Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
Executor judecatoresc Florin Traian Copuzeanu
 


3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Locuința consumatorului – analiză jurisprudențială europeană în comparație cu dreptul intern al României
17.11.2014 | Silvia USCOV

A se vedea și dezbaterea juridică din 10 noiembrie 2014: Locuința consumatorului, o fortăreață impenetrabilă? Cauza Kušionová.

Citind zilele acestea două articole publicate pe JURIDICE.ro referitoare la locuința consumatorului, realmente m-am îngrijorat pentru că, dacă ar fi fost adevărate aserțiunile, atunci ar fi însemnat că întregul joc ar fi trecut la un alt nivel.

De asemenea, am mai citit și în presă titluri bombastice pe aceeași temă, cum ar fi ”Cum poate fi împiedicată o bancă să vândă o locuinţă folosită drept garanţie”, fiind redate doar parțial anumite considerente ale hotărârii Kušionová.

Prin urmare, am început să studiez două hotărâri dintre cele mai importante pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și sa le corelez cu dreptul intern al României pentru a vedea dacă ajung și eu la aceleași concluzii.

1. Rezumatul hotărârii Kušionová împotriva SMART Capital a.s.

Extrăgând din considerentele hotărârii cele mai importante aspecte, litigiul principal dedus judecății în fața instanței naționale era determinat de situația dnei Kušionová care a încheiat cu SMART Capital a.s. un contract de credit de consum pentru suma de 10.000 EUR, iar pentru garantarea acestuia s-a constituit un drept real de garanție asupra locuinței familiei.

Dreptul slovac permite executarea bunului adus în garanție prin modul stabilit în contract sau prin vânzarea la licitație a bunului potrivit legilor speciale.

Instanța de trimitere a înaintat CJUE patru întrebări preliminare:

„1) [Directiva 93/13] şi [Directiva 2005/29] trebuie interpretate, în lumina articolului 38 din cartă, în sensul că este contrară acestor directive o reglementare a unui stat membru precum articolul 151j alineatul (1) din Codul civil coroborat cu celelalte dispoziții din reglementarea aplicabilă în speță, care permite creditorului să recupereze sumele rezultate din clauze contractuale abuzive prin executarea garanției imobiliare care grevează bunurile imobiliare ale consumatorului, în lipsa unei evaluări a clauzelor contractuale de către o instanţă și în pofida existenței unui litigiu referitor la aspectul dacă este vorba despre clauze contractuale abuzive?

2) Reglementările Uniunii Europene menționate [în prima întrebare] se opun aplicării unei reglementări de drept intern precum articolul 151j alineatul (1) din Codul civil coroborat cu celelalte dispoziții din reglementarea aplicabilă în speță, care permite creditorului să recupereze sumele rezultate din clauze contractuale abuzive prin executarea garanției imobiliare care grevează bunurile imobiliare ale consumatorului, în lipsa unei evaluări a clauzelor contractuale de către o instanţă și în pofida existenței unui litigiu referitor la aspectul dacă este vorba despre clauze contractuale abuzive?

3) Hotărârea Curții [Simmenthal, EU:C:1978:49] trebuie înţeleasă în sensul că, în vederea realizării obiectivelor directivelor menționate [în prima întrebare] și în lumina articolului 38 din cartă, instanța națională va înlătura aplicarea unor dispoziții de drept intern precum articolul 151j alineatul (1) din Codul civil coroborat cu celelalte dispoziții din reglementarea aplicabilă în speță, care permite creditorului să recupereze sumele rezultate din clauze contractuale abuzive prin executarea garanției imobiliare care grevează bunurile imobiliare ale consumatorului, în lipsa unei evaluări a clauzelor contractuale de către o instanţă și care îi permite de asemenea să evite controlul jurisdicțional din oficiu al clauzelor contractuale în pofida existenței unui litigiu?

4) Articolul 4 din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală dintr‑un contract încheiat cu un consumator, fără ca acesta să fi fost reprezentat de un avocat, care permite creditorului să execute pe cale extrajudiciară o garanție imobiliară fără control jurisdicțional eludează principiul important al dreptului Uniunii referitor la controlul jurisdicțional din oficiu al clauzelor contractuale și este, prin urmare, abuzivă, chiar şi într‑un context în care formularea unei astfel de clauze contractuale rezultă dintr‑o reglementare de drept intern?ˮ

CJUE a apreciat că este important ca instanța națională competentă să aibă la dispoziție măsuri provizorii care să permită să suspende sau să împiedice o procedură nelegală de executare ipotecară atunci când dispunerea unor astfel de măsuri se dovedește necesară pentru a garanta protecția efectivă urmărită de Directiva 93/13, cu atât mai mult cu cât pierderea locuinței familiale este nu numai de natură să aducă atingere în mod grav dreptului consumatorilor (Hotărârea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 61), ci totodată pune familia consumatorului vizat într‑o situație deosebit de fragilă.

Guvernul slovac a precizat că, în cursul unei astfel de proceduri de executare extrajudiciară a unei garanții, instanța națională competentă ar putea, în temeiul art. 74 alin. (1) și al art. 76 alin. (1) din Codul de procedură civilă, să adopte orice măsură provizorie care interzice continuarea executării unei astfel de vânzări.

Răspunsul CJUE la primele 3 întrebări pe care le-a analizat împreună a fost rezumat astfel: ”dispozițiile Directivei 93/13 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care permite recuperarea unei creanțe, întemeiată pe clauze contractuale eventual abuzive, prin executarea extrajudiciară a unei garanții care grevează bunul imobiliar dat în garanție de consumator, în măsura în care această reglementare nu face practic imposibilă sau excesiv de dificilă apărarea drepturilor conferite consumatorului de această directivă, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.”

În ceea ce privește cea de-a 4-a întrebare, răspunsul CJUE a fost următorul: ”articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală, care figurează într‑un contract încheiat de un vânzător sau furnizor cu un consumator, este exclusă din domeniul de aplicare al acestei directive numai în cazul în care respectiva clauză contractuală reflectă conținutul unui act cu putere de lege sau al unei norme administrative obligatorii, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.”

2. Rezumatul hotărârii Morcillo și Garcia împotriva Banco Bilbao Vizcaya Argentaria SA

În litigiul principal dedus judecății în fața instanței naționale spaniole reclamanții au încheiat cu Banco Bilbao un act notarial de împrumut pentru suma de 300.500 EUR cu o garanție ipotecară asupra locuinței acestora.

Instanța de trimitere arată că, deși procedura civilă spaniolă permite atacarea cu apel a deciziei care, prin admiterea opoziției formulate de un debitor, pune capăt procedurii de executare ipotecară, aceasta nu permite în schimb debitorului a cărui opoziție a fost respinsă să atace cu apel hotărârea instanței de prim grad prin care a fost dispusă continuarea procedurii de executare silită.

Instanța de trimitere a înaintat CJUE două întrebări preliminare:

„1) Este incompatibilă cu articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, care impune statelor membre obligația de a asigura, în interesul consumatorilor, existența mijloacelor adecvate și eficiente pentru a preveni utilizarea clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori, o normă de procedură precum articolul 695 alineatul 4 din [LEC], care, în ceea ce privește dreptul la o cale de atac împotriva deciziei prin care se soluționează opoziția la executare care are ca obiect bunuri ipotecate sau gajate, permite atacarea cu apel doar a ordonanței prin care se dispune încetarea procedurii sau neaplicarea unei clauze abuzive și exclude calea de atac în celelalte cazuri, ceea ce are ca rezultat imediat faptul că, în timp ce creditorul urmăritor poate formula apel atunci când opoziția debitorului urmărit este admisă și se dispune finalizarea procedurii sau neaplicarea unei clauze abuzive, debitorul consumator nu poate formula o cale de atac în cazul în care opoziția sa este respinsă?

2) În domeniul de aplicare al reglementării Uniunii privind protecția consumatorilor prevăzut în Directiva 93/13, este compatibilă cu principiul dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă și al dreptului la un proces echitabil și la arme egale, consacrat de articolul 47 din cartă, o dispoziție de drept național precum articolul 695 alineatul 4 din LEC, care, în ceea ce privește dreptul la o cale de atac împotriva deciziei prin care se soluționează opoziția la executare cu privire la bunurile ipotecate sau gajate, permite atacarea cu apel doar a ordonanței prin care se dispune încetarea procedurii sau neaplicarea unei clauze abuzive și exclude calea de atac în celelalte cazuri, ceea ce are ca rezultat imediat faptul că, în timp ce creditorul urmăritor poate formula apel atunci când opoziția debitorului urmărit este admisă și se dispune finalizarea procedurii sau neaplicarea unei clauze abuzive, debitorul nu poate formula o cale de atac în cazul în care opoziția sa este respinsă?

CJUE a apreciat că cele două întrebări trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicitând în esență să se stabilească dacă art. 7 alin. 1 din Directiva 93/13 coroborat cu art. 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de executare silită precum cel în discuție în litigiul principal, care prevede că o procedură de executare ipotecară nu poate fi suspendată de instanța de fond, aceasta putând, în decizia sa finală, cel mult să acorde o indemnizație compensatorie pentru prejudiciul suferit de consumator, în măsura în care acesta din urmă, în calitate de debitor urmărit, nu poate ataca cu apel decizia prin care a fost respinsă opoziția sa împotriva acestei executări, în timp ce vânzătorul sau furnizorul, creditor urmăritor, poate exercita această cale de atac împotriva deciziei prin care se pune capăt procedurii sau prin care este declarată inaplicabilă o clauză abuzivă.

Sistemul procedural spaniol nu prevede posibilitatea consumatorului de a introduce un apel împotriva deciziei de respingere a opoziției sale la executare nu numai atunci când această opoziție este întemeiată pe caracterul abuziv, ci și atunci când se întemeiază pe încălcarea unei norme naționale de ordine publică.

Potrivit dreptului Uniunii, principiul protecției jurisdicționale efective nu vizează dreptul de acces la un dublu grad de jurisdicție, ci numai la o instanță judecătorească (a se vedea în acest sens Hotărârea Samba Diouf, C‑69/10, EU:C:2011:524punctul 69)În consecință, faptul că consumatorul nu dispune de o cale de atac, în calitate de debitor urmărit în cadrul unei proceduri de executare ipotecară, decât în fața unei singure instanțe judecătorești pentru a‑și valorifica drepturile pe care i le conferă Directiva 93/13 nu poate fi, ca atare, contrar dreptului Uniunii.

Potrivit normelor naționale de procedură spaniole, o procedură de executare ipotecară având ca obiect un bun imobil care satisface o nevoie esențială a unui consumator, și anume aceea de a avea o locuință, poate fi inițiată de un vânzător sau furnizor în temeiul unui act notarial având forță executorie chiar fără ca acest act să fi făcut, din punctul de vedere al conținutului său, obiectul unui control jurisdicțional destinat verificării eventualului caracter abuziv al uneia sau a mai multor clauze ale acestui act. Un astfel de privilegiu acordat vânzătorului sau furnizorului face cu atât mai necesar ca, în calitatea sa de debitor urmărit, consumatorul să poată beneficia de o protecție jurisdicțională eficace.

Sistemul procedural spaniol în materie de executare ipotecară se caracterizează prin faptul că, din momentul în care procedura este inițiată, orice altă acțiune în justiție pe care consumatorul ar putea să o introducă, inclusiv în vederea contestării validității titlului executoriu, a exigibilității, a caracterului cert, al stingerii sau al cuantumului datoriei, face obiectul unei proceduri și al unei decizii independente, fără ca vreuna dintre acestea să poată avea ca efect suspendarea procedurii de executare în curs sau încetarea acesteia, cu excepția ipotezei reziduale în care consumatorul menționat a efectuat o înscriere preventivă a cererii de anulare a ipotecii înaintea efectuării notei marginale privind eliberarea certificatului de sarcini.

I se recunoaște vânzătorului sau furnizorului, în calitate de creditor urmăritor, dreptul de a ataca cu apel decizia prin care se dispune încetarea executării sau prin care o clauză abuzivă este declarată inaplicabilă, dar nu permite în schimb consumatorului să exercite un drept la o cale de atac împotriva deciziilor de respingere a opoziției la executare.

În consecință, rezultă cu claritate că derularea procedurii de opoziție la executare, prevăzută în dreptul național spaniol, în fața instanței naționale, plasează consumatorul, în calitatea sa de debitor urmărit, într‑o poziție de inferioritate în raport cu vânzătorul sau furnizorul, în calitatea sa de creditor urmăritor, în ceea ce privește protecția jurisdicțională a drepturilor de care se poate prevala în temeiul Directivei 93/13 împotriva utilizării unor clauze abuzive astfel încât este încălcat principiul egalității armelor.

În ilustrarea acestor argumente, CJUE a venit cu următorul răspuns: ”articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de executare silită precum cel în discuție în litigiul principal, care prevede că o procedură de executare ipotecară nu poate fi suspendată de instanța de fond, aceasta putând, în decizia sa finală, cel mult să acorde o indemnizație compensatorie pentru prejudiciul suferit de consumator, în măsura în care acesta din urmă, în calitate de debitor urmărit, nu poate ataca cu apel decizia prin care a fost respinsă opoziția sa împotriva acestei executări, în timp ce vânzătorul sau furnizorul, creditor urmăritor, poate exercita această cale de atac împotriva deciziei prin care se pune capăt procedurii sau prin care este declarată inaplicabilă o clauză abuzivă.”

Incidența hotărârilor asupra dreptului intern și asupra jurisprudenței române

Încep prin a recunoaște importanța pe care CJUE o acordă locuinței consumatorului prin prisma existenței unei jurisprudențe bogate cu privire art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, CEDO lărgind sfera ”domiciliului” ca noțiune europeană autonomă astfel încât, în opinia mea, ar putea să intre sub protecția dată de art. 8 al Convenției nu numai locuințele familiale ale consumatorului înscrise ca atare în Cartea funciară, potrivit normelor naționale, ci analiza trebuie făcută de la caz la caz și prin raportare la situația de fapt.

De asemenea, nici eu nu sunt de acord cu modalitatea nefericită în care legiuitorul român a ales să reglementeze debutul executării silite prin procedura învestirii cu formulă executorie la instanță și procedura încuviințării executării silite la executorul judecătoresc, conferind putere sporită corpului executorilor judecătorești, iar această nemulțumire poate o voi argumenta într-un alt articol.

Dar de aici încolo opiniile mele converg spre o altă concluzie față de cea prezentată atât în cele două articole publicate pe JURIDICE.ro, cât și în media deoarece apreciez că, spre deosebire de legiuitorul slovac, cât și de cel spaniol, legiuitorul român a oferit garanții efective suficiente cu privire la posibilitățile consumatorului de a obține atât suspendarea executării silite, cât și întoarcerea executării silite, pentru ca, pe de o parte, să împiedice continuarea unei proceduri întemeiate pe un titlu care are în cuprinsul său clauze abuzive, iar, pe de altă parte, să obțină la final, nu doar o compensație financiară, ci chiar să-l repună în situația inițială.

Conform art. 718 NCPC modificat prin Legea nr. 138/2014, consumatorului i s-a pus la dispoziție suspendarea executării silite, inclusiv sub varianta suspendării provizorii a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării silite.

În ceea ce privește învestirea cu formulă executorie, conform art. 6401 NCPC modificat prin Legea nr. 138/2014, încheierea prin care se respinge cererea poate fi atacată numai de către creditor, iar cea prin care se admite cererea poate fi obiectul analizei legalității într-o contestație la executare.

