ICCJ. Justificarea dreptului de deducere a TVA
04.11.2014 | Corina CIOROABĂ

A se vedea dezbaterea juridică din 15 septembrie 2014: Deductibilitatea cheltuielilor. Practica inspecției fiscale. Argumente în apărarea contribuabilului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, pentru a beneficia de dreptul de deducere a TVA, persoana impozabilă trebuie să justifice exercitarea acestui drept în baza exemplarului original al facturii, care să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din C. fiscal, iar în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fiscal, dreptul de deducere a TVA este condiţionat de justificarea achiziţiilor cu documente şi utilizarea bunurilor achiziţionate în folosul operaţiunilor taxabile. În speţă, reclamanta a prezentat ca documente justificative la facturile fiscale situaţii de lucrări semnate de beneficiar şi de antreprenor, care cuprind sintetic contravaloarea totală a costurilor legate de materiale, manoperă şi cheltuieli indirecte pentru obiectivul de lucrări. Înalta Curte a statuat că aceste situaţii nu îndeplinesc condiţiile de documente justificative (precum situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie sau alte documente care să ateste stadiul de realizare şi recepţia serviciilor şi lucrărilor prestate) prin care să se facă dovada că prestaţiile sunt reale, neputând servi la deducerea TVA. (Decizia nr. 1819 din 8 aprilie 2014 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect anulare decizie de impunere ANAF)