achiziţii publice, afaceri transfrontaliere, arbitraj, asigurări, BANKING, concurenţă, construcţii, contencios administrativ, contravenţii, cyberlaw, data protection, drept civil, drept comercial, drept constituţional, DREPT PENAL, DREPTUL FAMILIEI, dreptul muncii, dreptul sportului, dreptul UE, energie, executare silită, fiscalitate, fuziuni & achiziţii, health & pharma, infrastructură, INSOLVENŢĂ, jocuri de noroc, LITIGII, media & publicitate, mediere, piaţa de capital, PROCEDURĂ CIVILĂ, proprietate intelectuală, protecţia consumatorilorprotecţia mediului, SOCIETĂŢI, telecom
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
5 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Obligativitatea reprezentării prin avocat în recurs. Excepţie de neconstituţionalitate admisă

27 octombrie 2014 | JURIDICE.ro
EXECUTARE SILITA

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din data de 24 octombrie 2014 a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 462/2014 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3) şi art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost formulată într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi vizează dispoziţiile art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3), precum şi art. 486 alin. (3) cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat, dispoziţii care au următorul cuprins:
– Art. 13 alin. (2) teza a doua:
„În recurs, cererile şi concluziile părţilor nu pot fi formulate şi susţinute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licenţiată în drept.”;
– Art. 83 alin. (3):
„La redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat, în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 13 alin. (2).”;
– Art. 486 alin. (3):
„Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile”.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele legale criticate reglementează obligativitatea reprezentării şi asistării părţilor prin avocat în calea de atac a recursului, respectiv obligativitatea redactării cererii de recurs, precum şi exercitarea şi susţinerea recursului numai prin avocat. În aplicarea acestor reglementări cu caracter de principiu, legiuitorul a prevăzut că recursul şi motivele de recurs se depun cu respectarea obligaţiei referitoare la reprezentare, întâmpinarea se redactează şi se semnează de avocatul intimatului, iar răspunsul la întâmpinare de avocatul recurentului.

În privinţa încălcării art. 21 din Constituţiei referitor la accesul liber la justiţie, Curtea reţine că acest drept constituţional reprezintă fundamentul art. 129 din Constituţie potrivit căruia „Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.

Curtea mai reţine că accesul la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, care însă nu pot afecta dreptul fundamental în chiar substanţa sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta.

În continuare, Curtea urmează a analiza dacă limitările aduse dreptului de a ataca prin recurs hotărârile judecătoreşti din perspectiva accesului liber la justiţie au un scop legitim şi sunt proporţionale cu acel scop.

Curtea constată că scopul urmărit de legiuitor este unul legitim, prin instituirea obligaţiei persoanelor fizice de a fi asistate şi, după caz, reprezentate de avocat la redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea acestuia, legiuitorul urmărind impunerea unei rigori şi discipline procesuale pentru evitarea introducerii unor cereri de recurs în mod abuziv, şicanator sau informe, care nu se încadrează în mod riguros în motivele de recurs.

Cu privire la existenţa justului echilibru între măsura care a determinat limitarea dreptului de acces liber la justiţie şi scopul legitim urmărit, Curtea constată că nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între cerinţele de interes general referitoare la buna administrare a justiţiei şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului, dispoziţiile legale criticate consacrând un dezechilibru între cele două interese concurente.

Astfel, Curtea reţine că prin condiţionările impuse realizării interesului general menţionat este afectat în mod iremediabil interesul individual, respectiv cel al persoanei care doreşte să recurgă la concursul justiţiei în vederea realizării drepturilor şi intereselor sale subiective. Condiţionarea exercitării căii de atac de încheierea, în mod obligatoriu, a unui contract de asistenţă judiciară, drept condiţie de admisibilitate a recursului, impune în sarcina individului atât condiţii excesive pentru exercitarea căii de atac a recursului, cât şi costuri suplimentare şi semnificative în raport cu cheltuielile efectuate de cetăţean pentru plata serviciului justiţiei.

Curtea reţine că o atare condiţie, în sine, este excesivă, depăşind cadrul constituţional referitor la exercitarea căilor de atac.

Curtea reţine că statul nu a reuşit să implementeze un mecanism coerent şi eficient care să asigure posibilitatea efectivă a cetăţenilor de a recurge la calea de atac a recursului. În acest context, Curtea apreciază că, în vederea atingerii standardului de creştere a calităţii actului de justiţie pe care legiuitorul şi l-a propus, trebuie stabilite remedii corelative obligaţiilor impuse justiţiabililor pentru a nu îngreuna situaţia procesuală şi financiară a acestora.

