A 3-a sesiune a Adunării Părților la Academia Internațională Anticorupție
21 noiembrie 2014 | JURIDICE.ro

Ministerul Justiției a dat publicității joi, 20 noiembrie 2014, un comunicat cu privire la participarea secretarului de stat Simona-Maya Teodoroiu la cea de-a 3-a sesiune a Adunării Părților la Academia Internațională Anticorupție (IACA), ce se desfășoară la Baku (Azerbaidjan), în perioada 19-21 noiembrie 2014.
Reuniunea își propune să discute programul de activitate al Academiei pentru anii următori, să adopte bugetul organizației și să dezbată soluții de dezvoltare, care să garanteze un răspuns eficient al IACA la provocările contemporane în materia luptei împotriva corupției.
De asemenea, reamintim că România este membru fondator al IACA, ratificând acordul privind înființarea acesteia în anul 2011, iar în prezent este implicată direct în activitatea organizației, având reprezentanți cu un nivel înalt de specializare în Consiliul Guvernatorilor și în Consiliul Consultativ Academic Internațional.