« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti
CMS CMK
 
2 comentarii

Întrebare preliminară cu privire la protecția intereselor consumatorului de credite. UPDATE: dreptul UE se opune unei interpretări jurisprudențiale care…
30.01.2017 | Mihaela MAZILU-BABEL

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

NOTĂ JURIDICE.ro: Tema articolului a făcut obiectul dezbaterii Clauzele abuzive, un teren pe care consumatorii câștigă (încă prea puțin?) teren pe Dezbateri juridice.

30 ianuarie 2017: Curtea declară

1) Articolele 6 și 7 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții de drept național, precum a patra dispoziție tranzitorie din Ley 1/2013, de medidas para reforzar la protección a los deudores hipotecarios, reestructuración de deuda y alquiler social (Legea 1/2013 privind măsurile pentru îmbunătățirea protecției debitorilor ipotecari, restructurarea datoriilor și închirierea de locuințe sociale) din 14 mai 2013, care supune exercitarea, de către consumatorii în privința cărora o procedură de executare ipotecară a fost inițiată, dar nu a fost finalizată înaintea datei de intrare în vigoare a acestei legi, a dreptului lor de a contesta această procedură invocând caracterul pretins abuziv al unor clauze contractuale unui termen de decădere de o lună, calculat din ziua următoare celei a publicării legii respective.

2) Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei norme naționale, precum cea care rezultă din cuprinsul articolului 207 din Ley 1/2000, de Enjuiciamiento Civil (Legea 1/2000 privind Codul de procedură civilă) din 7 ianuarie 2000, astfel cum a fost modificată prin Ley 1/2013, de medidas para reforzar la protección a los deudores hipotecarios, reestructuración de deuda y alquiler social (Legea 1/2013 privind măsurile pentru îmbunătățirea protecției debitorilor ipotecari, restructurarea datoriilor și închirierea de locuințe sociale) din 14 mai 2013, apoi prin Real Decreto‑Ley 7/2013, de medidas urgentes de naturaleza tributaria, presupuestaria y de fomento de la investigación, el desarrollo y la innovación (Decretul‑lege 7/2013 privind măsuri urgente de natură fiscală și bugetară și de promovare a cercetării, dezvoltării și inovației) din 28 iunie 2013, apoi prin Real Decreto‑ley 11/2014, de medidas urgentes en materia concursal (Decretul‑lege 11/2014 privind adoptarea unor măsuri urgente în materie de faliment) din 5 septembrie 2014, care interzice instanței naționale să reexamineze din oficiu caracterul abuziv al clauzelor unui contract în cazul în care s‑a statuat deja cu privire la legalitatea ansamblului clauzelor contractului respectiv în raport cu această directivă printr‑o hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat.

În schimb, în prezența uneia sau a mai multe clauze contractuale al căror caracter eventual abuziv nu a fost încă examinat în cadrul unui control jurisdicțional anterior al contractului în litigiu încheiat printr‑o decizie care a dobândit autoritate de lucru judecat, Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că instanța națională, sesizată în mod legal de consumator prin intermediul unei contestații incidentale, este obligată să evalueze, la cererea părților sau din oficiu, din moment ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop, caracterul eventual abuziv al acestora.

3) Articolul 3 alineatul (1) și articolul 4 din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că:

– examinarea caracterului eventual abuziv al unei clauze dintr‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator implică stabilirea aspectului dacă aceasta provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. Această examinare trebuie efectuată în raport cu normele naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, cu mijloacele de care dispune consumatorul, în temeiul reglementării naționale, pentru a determina încetarea utilizării acestui tip de clauze, cu natura bunurilor sau a serviciilor care fac obiectul contractului în cauză, precum și cu toate împrejurările care însoțesc încheierea acestuia;

– din moment ce instanța de trimitere consideră că o clauză contractuală referitoare la modul de calcul al dobânzilor obișnuite, precum cea în discuție în litigiul principal, nu este exprimată în mod clar și inteligibil în sensul articolului 4 alineatul (2) din directiva menționată, revine acesteia sarcina de a examina dacă clauza respectivă este abuzivă în sensul articolului 3 alineatul (1) din directiva respectivă. În cadrul acestei examinări, revine în special instanței menționate sarcina de a compara modul de calcul al ratei dobânzilor obișnuite prevăzut de această clauză și cuantumul efectiv al acestei rate care rezultă de aici cu modalitățile de calcul utilizate în mod obișnuit și cu rata dobânzii legale, precum și cu ratele dobânzii practicate pe piață la data încheierii contractului în discuție în litigiul principal pentru un împrumut cu un cuantum și cu o durată echivalente cu cele ale contractului de împrumut în cauză și

– în ceea ce privește aprecierea de către o instanță națională a eventualului caracter abuziv al clauzei referitoare la exigibilitatea imediată ca urmare a nerespectării de către debitor a obligațiilor sale pe o perioadă limitată, revine instanței respective sarcina de a examina dacă posibilitatea acordată profesionistului de a declara exigibil tot împrumutul depinde de neexecutarea de către consumator a unei obligații care prezintă un caracter esențial în cadrul raportului contractual în cauză, dacă această posibilitate este prevăzută pentru situațiile în care o asemenea neexecutare prezintă un caracter suficient de grav în raport cu durata și cu suma împrumutată, dacă posibilitatea respectivă derogă de la normele de drept comun aplicabile în materie în lipsa unor dispoziții contractuale specifice și dacă dreptul național prevede mijloace adecvate și eficiente care să permită consumatorului supus aplicării unei astfel de clauze să remedieze efectele respectivei exigibilități a împrumutului.

4) Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că se opune unei interpretări jurisprudențiale a unei dispoziții de drept național care reglementează clauzele de exigibilitate imediată a contractelor de împrumut, precum articolul 693 alineatul (2) din Legea 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Decretul‑lege 7/2013, care interzice instanței naționale care a constatat caracterul abuziv al unei asemenea clauze contractuale să o declare nulă și să o înlăture în cazul în care, în practică, profesionistul nu a aplicat‑o, ci a respectat condițiile prevăzute de această dispoziție de drept național. (s.n.- M.M.-B.)

:: decizia CJUE

***

3 februarie 2016: Avocatul general propune următoarea soluție Curții:

1) „Protecția asigurată consumatorilor de articolele 6 și 7 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii presupune că existența unui prim control din oficiu asupra uneia sau mai multor clauze contractuale nu poate limita obligația instanței naționale de a examina din oficiu caracterul abuziv al celorlalte clauze ale contractului într-un stadiu ulterior al procedurii.

2) În cadrul examinării caracterului eventual abuziv al unei clauze privind exigibilitatea anticipată, precum cea stipulată în contractul în discuție în litigiul principal, revine instanței naționale sarcina de a verifica, în primul rând, dacă recurgerea la această clauză depinde de neexecutarea de către consumator a unei obligații esențiale a contractului, în al doilea rând, dacă această neexecutare este suficient de gravă în raport cu durata și cu valoarea împrumutului, în al treilea rând, dacă neexecutarea respectivă derogă de la normele naționale supletive aplicabile în materie, și, în al patrulea rând, dacă dreptul național prevede mijloace adecvate și eficiente care să permită consumatorilor să remedieze efectele unei asemenea clauze.

3) Articolul 4 din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că revine instanței naționale, la examinarea clauzelor contractuale, sarcina de a lua în considerare raportul calitate-preț al bunurilor sau serviciilor furnizate care reiese din ansamblul contractului de împrumut, limitele de preț impuse de legislația națională, circumstanțele viitoare previzibile cu ușurință și cele deja existente, însă cunoscute doar de una dintre părți în momentul încheierii contractului, precum și circumstanțele ulterioare acestei încheieri, cu condiția ca trimiterea la astfel de circumstanțe viitoare să rezulte din examinarea legislației naționale în momentul încheierii contractului.

4) Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că:

– pe de o parte, nu se opune unei dispoziții naționale referitoare la exigibilitatea anticipată în cadrul unui contract de împrumut ipotecar, precum cea în discuție în litigiul principal, în măsura în care, în primul rând, această dispoziție nu are un caracter nici imperativ, nici supletiv, în al doilea rând, aplicarea sa depinde doar de un acord între părți, în al treilea rând, ea nu prejudecă aprecierea de către instanța națională, sesizată cu o procedură de executare ipotecară a acestui contract, a caracterului abuziv al clauzei privind exigibilitatea anticipată și, în al patrulea rând, ea nu se opune ca această instanță să înlăture clauza menționată în cazul în care ar trebui să constate caracterul său abuziv în sensul articolului 3 alineatul (1) din această directivă și,

– pe de altă parte, aceeași dispoziție nu se opune obligației instanței naționale de a declara o clauză nulă și neavenită, după ce a constatat caracterul abuziv al acesteia, chiar și atunci când, în practică, împrumutătorul a respectat condițiile prevăzute de o dispoziție națională.” (s.n.-M.M.-B.

:: concluziile Avocatului general

*

11 noiembrie 2014: NOTĂ JURIDICE.ro: Tema articolului a făcut obiectul dezbaterii Clauzele abuzive, un teren pe care consumatorii câștigă (încă prea puțin?) teren pe Dezbateri juridice.

Judecătorul spaniol continuă să se întrebe cu privire la obstacolele legislative interne aflate în calea protecției intereselor consumatorului de credite. (C-421/14 Banco Primus)

Situația de fapt:
1. dispoziție legislativă ce poate constitui un obstacol în calea protecției intereselor consumatorului
2. obligația de a garanta protecția consumatorilor și a utilizatorilor conform principiilor echivalenței și efectivității
3. posibilitatea conferită consumatorului de a invoca existența unor clauze abuzive după expirarea termenului prevăzut de norma de drept național în acest sens, astfel încât instanța națională trebuie să analizeze aceste clauze
4. obligația instanței naționale de a analiza din oficiu existența unei clauze abuzive și să aplice consecințele corespunzătoare, inclusiv în cazul în care anterior s-a pronunțat în sens contrar sau a respins prin hotărâre definitivă cererea prin care s-a solicitat examinarea clauzei, în conformitate cu normele naționale de procedură
5. indicarea criteriilor de determinare a influenței raportului calitate/preț asupra controlului caracterului abuziv al termenilor neesențiali din contract
6. luarea în considerare a limitărilor legale privind preţurile, impuse în normele de drept național
7. posibilitatea ca anumite clauze valide analizate în abstract să își piardă validitatea dacă se apreciază că prețul tranzacției este foarte mare în raport cu prețul obișnuit al pieței
8. autorizarea luării în considerare a circumstanțelor ulterioare încheierii contractului, dacă analiza normei de drept național conduce la acestea
9. obligația instanței ca atunci când constată existența unei clauze abuzive privind exigibilitatea anticipată, să o considere ca nefiind inclusă în contract și să aplice consecințele corespunzătoare, inclusiv în cazul în care vânzătorul sau furnizorul a respectat perioada minimă prevăzută de norma de drept național.

Dispoziții incidente:
1. de drept UE: articolul 4, articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE

Articolul 4

(1) Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.
(2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Articolul 6

(1) Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.
(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că consumatorul nu își pierde protecția acordată prin această directivă datorită alegerii legislației unui stat nemembru ca legislație aplicabilă contractului, în cazul în care acesta din urmă are o strânsă legătură cu teritoriul statelor membre.

Articolul 7

(1) Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori.
(2) Mijloacele menționate la alineatul (1) cuprind dispozițiile în conformitate cu care persoanele sau organizațiile care au, în temeiul legislației interne, un interes legitim în protecția consumatorilor pot introduce o acțiune în justiție sau în fața organismelor administrative competente, în conformitate cu legislația internă în cauză, pentru a obține o decizie care să stabilească dacă clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate în general sunt abuzive, astfel încât să poată aplica mijloace adecvate și eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare.
(3) Cu respectarea legislației interne, acțiunile menționate la alineatul (2) pot fi îndreptate, separat sau în ansamblu, împotriva unui număr de vânzători sau furnizori din același sector economic sau împotriva asociațiilor acestora care utilizează sau recomandă utilizarea acelorași clauze contractuale generale sau a unor clauze similare.

2. de drept intern spaniol: a patra dispoziție tranzitorie din Legea 1/2013 și articolul 693 alin. (2) din LEC precum a fost reformat prin Legea nr. 1/2013.

Disposición transitoria cuarta. Régimen transitorio en los procesos de ejecución.
1. La modificaciones de la Ley 1/2000, de 7 de enero, de Enjuiciamiento Civil, introducidas por la presente Ley serán de aplicación a los procesos de ejecución iniciados a su entrada en vigor, únicamente respecto a aquellas actuaciones ejecutivas pendientes de realizar.
2. En todo caso, en los procedimientos ejecutivos en curso a la entrada en vigor de esta Ley en los que haya transcurrido el periodo de oposición de diez días previsto en el artículo 556.1 de la Ley de Enjuiciamiento Civil, las partes ejecutadas dispondrán de un plazo preclusivo de un mes para formular un incidente extraordinario de oposición basado en la existencia de las nuevas causas de oposición previstas en el apartado 7.a del artículo 557.1 y 4.a del artículo 695.1 de la Ley de Enjuiciamiento Civil.
El plazo preclusivo de un mes se computará desde el día siguiente a la entrada en vigor de esta Ley y la formulación de las partes del incidente de oposición tendrá como efecto la suspensión del curso del proceso hasta la resolución del incidente, conforme a lo previsto en los artículos 558 y siguientes y 695 de la Ley de Enjuiciamiento Civil.
Esta Disposición transitoria se aplicará a todo procedimiento ejecutivo que no haya culminado con la puesta en posesión del inmueble al adquirente conforme a lo previsto en el artículo 675 de la Ley de Enjuiciamiento Civil.
3. Asimismo, en los procedimientos ejecutivos en curso en los que, a la entrada en vigor de esta Ley, ya se haya iniciado el periodo de oposición de diez días previsto en el artículo 556.1 de la Ley de Enjuiciamiento Civil, las partes ejecutadas dispondrán del mismo plazo preclusivo de un mes previsto en el apartado anterior para formular oposición basada en la existencia de cualesquiera causas de oposición previstas en los artículos 557 y 695 de la Ley de Enjuiciamiento Civil.
4. La publicidad de la presente Disposición tendrá el carácter de comunicación plena y válida a los efectos de notificación y cómputo de los plazos previstos en los apartados 2 y 3 de este artículo, no siendo necesario en ningún caso dictar resolución expresa al efecto.
5. Lo dispuesto en el artículo 579.2 de la Ley Enjuiciamiento Civil será de aplicación a las adjudicaciones de vivienda habitual realizadas con anterioridad a la entrada en vigor de esta Ley, siempre que a esa fecha no se hubiere satisfecho completamente la deuda y que no hayan transcurrido los plazos a los que se refieren las letras a) y b) del citado artículo. En estos casos, los plazos anteriores que vencieran a lo largo de 2013 se prolongarán hasta el 1 de enero de 2014.
La aplicación de lo previsto en este apartado no supondrá en ningún caso la obligación del ejecutante de devolver las cuantías ya percibidas del ejecutado.

Artículo 693. Reclamación limitada a parte del capital o de los intereses cuyo pago deba hacerse en plazos diferentes. Vencimiento anticipado de deudas a plazos.

1. Lo dispuesto en este Capítulo será aplicable al caso en que deje de pagarse una parte del capital del crédito o los intereses, cuyo pago deba hacerse en plazos, si vencieren al menos tres plazos mensuales sin cumplir el deudor su obligación de pago o un número de cuotas tal que suponga que el deudor ha incumplido su obligación por un plazo al menos equivalente a tres meses. Así se hará constar por el Notario en la escritura de constitución. Si para el pago de alguno de los plazos del capital o de los intereses fuere necesario enajenar el bien hipotecado, y aún quedaren por vencer otros plazos de la obligación, se verificará la venta y se transferirá la finca al comprador con la hipoteca correspondiente a la parte del crédito que no estuviere satisfecha.
2. Podrá reclamarse la totalidad de lo adeudado por capital y por intereses si se hubiese convenido el vencimiento total en caso de falta de pago de, al menos, tres plazos mensuales sin cumplir el deudor su obligación de pago o un número de cuotas tal que suponga que el deudor ha incumplido su obligación por un plazo, al menos, equivalente a tres meses, y este convenio constase en la escritura de constitución.
3. En el caso a que se refiere el apartado anterior, el acreedor podrá solicitar que, sin perjuicio de que la ejecución se despache por la totalidad de la deuda, se comunique al deudor que, hasta el día señalado para la celebración de la subasta, podrá liberar el bien mediante la consignación de la cantidad exacta que por principal e intereses estuviere vencida en la fecha de presentación de la demanda, incrementada, en su caso, con los vencimientos del préstamo y los intereses de demora que se vayan produciendo a lo largo del procedimiento y resulten impagados en todo o en parte. A estos efectos, el acreedor podrá solicitar que se proceda conforme a lo previsto en el apartado 2 del artículo 578.
Si el bien hipotecado fuese la vivienda habitual, el deudor podrá, aun sin el consentimiento del acreedor, liberar el bien mediante la consignación de las cantidades expresadas en el párrafo anterior.
Liberado un bien por primera vez, podrá liberarse en segunda o ulteriores ocasiones siempre que, al menos, medien tres años entre la fecha de la liberación y la del requerimiento de pago judicial o extrajudicial efectuada por el acreedor.
Si el deudor efectuase el pago en las condiciones previstas en los apartados anteriores, se tasarán las costas, que se calcularán sobre la cuantía de las cuotas atrasadas abonadas, con el límite previsto en el artículo 575.1 bis y, una vez satisfechas éstas, el Secretario judicial dictará decreto liberando el bien y declarando terminado el procedimiento. Lo mismo se acordará cuando el pago lo realice un tercero con el consentimiento del ejecutante.

Mihaela MAZILU-BABEL
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova

Cuvinte cheie: , , ,
Secţiuni/categorii: Banking, CJUE, Dreptul Uniunii Europene, Protecția consumatorilor, SELECTED TOP LEGAL

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Întrebare preliminară cu privire la protecția intereselor consumatorului de credite. UPDATE: dreptul UE se opune unei interpretări jurisprudențiale care…”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Cererea instanței pentru aplicarea procedurii accelerate a fost respinsă de către Președintele Curții de Justiție. Pentru cuprinsul în franceză al ordonanței de respingere, a se vedea aici.

    Atragem atenția asupra următorului paragraf, care arată situațiile în care Curtea de Justiție ar supune cauza unei proceduri accelerate în situația evacuării pentru cauză de executare silită a unei locuințe:

    11 Au-delà du nombre de procédures d’exécution concernées, le fait que celles-ci portent sur le domicile des débiteurs n’est pas davantage constitutif d’une telle circonstance exceptionnelle dans la mesure où ces débiteurs n’encourent pas de risque imminent de perdre leur logement. En l’espèce, la procédure d’exécution ayant été suspendue par le juge de renvoi, le défendeur au principal n’encourt pas un tel risque (voir ordonnance du président de la Cour Sánchez Morcillo et Abril García, EU:C:2014:1388, point 11).

  2. Mi se pare regretabil că a durat minim 2 ani soluționarea acestei cauze, mai ales că instanța națională solicitase procedură accelerată.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD