Celula stem a societății
12 noiembrie 2014 | Gheorghe PIPEREA
A se vedea și dezbaterea juridică din data de 10 noiembrie 2014: Locuința consumatorului, o fortăreață impenetrabilă? Cauza Kušionová
Trebuie sa reinvatam ca familia este celula stem a societatii. Atit cea scriptica (de jure), cit si cea consensuala (de facto). Si sa reinvatam sa o protejam. Mai ales impotriva celor care abuzeaza de puterea lor economica.
Stiti, balegarul este fertilizantul cel mai bun, ba chiar e capabil sa “panseze” si sa vindece un sol ranit de chimicale. Cu conditia ca el sa fie imprastiat pe cimp in cantitati mici si, dezirabil, egale. Daca, insa, e ingramadit la marginea drumului, cum sa va spun, balegarul nu determina senzatii olfactive prea placute.
Cam asa stau lucrurile si cu proprietatea: daca este detinuta si chivernisita de cit mai multi oameni, ea duce la crearea si consolidarea unei clase de mijloc care este si ramine coloana vertebrala economica si morala a unei societati democractice, in care oamenii sunt cetateni (si nu doar consumatori), cred in dreptate si in lege, iar nu in idoli politici sau economici, si ii determina prin forta lucrurilor pe detinatorii puterii sa nu minta, sa nu manipuleze, sa nu abuzeze si sa nu fure; daca insa e ingramadita in putine buzunare sau conturi, proprietatea duce la abuz de putere economica. Si, la fel ca materialul organic de mai sus, lasa niste senzatii olfactive de neinvidiat.
Protectia acestei proprietati-gramada, mai ales cind acumularea este rezultat al abuzului, speculatiei sau chiar al furtului, nu poate prima asupra imperativului protectiei familiei. Sistemul de principii reunite in diversele instrumente internationale relative la drepturile omului prioritizeaza valorile. Familia este o valoare cu mult mai importanta decit o proprietate obtinuta prin abuz de putere economica, prin speculatie sau prin furt.
Dreptul la locuinta familiala (domiciliu) este un drept al omului prevazut in CEDO, la art. 8, si protejat de decizii recente ale CEDO, unde s-a pus problema evacuarii din locuinta a consumatorului si a familiei sale. In acest sens, semnificative sunt spetele McCann contra Regatului Unit (2008) si Cosic contra Croatiei (2009).
Dreptul la locuinta si protectia acestuia sunt prezente si in decizii ale CJUE. Daca in speta Mohamed Aziz (2013) CJUE a aratat ca chestiunea clauzelor abuzive poate fi dezbatuta si intr-o contestatie la executare (ceea ce inseamna ca in acest tip special de proces trebuie ca judecatorul sa ridice din oficiu problema clauzelor abuzive si pe cea a sanctionarii lor), fiind necesara chiar, pentru a asigura efectivitatea normelor de sanctionare a clauzelor abuzive, o procedura care sa permita suspendarea/inghetarea efectelor contractului pe perioada procesului relativ la clauzele abuzive, in speta Morcillo si Garcia (2014), CJUE a statuat ca, mai ales cind e vorba de o locuinta familiala, este necesara o procedura care sa permita analiza clauzelor abuzive inca din faza de inceput a executarii silite, adica atunci cind se cere incuviintarea/investirea cu formula executorie. Spre exemplu, consumatorului trebuie sa i se permita o opozitie/apel impotriva hotaririi de incuviintare a executarii, cu efect de suspendare imediata a executarii, pentru a putea cere judecatorului efectuarea cu calm a analizei existentei in contract a clauzelor abuzive si proportionalitatii unei eventuale masuri de evacuare din locuinta.
Chestiunea protectiei acestui drept este deja prezenta si in jurisprudenta noastra recenta. Este in acest sens, spre exemplu, hotarirea din 2 octombrie 2014 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, care se intemeiaza direct pe jurisprudenta CEDO in emiterea unei hotariri de suspendare provizorie a executarii silite a unei locuinte. In fine, ideea protectiei familiei si a locuintei familiale a patruns – cu greu, ce-i drept – si in legislatia noastra civila, incepind cu 1 octombrie 2011. Este in acest sens art. 258 C. civ., care dispune ca familia, si, deci, implicit, locuinta familiei sunt protejate de stat. In lipsa unei legi speciale care sa ofere protectia tribunalului, in aceleasi conditii in care un comerciant poate obtine aceasta protectie pentru insolventa, simplul particular poate obtine protectia locuintei utilizind aceste repere europene sau romanesti.
Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, dosar nr. 66029/301/2014, prin incheierea din 2 octombrie 2014, a dispus suspendarea provizorie a unei executari silite purtind asupra unui imobil care avea destinatia de locuinta familiala. Evacuarea din locuinta familiala a fost suspendata provizoriu.
Situatia din speta este tipica, putind fi regasita in multe alte zeci de mii de spete: avem de-a face cu un credit ipotecar in franci elvetieni (CHF), un contract de credit suspectat de clauze abuzive, care este cesionat unui colector de creante, care, colector, reuseste sa scoata imobilul la vinzare intr-o executare silita si avem, in fine, un adjudecatar al imobilului, care se ocupa in mod profesional cu cumpararea de imobile in proceduri de executari silite si care, pentru a valorifica imobilul – locuinta familiala, incepe evacuarea familiei reclamantei (sot, plus doi copii minori).
Dreptul intern al Romaniei nu este, in mod evident, favorabil debitorului. De fapt, este atit de constringator si de lipsit de atentie la situatia concreta familiala si la drepturile debitorului incit procedura de executare silita, ajunsa in faza de evacuare, se poate derula in 4-6 luni intrucit debitorul nu e citat la incuviintarea executarii/investirea cu formula executorie a titlului executoriu, titlu care e verificat doar formal de judecator, iar hotarirea de incuviintare, ei bine, este una nesupusa niciunei cai de atac. Ce ii ramine debitorului este o biata contestatie la executare, care are marile “avantaje” ca (i) este post-factum si (ii) nu este suspensiva de executare, adica, poate fi formulata si derulata chiar in timp ce executarea se finalizeaza. Ce ii ramine debitorului? Un drept la daune interese. Caci repunerea in situatia anterioara (revenirea debitorului in locuinta familiala) este, adesea, iluzorie, cita vreme adjudecatarul este protejat cu garantii puternice, el fiind prezumat de buna credinta.
Asa ca Judecatoria Sectorului 3, in aceasta hotarire inedita, a purces la aplicarea directa in dreptul intern a jurisprudentei CEDO.
Iata un citat din motivarea incheierii din 2 octombrie 2014, p. 3: “CEDO, in cauza Cosic contra Croatiei (2009), analizind o situatie in care, cu respectarea dreptului intern, s-a dispus evacuarea unei persoane, a retinut ca hotaririle instantelor nationale au fost intemeiate exclusiv pe constatarea ca persoana a carei evacuare s-a dispus nu avea niciun drept pentru a ocupa apartamentul potrivit legislatiei interne in vigoare (n. n. – imobilul fusese deja adjudecat intr-o executare silita). Curtea, facind trimitere la jurisprudenta sa anterioara (McCann contra Regatului Unit, 2008), a aratat ca pierderea locuintei de catre o persoana este o forma extrema a ingerintei in dreptul la respectarea domiciliului. Oricarei persoane care risca o restringere atit de grava trebuie sa i se dea posibilitatea ca o instanta de judecata sa analizeze si sa stabileasca proportionalitatea si rezonabilitatea masurii prin prisma art. 8 din Conventie, chiar daca, potrivit dreptului intern, dreptul sau de a ocupa un imobil s-a stins”.
In speta citata s-a dovedit doar aparenta dreptului (aceasta fiind limita de competenta functionala a judecatorului in aceasta cale procesuala). In contestatia la executare, in sine, se va putea pune in discutie, in mod evident, proportionalitatea. Evacuarea fiind o masura extrema, se va putea verifica daca nu cumva existau la momentul declansarii executarii silite alte masuri apte sa duca la realizarea creantei, fara a lasa debitorul si familia sa fara locuinta. Se va putea, de asemenea, analiza daca in contract exista sau nu clauze abuzive si daca riscul valutar tipic creditelor in franci elvetieni era exclusiv in sarcina debitorului, caz in care si aceasta clauza ar putea fi analizata sub aspectul caracterului abuziv. Creanta, necerta din aceste doua puncte de vedere, va putea fi, in consecinta, partial anulata, cu consecinta reducerii sarcinii debitorului, care va putea achita sau acoperi altfel restul creantei.
Pentru aceste solutii potentiale, indic, in plus fata de reglementarile din materia combaterii si sanctionarii clauzelor abuzive si fata de deciziile CEDO si CJUE enuntate, si un text de principiu din Codul de procedura civila, deseori ignorat de practicienii dreptului. Bunurile debitorului pot fi supuse executarii silite daca, potrivit legii, sunt urmaribile si numai in masura necesara pentru realizarea drepturilor creditorilor (art. 629 alin. 1 C. proc. civ.). In conditiile art. 258 C. civ. se poate argumenta (nu doar teoretic) o insesizabilitate temporara a unui imobil, cita vreme acesta are destinatia de locuinta. Dar, cel mai important aspect al regulii din Codul de procedura civila (art. 629 alin. 1) este acela ca, in sine, executarea silita este o solutie in extremis de realizare a creantei. O executare silita ne-necesara apare ca fiind neintemeiata. Daca exista alte metode de realizare aflate la indemina partilor sau a creditorului sau daca judecatorul nu gaseste ca executarea silita este necesara, el ar trebui sa refuze investirea cu formula executorie a titlului executoriu prezentat de creditor. La fel ar trebui sa procedeze judecatorul si in cazul in care, cel putin la nivel de aparenta, considera ca exista clauze contractuale cu potential caracter abuziv. Daca executarea silita, in genere, este o masura extrema de realizare a creantei, cu atit mai mult o executare silita a locuintei este o masura extrema, care nu ar trebui incuviintata decit in cazurile rare in care debitorul are alte imobile in care poate locui, eventual cu chirie.
CEDO nu spune expres ca o locuinta nu poate fi urmarita silit (nefiind investita cu o astfel de cerere), dar statueaza ca executarea silita asupra acestui imobil de tip special nu poate fi facuta cu depasirea limitelor proportionalitatii si ale rezonabilitatii. In orice caz, debitorul, mai ales cel care are calitatea de consumator, trebuie sa fie audiat in legatura cu proportionalitatea si rezonabilitatea masurii evacuarii din locuinta familiala, asa cum impune CEDO, in deciziile McCann (2008) si Cosic (2009), ceea ce inseamna ca textele legale din procedura noastra civila din care rezulta ca la investirea cu formula executorie se procedeaza la o verificare formala a titlului executoriu, intr-o procedura necontencioasa, terminata cu o hotarire de investire cu formula executorie nesupusa niciunei cai de atac trebuie inlaturate de la aplicare, fiind contrare CEDO.
O protectie a locuintei familiale a consumatorului poate fi pusa in practica si in baza jurisprudentei CJUE, pronuntata in interpretarea Directivei 93/13 privind clauzele abuzive si in baza Cartei Drepturilor Fundamentale ce face parte din Tratat.
In acest sens, deosebit de importanta este recenta hotarire a CJUE din 17 iulie 2014, pronuntata in cauza C-169/14 (Speta Morcillo si Garcia contra Banco Bilbao).
Considerentul 43 al acestei hotariri este edificator in acest sens:
“Tinand seama de aceste caracteristici, in cazul respingerii opozitiei formulate de consumator impotriva executarii ipotecare a bunului sau imobil, sistemul procedural spaniol, luat in ansamblul sau si astfel cum este aplicabil in cauza principala, expune consumatorul mentionat sau chiar, cum este cazul in litigiul principal, familia acestuia, riscului de a‑si pierde locuinta in urma unei vanzari silite a acesteia, in conditiile in care instanta de executare va fi efectuat eventual si cel mult o examinare rapida a validitatii clauzelor contractuale pe care se intemeiaza cererea vanzatorului sau furnizorului. Protectia de care consumatorul, in calitatea sa de debitor urmarit, ar putea eventual sa beneficieze in urma unui control jurisdictional efectuat in cadrul unei proceduri de fond initiate in paralel cu procedura de executare nu este susceptibila sa inlature acest risc intrucat, presupunand ca acest control conduce la constatarea existentei unei clauze abuzive, acest consumator nu va obtine o reparatie in natura a prejudiciului sau care sa il repuna in situatia anterioara executarii bunului imobil ipotecat, ci, in cel mai bun caz, o indemnizatie compensatorie. Or, acest simplu caracter de indemnizatie al eventualei reparatii acordate consumatorului nu ii confera acestuia decat o protectie incompleta si insuficienta. Aceasta nu constituie un mijloc nici adecvat, nici eficace, in sensul articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, pentru a face sa inceteze utilizarea clauzei, considerata abuziva, a actului autentic care cuprinde constituirea unei ipoteci asupra bunului imobil pe care se intemeiaza executarea acestuia (a se vedea in acest sens Hotararea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 60)”.
Desi este vorba de critici la adresa dreptului spaniol, este evident ca hotarirea din speta Morcillo si Garcia este obligatorie in Romania, mai ales ca dispozitiile procedurii civile romane sunt similare (pina la identitate) cu cele spaniole. Daca reglementarile noastre interne sunt contrare acestei interpretari obligatorii a Dreptului Uninii Europene – si sunt – atunci ele vor fi inlaturate de la aplicare, prin incidenta art. 148 alin. 2 Constitutie.
Statul si societatea sunt datori sa protejeze familia si, implicit, locuinta familiala (art. 258, art. 321–322 C. civ.) prin orice metode, inclusiv prin crearea unui drept pretorian, in lipsa unor norme legale.
Prof. univ. dr. Gheorghe PIPEREA
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
