Revista Română de Drept European nr. 3/2014: Regulamentul Bruxelles I bis | Flavius-Alexandru Boar
17 noiembrie 2014 | Andreea BANU
Notar public, drd. Flavius-Alexandru Boar, Universitatea din București/Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne, a publicat, în Revista Română de Drept European nr. 3/2014, articolul intitulat „Regulamentul Bruxelles I bis„.
Studiul a fost realizat în scopul de a prezenta și analiza modificările instituite de noua reglementare care a înlocuit Regulamentul Bruxelles I.
O primă analiză vizează obiectivul avut în vedere de către legiuitorul european la redactarea noului regulament. Astfel, autorul menționează că Uniunea Europeană a adoptat, la sfârșitul anului 2012, Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, care abrogă și înlocuiește Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (cunoscut și sub numele de ”Regulamentul Bruxelles I”). Actul normativ va fi aplicabil numai acțiunilor judiciare intentate, actelor autentice întocmite și tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate la 10 ianuarie 2015 sau după această dată.
Obiectivul ambițios urmărit cu ocazia acestei reforme a fost extinderea sferei de aplicare a dispozițiilor europene aplicabile conflictelor de competență internațională a instanțelor la scară globală, astfel încât aceste norme să recunoască nemijlocit chiar competența vreunui judecător dintr-un stat care nu este membru al Uniunii Europene. Acest deziderat a fost atins însă numai în anumite chestiuni specifice, astfel încât rămâne valabilă regula generală că dispozițiile pertinente ale noului regulament se aplică numai atunci când domiciliul pârâtului sau punctul de legătură (de exemplu, țara de situare a unui imobil, pentru acțiunea în revendicare) cerut de o normă de competență exclusivă se găsesc pe teritoriul vreunui stat membru. Punctual însă, au fost abordate raporturile cu instanțe ale statelor terțe, de exemplu în probleme precum acordurile de alegere a forului, litispendența sau conexitatea cauzelor deduse judecății.
În opinia autorului, inovația cea mai vizibilă o constituie însă suprimarea oricărei forme de exequatur în materie civilă și comercială, astfel cum acestea sunt înțelese de dispozițiile noului regulament. Față de art. 1.093 din Codul de Procedură Civilă, însă, în România oricum nu mai există norme de drept intern care să cârmuiască executarea deciziilor care emană de la instanțe dintr-un alt stat membru, fapt ce lasă anumite chestiuni pe seama unei rezolvări jurisprudențiale. Această observație este în mod surprinzător valabilă inclusiv dacă hotărârile pronunțate în vreun alt stat membru intervin în domenii excluse din sfera de aplicare a oricăror norme europene (de exemplu, o hotărâre ce stabilește filiația unei persoane), care sunt plasate astfel într-o situație de vid juridic. Dincolo de aceasta, precizează autorul, consecința suprimării etapei exequatur-ului este că persoana care trebuie să ia inițiativa contestării efectelor deciziei străine în statul membru solicitat este cea împotriva căreia se cere executarea. Noul regulament îi oferă acestui reclamant posibilitatea de a-și valorifica argumentele chiar pe parcursul a trei proceduri distincte, iar nu doar în cele două căi de atac pe care i le punea la dispoziție Regulamentul Bruxelles I.
Pe lângă cele expuse anterior, autorul apreciază că mai poate fi menționat că, deși noul regulament se referă la fel ca predecesorul său numai la hotărârile judecătorești, nu și la cele pronunțate de instanțe arbitrale, el nu a putut ignora jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la circulația deciziilor pronunțate în ciuda existenței unei clauze compromisorii sau purtând asupra legalității desfășurării unei proceduri arbitrale. Soluțiile la care s-au oprit judecătorii de la Luxemburg au fost însă codificate doar la nivelul considerentelor noului act normativ, cu titlu de simple deziderate, nu de principii deja ancorate în dreptul pozitiv. De asemenea, tot în sensul practicii judiciare, competența exclusivă acordată de Regulamentul Bruxelles I instanțelor de la locul înregistrării unui dreptul de proprietate intelectuală pentru a se pronunța asupra valabilități dreptului sau a înregistrării sale a fost extinsă inclusiv pentru situația în care asemenea chestiuni sunt invocate pe cale de excepție.
În concluzie, autorul consideră că, în ciuda modificărilor punctuale mai sus descrise, noul regulament nu trebuie perceput ca o reformă majoră în ceea ce deja poate fi numit dreptul judiciar european. Chiar suprimarea exequatur-ului este mai degrabă un semnal politic de consecvenţă din partea Comisiei Europene decât o schimbare de profunzime. Caracterul limitat al inovațiilor normative prezentate oferă însă un termen de graţie în vederea stabilirii unei relații corecte între normele relevante româneşti și dispozițiile regulamentelor europene.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
