« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
5 comentarii

ICCJ. Excepţia tardivităţii soluţionată în rejudecare
06.11.2014 | Corina CIOROABĂ

Secţiuni: C. administrativ, Jurisprudența ÎCCJ, Procedură civilă, RNSJ | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei tardivităţii acţiunii, chiar dacă în considerentele deciziei pronunţate în recurs s-a dat îndrumare ca la rejudecare să se analizeze ca apărări celelalte critici din recurs, acest fapt nu înseamnă că instanţa care rejudecă cauza nu poate admite excepţia tardivităţii, în condiţiile în care această problemă nu a fost tranşată de instanţa de recurs, deoarece art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (art. 501 NCPC) prevede că hotărârile instanţei de recurs sunt obligatorii asupra problemelor de drept dezlegate şi asupra necesităţii administrării unor probe. În acest sens, acţiunea fiind soluţionată în rejudecare prin admiterea unei excepţii, în mod corect nu au putut fi analizate celelalte apărări ce vizau alte aspecte decât tardivitatea acţiunii, fiind legală şi soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecăţii întemeiată pe dispoziţiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ. (art. 414 NCPC), în condiţiile în care, mai întâi se impun a fi soluţionate excepţiile de procedură sau cele de fond şi numai prin respingerea acestor excepţii s-ar putea lua în discuţie cererea de suspendare. (Decizia nr. 1643 din 28 martie 2014 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate)

Corina CIOROABĂ

 
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “ICCJ. Excepţia tardivităţii soluţionată în rejudecare”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Nu prea sunt convinsa ca este in conformitate cu CEDO o astfel de interpretare a ICCJ.

  2. Amelia FARMATHY spune:

    Nici eu nu cred într-o astfel de soluţie, pur formala pentru ca, în rejudecare, nu o iei de la „0”, ci ai în vedere aspectele pe care te-a pus să le dezvolţi instanţa de control judiciar cu ocazia casării cu trimitere.
    Adică, dacă ţi-a spus să ii faci omului probe pe fondul pretenţiilor sau să îi analizezi pretenţiile prin prisma unor anumite temeiuri de drept neavute în vedere la prima judecată, pai faci exact ce ţi s-a spus, nu te apuci să invoci nu ştiu ce tardivitate pe care nu ai văzut-o nici tu, ca instanţă de fond (cel mai probabil, în astfel de cazuri, e vorba despre un alt jude decât cel la care pica rejudecarea), nici prima instantă de control judiciar, cu ocazia celui dintâi ciclu procesual.
    Practic, pronunţând o asemenea soluţie, ICCj face praf, interpretând_ îmi pare rău sa o afirm_ tendenţios, primejdios chiar, dispoziţiile art.315 alin.1(VCPC), autoritatea primei instante de control judiciar(adică, în cazul nostru, bănuiesc, a unui alt complet de pe la Înalta) şi consacra refuzul de judecată, după ce aceleaşi instanţe nu au avut nicio problemă cu aspectul introducerii sau nu în termen a cererii de chemare în judecata, deşi trebuia sa reprezinte o prioritate în judecată măcar pentru instanţa de fond.
    Stiţi, e o vorba în popor „prost ai fost, prost rămâi”, tradusă în cazul aceasta ar fi „nebăgător de seama ai fost, neexcesiv să rămai”, tocmai pentru a nu lăsa senzaţia, dacă nu cumva certitudinea, că, în realitate, scopul urmărit a fost acela de a se scăpa de dosar, elegant, expediind reclamantului o directă…. tardiva, dar eficientă.
    Judec, încă :))), recursuri(e drept că nu la Înalta) şi nu am acceptat astfel de soluţii pe care le-am mai văzut la nivel de Tribunal, când se mai întâmpla ca o minte vigilentă să invoce mai ştiu eu ce inadmisibilităţi sau probleme cu calitatea procesuală pasivă/activă în rejudecare, după ce îi spusese expres Curtea sa depună diligenţe să judece pretenţiile reclamantului pe fond.
    După cum nu am acceptat modificarea pretenţiilor din cererea de chemare în judecată în rejudecare, după casarea cu trimitere.

    E şi CEDO o soluţie, dar, ma gândesc, că multe lucruri s-ar rezolva şi în interior, dacă nu ne-am da cu capul de pereţii capitonaţi ai formalismului. Nu ne doare, dar ne poate expune, apropo de CEDO.

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      CEDO incepe, din ce in ce mai mult, sa arate ca numai modificand legislativ anumite prevederi si dispozitii, un stat membru poate remedia o incalcare constatata printr-o hotarare CEDO. Asa ca, in sfarsit, astfel de interpretari nu vor mai fi posibile, deoarece legea va fi clara (sper).

      Insa, este regretabil ca ajunge CEDO chiar sa legifereze printr-un fel de directive precum cele ale UE – date in cuprinsul hotararilor-, deoarece instantele nationale nu reusesc sa rezolve lucrurile in interior, ba din contra, le complica.

  3. Valentin BULIGA spune:

    Ma desprind partial de cele invederate de stimatele colege. Nici macar nu consider ca speta ar avea o valoare juridica deosebita, in afara de a exemplifica o conduita ce nu ar trebui urmata – cea a instantei de recurs in primul ciclu procesual.
    Cu rezerva ca, nefiind specializat in contencios administrativ, ar exista posibilitatea sa-mi scape anumite intimitati ale unei astfel de specializari, in primul rand am constatat vechea meteahna quasi-prezenta pe taramul vechiului cod de procedura civila a instantelor de recurs de a spicui acea critica care ar fi atras deindata trimiterea pricinii spre rejudecare pe taramul nefericit al dispozitiunilor art.315 alin.5 C.pr.civ.(1865), insarcinand indolent si, indraznesc a scrie, chiar arogant, instanta jurisdictiei inferioare de a analiza celelate critici de recurs, de ca si cum ar subzista vreo posibilitate de prorogare judiciara de competenta recunoscuta de legiuitor.
    In opinia mea, cum de altfel cu usurinta s-ar putea desprinde si din dispozitiunile art.312 alin.3 teza II C.pr.civ.(1865), instantei de recurs ii revine inevitabil sarcina de a analiza in integrum toate motivele de recurs, basca atunci cand ar fi incidente dispozitiunile art.304 indice 1 C.pr.civ.(1865) si cele de netemeinicie eventual reclamate de recurent si, doar dupa aducerea cuvenitelor statuari in privinta lor si a impactului efectelor juridice produse de criticile primite, eventual circumstantiat, sa arate explicit limitele rejudecarii pricinii principale, dar si a eventualelor cereri incidentale ori accesorii – potrivit cu speta avuta in vedere, musai si cu indicarea limpede si fara gres a momentului procesual de la care urmeaza a fi reluata acea judecata de catre instanta de jurisdictie inferioara.

    In caz contrar, chiar instanta de recurs a primului ciclu procesual genereaza o vulnerabilitate majora pentru instanta de jurisdictie inferioara care, in rejudecare, ar fi insarcinata nefiresc de a purcede atat la analiza fireasca jurisdictiei ei, dar si, simultan, la o analiza proprie doar jurisdictiei superioare, cu o mare probabilitate de ivire a unui conflict juridic pe care instanta de jurisdictie inferioara sa fie obiectiv in neputinta de a-i da o justa si temeinica deslusire, de unde si neregularitatea ce ar putea dauna sub auspiciile art.6 par.1 din Conventie. Insa atentatul la principiul conventional nu-mi apare generat de legiuitor, normele juridice formale evidentiate fiindu-mi deosebit de limpezi si ferite a priori de vreo posibila geneza de neconventionalitate, ci doar de aplicarea lor nejudicioasa de catre instanta de recurs din primul ciclu procesual.

    In cauza de speta, in rejudecarea de catre prima jurisdictie instanta a fost pusa tocmai inr-o asemenea situatie, dand dezlegarea dupa socoteala ei, iar instanta de recurs din acelasi al doilea ciclu procesual a sesizat dificultatile generate de instanta de acelasi grad cu ea din primul ciclu procesual, dand o dezlegare mai degraba solomonica, decat judicioasa, cred si oarecum fortata de limitarile aduse rejudecarii pricinilor pe taramul dispozitiunilor art.312 alin.1 indice 1 C.pr.civ.(1865).

    Pe taramul noii ordini procesuale civile gasesc ca astfel de situatii putin probabil se vor mai putea ivi in recurs, neexcluzand insa ca unele ingemanate sa se iveasca in apel, insa doar in mult mai putine si doar pentru acele situatii si conditiuni explicit aratate de dispozitiunile art.480 alin.3 teza II C.pr.civ.(2010).
    V.B.

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Stimate coleg 🙂

      Numai cand vad sintagma de cicluri procesuale ma gandesc la incalcarea articolului 6 CEDO prin prisma termenului rezonabil.

      Apoi, cand vad ca desi trecem prin cicluri procesuale, si in final nu se ofera acces in instanta (nu se judeca pe fond din cauza exceptiei tardivitatii), ma gandesc la incalcarea articolului 13 CEDO – daca si numai daca prin actiunea principala (nejudecata pe fond) se dorea o „aparare” a unui drept protejat de Conventie.

      Oare se va merge la CEDO? Asta este intrebarea.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD