Propunerea legislativă pentru pedepsirea persoanelor care dezvăluie informații din dosare penale a fost avizată favorabil de Guvern. Opinia Președintelui Înaltei Curți
31 octombrie 2014 | JURIDICE.ro

Jud. dr. Livia Doina Stanciu, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a discutat joi, 30 octombrie 2014, în cadrul unei emisiuni televizate, despre propunerea legislativă prin care oricine dezvăluie anumite informații din dosare penale poate fi pedepsit cu până la trei ani de închisoare, informează Hotnews.ro.
Guvernul a avizat favorabil inițiativa, însă, ulterior, a revenit cu o informare anunțând că avizul a fost nefavorabil, după care, printr-o altă comunicare, a susținut că informația inițială a fost transmisă dintr-o eroare tehnică.
Livia Doina Stanciu: „Cred că modificarea operată sau propunerea legislativă a domnului Șerban Nicolae vizează dispozițiile articolului 277 din Codul Penal, cel care vizează compromiterea intereselor justiției, alineatul 3, unde se vorbea de fapt despre divulgarea unor astfel de date de către un martor. Sunt și anumite situații când reprezentanții presei nu au prezentat cu onestitate aceste cazuri, dar sunt situații foarte rare”, ea nu este adepta modificării legii „în sensul propus de domnul Șerban Nicolae.”