Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

ICCJ. Contract de împrumut cu garanţie imobiliară. Lipsa consimţământului
27.10.2014 | Corina CIOROABĂ

Secţiuni: Drept civil, Jurisprudența ÎCCJ, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că noţiunea de consimţământ, ca element al voinţei juridice, semnifică hotărârea de a te obliga juridiceşte şi manifestarea ei exterioară, iar pentru a fi valabil el trebuie să emane de la o persoană având capacitate de exerciţiu şi, în orice caz, discernământ, iar dacă această condiţie a consimţământului nu există, actul juridic este nul absolut. Prin urmare, dacă la momentul încheierii contractului de împrumut cu garanţie imobiliară, în formă autentică, partea contractantă, bolnavă psihic, cu diagnosticul de schizofrenie în evoluţie, nu a avut capacitatea psihică de apreciere a conţinutului şi a consecinţelor care rezultă din semnarea actelor, fiind incompetentă psihic, este exclusă orice manifestare de voinţă săvârşită cu intenţia de a produce efecte juridice şi, prin urmare, consimţământul în atare situaţie lipseşte, actul astfel încheiat fiind lovit de nulitate absolută. (Decizia nr. 2472 din 27 iunie 2014 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut cu garanţie imobiliară)

Corina CIOROABĂ

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti