Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DNA. Instigare la abuz în serviciu, trafic și cumpărare de influență, instigare la folosirea influenței, constituire grup infracțional organizat. Cerere a procurorului general de încuviințare a arestării preventive


17 octombrie 2014 | Georgiana-Camelia LUCIU, Paula VÂRBAN, Georgiana-Camelia LUCIU

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Drept penal

DNA. Instigare la abuz în serviciu, trafic și cumpărare de influență, instigare la folosirea influenței, constituire grup infracțional organizat. Cerere a procurorului general de încuviințare a arestării preventive.

În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 195 alin. 1 şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputaţilor:
– A. I., pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi constituire a unui grup infracțional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă;
– H. V. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență şi instigare la folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţi şi punerea în mişcare a acţiunii penale pentru următoarele fapte:
În cursul anului 2012, deputatul A. I. le-a solicitat judecătorilor O. L. A. și U. G. să admită o cale extraordinară de atac, pronunțând o hotărâre judecătorească (decizia nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna) în favoarea lui P. G. S. (naşul de cununie al inculpatului), în contradicție evidentă cu principiile de drept, cu starea de fapt reală şi cu practica anterioară a aceloraşi judecători şi a tuturor celorlalte instanţe care soluţionaseră cauza, prin care au dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 de ha teren forestier și 50 de ha de teren agricol pe raza judeţului Bacău, creând un prejudiciu în sarcina RNP ROMSILVA de 303.888.615 euro.
Soluţia a fost dispusă în condiţiile în care moştenitorul nu se încadra în gradul de rudenie prevăzut de lege faţă de proprietarul deposedat şi nu depusese cerere la Comisia locală de fond funciar pentru întreaga suprafaţă; pe parcursul judecăţii îşi modificase cererea şi solicita numai restituirea dreptului asupra a 23.000 de hectare; pe o parte din terenurile revendicate fusese deja reconstituit dreptul de proprietate față de câteva sute de proprietari. Judecătorii au admis, în faza recursului, revizuirea unei hotărâri anterioare irevocabile prin care fusese respinsă cerea reclamantului, invocând apariţia unor înscrisuri noi pe care reclamantul a omis să le solicite cu prilejul primei judecăţi, deşi acestea nu aveau valoare determinantă raportat la obiectul cauzei.
Imediat după ce a obținut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, A. I., împreună cu P. G. S., C. D. C., V. I. G., B. D. C. şi H. V., a constituit și coordonat un grup ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menționată.
Totodată pentru a reuși punerea în aplicare a deciziei, A. I. împreună cu P. G. S. le-a promis lui C. D. C., V. I. G., B. D. C. și H. V., bani sau alte foloase, iar aceștia din urmă au promis că vor determina funcționarii publici cu atribuții în acest sens (din cadrul Comisiei Județene de Fond Funciar Bacău, Direcției Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuțiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri.
În acest scop, în luna aprilie 2013, la inițiativa lui A. I., S. P. G. a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a întregii suprafețe de teren forestier (43.277 ha) cu inculpatul B. D. C., precum şi un contract de mandat, prin care cumpărătorul se angaja să facă toate demersurile necesare în vederea punerii în posesie şi obţinerii titlului de proprietate. Preţul tranzacţiei a fost de 2.500 euro/hectar, de aproximativ 3 ori mai mic decât valoarea de piaţă, întrucât contractul masca în cuprinsul său și cumpărarea de influență de la autoritățile din județul Bacău.
Pentru atingerea scopului, inculpatul B. D. C. l-a cointeresat pe inculpatul H. V., deputat în Parlamentul României, care avea rolul de a-și folosi influența politică la nivelul instituțiilor și autorităților publice din județul Bacău și a celor de la nivel central, pentru urgentarea atingerii obiectivelor stabilite în antecontract, în schimbul a 12.000 de hectare din suprafaţa reconstituită.
În sarcina deputatului H. V. s-a reţinut că, începând cu luna aprilie 2013 și până în prezent, împreună cu A. I., P. G. S. şi B. D. C., a constituit și coordonat un grup (la care au aderat/sprijinit ulterior și alte persoane), ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafață de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna.
În luna aprilie 2013, H. V. împreună cu B. D. C., le-a promis lui A. I. şi S. P. G. că-i va determina pe funcționarii publici cu atribuții de punere în posesie și eliberare titlului de proprietate privind terenul forestier în suprafață de 43.227 ha (din cadrul Comisiei Județene de Fond Funciar Bacău, Direcției Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, ROMSILVA etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuțiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri (ex. să nu se formuleze plângeri în instanță împotriva deciziilor Comisiei județene de fond funciar Bacău), acceptând de la aceștia promisiunea de bani sau alte foloase.
În cursul anului 2013, H. V. l-a contactat repetat la telefon pe inculpatul C. A., director general al RNP Romsilva, şi s-a deplasat la biroul acestuia, reproşându-i opoziţia la punerea în posesia a lui S. P..
Întrucât C. A. a refuzat să dea curs solicitării, H. V. i-a solicitat lui S. I., care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid politic, să îşi folosească influenţa faţă de C. A., directorul general al Romsilva, membru în cadrul aceluiași partid politic, pentru a determina modul în care instituția condusă de acesta din urmă trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate și litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeței revendicate de P. G. S..
În cursul lunii septembrie 2013, inculpatul H. V. a intervenit pe lângă membrii comisiilor locale Dărmăneşti şi Dofteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, astfel încât aceştia să accepte predarea directă a suprafeţelor de pădure, fără avizul Comisiei Judeţene de Fond Funciar.
De asemenea, în perioada septembrie – octombrie 2013, H. V. şi-a folosit influenţa asupra directorului Direcţiei Silvice Bacău, căruia i-a reproşat „blocajele” instituţionale apărute, realizând totodată demersuri pentru ca acesta să fie chemat la Bucureşti, pentru a fi „instruit” cum să procedeze în privinţa demersurilor efectuate pentru restituirea în natură a celor 43.277 ha pădure, demersuri care au avut ca efect convocarea acestuia din urmă de către directorul general al ROMSILVA, pe tema suprafeţelor vizate de P. G. S..
În acest context, după ce ROMSILVA a depus o cerere de strămutare și a obţinut suspendarea judecății litigiului care privea această suprafaţă, H. V. i-a cerut lui S. I. să îşi folosească influenţa faţă de C. A. şi să îl determine să înlocuiască persoana care reprezenta regia în cauzele ce priveau acest domeniu. Totodată, după admiterea cererii de strămutare, Ioan Adam i-a cerut lui B. D. să îi transmită lui H. V. că funcţionarii publici cu care a discutat despre terenurile revendicate l-au păcălit, subliniind că deputatul Hrebenciuc şi-a „dat cuvântul” că va rezolva problema.
Totodată, în cursul lunii august 2014, H. V. i-a promis lui B. D. că îşi va folosi influenţa pentru a-l determina pe directorul RN Romsilva să nu mai formuleze contestaţii împotriva acţiunilor judiciare iniţiate de acesta.
Cererea de încuviințare a arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Astfel, din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit o infracţiune de corupţie, iar privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. În acest sens, trebuie avută în vedere modalitatea săvârşirii faptelor şi rezonanţa acestora, precum şi urmarea produsă, privită atât din perspectiva valorii prejudiciului, cât şi prin limitarea severă a fondului forestier aflat în administrarea statului, astfel încât luarea măsurii preventive este necesară pentru a elimina temerea că organele judiciare nu reacţionează eficient împotriva unor persoane învinuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită. Cercetarea unor asemenea persoane în stare de libertate ar putea încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni, având în vedere poziţia inculpaților şi natura faptelor de care sunt acuzați.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care efectuează cercetări în cauză, precum şi un număr de 17 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

:: sursa: www.pna.ro

Avocat Paula VÂRBAN
Georgiana-Camelia LUCIU

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică