Secţiuni » Interviuri
Interviuri
WOMEN IN LAW

Gheorghe Florea: Avocaţii sunt parteneri indispensabili în asimilarea şi acceptarea medierii de către publicul larg
31.10.2014 | Anca Lucia STANCU

Secţiuni: Interprofesional, Interviuri, Selected, Sistemul judiciar, UNBR+INPPA+Barouri
JURIDICE - In Law We Trust

Anca Stancu: Sunteți un susţinător al medierii?

Gheorghe Florea: Cu siguranţă sunt un susţinător al medierii şi, în general, al metodelor alternative de soluţionare a litigiilor. Pentru avocaţi, aceste proceduri au fost dintotdeauna instrumente preţioase, practicate cu mult timp înainte să existe o lege specială privind medierea, care au fost luate în considerare şi analizate raportat la fiecare speţă în parte, înainte de a purcede la o acţiune în instanţă sau în timpul procedurilor judiciare, după caz.
Este rolul avocatului să-şi îndrume clientul spre calea de rezolvare cea mai potrivită, având însă în vedere o apreciere complexă a riscurilor şi a beneficiilor fiecărei căi în parte: fie judiciară, fie extrajudiciară.

De aceea, nu pot fi susţinător al niciunei proceduri obligatorii în ceea ce priveşte medierea şi, după cum s-a văzut, Curtea Constituţională s-a exprimat în acelaşi sens. Experienţa a demonstrat foarte repede că prevederea acestora ca obligaţie legală, impunerea lor cu forţa eşuează în practică şi nu îşi ating scopul, acela de a degreva instanţele. Acestea ajung proceduri pur formale, care atrag nemulţumirea deoarece, prin obligativitatea lor, sunt percepute ca procese birocratice. De aceea, nici procedura concilierii, nici medierea nu au avut efectul scontat.
În cazul medierii, obligaţia a constat în îndeplinirea unei simple formalităţi de informare asupra avantajelor acesteia, fără niciun fel de substanţă şi nu avea cum să fie percepută altfel decât ca pe o procedură pur formală şi birocratică, dacă nu ca pe o publicitate invazivă.
Medierea și procedurile alternative sunt facultative în esenţa lor tocmai în ideea ca justiţiabilul să poată alege calea cea mai bună pentru afirmarea dreptului său. Or, în mod tradiţional, această cale este aleasă la sfatul avocatului şi nu prin vreo constrângere legală.

Anca Stancu: Cum vedeți relația avocat-mediator?

Gheorghe Florea: O bună parte din avocaţi sunt şi mediatori, ceea ce dovedeşte că cele două profesii liberale sunt perfect compatibile şi au multe puncte comune. De altfel, compatibilitatea acestor profesii este prevăzută şi de lege întrucât, în mod natural, acestea nu se exclud una pe alta, ci sunt complementare. O soluţionare amiabilă a unui litigiu pe cale extrajudiciară presupune atât cunoştinţe de drept cât şi de negociere, de comunicare. Dacă ambele sunt coroborate, atunci iese un produs bun. Dacă însă se încearcă îndepărtarea avocatului din motive “concurenţiale”, mediatorii sunt în pierdere deoarece garantarea securităţii juridice este un prim pas de la care porneşte încrederea pe care părțile o acordă procesului de mediere.
Avocaţii au avut întotdeauna atribuţii care au un ADN comun cu medierea, în ceea ce priveşte rezolvarea unor situaţii conflictuale pe căi extrajudiciare şi şi-au asumat rolul de mediatori între părţi, atunci când calea împăcării era preferabilă uneia judiciare, cu mult timp înainte ca legea medierii să existe. Chiar dacă avocatul, spre deosebire de mediator, trebuie să servească exclusiv interesele clientului său, aceasta nu înseamnă că nu trebuie să fie fairplay, astfel încât să urmărească să se ajugă o soluţie win win, exact ceea ce urmăreşte şi medierea. Dimpotrivă, avocatul este cel în măsură să vegheze la respectarea regulilor în orice procedură extrajudiciară.

