Conferința finală a proiectului „Drink and Drive – Schimb de bune practici în vederea elaborării unui program specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite pe fondul conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice”. Cum a fost
21 noiembrie 2014 | JURIDICE.ro

Ministerul Justiției a dat publicității joi, 20 noiembrie 2014, un comunicat cu privire la conferința finală a proiectului „Drink and Drive – Schimb de bune practici în vederea elaborării unui program specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite pe fondul conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice”, eveniment ce a avut loc în aceeași zi la București.
La eveniment a participat Alin Lucian Antochi, secretar de stat în Ministerul Justiției, care a declarat următoarele: „Programul elaborat în cadrul proiectului răspunde nu doar nevoilor sistemului de probaţiune, ci şi unor nevoi de ordin social, având rolul de a contribui la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi implicit, la un trafic desfăşurat în condiţii de mai mare siguranţă. De asemenea, România ocupă, din păcate, unul din primele locuri în ceea privește decesele provocate de accidente rutiere și de aceea autoritățile își doresc scăderea drastică a acestui fenomen. Consumul de băuturi alcoolice și apoi conducerea unui autovehicul sub influența acestor băuturi reprezintă un factor care generează mari probleme în trafic. Cred că sunt 96 de decese la un milion de locuitori la nivelul anului 2012 și dorim să scădem drastic această cifră, iar inițiative precum proiectul “Drink and Drive” ar trebui implementate și derulate și pe viitor în România, în colaborare cu parteneri străini, folosind expertiza lor în aceste probleme”.
De asemenea, Iuliana Cărbunaru, directorul Direcției Naționale de Probațiune, a afirmat următoarele: „Prin acest program ne propunem ca persoanele condamnate pentru conducerea sub influența alcoolului aflate în supravegherea serviciilor de probațiune să nu mai urce pe viitor la volanul unui autovehicul după ce au consumat alcool. În acest mod putem contribui la creșterea siguranței în trafic și, implicit, la diminuarea numărului de victime.”