Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti

10.000 de persoane au protestat la Budapesta împotriva taxării internetului. UPDATE: Premierul Viktor Orban retrage proiectul
01.11.2014 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Cyberlaw, Fiscalitate
JURIDICE - In Law We Trust

31 octombrie 2014: Viktor Orban, primul ministru al Ungariei, a declarat vineri, 31 octombrie 2014, că proiectul taxei pe internet nu poate fi aprobat în forma actuală și a promis că va avea loc o consultare publică în ianuarie 2015 pe acest subiect, informează Hotnews.ro.

În cadrul unui interviu la radioul public, premierul maghiar a afirmat: „Taxa pe internet nu poate fi introdusă în forma actuală (…) Nimic nu poate fi validat în aceste circumstanțe. Astăzi am ajuns într-un moment în care propunerea tehnică de modificare a taxei pe care am prezentat-o acum câteva zile a ajuns să creeze frică și e imposibil să discutăm lucrurile în acest context. Sunt două chestiuni: una legată de reglementările privind internetul, iar aici trebuie să vedem ce putem face și ce nu putem, dar există și chestiunile financiare legate de internet. Trebuie cumva să vedem unde ajung profiturile generate online în Ungaria și trebuie să vedem dacă există o cale de a ține o parte din profit în Ungaria și să-l direcționăm către buget”.

***

30 octombrie 2014: Neelie Kroes, comisarul european pentru politica digitală, a declarat miercuri, 29 octombrie 2014, pe o renumită rețea de socializare online, că nu sprijină taxa pe internet propusă de guvernul conservator al lui Viktor Orban, considerând această măsura ca fiind o ”rușine”, informează Hotnews.ro.

Aceasta a afirmat: ”Taxa pe internet propusă în Ungaria: o rușine pentru useri și o rușine pentru guvernul Ungariei. Nu o sprijin”.

Autoritățile maghiare speră ca prin această măsură să strângă anual la buget peste 65 milioane euro. Însă, în urma protestelor din ultimele zile, taxa ar putea fi plafonată la 2 euro/lună.

***

28 octombrie 2014: Peste 10.000 de persoane au protestat duminică, 26 octombrie 2014, la Budapesta, împotriva unui proiect de lege, al Guvernului Viktor Orban, privind instituirea unei taxe pentru utilizarea internetului, măsură ce urmărește creștea încasărilor la bugetul statului, însă, văzută de mulți ca fiind nedemocratică, informează AFP.

Inițiativa legislativă prevede o taxă de 150 de forinți (0.50 EUR) pentru fiecare gigabyte transferat. Ministrul Economiei susține că măsura este necesară pentru acoperirea unor deficite din bugetul pentru 2015, Ungaria fiind una dintre cele mai îndatorate state din Uniunea Europeană. De asemenea, taxa urmărește și compensarea utilizării internetului în detrimentul telefoniei tradiționale.

Organizatorii protestului au amenințat cu faptul că se vor întoarce în stradă dacă proiectul nu va fi eliminat în 48 de ore. Aceștia acuză Guvernul de faptul că se folosesc de taxa pe internet pentru a reduce criticile din mediul on-line la adresa cabinetului Orban, acuzat de multe ori de autoritarism.

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti