Mugur Isărescu despre tolăneala leului
21.11.2014 | JURIDICE.ro

Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, a declarat miercuri, 19 noiembrie 2014, în deschiderea seminarului Colocvii de Politică Monetară, organizat de banca centrală, că cetățenii au scăpat de teama deprecierii monedei naționale întrucât leul se tranzacționează în intervalul 4,4-4,44 lei/euro de aproape șase luni, fără a cunoaște fluctuații nici măcar în campania electorală, așa cum se întâmpla în alți ani, potrivit Ziare.com.
Mugur Isărescu: „După un timp, publicul a văzut că direcția leului nu e numai în sensul deprecierii, e și în apreciere, stă tolănit leul în intervalul 4,40-4,44 de aproape jumătate de an, adică mai puțin de 1%. Mai mișcă așa ușor din coadă, dar sub 1%. Gândiți-vă ce era anterior într-un an electoral! Ignoră total campania electorală, ba el s-a tolănit și mai tare din septembrie, dacă ne uităm la cifre, a devenit și mai leneș, ca să nu-l numesc altfel, să nu-l jignesc. Și bineînțeles că apare întrebarea: ‘Dom’ne, cât mai durează această stare de – să nu-i spun nesimțire, că-l jignesc – de insensibilitate, ignorare a scenei politice, unde au loc mișcări, declarații? Înainte, cu câte declarații s-au făcut în campania electorală, stăteam cu ochii cât cepele să-l vedem pe unde se duce, nimic!”