Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Abrogarea prevederilor ref. regimul cumulului pensiilor cu salariul în sectorul bugetar


4 noiembrie 2014 | JURIDICE.ro
Secţiuni: Dreptul muncii, Dreptul securitatii sociale, Noutăți legislative
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din data de 16 octombrie 2014 a fost publicată Legea nr. 134/2014 pentru abrogarea unor prevederi din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Legea abrogă din cuprinsul Legii nr. 329/2009 prevederile referitoare la regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale.

Potrivit Legii nr. 329/2009, pensia putea fi cumulată cu veniturile salariale în situația în care pensia netă avea un cuantum mai mic sau egal cu salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Persoanele care făceau obiectul reglementărilor cuprinse în Capitolul IV din Legea nr. 329/2009 erau pensionarii care realizau venituri salariale în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut de stat sau de o entitate administrativ-teritorială.

Prin urmare, începând cu data de 19 octombrie 2014, prevederile care impuneau un plafon la cumularea pensiei cu salariul nu se mai aplică.

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Servicii JURIDICE.ro
Cont profesional









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
Privacy
Politica
Utilizare
Publicare
Despre noi
Secţiuni
Servicii
Contact
© 2003-2023 J JURIDICE.ro