Din păcate, există persoane lipsite de viziune care întreţin ideea unei opoziţii între mediere şi avocatură, ca şi când cele două profesii s-ar afla în concurenţă. Nimic mai fals! Dacă ar conlucra mai mult, ar fi în primul rând în beneficiul cetăţenilor şi implicit al ambelor profesii. Or, această conlucrare ar avea mai multe şanse de reuşită dacă ar fi bazată pe recunoaşterea rolului avocatului în găsirea unei soluţii juste, dincolo de interesele de afirmare a unei profesii aflate la început. Pentru că indiferent dacă o soluţie este dată de un judecător, de un arbitru sau de un mediator, respectarea legii este primordială.
Şi aici aş vrea să punctez o concepţie total greşită, ce denotă lipsă de viziune. Sunt susţinători ai medierii care avansează ideea că pentru un avocat ar fi mai convenabilă soluţionarea unui litigiu prin proces. Din păcate, am văzut această opinie exprimată cu rea credinţă într-o expunere de motive pentru modificarea legii medierii, în sensul excluderii atribuţiei avocaţilor de a efectua procedura de informare a avantajelor medierii. Chiar dacă acest proiect, aflat în proceduri legislative la Senat, nu are şanse să treacă de vot, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale care a constatat că introducerea obligativităţii informării asupra medierii este în contradicţie cu art. 21 din Constituţie, punerea în opoziţie a avocatului faţă de mediator este un demers periculos, care face mult rău, mai ales medierii care este la început de drum şi are nevoie de sprijinul avocatului.
Părţile au dreptul să fie asistate de avocat şi în procedurile alternative, inclusiv mediere. Ca atare, singurul interes, şi în acelaşi timp datorie a avocatului, este de a servi cât mai bine interesele clientului, propunându-i varianta cea mai potrivită în raport cu speţa, cu riscurile la care se expune în privinţa costurilor, a timpului şi chiar a imaginii.

Anca Stancu: Ce părere aveți despre forma actuală a Legii medierii?

Gheorghe Florea: Forma actuală a Legii medierii se află în proceduri de modificare astfel încât este tardiv să revin acum asupra unor păreri pe care le-am mai expus. Am susţinut de la bun capăt că medierea, fiind esenţialmente o instituţie facultativă, nu poate fi impusă cu forţa, sub sanţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, nici măcar sub pretextul unei simple şedinţe de informare gratuite.
În ceea ce priveşte proiectul pentru modificarea Legii medierii, se pare că nici de data aceasta nu se poate depăşi această viziune de impunere prin forţă a acestei proceduri, apelându-se din păcate la interpretări ce distorsionează spiritul legii.

Dacă legea în forma actuală (sancţionată de Curtea Constituţională) impune obligativitatea şedinţei de informare, prin proiectul de modificare se urmăreşte o altă formă de impunere, ceva mai subtilă de data aceasta şi anume impunerea în forţă a medierii, în raport cu alte instituţii tradiţionale de soluţionare a litigiilor pe cale amiabilă, care să nu mai fie recunoscute de instanţe atunci când părţile au posibilitatea să facă dovada încercării de împăcare sau de soluţionare amiabilă a conflictului.
Citez din propunerea cu privire la Art. 601 – (1) ”În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluţionare a conflictelor, părțile și/sau partea interesată, pot să facă dovada, după caz, că au încercat soluționarea conflictului prin mediere, în următoarele materii…” Cu alte cuvinte, în cazul litigiilor care pot face obiectul altor forme de soluţionare a conflictelor se poate face dovada că au încercat soluţionarea conflictului numai prin mediere. Deci, da, pe faţadă s-a rezolvat problema constituţională pentru că părţile au drept de dispoziţie dacă vor să încerce o soluţionare amiabilă sau vor să se adreseze direct justiţiei. Însă nu mai au acest drept de dispoziţie în privinţa formei amiabile pe care ar dori s-o aleagă întrucât singura dovadă acceptată de instanţă se referă la mediere. După care, la propunerea pentru alin. 2 din acelaşi articol se prevede că dacă părţile nu au încercat o cale amiabilă (obligatoriu medierea), instanţa va recomanda părților “să încerce soluționarea amiabilă a litigiului prin mediere.” Deci iar, obligatoriu medierea.
Indiferent de modalitatea amiabilă prin care s-a încercat soluţionarea conflictului, aceasta a eşuat din moment ce s-a ajuns în instanţă.

Şi atunci, de ce singura dovadă admisă este cea că s-a încercat o soluţionare amiabilă numai pe calea medierii, în condiţiile în care părţile poate au încercat prin alte mijloace? La ce foloseşte această dovadă atâta vreme cât dispar dispoziţiile imperative privind medierea?
Această dovadă nu este necesară decât pentru a se ajunge la teza următoare, respectiv recomandarea instanţei în ceea ce priveşte medierea şi numai medierea. În propunerea Consiliului de Mediere, susţinută şi de CSM, de a modifica art. 61 alin. (2) din Legea medierii, cu motivarea că ar trebui “clarificat” sub aspectul precizării în mod expres că dovada încercării de soluționare pe cale amiabilă a litigiului se referă la mediere.
Cu alte cuvinte, de la obligativitatea şedinţei de informare asupra avantajelor medierii, sub sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, se doreşte trecerea la obligativitatea acesteia, în raport cu alte forme de soluţionare amiabilă. Să nu uităm însă că instanţa are un rol activ şi trebuie să îndrume părţile să aleagă calea care se impune în raport cu circumstanţele cauzei şi poate acestea nu presupun neapărat medierea.
Din textul propus de CSM pentru acest articol rezultă că instanţa va fi obligată să recomande părţilor să încerce soluţionarea litigiului numai prin mediere, în detrimentul altor forme de soluţionare amiabilă, ceea ce contravine principiului rolului activ şi impietează asupra obiectivităţii judecătorului, care ar favoriza astfel interesele unei profesii, fără să ţină cont dacă în circumstanţele cauzei poate o altă cale de soluţionare amiabilă ar fi mai benefică.

De ce trebuie să fie neapărat mediere, când o soluţionare amiabilă poate avea loc şi printr-o tranzacţie în diverese cazuri ce au ca obiect lucruri aflate în comerţ, prevăzute de art. 601, cum ar fi litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei? Deci, nu toate cazurile de la acest articol privesc drepturi personale sau asupra cărora nu se poate tranzacţiona, potrivit legii. Or, a se invoca natura juridică a drepturilor prevăzute la art. 601 pentru a dispune că medierea este singura formă de soluţionare amiabilă a cărei dovadă se admite este doar o altă formă mascată de a indisponibiliza opţiunea părţilor şi de a impune medierea în detrimentul altor forme de soluţionare nonjudiciare.
Acest gen de abordare ar putea crea şi alte confuzii, care, în loc să asigure celeritatea justiţiei, o s-o încetinească.

Interpretările forţate distrug spiritul legii şi ştim că legea fără spirit nu va fi niciodată asimilată de mase.

Anca Stancu: Ce relație există, la nivel de instituții, între UNBR și Consiliul de Mediere?

Gheorghe Florea: Suntem legaţi de obiective comune, respectiv apărarea valorilor profesiei liberale, aflate la grea cumpănă în condiţiile în care independenţa, imparţialitatea, confidenţialitatea nu mai sunt bine văzute şi înţelese de o serie de decidenţi politici, nu neapărat din România, obişnuiţi doar cu valorile economiei de piaţă.

Anca Stancu: Cum vedeți evoluția medierii în țara noastră?

Gheorghe Florea: Deşi startul legislativ a fost destul de bun, modificările succesive au deturnat parcursul medierii de la ceea ce ar fi putut să fie şi au adus-o în situaţia în care trebuie s-o ia de la capăt. Mai întâi s-a încercat, pe cale legislativă, impunerea cu forţa a medierii, ceea ce contravine însăşi esenţei acestei instituţii, care trebuie să aibă la bază liberul consimţământ al părţilor.

Pe de altă parte, promovarea medierii pe o poziţie antagonică faţă de actorii tradiţionali ai actului de justiţie, pe considerente că aceştia n-ar şti să rezolve probleme decât pe cale conflictuală, este o altă eroare care a costat mult în evoluţia medierii. Nu poţi şterge, printr-o promovare agresivă, tradiţia unui popor, care ştie dintotdeauna că avocatul este cel care îl consiliază pentru a evita un litigiu sau pentru a-l stinge, atunci când acest lucru este de dorit sau că avocatul este cel în măsură să-i ofere securitatea juridică de care are nevoie.

Asimilarea de către publicul larg a conceptului de mediere a avut sincope datorită lipsei de viziune a promotorilor medierii, care au încercat s-o plaseze pe un teren antagonic cu actorii tradiţionali ai actului de justiţie, ca şi când între justiţie în baza legii şi înţelegerea părţilor prin procedurile specifice ale medierii ar exista o incompatibilitate.
Iată că ne aflăm în situaţia că astăzi Legea medierii trebuie modificată substanţial, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale care a constatat aceste discordanţe, dar şi ca urmare a problemelor intervenite în practică.

Iată cât timp s-a pierdut prin abordarea medierii în raport de concurenţă cu avocatura, care ar fi putut fi un partener.

Anca Stancu: Ce viitor are medierea în România?

Gheorghe Florea: Depinde de factorii de decizie. Dacă vor înţelege că afirmarea profesiei de mediator nu înseamnă abordarea medierii în raport de concurenţă cu avocatura, ci dimpotrivă, că avocaţii sunt parteneri indispensabili în asimilarea şi acceptarea medierii de către publicul larg, este foarte probabil ca medierea să aibă un viitor frumos.

Dacă vor merge în continuare mizând pe promovarea agresivă şi abordarea concurenţială a acestei promovări, medierea nu va câştiga încrederea de care are atâta nevoie şi la un moment dat vor apărea iar alte blocaje care nu vor putea fi surmontate decât prin “împăcarea” medierii cu însăşi esenţa sa amiabilă, conciliatoare.

* Mulțumim MediereNet.ro

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti