Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

RIL promovat. Verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive
10.11.2014 | Andrei PAP


A se vedea și dezbaterea juridică din 14 aprilie 2014: Anticamera judecății penale: Camera Preliminară.

A se vedea și dezbaterea juridică din 1 septembrie 2014: Arestarea.

Procurorul General al României, Tiberiu-Mihail Niţu, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 348 din Codul de procedură penală, respectiv competenţa de a se pronunţa asupra măsurilor preventive pe durata soluţionării contestaţiei prevăzute de art. 347 din acelaşi Cod.

Optica jurisprudenţială

În urma analizei jurisprudenţei naţionale în această materie au fost identificate următoarele orientări:

I. Potrivit unei orientări, competent să se pronunţe asupra măsurilor preventive (în special, a celor privative de libertate care sunt singurele care au o durată determinată) este judecătorul de cameră preliminară de la instanţa superioară celei sesizate, respectiv acela învestit şi cu competenţa soluţionării contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 347 din Codul de procedură penală.

Potrivit jurisprudenţei care ilustrează această orientare, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate şi având spre soluţionare contestaţia a verificat şi legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpat, invocându-se ca temei legal dispoziţiile art. 348 raportat la art. 207 din Codul de procedură penală.

Din analiza hotărârilor relevante rezultă că, în această ipoteză, nu s-a pus în mod expres problema competenţei sub aspect funcţional, în sensul dacă judecătorul învestit cu contestaţia ar putea sau nu să verifice el însuşi legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului.

II. Potrivit celeilalte orientări jurisprudenţiale, dimpotrivă, competent să se pronunţe asupra măsurilor preventive a fost considerat judecătorul de cameră preliminară de la instanţa competentă să judece cauza în fond.

Totodată, în cadrul acestei orientări, în raport cu funcţia judiciară, s-au conturat două puncte de vedere:

II.1. Potrivit unui punct de vedere (majoritar), pronunţarea asupra măsurilor preventive s-a realizat de judecătorul de la instanţa competentă să judece cauza în fond, în calitate de judecător de cameră preliminară şi conform dispoziţiilor legale care reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară.

II.2. Potrivit celuilalt punct de vedere, tot judecătorul de la instanţa competentă să judece cauza în fond s-a pronunţat asupra măsurilor preventive, însă în exercitarea funcţiei de judecată şi conform reglementărilor care normează măsurile preventive în cursul judecăţii.

Opinia Procurorului General este în sensul că soluţia legală este aceea conform căreia competenţa pronunţării asupra măsurilor preventive, pe durata soluţionării contestaţiei prevăzute de art. 347 din Codul de procedură penală, aparţine judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă să judece cauza în fond, respectiv cea exprimată de orientarea jurisprudenţială menţionată la punctul II.1.

:: Textul integral al recursului în interesul legii

Andrei PAP

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate