Şuete culturale la Facultatea de Drept. Existențialismul românesc / 23 octombrie 2014, București
20.10.2014 | JURIDICE.ro

Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti și Asociaţia Studenţilor în Drept (ASD) organizează joi, 23 octombrie 2014, începând cu ora 19:00, prima ediție din seria „Şuetelor culturale la Facultatea de Drept” din anul universitar 2014-2015, potrivit unui anunț.
Tema acestei întâlniri este „Existențialismul românesc” și îl are ca invitat special pe Academicianul Eugen Simion.
Accesul este gratuit, sub condiţia înscrierii prin transmiterea unui email cu datele de contact la adresa: suete.culturale@drept.unibuc.ro, până pe 22 octombrie 2014.
Cuvinte cheie: Eugen Simion, Existențialismul românesc, Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, Şuete culturale la Facultatea de Drept
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice
Subscribe
Please login to comment
0 Comments