Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul familiei
Dreptul familiei
DezbateriCărţiProfesionişti

România la CEDO: cauza pendinte Ungureanu. Neacordarea drepturilor de vizită pe timpul procedurii de divorț și dreptul la respectarea vieții de familie


20 octombrie 2014 | Mihaela MAZILU-BABEL

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: CEDO, Familie, Procedură civilă

SECȚIA A TREIA, CEDO

Cererea nr. 6221/14
Cristian Cătălin UNGUREANU
împotriva României
depusă pe 25 noiembrie 2013 și comunicată pe 16 septembrie 2014

1. Situația de fapt:
Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează:

Reclamantul este căsătorit cu I. M. U. și au împreună un fiu, născut în 2006. Urmare a unei serii de conflicte între părinți cu privire la educația fiului lor, la 13 septembrie 2012, I. M. U. a introdus divorț și a cerut custodia copilului. La 19 octombrie 2012, aceasta a părăsit domiciliul conjugal, luând copilul cu ea. S-au mutat împreună cu părinții și bunica ei.

La 2 noiembrie 2012, reclamantul a depus o cerere, prin intermediul unei proceduri de urgență (ordonanță președințială) pentru a-i fi acordată, exclusiv sau în comun, în timpul procedurilor de divorț, custodia copilului său, sau, alternativ, dreptul de a vizita copilul în timpul acestor proceduri.

Judecătoria Ploiești, prin hotărârea din 8 ianuarie 2013, a considerat că schimbarea domiciliului copilului nu ar servi intereselor acestuia. De asemenea, a observat că reclamantul nu a fost împiedicat să-și viziteze copilul în noul domiciliu și că acesta a confirmat acest lucru în cadrul declarațiile sale în fața instanței. În orice caz, instanța de judecată a considerat că legea nu prevedea posibilitatea de a avea drepturi de vizită stabilite în timpul procedurilor de divorț. Instanța a invocat în acest sens articolul 613 din vechiul Cod de procedură civilă.

Hotărârea a fost confirmată de Tribunalul Prahova, care a respins toate argumentele invocate de către reclamant cu privire la dreptul său de a-și vizita copilul, reiterând că legea nu permite acordarea acestui drept în timpul procedurii de acordare a custodiei. Decizia a fost pronunțată la 27 mai 2013 și comunicată în data de 18 iunie 2013.

În cursul procedurii, avocata reclamantului l-a informat că nu mai putea să-l reprezinte pentru că mama lui I. M. U. , care era fostul director al școlii frecventate de copiii ei dar și de fiul reclamantului, a încercat să facă presiuni asupra ei, sunând-o pentru a o chema la școală spre a discuta despre acest caz.

În iunie 2013, reclamantul, care avea obiceiul de a-și vizita fiul la școală în fiecare dimineață, a fost dat afară din incinta școlii fiind informat că are nevoie de permisiunea prealabilă a directorului școlii atunci când dorește să-și viziteze fiul său.

Reclamantul susține că după ce instanțele au pronunțat decizia finală, soția sa și familia ei i-au refuzat orice contact cu fiul său.

Procesul de divorț este încă pendinte.

2. Capăt de cerere:
Reclamantul se plânge, în temeiul articolelor 6, 8, 14 și 17 din Convenție, cu privire la modul în care cererea sa de acordare a drepturilor de vizită a fost examinată de către instanțele de judecată, precum și cu privire la consecințele create, ca urmare a deciziilor judecătorești, asupra relației sale cu fiul său, dar și asupra dezvoltării psihologice a copilului.

3. Întrebarea adresată părților:
A existat o încălcare a dreptului la respectarea vieții de familie, contrar articolului 8 din Convenție, în măsura în care instanțele nu i-au putut asigura reclamantului dreptul de a-și vizita copilul în timpul procesului de divorț?

4. Dispoziții incidente:
1. de drept intern: articolul 613 indice 2 VCPC, reluat în articolul 919 NCPC
Art. 613 indice 2
Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei.

Art. 919: Măsuri vremelnice
Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.

2. de drept CEDO: articolul 8
ARTICOLUL 8
Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Mihaela MAZILU-BABEL
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică