Natura juridică și limitele răspunderii civile a administratorului judiciar

“Fiecare vrea sa faca, sa apese asupra altuia nenorocirile care il zdrobesc”
Philippe Malaurie, Tratat Obligatiile

Inainte de a intra efectiv in subiect, doresc sa ne reamintim cum a evoluat, din punct de vedere legislativ si al practicii, exercitiul profesiei de administrator judiciar pentru ca ma voi referi doar la administrarea procedurii in perioada de observatie si in perioada de reorganizare, adica atunci cand exercitam supravegherea activitatii debitorului.

Voi analiza modul in care se exercita activitatea de supraveghere a activitatii comerciale a debitorului si la consecintele acesteia pe planul raspunderii, in actualul cadru legislativ.

Intr-o prima etapa de evolutie, profesia de administrator judiciar era privita doar ca o profesie auxiliara justitiei. Ca mandatar al judecatorului sindic pentru activitatile desfasurate in afara tribunalului, intocmeam rapoartele de activitate prin prisma dispozitiilor de procedura, iar analiza activitatii economico-financiare a debitorului era o analiza ex-post. Prin rapoartele intocmite descriam evolutia activitatii debitorului si evaluam efectele in patrimoniul acestuia. Pentru maximizarea averii debitorului, pentru protectia drepturilor de creanta ale creditorilor, formulam actiuni judiciare si extrajudiciare.

Interventia in decizia de afaceri a debitorului era minima, aceasta practica fiind determinata de urmatoarele tipuri de considerente:
– noi nu putem cunoaste afacerea mai bine decat debitorul insusi pentru ca nu putem fi specialisti si in productia de bunuri si in comertul cu marfuri pentru consumul populatiei si in constructii;
– daca debitorul vrea sa isi salveze afacerea, vrea sa colaboreze de buna voie si ne da toate informatiile pe care i le cerem, il putem consilia, il putem ajuta in redresarea afacerii, daca nu, sanctiunea este trecerea la faliment.

Supravegherea a fost inteleasa in sensul explicat in DEX, ca o vedere din afara, vedere de deasupra, ca monitorizare, nefiind nicidecum sinonima cu partajarea conducerii, cu participarea la adoptarea deciziei de afaceri sau cu asumarea de riscuri, specifice oricarei activitati antreprenoriale.

Au existat numeroase discutii cu privire la faptul ca Legea nr. 85/2006 nu a definit nici notiunea de “supraveghere”, nici “conducerea in parte” a activitatii debitoroului.

In lipsa unei reglementari explicite, supravegherea s-a conturat in practica prin totalitatea activitatilor sau masurilor adoptate de administratorul judiciar in vederea atingerii a doua obiective esentiale ale procedurii:
– maximizarea averii debitorului,
– neagravarea pierderilor, evitarea cresterii pasivului patrimonial.

In rest, masura in care au fost urmarite si atinse aceste obiective a fost o chestiune de experienta, de pricepere, de talent in a convinge debitorul sa faca lucrurile corect si de adaptare la fiecare caz practic in parte.

Potrivit Legii nr. 85/2014, supravegherea a fost definita, s-a precizat ca atunci cand administratorul judiciar adopta o anumita decizie trebuie sa se asigure ca anumite efecte se vor produce, au fost definite conditiile in care poate fi retinuta vinovatia administratorului judiciar si care ar putea atrage raspundea civila, administrativa sau disciplinara.

Rolul administratorului special a ramas acelasi, administreaza activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar (art. 5, pct. 4, art. 56, lit. d).

Partajarea decizionala din vechea lege a fost pastrata in sensul ca gestionarea operatiunilor curente se realizeaza de catre administratorul special sub supravegherea administratorului judiciar, iar ceea ce depaseste limitele activitatilor curente permise in perioada de observatie este supus aprobarii comitetului creditorilor (art. 87).

Pe durata executarii planului de reorganizare, “debitorul isi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar si in conformitate cu planul confirmat”.

Avem in prezent noi reglementari, care vin in concurs si care trebuie analizate impreuna: un Nou Cod Civil care constituie dreptul comun (art. 2 alin. 2), aplicabil si raporturilor dintre profesionisti (art. 3), o Lege a Societatilor Comerciale modificata (lege speciala) si o noua Lege a Insolventei (a doua lege speciala), precum si prevederi din Codul de Procedura Fiscala (art. 27-28) ce vin adesea in conflict (a treia lege speciala), pe planul raspunderii, cu cele mentionate anterior.

Tendintele pe care le remarc sunt:
– largirea raspunderii,
– specializarea raspunderii (raspunderi din legi speciale, mai multe tipuri de raspunderi in cadrul unei legi speciale),
– societatea se judiciarizeaza.

Semnificatia sintagmei de “supraveghere a activitatii debitorului” a fost definita in cadrul art. 5 la pct. 66:
 “Supravegherea exercitata de administratorul judiciar, in conditiile in care nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului, consta in analiza permanenta a activitatii acestuia si avizarea prealabila atat a masurilor care implica patrimonial debitorul, cat si a celor menite sa conduca la restructurarea/reorganizarea acesteia;
Avizarea se efectueaza avand la baza o raportare intocmita de catre administratorul special, care mentioneaza si faptul ca au fost verificate si ca sunt indeplinite conditiile privind realitatea si oportunitatea operatiunilor juridice supuse avizarii.
Supravegherea operatiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului se face prin avizul prealabil acordat cel putin cu privire la urmatoarele operatiuni:
1. platile atat prin contul bancar, cat si prin casierie; aceasta se poate realiza fie prin avizarea fiecarei plati, fie prin instructiuni generale cu privire la efectuarea platilor;
2. incheierea contractelor in perioada de observatie si in perioada de reorganizare;
3. operatiunile juridice in litigiile in care este implicat debitorul, avizarea masurilor propuse privind recuperarea creantelor;
4. operatiunile care implica diminuarea patrimoniului, precum casari, reevaluari, etc.;
5. tranzactiile propuse de catre debitor;
6. situatiile financiare si raportul de activitate atasat acestora;
7. masurile de restructurare sau modificarile contractului colectiv de munca;
8. mandatele pentru adunarile si comitetele creditorilor ale societatilor aflate in insolventa la care societatea debitoare detine calitatea de creditor, precum si in adunarile generale ale actionarilor la societatile la care debitorul detine participatii;
9. instrainarea de active imobilizate din patrimoniul societatii la care debitorul detine participatii sau grevarea de sarcini ale acestora; este necesara, pe langa avizul administratorului judiciar, si parcurgerea procedurii prevazute de art. 87 alin. (2) si (3).”

Avizul administratorului judiciar este un aviz de conformitate, iar nu consultativ, iar acest lucru rezulta din dispozitiile art. 84, potrivit cu care sunt nule de drept operatiunile efectuate in lipsa avizarii de catre administratorului judiciar a aprobarii de catre comitetul creditorilor sau de catre judecatorul sindic, dupa caz.

Astfel, de la absenta unei reglementari a notiunii de supraveghere s-a trecut la o reglementare extinsa care obliga administratorul judiciar sa se pronunte ex-ante asupra majoritatii operatiunilor comerciale, financiar-contabile si juridice.

Se pune intrebarea ce se intampla in cazul unui conflict intre opinia administratorului special, care considera ca operatiunea comerciala propusa este necesara si benefica, si opinia administratorului judiciar, care apreciaza contrariul, refuzand avizul.

Legea noua a pastrat partajul intre controlul de legalitate ce este in competenta judecatorului sindic si controlul de oportunitate, ce ramane in competenta comitetului creditorilor (art. 45 alin. 2).

Aceasta inseamna ca, in cazul unui conflict de opinii cu privire la oportunitatea unei operatiuni, decizia urmeaza a fi luata de comitetul creditorilor, iar aceasta decizie nu poate fi atacata pe calea contestatiei decat pentru motive de nelegalitate.

Intrebarile ridicate mai inainte sunt importante in planul raspunderii avand in vedere dispozitiile art. 60 alin. 2 si 3, potrivit cu care:
“Judecatorul-sindic va sanctiona administratorul judiciar cu amenda judiciara de la 1.000 lei la 5.000 lei in cazul in care acesta, din culpa sau cu rea-credinta, nu isi indeplineste ori indeplineste cu intarziere atributiile prevazute de lege sau stabilite de judecatorul-sindic.
Daca prin fapta prevazuta la alin. (2) administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecatorul-sindic va putea, la cererea oricarei parti interesate, sa il oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs.”

Nu putem exclude posibilitatea ca administratorul special sa adreseze judecatorului sindic o cerere in antrenarea raspunderii administratorului judiciar pe motiv ca o anumite masura sau lipsa unei masuri a produs debitoarei unui anumit prejudiciu. Iar in domeniul afacerilor, prejudiciul inseamna nu numai dauna efectiv suferita ci si beneficiul nerealizat prin pierderea sansei de a realiza o afacere.

Care vor fi precautiile pe care trebuie sa si le ia administratorul judiciar, care va fi rationamentul pe care trebuie sa il urmeze, care vor fi criteriile si obiectivele lui?

Prima conditie pentru avizare este prevazuta in textul art. 5 pct. 66 potrivit cu care avizul trebuie sa se bazeze pe un raport al administratorului special in care acesta descrie operatiunile propuse a le realiza si confirma ca acestea sunt necesare, oportune si benefice activitatii debitoarei.

Exista cazuri in care Legea nr. 85/2014 stabileste in mod explicit continutul obligatiei de prudenta si diligenta.

De exemplu, in situatia contractelor in derulare, art. 123 alin. 2 prevede ca: “Daca solicita executarea contractului, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar se va asigura ca debitorul dispune de fondurile banesti necesare achitarii contravalorii bunurilor sau prestatiilor furnizate de cocontractant.”

O problema reala in aprecierea posibilitatilor debitorului de a-si onora propriile obligatii, in viitor, se pune in cadrul contractelor pe termen mediu cum sunt contractele de leasing, contractele cadru multianuale de furnizare de marfuri sau produse specifice, contractele de subantrepriza, alte asemenea contracte de antrepriza de lucrari sau de servicii.

De asemenea, in cazul “bunurilor aflate in tranzit” art. 124 prevede ca: “Daca administratorul judiciar/lichidatorul judiciar cere ca bunul sa fie livrat, el va trebui sa ia masuri sa se plateasca din averea debitorului intregul pret datorat in baza contractului.”

Acestea sunt doar o parte dintre situatiile in care administratorul judiciar, in exercitiul atributiei de supraveghere, este obligat sa isi dea sau nu avizul, situatii special reglementate, in toate celelalte cazuri urmand a se aplica normele de drept comun referitoare la raspundere, cu observarea conditiilor si a excluderilor prevazute de legea speciala.

In proiectul Legii, articolul 182 referitor la Raspunderea civila, administrativa si disciplinara fusese redactat in mod cuprinzator astfel incat administratorul judiciar sa fie protejat impotriva oricaror presiuni sau incercari de interpretare tendentioasa a opiniilor profesionale pe care le exprima in calitate de organ care aplica procedura. O asemenea protectie era absolut necesara pentru ca practicianul, in calitate de mandatar al justitiei, sa isi pastreze independenta rationamentelor si a opiniilor sale profesionale in situatiile de conflict intre debitor si creditori, sau intre debitor si terti.

Sediul raspunderii speciale a practicianului in insolventa se afla in dispozitiile art. 182 din Legea nr. 85/2014:
„(1) Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate fi tras la raspundere pentru exercitarea atributiilor cu rea-credinta sau grava neglijenta. Exista rea-credinta atunci cand administratorul judiciar/lichidatorul judiciar incalca normele de drept material ori procesual, urmarind sau acceptand vatamarea unui interes legitim. Exista grava neglijenta atunci cand administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu indeplineste sau indeplineste defectuos o obligatie legala si prin aceasta determina vatamarea unui interes legitim.
(2) In afara dispozitiilor alineatului precedent, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate fi tras la raspundere civila, penala, administrativa sau disciplinara pentru actele efectuate in cursul procedurii, potrivit normelor de drept comun.
(3) Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar care actioneaza cu buna-credinta, in limitele atributiilor prevazute de lege si a informatiilor disponibile, nu poate fi tras la raspundere pentru actele procesuale efectuate ori pentru continutul inscrisurilor intocmite in cadrul procedurii.”

Prima observatie critica pe care o fac este cea a lipsei de acuratete juridica in reglementarea raspunderii, iar acesta afirmatie are legatura cu ceva ce am spus mai inainte referitor la existenta unor tendinte contradictorii: una de specializare a raspunderii, a doua de extindere a raspunderii.

Ceea ce nu este corect fundamentat din punct de vedere al continutului normei este faptul ca in cuprinsul aceluiasi articol, la alineatul 1, este reglementata o raspundere limitata a practicianului in insolventa doar la cazurile de culpa grava (comisiva sau omisiva), iar in alineatul 2, reglementarea este in sensul unei raspunderi extinse civile, penale, administrative sau disciplinare, potrivit dreptului comun.

Pot sa inteleg doar faptul ca in Parlament au existat doua opinii contradictorii si ca, in intelepciunea lui, legiuitorul le-a pastrat pe amandoua in text.

Va fi rolul instantelor sa decida daca raspunderea civila delictuala a practicianului in insolventa este o raspundere speciala care poate fi atrasa doar in conformitate cu criteriile de la alin. 1 si 3 sau este o raspundere civila delictuala ce ar putea fi atrasa si in conditiile dreptului comun (de exemplu si pentru culpa cea mai usoara).

Este cert faptul ca autorii Proiectului legii au facut corelarea, pe de o parte, cu dispozitiile Codului civil referitoare la formele vinovatiei (art. 16 NCC) si, pe de alta parte, cu cauzele exoneratoare de raspundere prevazute in Noul Cod Civil si cu cele specifice domeniului administrarii afacerilor, “regula judecatii de afaceri” (art. 144 ind. 1, alin. 2 din Legea nr. 31/1990).

Analiza dispozitiilor din Legea nr. 85/2014 (legea speciala) raportat la dreptul comun aplicabil – NCC

In conformitate cu dispozitiile art. 1349 NCC referitor la Raspunderea delictuala: “Orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral.”

NCC pastreaza conceptia lui Planiol: “Culpa este incalcarea unei obligatii preexistente”. 

Potrivit art. 16 NCC exista doua modalitati ale vinovatiei: intentia si culpa (in sensul de neglijenta).

Se considera ca o fapta delictuala a fost savarsita cu intentie atunci cand “autorul prevede rezultatul faptei sale si fie urmareste producerea lui prin intermediul faptei, fie, desi nu il urmareste, accepta posibilitatea producerii acestui rezultat.” (art. 16 alin. 3 NCC)

Se considera a fi in culpa cel care fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu il accepta, socotind fara temei ca nu se va produce (imprudenta), fie nu prevede rezultatul faptei, desi trebuia sa il prevada (neglijenta).

“Culpa este grava atunci cand autorul a actionat cu o neglijenta sau imprudenta pe care nici persoana cea mai lipsita de dibacie nu ar fi manifestat-o fata de propriile interese.”

Criteriile dupa care se apreciaza vinovatia sunt prudenta si diligenta pe care un bun proprietar le-ar manifesta in administrarea bunurilor sale, cu exceptia cazului in care legea prevede altfel (art. 1480 alin. 1 NCC).

Modelul de referinta este cel al omului prudent si diligent, desi in doctrina recenta a fost propus si etalonul omului rational. Excesul de prudenta si diligenta poate conduce la blocarea procesului decizional, la teama asumarii de riscuri – inerente afacerilor, pe cand omul rational este prudent si diligent, insa totodata constient de faptul ca nu poti fi niciodata suta la suta asigurat cu privire la rezultatulul unui deal.

Cauze exoneratoare

Tinand cont de faptul ca administratorul judiciar este cel mai adesea in mijlocul unor interese aflate in conflict, ca atributiile decizionale sunt partajate si ca activitatea acestuia este supusa unui dublu control, din partea creditorilor si din partea judecatorului sindic, atragerea raspunderii acestuia si pentru culpa cea mai usoara ar fi o masura exagerata si injusta.

Aceasta interpretare este rationala si prin corelare si cu art. 1480 alin. 2 NCC care prevede ca: “In cazul unor obligatii inerente unei activitati profesionale, diligenta se apreciaza tinand seama de natura activitatii exercitate”.

Alta cauza exoneratoare este prevazuta de art. 1353 NCC: “Cel care cauzeaza un prejudiciu prin chiar exercitiul drepturilor sale nu este obligat sa il repare, cu exceptia cazului in care dreptul este exercitat abuziv”.

Malaurie enumera ca si cauze exoneratoare de raspundere permisiunea legii si uzul de drept.

Atunci cand o persoana actioneaza cu permisiunea legii sau atunci cand isi exercita drepturile in limitele lor, nu raspunde de prejudiciile suferite de terti ca urmare a acestor fapte.

Limita de demarcatie intre exonerarea si antrenarea raspunderii este abuzul de drept.

(Poti sa fii insistent pana la exasperare cu administratorul special, in scopul de a-l determina sa plateasca impozitele din activitatea curenta, dar nu poti sa il jignesti ca ar fi excroc, evazionist, ca poate se supara grav si se imbolnaveste.)

Analiza dispozitiilor din Legea nr. 85/2014 (legea speciala) in raport de alta lege speciala – Legea nr. 31/1990

In ceea ce priveste avizele sau masurile de tip managerial adoptate de administratorul judiciar in exercitiul activitatii de supraveghere, astfel cum este descrisa in cuprinsul art. 5 pct. 66, trebuie sa recunoastem ca acestea au un caracter mixt si prin aceasta derutant: unele se aseamana cu activitatile de control financiar preventiv (avizarea platilor), altele cu controlul intern de gestiune (avizarea operatiunilor contabile care implica diminuarea patrimoniului), unele se aseamana cu activitatile de audit financiar (avizarea situatiilor financiare), altele se aseamana cu activitatile departamentelor de strategie (restructurari), altele cu activitatile departamentelor de comercial (avizarea contractelor).

Mentalitatea corporatista a invins. Desi aceasta conceptie ar putea avea o ratiune in cazul societatilor cu 1000 de salariati, nu stiu ce relevanta are in cazul unui magazin de la coltul strazii.

Potrivit acestei noi reglementari, administratorii judiciari ar urma sa faca mai mult chiar decat administratorii neexecutivi din cadrul societatilor pe actiuni organizate dupa regulile guvernantei corporatiste:
“Obligatia de monitorizare nu presupune verificarea in detaliu a activitatii de zi cu zi a tuturor persoanelor sau departamentelor implicate in gestiune. Insa, administratorii trebuie sa fie familiarizati, in orice moment, cu situatia financiara si patrimoniala a societatii, prin studierea regulata a documentelor juridice si financiare importante, prin solicitarea de raportari de la functionari si prin activitatea de cercetare a problemelor care ar rezulta din demersurile de informare”. (preluare din Radu Catana, Studii juridice alese, Ed. C. H. Beck, 2006)

Daca am putea sa asemanam in vreun fel natura functiei de administrator judiciar (prin prisma art. 5 pct. 66) cu cea a unui administrator neexecutiv care exercita supravegherea (monitorizarea activitatii), atunci indeplinirea criteriilor de prudenta si diligenta poate fi realizata prin:
– solicitatea unor informatii adecvate din partea administratorului special si a celorlalti functionari ai societatii debitoare;
– depunerea de staruinta pentru intelegerea specificului afacerii si pentru urmarirea unui rationament indreptat spre profit,
– atentie in adoptarea deciziei de a aviza sau de a refuza avizarea unei operatiuni.

In masura in care aceste cerinte sunt indeplinite, administratorul judiciar “nu va putea fi tras la raspundere civila, administrativa sau disciplinara pentru masurile adoptate in cursul procedurii, actionand cu buna-credinta, in cadrul procedurii, in baza informatiilor disponibile.”

Avand in vedere faptul ca noua reglementare obliga practicianul ca, prin avizele sale, sa interfereze in deciziile de afaceri ale celor care gestioneaza activitatile curente ale societatii debitoare, atunci remarcam si faptul ca dispozitia precitata este similara cu cazul in care opereaza exonerarea de raspundere in dreptului societar.

Regula judecatii de afaceri: potrivit art. 144 ind. 1, alin. 2 din Legea nr. 31/1990, “administratorul nu incalca obligatia de prudenta si diligenta daca in momentul luarii unei decizii de afaceri el este in mod rezonabil indreptatit sa considere ca actioneaza in interesul societatii si pe baza unor informatii adecvate.”

In cazul in care sunt intrunite cerintele aplicarii acestui articol, instanta nu se mai poate pronunta asupra vinovatiei administratorului intrucat ar insemna sa se pronunte asupra oportunitatii unei anumite decizii.

Raspunderea administratorului special in procedura insolventei

Potrivit art. 84 alin. 2 din Legea nr. 85/2014: “administratorul special desemnat intr-o procedura de insolventa raspunde pentru incalcarea dispozitiilor art. 87, judecatorul sindic, la cererea administratorului judiciar, a adunarii creditorilor, formulata de presedintele comitetului creditorilor sau de un alt creditor desemnat de acesta, sau la cererea creditorului ce detine 50% din valoarea creantelor inscrise la masa credala, putand dispune ca o parte din pasivul astfel produs sa fie suportat de catre administratorul special, fara sa depaseasca prejudiciul aflat in legatura de cauzalitate cu actele sau operatiunile astfel desfasurate”.

Astfel se reglementeaza un al doilea tip de raspundere speciala de natura delictuala, in cadrul unei legi speciale. Necesitatea reglementarii raspunderii administratorului special pentru incalcarea obligatiilor sale de colaborare cu ceilalti participanti la procedura, in sensul omisiunii de a supune avizarii sau aprobarii operatiunile pe care le intreprinde, s-a ivit ca o consecinta a faptului ca sanctiunea nulitatii nu conduce intotdeauna la repararea prejudiciului suferit de creditori. In zadar este anulat un act juridic daca valoarea bunului transmis sau fondurile nu se mai pot intoarce in averea debitoarei.

Drept comparat

Pentru ca exista similitudini intre dreptul romanesc si dreptul francez in ceea ce priveste temeiul raspunderii civile delictuale, am apreciat util sa ofer cateva exemple din practica judiciara a Curtilor de Apel si a Curtii de Casatie franceze.

Argumentatii in cauze in care a fost antrenata raspunderea:

“Mandatarii numiti de tribunal pentru a conduce, sub controlul lor, procedura raspund de greselile comise in exercitiul functiunii si sunt tinuti sa repare consecintele prejudiciabile atat fata de creditori, cat si fata de debitori si de terti”. (Curtea de Casatie, decizie 3-7-2007)

“Responsabilitatea mandatarului de justitie poate fi retinuta de vreme ce a nesocotit obligatia de prudenta si diligenta la fel ca si obligatia de a-l asista pe debitor in toate actele de gestiune sau ca urmare a inducerii in eroare a furnizorilor prin asigurari date in mod imprudent”. (Curtea de Casatie, decizie 8-12-1998)

“In caz de cesiune de active, el este tinut sa informeze pe viitorul detinator despre situatia exploatatiei prin prisma dispozitiilor legale pertinente”. (Curtea de Casatie 30-11-2010)

Orice alta greseala care aduce un prejudiciu creditorilor este deasemenea sanctionata, in special: insuficienta supraveghere a modului de gestionare a intreprinderii de catre debitor (Cass. 11-5-1992); neglijenta de a lasa debitorul sa continue, pentru o lunga perioada, activitatea sa fara a fi reinnoite autorizarile date pentru o durata determinata (Curtea de apel Versailles 14-3-1998); plata preferentiala a anumitor creditori (Curtea de Casatie 20-2-1996).

Considerente ale instantei pentru exonerarea de raspundere:

“Judecatorii nu pot sa retina culpa mandatarului judiciar, in ceea ce priveste acte de gestiune curenta care scapa in mod normal competentei sale”. (Cass. 14-3-1995)

“Nu comite o greseala administratorul care a dat comanda intr-un moment in care situatia debitorului nu era iremediabil compromisa”. (Curtea de Casatie, decizie 20-10-1992)

Selectie din MEMENTO PRATIQUE, FRANCIS LEFEVRE, Droit commercial, 2012.

Concluzii

Raspunderea civila delictuala a practicianului in insolventa este un gen de raspundere speciala care nu poate fi angajata decat in anumite conditii:
– fapta delictuala reprezinta o actiune sau inactiune contrara cu obligatiile stabilite in sarcina sa prin lege,
– forma vinovatiei nu poate fi decat grava,
– etalonul, modelul in raport de care este analizat comportamentul administratorului judiciar este cel al omului prudent si diligent, al omului rational,
– prejudiciul nu poate fi decat cel care se afla in legatura cauzala directa cu fapta, adica consecinta directa a acesteia,
– cauzele exoneratoare de raspundere sunt cele generale – permisunea legii, uzul de drept, fapta unui tert pentru care nu este tinut a raspunde, contributia victimei prejudiciului la producerea acestuia.

Av. Carmen POPA
partener SCPA TUMBAR CEGA & POPA

Citeşte mai mult despre administrator judiciar, administrator special, Carmen POPA, insolventa, judecator-sindic, Legea nr. 85/2006, Legea nr. 85/2014, raspundere civila, supraveghere! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.