Opinia mea este în sensul că nu se poate analiza în procedura de învestire cu formulă executorie eventualitatea existenței unor clauze abuzive astfel încât instanța să respingă cererea pe motiv de incertitudine a creanței deoarece procedura este necontencioasă, prin cerere neurmărindu-se stabilirea unui drept potrivnic față de debitor, încheierea neavând autoritate de lucru judecat și desfășurându-se în camera de consiliu, fără prezența părților.

Prin urmare, este inadmisibilă dezbaterea unor chestiuni de fond care presupun contradictorialitate, instanța rezumându-se la a verifica formal titlul executoriu, dar acest lucru nu presupune în mod automat faptul că drepturile consumatorului sunt încălcate prin faptul că instanța, cu ocazia acestei proceduri nu analizează existența clauzelor abuzive deoarece, așa cum am arătat mai sus, analiza legalității încheierii prin care s-a învestit cu formulă executorie un titlu poate face obiectul contestației la executare unde se va dezbate în condiții de contradictorialitate subsumate principiului egalității armelor inclusiv incidența unor clauze abuzive.

În ceea ce privește încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite, conform art. 665 NCPC modificat prin Legea nr. 138/2014, aceasta poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea contestației la executare. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi contestată de creditor la instanța de executare.

Deși, la prima vedere, reglementările din dreptul procedural român și cel din dreptul procedural spaniol ar putea părea similare, diferențele majore sunt redate în hotărârea Morcillo și Garcia împotriva Banco Bilbao în sensul că în sistemul procedural spaniol, pe de o parte, în ceea ce privește opoziția la executare, dreptul de a ataca cu apel decizia instanței nu i se recunoaște consumatorului (debitorului), ci doar creditorului, iar, pe de altă parte, în ceea ce privește orice altă acțiune în justiție (o acțiune de fond), inclusiv în vederea contestării validității titlului executoriu, a exigibilității, a caracterului cert, al stingerii sau al cuantumului datoriei, aceasta face obiectul unei proceduri și al unei decizii independente, fără ca vreuna dintre acestea să poată avea ca efect suspendarea procedurii de executare în curs sau încetarea acesteia.

Spre deosebire de dreptul procedural spaniol, dreptul procedural român permite consumatorului să formuleze o cale de atac, respectiv contestație la executare, atât împotriva încheierii prin care s-a admis învestirea cu formulă executorie a titlului creditorului, cât și împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, iar în cadrul acestei proceduri poate obține suspendarea executării silite.

Mai mult decât atât, potrivit art. 638 alin. 2 NCPC modificat prin Legea nr. 138/2014, suspendarea executării întemeiată pe contractele de credit poate fi cerută și în cadrul acțiunii de fond având ca obiect desființarea lor.

Prin urmare, luând în considerare faptul că CJUE a interpretat dispoziții din sisteme de drept care nu sunt nici pe departe asemănătoare cu dispozițiile procedurale române, nu înțeleg cum am putea să tragem niște concluzii de genul acelora că principiul răspunderii nelimitate pentru datorii ale debitorului ar trebui înlăturat de la aplicare. Poate doar prezentând trunchiat hotărârile respective.

Dacă luăm sub analiză și hotărârea Kušionová împotriva SMART Capital a.s., CJUE reține că posibilitatea instanței naționale competente de a adopta orice măsură provizorie pare să fie în măsură să constituie un mijloc adecvat și eficace de a împiedica aplicarea în continuare a clauzelor abuzive.

Și pentru a nu induce în eroare consumatorii care analizează jurisprudența CJUE în vederea introducerii unei contestații la executare, subliniez că posibilitatea nu este același lucru cu obligativitatea. CJUE se mulțumește doar cu existența unei posibilități efective pentru consumator de a obține suspendarea executării silite, dar aceasta nu înseamnă că instanțele sunt obligate să admită astfel de cereri atunci când sunt sesizate în cadrul contestațiilor la executare unde se pune și problema existenței unor clauze abuzive.

Iar în ceea ce privește protecția solicitată pentru locuința consumatorului prin prisma aplicabilității art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, în doctrină se reține că ”se impune a preciza că nu există o ingerinţă în exerciţiul vreunuia dintre drepturile prevăzute în art. 8 atunci când actul prejudiciabil a fost săvârşit cu acordul valabil al persoanei protejate, atunci când a fost produs chiar de către persoana prejudiciată sau atunci când acesta este consecinţa absolut normală a unei situaţii date, de care persoana în cauză era conştientă”[1].

Prin urmare, în cadrul unei contestații la executare sau în cadrul unei proceduri de suspendare a executării silite (chiar și provizorii) se va analiza proporționalitatea măsurii de executare silită asupra imobilului consumatorului, dar instanța trebuie să decidă asupra acestora inclusiv prin raportare la cele menționate în paragraful anterior.

Nu în ultimul rând, se cuvine a aminti aici și că legiuitorul român a introdus și alte măsuri de protecție suplimentare atunci când vine vorba de executarea silită a bunurilor imobile.

Spre exemplu, conform art. 812 NCPC modificat prin Legea nr. 138/2014, ”în cazul titlurilor executorii privitoare la creanţe a căror valoare nu depăşeşte 10.000 lei, vânzarea bunurilor imobile ale debitorului poate fi făcută numai dacă acesta nu are alte bunuri urmăribile sau dacă are bunuri urmăribile, dar nu pot fi valorificate.”

În plus, conform art. 823 NCPC modificat prin Legea nr. 138/2014, la alin. 1 se prevede că ”după primirea încheierii de încuviinţare a urmăririi, debitorul poate cere instanţei de executare, în termen de 10 zile de la comunicare, să îi încuviinţeze ca plata integrală a datoriei, inclusiv dobânzile şi cheltuielile de executare, să se facă din veniturile nete ale imobilelor sale, chiar neurmărite, sau din alte venituri ale sale, pe timp de 6 luni”, iar la alin. 2 se prevede că ”instanţa sesizată potrivit alin. (1) va cita părţile în camera de consiliu şi se va pronunţa de îndată prin încheiere definitivă. În caz de admitere a cererii debitorului, instanţa va dispune suspendarea urmăririi silite imobiliare, încheierea fiind comunicată şi executorului.”

E cunoscută expresia ”doi juriști, trei opinii”, dar incidența socială a unor astfel de articole sau știri în domeniul dreptului consumatorului, mai ales în contextul în care sunt mulți consumatori care își pun speranțele într-o soluție salvatoare, ar trebui să ne determine să tratăm cu maximă seriozitate subiectul.

În acest sens, închei cu un citat din Farah Ezzatie care concluzionează cele mai sus expuse: ”Atunci când ai dreptul, nu înseamnă că ai și dreptate”.


[1] Radu Chiriţă, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentarii şi explicaţii. Ediţia a II-a., Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 453-456.


Silvia USCOV
Avocat definitiv în Baroul București
Silvia Uscov Legal Services


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Locuința consumatorului – analiză jurisprudențială europeană în comparație cu dreptul intern al României”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Revin și eu peste câteva zile cu un articol pe care îl scriu împreună cu un avocat. Sunt uimită că nu faceți trimitere la nicio jurisprudență CEDO deoarece în titlu spuneați despre jurisprudența europeană și nu doar unională.

    • Silvia USCOV spune:

      Mea culpa dacă considerați ca ar fi trebuit sa menționez „unionala”, nu „europeana”. E adevărat ca n-am făcut referire directa sau un rezumat al unor cauze CEDO (cum ar fi McCann c. Regatului Unit sau Cosic c. Croatiei) pentru ca lucrurile mi se par destul de clare cu privire la noțiunea de locuință familiala, deși le-am avut în vedere aatunci când am tras concluziile. Numai bine pentru ca, în acest fel, v-am predat ștafeta dvs. pentru a completa/a combate concluziile mele.
      Cu stima,
      Silvia Uscov

      • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

        Mie cea mai „incidenta” mi se pare cauza Rousk a CEDO. McCann e doar pentru locuinta persoanei (nu as insista prea tare pe notiunea de familie si deci pe adjectivul familiala). Va multumesc pentru predarea stafetei, voi cita si acest articol.

        Cu stima,

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.