În concluzie, Curtea constată că măsura reprezentării şi asistării prin avocat în etapa procesuală a recursului nu este proporţională cu scopul urmărit de legiuitor, avantajul public fiind nesemnificativ în raport cu gradul de afectare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale individului, respectiv cele consacrate de art. 21 şi art. 24 din Constituţie.

Curte mai constată că dispoziţiile legale criticate au afectat şi dreptul la apărare din perspectiva intimatului ca o consecinţă a exercitării dreptului de acces liber la justiţie realizat de recurent. De asemenea, dispoziţiile legale criticate încalcă art. 24 din Constituţie şi din perspectiva recurentului din moment ce această dispoziţie constituţională nu vizează doar apărarea în procesul desfăşurat în faţa primei instanţe de judecată, ci şi dreptul de apărare prin exercitarea căilor legale de atac împotriva unor constatări de fapt sau de drept ori unor soluţii adoptate de o instanţă de judecată care sunt considerate greşite de către una sau alta din părţile din proces. În situaţia în care partea interesată este împiedicată să exercite calea de atac, aceasta nu-şi va putea valorifica şi apăra drepturile în faţa instanţei de recurs.

Mai mult, Curtea reţine că obligaţia reprezentării şi asistării prin avocat pentru exercitarea recursului echivalează, pe de o parte, cu transformarea conţinutului acestui drept fundamental într-o condiţie de admisibilitate a exercitării unei căi de atac, iar, pe de altă parte, cu convertirea acestui drept într-o obligaţie, ceea ce afectează substanţa dreptului la apărare astfel cum este configurat în Constituţie.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că soluţia legislativă criticată creează premisele transformării liberului acces la justiţie şi a dreptului la apărare în drepturi iluzorii, fapt care nu este de natură să conducă la consolidarea continuă, firească, a statului de drept, ceea ce atrage neconstituţionalitatea acesteia.

­­În principal, pentru considerentele expuse mai sus, Curtea admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile din Codul de procedură civilă cuprinse în art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3), precum şi în art. 486 alin. (3) cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat sunt neconstituţionale.


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “Obligativitatea reprezentării prin avocat în recurs. Excepţie de neconstituţionalitate admisă

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Felicitări Curții noastre constituționale! Cu mulțumiri,

  2. Adrian-Relu TĂNASE spune:

    Felicitari CCR! Felicitari marelui profesor Ion Deleanu, singurul care a intuit anomalia si a apreciat in Tratatul domniei sale ca aceste prevederi sunt neconstitutionale! De data asta, domnul profesor Ciobanu s-a inselat, a se vedea punctul de vedere al Universitatii Bucuresti care nu a convins nici la CCR nici pe altii… de unde prezumtia ca numai un avocat ar avea competenta de a formula recurs?

  3. Constantin STANCU spune:

    Inca o lovitura data profesorilor care au lucrat la NCPC şi care au creat un avantaj unei profesii liberale din interes evident! Elita care se impune pe bani publici impotriva cetateanului! Motivarea CCR reflectă situaţia reală din ţară: o populaţie captivă unui sistem politico-economico-juridic care are menirea de a jupui oaia fără să behăie…

  4. Florin RADU spune:

    Eu nu cred ca e vreo lovitura data cuiva sau altcuiva si nici ca unii au gresit sau nu.
    De asemenea, consider ca problema in discutie este atat de discutabila, incat oricare din cele doua opinii este corecta.
    Daca maine am avea o alta componenta la CCR si s-ar pronunta din nou asupra exceptiei, s-ar putea sa se respinga exceptia.

    • Cecilia JABRE spune:

      Doua opinii contrare asupra aceleiasi realitati date nu pot fi corecte, in acelasi timp, cu exceptia cazului in care nu este clara realitatea pentru cel care emite opinia.
      Sau opiniile, in cazul dvs.
      In acest sens, nu vad ce este discutabil.
      In afara de faptul ca justitia este, intr-adevar, compusa din oameni si prin urmare, poate fi gresita. Ceea ce nu schimba adevarul.
      Nu sunt de parerea ca frumusetea dreptului sta in interpretabilitatea lui. De aici am vazut cele mai dureroase elucubratii teoretice.

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.