End-of-Waste (EoW): Stabilirea la nivel comunitar a criteriilor de determinare a condițiilor în care anumite tipuri de deșeuri nu mai constituie deșeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE
20 octombrie 2014 | Gabriela VIZIREANUÎn contextul summit-ului organizat pe tema schimbărilor climatice, ce a avut loc pe data de 23 septembrie 2014 la New York, este oportun a aduce în prim plan un regulament important pentru prezervarea mediului, regulament ignorat până de curând pe plan național, deși acesta este de aplicabilitate directă în legislația internă încă din data de 9 octombrie 2011, respectiv Regulamentul nr. 333/2011 de stabilire a criteriilor de determinare a condițiilor în care anumite tipuri de deșeuri metalice nu mai constituie deșeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului („Regulamentul nr. 333/2011”)[1].
Regulamentul nr. 333/2011 este primul dintr-o serie de regulamente care stabilesc criteriile de determinare a condițiilor în care anumite tipuri de deșeuri nu mai constituie deșeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE, necesitatea adoptării acestora fiind fundamentată pe importanța și încurajarea reciclării pentru salvarea resurselor.
Scopul adoptării Regulamentului nr. 333/2011 este de a da un impuls economic reciclării și refolosirii anumitor deșeuri și de a înlătura obstacolele administrative existente, prin stabilirea criteriilor de determinare a condițiilor în care anumite deșeuri încetează să mai fie deșeuri, conform Raportului “End of Waste Criteria” elaborat de Joint Research Centre – Institute for Prospective Technological Studies – European Commission (2008), document ce a stat la baza adoptării Regulamentului nr. 333/2011 împreună cu „End-of-waste criteria for iron and steel scrap: technical proposals”[2] și „End-of-waste criteria for Aluminium and Aluminium Alloy Scrap: technical proposals”[3].
Printre obstacolele administrative amintite în Raportul “End of Waste Criteria” se numără:
– lipsa armonizării legislative ce creează incertitudini juridice cu privire la deciziile de management al deșeurilor, inclusiv pentru producătorii și utilizatorii de materiale reciclate, ce tindeau să se limiteze la piețele naționale pentru a evita costurile și riscurile administrative și judiciare, afectând astfel nivelul investițiilor în domeniu;
– controalele obligatorii prevăzute de legislația deșeurilor în cazul refolosirii materialelor secundare în vederea asigurării protecției sănătății umane și a mediului.
Astfel, până la adoptarea Regulamentului nr. 333/2011, tipurilor de deșeuri metalice ce fac obiectul acestuia le erau aplicabile prevederile Regulamentului 1013/2006 privind transferurile de deșeuri („Regulamentul nr. 1013/2006”)[4], regulament ce stabilește proceduri şi regimuri de control pentru transferul de deşeuri în funcție de mai multe criterii și care reglementează proceduri diferențiate pentru unele state, printre care și România. În urma studiilor și cercetărilor efectuate la nivel european, s-a concluzionat că aceste măsuri nu sunt necesare acolo unde sunt riscuri minime și certitudinea utilizării este garantată, toate acestea fiind depășite prin stabilirea criteriilor de determinare a condițiilor în care un deșeu încetează să mai fie deșeu.
Regulamentul nr. 333/2011 este aplicabil deșeurilor de oțel, fier și aluminiu care îndeplinesc criteriile de determinare a condițiilor în care acestea nu mai constituie deșeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE, putând fi astfel utilizate ca materie primă în industrie. Criteriile de determinare pentru deșeurile de fier și oțel sunt prevăzute în art. 3 și Anexa I la Regulamentul nr. 333/2011, iar criteriile pentru deșeurile de aluminiu sunt prevăzute în art. 4 și Anexa II la Regulamentul nr. 333/2011.
Pe lângă aceste criterii ce trebuie îndeplinite pentru ca deșeurile metalice să nu mai constituie deșeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE, Regulamentul nr. 333/2011 prevede în sarcina producătorului[5] sau importatorului[6] o serie de obligații de îndeplinit.
În acest context, este de menţionat faptul că prevederile acestui regulament sunt aplicabile și deșeurilor de oțel, fier și aluminiu care nu mai constituie deșeuri și care sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii de o persoană fizică sau juridică stabilită pe teritoriul Uniunii, conform art. 2, lit. e) din Regulamentul nr. 333/2011.
Obligațiile stabilite de Regulamentul nr. 333/2011 în sarcina producătorului sau importatorului sunt:
– producătorul sau importatorul, după caz, are obligația de a emite Declarația de conformitate prevăzută în Anexa III pentru fiecare transport de deșeuri metalice, conform art. 5 din Regulamentul nr. 333/2011 și de a o transmite deținătorului[7] ulterior al acestora, împreună cu certificatul de testare a radioactivității;
– producătorul are obligația de a avea implementat un sistem de management al calității adecvat, care să poată demonstra conformitatea cu criteriile menționate mai sus și să respecte prevederile art. 6 din Regulamentul nr. 333/2011;
– importatorul are obligația de a solicita furnizorilor săi să pună în aplicare un sistem de management al calității care să respecte cerințele alineatelor (1), (2) și (3) din art. 6 din Regulamentul nr. 333/2011 și care să fi fost verificat de un verificator extern independent.
Așadar, spre deosebire de Regulamentul 1013/2006, aproape toate obligațiile de îndeplinit sunt statuate de Regulamentul nr. 333/2011 în sarcina producătorului/importatorului, iar nu în sarcina deținătorului ulterior, încurajându-se astfel transferurile de deșeuri metalice care nu mai constituie deșeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE, respectiv investițiile în domeniu, iar în ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor acestuia, nu există nicio diferențiere între statele membre.
În continuarea măsurilor luate la nivel european prin Regulamentul nr. 333/2011, începând cu data de 11 iunie 2013, este aplicabil Regulamentul (UE) nr. 1179/2012 de stabilire a criteriilor de determinare a condiţiilor în care cioburile de sticlă încetează să mai fie deşeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, putând fi astfel utilizate ca materie primă în industria producătoare de sticlă, iar începând cu 1 ianuarie 2014 este aplicabil Regulamentul (UE) nr. 715/2013 de stabilire a criteriilor de determinare a condiţiilor în care deşeurile de cupru nu mai constituie deşeuri în sensul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, putând fi astfel utilizate ca materie primă în industria producătoare de metale neferoase.
Demersurile începute la nivel european nu se opresc la actele normative menționate anterior. În acest sens amintim că, în ceea ce privește hârtia recuperată, a existat o propunere de regulament de stabilire a criteriilor de determinare a condiţiilor în care hârtia recuperată nu mai constituie deşeuri conform art. 6 (1) din Directiva 2008/98/CE, dar Parlamentul European s-a opus adoptării acestui regulament prin Rezoluția din 10 decembrie 2013[8], „încurajând Comisia să ia din nou în considerare proiectul de regulament și să îmbunătățească criteriile de încetare a statutului de deșeu propuse în lumina obiecțiilor ridicate”. Pentru alte tipuri de deșeuri, ca deșeurile biodegradabile și plasticul, Joint Research Centre – Institute for Prospective Technological Studies – a întocmit rapoarte conținând propunerile tehnice pentru stabilirea criteriilor de determinare a condițiilor în care aceste tipuri de deșeuri încetează să mai fie deșeuri, în cazul deșeurilor biodegradabile fiind întocmit raportul final ce a fost înaintat Comisiei Europene.
[1] Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 94 L din 8 aprilie 2011.
[2] ”End-of-waste criteria for iron and steel scrap: technical proposals” elaborat de Lenka Muchová and Peter Eder, JRC-IPTS, EUR 24397 EN – 2010.
[3] ”End-of-waste criteria for Aluminium and Aluminium Alloy Scrap: technical proposals” elaborat de Lenka Muchová and Peter Eder, JRC-IPTS, EUR 24396 EN – 2010.
[4] Publicat în Ediția Specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene nr. 0 din 1 ianuarie 2007.
[5] Art. 2, lit. d) din Regulamentul nr. 333/2011: „producător” înseamnă deținătorul care transferă deșeurile metalice altui deținător pentru prima dată ca deșeuri metalice care nu mai constituie deșeuri.
[6] Art. 2, lit. e) din Regulamentul nr. 333/2011: „importator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică stabilită pe teritoriul Uniunii, care introduce pe teritoriul vamal al Uniunii deșeuri metalice care nu mai constituie deșeuri.
[7] Art. 2, lit. c) din Regulamentul nr. 333/2011: „deținător” înseamnă persoana fizică sau juridică aflată în posesia deșeurilor metalice.
[8] Rezoluţia Parlamentului European din 10 decembrie 2013 referitoare la propunerea de regulament al Consiliului privind definirea criteriilor de determinare a condițiilor în care hârtia recuperată nu se mai încadrează la deșeuri în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2008/98/CE privind deșeurile (D021155/01 – 2012/2742(RPS).
Gabriela VIZIREANU
Avocat Partner
VIZIREANU & VIZIREANU S.C.A.
