« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Corporate
DezbateriCărţiProfesionişti
POPOVICI NITU STOICA & ASOCIATII
 

Participanţii în relaţiile investiţionale internaționale. Statul în rol cheie și diferențele marcante
10.11.2014 | Cristina Elena CANDEA

Drept Timisoara
Secţiuni: Afaceri transfrontaliere, Corporate, RNSJ | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,
JURIDICE - In Law We Trust

În cadrul relațiilor internaționale, actualmente, prezența statelor este dublată de activitatea tot mai intensă a organizațiilor internaționale cu caracter interguvernamental precum și de organisme nonguvernamentale, ceea ce a determinat o modificare substanţială a caracterului acestor relații. În planul relațiilor economice internaționale și, în special, în raporturile internaționale privind investițiile străine identificăm ca participați: statele, organizațiile internaționale, mai ales cele cu caracter economic, organizațiile internaționale nonguvernamentale cu vocație economică și bine cunoscutele întreprinderi multinaționale cu denumirea lor oficializată „Societăți transnaționale”.

Dintre toți subiecții participanți, statele au un rol esențial în crearea și funcționarea relațiilor economice internaționale. Izvoarele dreptului internațional cu caracter economic sunt într-o bună parte creația statelor, ele la rândul lor fiind destinatarii normelor conținute de aceste izvoare. Potrivit principiului autodeterminării, fiecare stat alege în mod liber propriul său sistem național economic, iar ca o aplicare a principiului egalității suverane, fiecărui stat îi este cunoscută libera și egala participare la viața internațională economică. Ele trebuie să liberalizeze comerțul exterior, să se deschidă investițiilor străine directe și să practice o politică economică internă consecventă. Instituțiile și organismele economice la care participă statele, FMI, Banca Mondială și OMC încurajează (inclusiv prin mijloacele de presiune de care dispun) statele să îndeplinească dezideratele de mai sus. În același timp, statele au dreptul de a fi ajutate mai ales că cel mai adesea originea problemelor lor nu le este imputabilă și se datorează unor cauze externe.

Dreptul internațional nu tratează într-o manieră identică statele dezvoltate și statele în curs de dezvoltare. Au fost elaborate norme care asigură statelor în curs de dezvoltare, în relațiile economice internaționale, un tratament mai favorabil decât cel destinat statelor dezvoltate pentru a se compensa în viitor inegalitățile de dezvoltare între unele și altele. Regulile elaborate și adoptate, originale în conținut, au în vedere ideea de egalitate reală și mai puțin ideea de egalitate formală. Identificarea statelor în curs de dezvoltare are deci o mare importanță întrucât aceasta declanșează aplicare normelor derogatorii.

Problema se complică deoarece trebuie operate distincții la nivelul însăși al statelor în curs de dezvoltare întrucât sunt de nivel de dezvoltare diferit, unele dintre ele și mai puțin avansate din punct de vedere al dezvoltării. Criteriile de clasificare utilizate au învederat importanța elementelor cum ar fi venitul național pentru a se distinge între țări în curs de dezvoltare, ceea ce permite să se moduleze măsurile generale cerute de orice politică internațională pentru dezvoltare. Astfel, ONU a stabilit o listă de circa 50 de state cel mai puțin avansate pe baza a trei criterii generale: PIB pe locuitor, participarea industriilor manufacturiere la PIB și nivelul de alfabetizare. Măsuri speciale sunt avute în vedere pentru statele aflate în situații speciale (anclavate, insulare, etc.). În fine, este de menționat faptul apariției unei categorii noi de state pe scena internațională: noile state industrializate. Este o categorie ce nu formează obiectul unei liste oficiale și unice și are un conținut schimbător. Totuși, în diferite organizații internaționale s-a creat un consens pentru a include în acest grup state situate în Sud Estul Asiei (Taiwan, Republica Coreea, Singapore) și din America Latină (Mexic, Brazilia, Argentina).

Corporațiile statului (de stat)

Statele au intrat în sfera comerțului internațional în sec. XX mai ales sub forma corporațiilor de stat, ca parteneri convenționali, cu organisme similare din alte state și cu persoane fizice și juridice străine. Aceste corporații au constituit principalii agenți prin care statele aparținând blocului socialist acționau în planul relațiilor economice internaționale. În afara statelor din această categorie și alte state au utilizat corporația de stat pentru a coordona sectoare importante ca de exemplu sănătatea, educația, transportul și comunicațiile, în general importante servicii publice. S-a motivat această soluție, administrativ economică, pe considerentul că în anumite sectoare ale economiei statului, prioritară este asigurarea serviciilor publice fața de realizarea unui profit[1].

Procesul de destrămare a sectorului de stat prin privatizări, proces pe care l-a cunoscut Europa Vestică, dar mai ales recent Europa Centrală și de Est, proces făcut în etape și nu întotdeauna programat, a favorizat indiscutabil pătrunderea investițiilor străine în țările respective. Desigur că există un interes, chiar un avantaj pentru corporațiile investiționale străine să intre pe o piață monopolistă în timp ce statul gazdă era interesat în păstrarea unui control statal a ceea ce urma să se realizeze, adică un obiectiv reprezentând parteneriatul privat-stat.

Investitorii străini au consolidat relațiile lor investiționale cu sectoarele controlate de către corporațiile/întreprinderile de stat mai ales prin intermediul societăților mixte. Fără a intra în analiza acestor forme de cooperare, menționăm însă că motive de divergențe au putut exista încă de la început între cei doi parteneri, dat fiind că statul participant la societate era interesat în realizarea de obiective economice pe termen lung, pe când investitorul străin era interesat de realizarea unui profit imediat. Diferențe de acest gen au ridicat multe probleme dreptului internațional al investițiilor, mai ales atâta timp cât imunitatea suverană a statului s-a încercat să fie invocată.

Este suficient în această etapă a cercetării noastre să subliniem faptul că a revenit investitorului străin, în speță societăților transnaționale (STN), să abordeze problema într-o formulă conciliantă, adoptându-se anumite reguli în relațiile cu statul gazdă, acesta asistând entitățile sale în relațiile cu STN prin adoptarea unei legislații adecvate.

Organizațiile internaționale interguvernamentale

Există mai multe criterii de clasificare a acestor organizații, dar din punctul de vedere al temei ce o tratăm, prezintă interes clasificarea ce face distincție între organizațiile internaționale cu caracter mondial și organizațiile internaționale regionale.

Un mare număr de organizații internaționale cu caracter economic sunt grupate în jurul Națiunilor Unite, Carta conferindu-i, printre altele, misiunea de a dezvolta cooperarea internațională economică. Fondatorii noii ordini mondiale de după cel de-al doilea Război Mondial au conceput un ansamblu instituțional grupat în jurul Adunării Generale a ONU, a Consiliului Economic și Social (ECOSOC) și a organelor lor subsidiare[2].

Conferința de Bretton Woods (iulie 1944) a înființat Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), obiectivele celor două instituții fiind complementare întrucât urmăreau să ajute statele membre care întâlneau dificultăți conjuncturale sau dificultăți structurale, statutele lor acordându-le calitatea de instituții specializate ale ONU, fiind constituite ca elemente ale aceleiași ordini internaționale economice. În martie 1948 a fost înființată Organizația Internațională de Comerț (OIC) prin Carta de la Havana. Documentul de înfiinţare nefiind ratificat de SUA; lacuna a fost acoperită prin intrarea în vigoare a Acordului General privind tarifele vamale și de comerț (GATT), care în esență relua stipulațiile Cartei de la Havana referitoare la politica comercială (Partea IV).

Urmare a negocierilor comerciale multiple cunoscute sub numele de Runda Uruguay 1986-1993, s-a născut o nouă intituție menită să înlocuiască GATT: Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și care a început să funcționeze la 1 ianuarie 1985. Spre deosebire de FMI sau Banca Mondială, OMC nu este o instituție specializată a ONU, fiind concepută ca o organizație internațională cu vocație universală.

Ideea de „Regionalizare economică”, care a câștigat teren, a dus la gruparea a numeroase state capitaliste, în curs de dezvoltare, dezvoltate și până mai ieri și socialiste. Acest regionalism economic se prezintă sub două principale modalități: cooperare și integrare.

În cazul regionalismului de cooperare[3] obiectivele sunt limitate. Exemplul tipic îl constituie Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Regionalismul de integrare, în formele sale finalizate, limitează suveranitatea statelor membre instituind în raporturile lor reciproce elemente ale unei autentice federalizări economice. Din punct de vedere istoric, fenomenul de integralizare a cunoscut trei forme principale:

Zona de liber schimb, ce constituie situația internațională în care două sau mai multe state elimină în raporturile lor reciproce restricțiile tarifare și netarifare din schimburile lor comerciale. Este o formă elementară a integrării economice: Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS) și Asociația de Liber Schimb Nord Americană (ALENA) ilustrează această etapă de integrare regională.

Uniunea vamală este situația internațională în care două sau mai multe state, pe de-o parte, elimină în raporturile lor reciproce restricțiile tarifare și netarifare din schimburile lor comerciale, iar, pe de altă parte, instituie o protecție comună tarifară și netarifară în raporturile lor cu statele terțe. În această categorie intră BENELUX, creat prin diverse convenții între Belgia, Olanda și Luxemburg.

Piața comună este situația internațională în care două sau mai multe state elimină, în primul rând, în raporturile lor reciproce, restricțiile tarifare sau netarifare în schimburile comerciale; iar, în al doilea rând, instituie o protecție comună tarifară sau netarifară a raporturilor lor comerciale cu statele terțe; și, în al treilea rând, suprimă toate restricțiile liberei circulații altor factori economici tinzând să se creeze un mediu economic cu caracter omogen. Din punct de vedere istoric, Piața comună reprezintă forma cea mai elaborată și perfecționată a integrării economice, țări dezvoltate, ca și țări în curs de dezvoltare au adoptat această formă de integrare economică cum ar fi, în afara Comunităţilor Europene, actualmente Uniunea Europeană, Pactul Andin și MERCOSUR (America de Sud).

Sintetizând, putem afirma că organizaţiilor internaționale economice, în baza competenţei lor normative ce se execută la nivel universal sau regional, le aparţine gestionarea acestor sisteme specifice sau general (asigură garantarea activităţilor prin alocarea de resurse financiare sau utilizarea competenţele lor de derogare), ele având sarcina organizării controlului prin utilizarea diferitelor categorii de sancţiuni.

De fapt, particularismul unei organizaţii internaționale economice se reflectă în două principii de acţiune, pe care le regăsim frecvent în modul lor de a opera: separarea politicului de economic; legătura dintre condiţionalitate și concesionalitate[4].

Cât priveşte separarea politicului de economic, numeroase acte constitutive ale unor organizaţii internaționale promovează interdicţia oricărei activităţi politice, de exemplu art. 4.10 statutul BIRD si art. 9 din statutul SFI. În practică, se cere ca organizaţia internațională în cauză să ignore orice considerent de ordin politic când adoptă deciziile sale, care trebuie să se fundamenteze doar pe considerente de ordin economic. Dar evoluţia dreptului internațional și mai ales interesul pe care acesta îl poartă apărării și promovării drepturilor omului face să ne întrebăm dacă atitudinea menţionată a organizaţiilor internaționale este întotdeauna fundamentată. Se știe că statele precum și organizaţiile internaționale sunt supuse obligaţiei de ingerinţă pentru a împiedica sau reprima violările la adresa drepturilor fundamentale ale persoanei umane. Această intervenţie umanitară justifică situaţia când ONU trece peste rezerva de competență națională prevăzută la art. 2 paragraf 7 din Cartă; BIRD în situaţia în care trebuie sau nu să acorde un împrumut sau pentru Agenția Multilaterală de garantare a investiţiilor, MIGA, când se pune problema acordării unei garanţii.

Organizaţiile internaționale nonguvernamentale cu vocație economică

Pornind de la varietatea de izvoare, dreptul internațional permite elaborarea unei definiţii a organizației internaționale nonguvernamentale (ONG) respectiv a organizaţiei internaționale nongurvenamentale cu vocaţie economică: „O grupare creată la iniţiativa persoanelor private – fizice sau juridice – întrunind membri de diferite naționalități, constituită în scopul exercitării unei activităţi internaționale cu caracter dezinteresat și dotată cu personalitate juridică de drept intern și nu de drept internațional”[5]. Contradicţia între termenii „vocație economică” și „dezinteresat” este doar aparentă pentru că o asemenea organizaţie poate interzice un profit direct și imediat atât pentru ea, cât și pentru membrii săi, dar, în același timp, autorizând apărarea intereselor colective ale membrilor organizaţiei. Astfel, organizaţia internațională nonguvernamentală cu vocaţie economică se prezintă ca un grup de presiune având misiunea de a apăra, mai ales pe lângă state sau organizaţii internaționale guvernamentale, interesele anumitor medii internaționale economice. Pentru exemplificare putem menţiona asociaţiile internaționale cu caracter profesional: grupările internaționale ale producătorilor și consumatorilor; federaţiile internaționale ale sindicatelor, Camera de Comerţ Internațională, CCI, cu sediul la Paris, care joacă un rol important în materia formulării de norme și uzanţe ale comerţului internațional. În afara acestor organizaţii cu caracter tradiţional, există un mare număr de alte organizaţii implicate în domenii foarte specializate ale relaţiilor economice internaționale cum ar fi, de exemplu, Center for International and Enviromental Law (CIL) și International Institute for Sustenable Development (IISD), care au o influenţă deloc neglijabilă în domeniul dreptului investiţiilor.

Întreprinderile multinaționale

Sunt denumite generic societăți transnaționale (STN) și reprezintă principalii operatori ai comerțului internațional, realizând aproape totalitatea investițiilor internaționale și tot ele sunt la originea majorității plăților internaționale. Varietatea lor, numărul acestora și domeniile multiple de activitate în care sunt prezente fac dificilă definirea acestora. Intră în această categorie grupurile de societăți comerciale ce reprezintă o anumită permanență, plasat sub conducerea unei societăți mama, situată într-un stat, și care cuprinde societăți filiale sau afiliate, situate în mai multe alte state. Întreprinderea multinațională sau societatea transnațională, spre deosebire de ONG, este un grup de interes privat, având drept scop realizarea de beneficii. Ceea ce caracterizează aceste societăți este, înainte de toate, coordonarea și ierarhizarea între diversele elemente care compun grupul; existând deci legături juridice și financiare complexe între centru și periferie, adică între societatea mamă și societățile filiale sau afiliate. Fiecare din aceste segmente posedă propria personalitate juridică în raport cu dreptul fiecăruia din statele în care ele operează. În practică și pe motiv de comoditate se conferă STN naționalitatea societății mamă, utilizându-se formule ca RENAULT SA, care este o multinațională franceză, sau COCA-COLA, care este o multinațională americană.

Fără să fie subiect de drept internațional în sensul clasic al termenului, unele STN dispun de o capacitate de influență care o excede pe aceea a numeroase state suverane; cifra lor de afaceri fiind superioară PIB ce aparține acestor state, numărul angajaților depășind populația multor state dezvoltate cât și în curs de dezvoltare, iar nivelul vânzărilor externe fiind mai ridicat decât cel al exportatorilor mai multor state. Publicația promovată de CNUCED/UNCTAD „World Investment Reports” furnizează periodic date esențiale despre aceste societăți multinaționale.

Concluzii

Toți participanții prezentați anterior sunt piesele unui puzzle. Aceștia au, prin drepturile și obligațiile ce le aparțin, rolul de a se conforma unei anumite conduite internaționale, astfel încât dreptul internațional al investițiilor străine să evolueze continuu, într-o manieră constructivă.

Niciunul dintre participanții expuși în acest context nu pot exista și nu pot progresa în mod singular, ci doar aflându-se într-un sistem de interdependență, ceea ce îi conduce direct spre o colaborare din ce în ce mai intensă atât de natură politică, economică, financiară, cât și legală.


[1] M. Sornarajah, The international law on foreign investment, third edition Cambridge Univerity Press, 2010, p. 64.
[2] Gr. Geamănu, Drept Internațional Public, Vol. II, Ed. Didactică şi pedagogică, București 1983, pp. 267-272.
[3] Dominique Carreau, Patrick Juillard, Droit international economique 3e edition, Ed. Dalloz Paris, 2007, pp. 26-27.
[4] Ibid, pp. 30-32.
[5] D. Carreau, P. Juilard, op. cit., pp. 32-33.


Cristina Elena CANDEA

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.