competente functionale speciale, diferite de cele ale instantelor de drept comun, dar nu atit de diferite incit sa nu aplice legea clauzelor abuzive…). Efectul admiterii contestatiei la creante va fi eliminarea clauzelor abuzive, iar costurile calculate „in baza” lor vor fi eliminate din tabelul creantelor. Nu doar ca aceste costuri nu erau datorate (si, deci, ele nu puteau produce nici penalitatile aferente, acelea care au facut ca la creditul initial sa fie adaugate sume care dubleaza sau chiar tripleaza acest cost), dar ele sunt supuse restituirii. Un administrator judiciar inarmat cu teoria si practica clauzelor abuzive ar putea cere acesti bani inapoi, in numele debitorului. In procesele colective din anii 2010-2014 s-au obtinut din aceste restiuiri sume intre 6.500-12.000 de euro pe fiecare consumator-reclamant. Cu aceasta reducere de costuri, precum si cu aceasta suma potentiala de obtinut inapoi de la banca, o insolventa poate fi in mod rezonabil orientata catre succesul incercarii de salvare a consumatorului, bancile fiind primele care vor cistiga din acest succes.

Daca nu (mai) exista sanse de salvare, atunci debitorul va putea cere falimentul personal, care va duce la stergerea tuturor datoriilor anterioare, lasind debitorul in postura de a o lua de la capat (fresh new start), cu conditia ca falimentul sa fie scuzabil.

Aceste masuri, fie ca vorbim de salvare sau de descarcare de datorii, nu sunt posibile in cazul falitilor fraudulosi; cererile abuzive ale debitorilor vor putea fi respinse de tribunale, ca urmare a apararilor bancilor sau ale celorlalti creditori interesati sa inlature aceste potentiale abuzuri.

De urmarit care va fi reactia instantelor de la domiciliul consumatorilor – Pere Goriot. Probabil ca negativa, cel putin in prima faza, pe motiv de lipsa a unei reglementari exprese a insolventei particularilor. Dar va fi suficient un singur tribunal care sa sparga gheata. Astfel de „minuni” s-au mai intimplat. De exemplu, Tribunalul Galati a deschis un drum pe care tabara bancherilor abuzivi nu il banuia – acela al inghetarii cursului de schimb leu-franc elvetian la cursul din data acordarii creditului. E un drum pe care va trebui sa ne incadram, in sensul de mers sau pe contra-sens.


[1] Le père Goriot este numele romanului lui Balzac care face parte dintr-o serie de romane denumita generic Comedia Umana, romane celebre pentru curentul realist al anilor 30-50 ai secolului XIX; dintre multele episoade ale ciclului, remarcabile pentru secolul XXI sunt „Gloria si decadenta lui Cesar Biroteau” si „Femeia la 30 de ani”. Eu am citit si „Adio”, dar acesta se citeste pe la 17 ani si, oricum, nu face parte din Comedia Umana…
[2] Pentru mostre de astfel de critici (corecte si rezonabile) a se vedea cele doua articole publicate de dna. Marcela Comsa pe juridice.ro saptamina trecuta – Un proiect de lege sau… doar o idee si Domeniul de aplicare in Proiectul de Lege privind insolventa persoanelor fizice.
[3] In Nota 54 subsol din concluziile sale, dl. Colomer arata: ”suntem de acord cu anumiți autori ai doctrinei pentru care aceste două viziuni au un numitor comun: „realizarea unui ideal de justiție”, astfel cum arată Bermejo Gutiérrez, N., Créditos y quiebra, Civitas, Madrid, 2002, p. 467-468”.


Gheorghe PIPEREA
Partener PIPEREA & ASOCIAȚII

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate