România la CEDO: cauza pendinte Ivașcu. Internarea medicală nevoluntară la ordinul procurorului, dreptul la viață privată și răspunderea statului
17 noiembrie 2014 | Mihaela MAZILU-BABEL
SECȚIA A TREIA, CEDO
Cererea nr. 41719/12
Ioan Ivașcu împotriva României
depusă la 18 iunie 2012 și comunicată la 23 octombrie 2014
1. Situația de fapt, astfel cum susține reclamantul
Printr-un raport psihiatric întocmit la 20 septembrie 2007 de Centrul medical din Sighetu Marmației, s-a stabilit că reclamantul suferea de „schizofrenie paranoidă în curs de dezvoltare”. Acest diagnostic a fost mai apoi schimbat, printr-un nou raport psihiatric – întocmit la 30 decembrie 2008 de către Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca – și s-a constatat că reclamantul suferea de „tulburare delirantă persistentă”.
Reclamantul, după ce a făcut o plângere (penală) verbală împotriva unei stații de radio, a fost reținut de către poliția Sighetu Marmației, pentru prima dată la 7 martie 2003, în jurul orelor 21:00, și eliberat la 8 martie, în jurul orei 7 dimineața, fiind apoi plasat în detenție obligatorie într-o unitate de psihiatrie a Spitalului Sighetu Marmației. A fost eliberat în data de 25 martie 2003.
La 6 octombrie 2003, la ora 10 a.m., a fost reținut din nou și plasat în detenție psihiatrică obligatorie (cf. NCPP – internare medicală nevoluntară) până la 27 noiembrie 2003.
La data de 1 august 2004, reclamantul a depus o plângere la procuratura Sighetu Marmației, iar, la 6 septembrie 2004, o a doua plângere la poliția Sighetu Marmației, din cauza internării sale. Înainte de a primi vreun răspuns la aceste plângeri, reclamantul a fost din nou reținut și plasat în unitatea de psihiatrie a Spitalului Sighetu Marmației, între 15 septembrie – 13 octombrie 2004. În plus, a mai fost deținut între-un spital de psihiatrie între 1 noiembrie – 7 decembrie 2004, 12 august – 2 noiembrie 2005 și din nou, între 2-21 noiembrie 2005, dar și între 30 iulie și 14 septembrie 2007.
Mai mult decât atât, în perioada cuprinsă între 13 septembrie 2004 și 27 septembrie 2009 el a fost internat în mai multe rânduri cu scopul de a i se efectua teste de rutină și examene psihiatrice, teste ce se întindeau pe o durată de la una la două zile, de fiecare dată.
Acesta a primit, de asemenea, tratament ambulatoriu pentru o perioadă de 5 ani și 44 de zile.
1.2. Procedură penală împotriva reclamantului
Reclamantul a fost pus sub urmărire penală pentru amenințare și calomnie, în conformitate cu articolele 193 și 259 din vechiul Cod de procedură penală, deoarece a amenințat alte persoane și a depus plângeri penale împotriva lor, invocând faptul că a fost maltratat.
Raportul psihiatric întocmit la 20 septembrie 2007 de Centrul medical Sighetu Marmației a stabilit că reclamantul nu avea discernământul necesar pentru a evalua conținutul și consecințele acțiunilor sale. S-a recomandat ca reclamantul să fie admis într-o unitate medicală.
Urmărirea penală împotriva reclamantului au fost întreruptă ca urmare a unei ordonanțe emise de procuror la data de 18 octombrie 2007.
1.3. Procedura privind internarea medicală a reclamantului
La 22 octombrie 2007, procurorul a depus o cerere prin care solicita admiterea obligatorie a reclamantului într-o unitate medicală până când acesta se va vindeca. Reclamantul a fost reprezentat de un avocat din oficiu.
Un nou raport psihiatric întocmit la 30 decembrie 2008 de către Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca a stabilit că reclamantul suferea de tulburare delirantă persistentă si că nu avea discernământ în ceea ce privește acțiunile sale. A fost recomandat ca reclamantul să urmeze un tratament psihiatric, dar fără plasament obligatoriu în îngrijire medicală. Acest raport psihiatric a fost aprobat de către Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, la data de 9 aprilie 2009.
La 19 octombrie 2009, procuratura a solicitat instanței pronunțarea unui ordin de tratament psihiatric obligatoriu. Într-o decizie finală din data de 1 septembrie 2010, Judecătoria Sighetu Marmației a respins cererea procurorului. Instanța a considerat că, în temeiul articolului 111 din Codul penal, măsurile de siguranță (cum ar fi admiterea obligatorie într-o unitate medicală și un ordin de a urma un tratament psihiatric) au drept scop să pună capăt unor situații periculoase și pentru a preveni fenomenul infracțional. De aceea, ele ar trebui impuse doar persoanelor care au săvârșit infracțiuni prevăzute de dreptul penal. Prin urmare, un ordin pentru a urma un tratament psihiatric nu poate fi impus reclamantului până când nu se va stabili că acesta a comis o infracțiune, dar și că există pericolul de a comite alte infracțiuni pe viitor.
Instanța a mai menționat că alte măsuri ar putea fi luate în ceea ce privește persoanele aflate în situația reclamantului în conformitate cu Legea nr. 487/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice.
1.4. Acțiunea în despăgubire îndreptată împotriva statului
Reclamantul a introdus, la data de 7 decembrie 2010, o acțiune împotriva statului român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Reclamantul, care nu a avut nici tutore legal sau reprezentant în timpul acestor proceduri, și-a întemeiat acțiunile sale în baza articolelor 504-506 din (vechiul) Cod de procedură penală și a solicitat atât daune morale, cât și pecuniare pentru privarea ilegală de libertate din cursul urmăririi penale, privare realizată în mai multe perioade între 13 septembrie 2004 și 27 septembrie 2009. Acesta a susținut că atât poliția din Sighetu Marmației, cât și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației l-au privat în mod ilegal de libertate.
În primă instanță, Tribunalul Maramureș a respins pe fond acțiunea, printr-o decizie din 30 iunie 2011. Aceasta a considerat că nu au fost îndeplinite condițiile de aplicare a articolului 504 și că internarea reclamantului în secția de psihiatrie a fost dispusă pentru a putea fi diagnosticat și pentru a primi un tratament medical adecvat, dacă s-ar fi considerat necesar.
Recursul reclamantului împotriva acestei decizii a fost respins ca invalid printr-o decizie definitivă din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj deoarece acesta nu a reușit să prezinte motivele recursului în termenul legal de introducere al acestuia. Decizia din recurs a fost redactată la 8 decembrie 2011, expediată primei instanțe la 16 ianuarie 2012 și comunicată reclamantului la data de 23 martie 2012.
2. Capete de cerere
Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 5 § 1 (e) din Convenție, separat dar și coroborat cu articolul 14. Acesta susține că a fost ținut în detenție psihiatrică obligatorie pentru un total de 276 zile. El susține că a fost privat de libertate în mod ilegal și că dispozițiile legale cu privire la sănătatea mintală și protecția persoanelor cu tulburări psihice nu sunt suficient de clare, fiind aplicate într-un mod necorespunzător în cazul său numai pentru faptul că acesta a deranjat autoritățile publice cu plângerile sale. El susține că autoritățile publice l-au exclus în mod intenționat din societate, descriindu-l ca fiind un artist țigan, cu aspect fizic ciudat și lipsit de carismă și discernământ.
Bazându-se pe articolul 13, reclamantul susține, de asemenea, că nu i s-a permis să introducă o acțiune împotriva ordinelor procurorului de a fi internat în spitalul de psihiatrie.
3. Întrebări adresate părților
1. Având în vedere dreptul reclamantului la viață privată, în special lipsa reclamantului de reprezentare juridică în cadrul procedurilor civile privind compensațiile pentru plasarea sa, pretins ilegală, în detenție psihiatrică, a fost astfel respectat articolul 8 § 1 al Convenției (a se vedea B. contra României (nr. 2), nr. 1285-1203, § 85-99, 19 februarie 2013)?
2. Reclamantul a avut la dispoziție, în conformitate cu articolul 13 din Convenție, un recurs intern efectiv pentru a se plânge de privarea de libertate contrară articolului 8 § 1 din Convenție? În special, având în vedere starea de vulnerabilitate și lipsa reprezentării legale a reclamantului, ar putea acțiunea civilă introdusă să fie considerată un remediu eficient pentru o astfel de situație?
Guvernul este invitat să furnizeze informații și documente referitoare la detenția cu scop psihiatric, inclusiv toate documentele medicale relevante, precum și copii ale dosarelor nr. 965/100/2011 și 3210/307/2007 (mai târziu înregistrat ca dosarul nr. 907/307/2010).
Mihaela MAZILU-BABEL
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
