Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Asistenta juridica din oficiu. UNBR cere onorarii decente pentru avocati
24.03.2008 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania a solicitat in scris ministrului Justitiei, printr-o adresa semnata de presedintele UNBR, av. dr. Gheorghe Florea, cresterea cuantumului onorariilor pentru asistenta din oficiu, precum si prefectionarea mecanismului de calculare si asigurare a acestor onorarii.

Textul integral:

‘Potrivit practicii constante in relatiile dintre Ministerul Justitiei si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, anual trebuie puse in discutie si stabilite onorariile cuvenite avocatilor pentru activitatile de acordare a asistentei juridice in cazurile in care legea prevede apararea obligatorie prin avocat ori, in situatiile in care se acorda, in conditiile legii, asistenta juridica din oficiu, sub forma apararii prin avocat.

In prezent, onorariile pentru prestatiile avocatiale acordate in situatiile expuse mai sus, sunt stabilite prin Protocolul incheiat intre Ministerul Justitiei si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania la 1 iulie 2005 (in continuare, Protocol).

Deoarece costurile serviciilor avocatiale in Romania au evoluat, situatiile in care se acorda asistenta juridica din oficiu s-au diversificat, iar plata onorariilor avocatiale datorate pentru apararea din oficiu a intampinat dificultati deoarece includerea sumelor cu aceasta destinatie, in capitolul bugetar "plati bunuri si servicii", fara evidentierea intr-un subcapitol distinct a sumelor alocate de Ministerul Justitiei pentru "plata serviciilor avocatiale pentru apararea din oficiu" a dat posibilitatea intarzierii achitarii onorariilor din oficiu de catre ordonatorii secundari ori tertiari de plati, se impune initierea procedurilor de actualizare a onorariilor pentru prestatiilor asigurate de avocati in cazul apararilor din oficiu.

acestor argumente le adaugam imprejurarea ca aspectele privind apararea obligatorie in cazul cooperarii judiciare internationale in materie penala, ori in cazul legislatiei speciale care a multiplicat situatiile in care se acorda apararea prin avocat numit din oficiu nu au fost avute in vedere la incheierea Protocolului din 1 iulie 2005.

De asemenea, Protocolul nu a prevazut cheltuieli ce urmeaza a fi desocotite cu barourile pentru luarea masurilor ce se impun pentru organizarea si desfasurarea activitatilor de desemnare a avocatilor, de eliberare a documentatiei de legitimare fata de autoritatile la care se asigura apararea, de evidenta si plati, pentru asigurarea formarii profesionale de specialitate in materiile in care legislatia speciala impune apararea din oficiu.

Pastrand aceeasi structura cu structura prevazuta de Protocol in ceea ce priveste categoriile de prestatii avocatiale pentru care sunt necesare tarife prevazute expres pentru plata onorariilor aferente prestatiilor avocatiale asigurate din oficiu, tinand cont de categoriile de prestatii avocatiale gratuite introduse prin legislatia speciala, avand in vedere cererile si propunerile formulate de Barouri, va solicitam stabilirea onorariilor aferente prestatiilor constand in apararea din oficiu, ori apararea gratuita acordata de avocati, in conditiile legii, cu respectarea urmatoarelor principii:

1. In cazurile in care, potrivit legii, asistenta juridica a faptuitorului (cu ocazia aducerii la cunostinta a invinuirii), a invinuitului, inculpatului sau condamnatului este obligatorie precum si in situatia in care organul de urmarire penala sau instanta apreciaza ca invinuitul, inculpatul sau oricare dintre parti nu si-ar putea face singur apararea, iar interesul justitiei impune apararea prin avocat, precum si in alte cazuri prevazute de lege in care se impune desemnarea unui avocat din oficiu, Ministerul Justitiei va plati din bugetul de venituri si cheltuieli al acestuia, pe baza referatului ce atesta prestatia avocatiala efectiva, confirmat de barou si de autoritatea cu atributii judiciare la care s-a efectuat prestatia, urmatoarele onorarii:
a) 200 RON pentru fiecare faptuitor, invinuit sau inculpat, asistat din oficiu in cursul urmaririi penale, sau in cursul judecatii;
b) 300 RON pentru fiecare faptuitor, invinuit sau inculpat, asistat din oficiu in cursul urmaririi penale, sau in cursul judecatii, atunci cand cel putin 2 persoane au calitatea de invinuit sau inculpat in cauza.
c) 400 RON pentru fiecare faptuitor, invinuit sau inculpat, asistat din oficiu in cursul urmaririi penale, sau in cursul judecatii, atunci cand cel putin 5 persoane au calitatea de invinuit sau inculpat in cauza.
d) 100 RON pentru asistenta juridica acordata din oficiu pentru fiecare invinuit sau inculpat, in cazul luarii, inlocuirii, revocarii, incetarii, prelungirii sau mentinerii masurilor preventive.
e) 200 RON pentru asistenta juridica acordata din oficiu in cazul cailor extraordinare de atac. In cazul revizuirii, onorariul se acorda separat pentru actele de cercetare efectuate de procuror si separat pentru judecarea cererii de catre instanta competenta.
f) 100 RON pentru asistenta juridica acordata din oficiu in cazul cererii de revocare a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, a contestatiei la executare, a cererilor de intrerupere sau amanare a executarii pedepsei sau a detentiunii pe viata precum si in celelalte cazuri cuprinse in Titlul III si IV din Partea speciala a Codului de procedura penala.
g) 100 RON pentru asistenta juridica acordata din oficiu in cazul in care avocatul asigura consultatii la locul de detinere;
h) 150 RON pentru asistenta juridica acordata din oficiu in cazul in care avocatul asigura apararea partii vatamate, partii civile sau partii responsabile civilmente, in cursul urmaririi penale sau in cursul judecatii;
i) 200 RON pentru asistenta juridica acordata din oficiu in procedura plangerii in fata judecatorului impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata, formulate in baza art. 278 indice 1 Cod procedura penala.
j) 150 RON pentru asistenta juridica acordata din oficiu in cazul cererilor de extradare, precum si in cazul emiterii mandatelor europene de arestare.
k) 80 RON pentru asistenta juridica acordata in cauzele intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 302/2004 si ale Legii nr. 275/2006.

2. In cazul in care asistenta juridica se acorda in cursul urmaririi penale, onorariul din oficiu se va plati pentru intreaga durata a urmaririi penale.

3. In cazul in care asistenta juridica se acorda in cursul judecatii, onorariul se acorda separat, pentru fiecare grad de jurisdictie.

4. Onorariile prevazute la pct. 1, supra, lit. a) – j) se majoreaza cu 100%, in cazul in care asistenta juridica din oficiu este asigurata intre orele 20,00 – 8,00, in zilele nelucratoare sau in zilele de sarbatori legale.

5. In situatia in care, conform art.171 alin. (5) din Codul de procedura penala, delegatia aparatorului desemnat din oficiu inceteaza la prezentarea avocatului ales, se va dispune in mod obligatoriu, din oficiu – prin ordonanta, incheiere sau minuta, dupa caz – de catre procuror sau instanta – plata integrala sau partiala a onorariului cuvenit aparatorului desemnat din oficiu, tinandu-se cont de timpul necesar studierii dosarului, complexitatea cauzei, numarul de termene la care a fost prezent aparatorul, durata si numarul actelor de urmarire penala la care aparatorul a luat parte, etc.
Sumele astfel stabilite nu pot fi mai mici decat 50% din cuantumul onorariului integral cuvenit, daca prestatia avocatiala din oficiu ar fi fost finalizata.

6. Pentru situatiile in care asistenta judiciara se asigura de catre avocati in cadrul ajutorului public judiciar incuviintat in conditiile legii, onorariile vor fi stabilite prin Protocol separat.

7. Plata onorariilor pentru asistenta juridica din oficiu se va face in cursul lunii calendaristice in care s-au depus de catre Barou, la ordonatorul de plati, referatele intocmite pe baza documentelor justificative prezentate de avocati (incheiere, ordonanta, minuta), daca acestea s-au depus la Serviciile financiarcontabile ale ordonatorilor de plati pana la data de 20 a lunii respective.

8. Documentele justificative de plata (incheiere, ordonanta, minuta) vor fi inaintate de catre avocati barourilor, in mod obligatoriu, in termen de cel mult 5 zile de la emitere, in vederea centralizarii, verificarii si inaintarii referatelor atestate de barou, catre serviciile financiar-contabile ale ordonatorilor de plati.

9. In bugetul de venituri si cheltuieli al Ministerul Justitiei urmeaza sa fie prevazute distinct, cheltuieli privind organizarea si functionarea serviciilor de asistenta judiciara prevazute de art. 68 alin. (3) si art. 69 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat.

Va solicitam sa examinati cererea formulata si sa luati masurile ce se impun pentru a finaliza cat mai repede un Protocol reactualizat privind stabilirea onorariilor pentru avocati in cazurile in care se asigura asistenta juridica din oficiu ori sub forma ajutorului public judiciar.

Va asiguram de intregul nostru sprijin, convinsi fiind ca, in interesul bunei functionari a serviciului public al justitiei, Corpul avocatilor va realiza misiunea sa sociala de interes public privind apararea obligatorie sau din oficiu, la exigentele impuse de dispozitiile normative in vigoare."

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Asistenta juridica din oficiu. UNBR cere onorarii decente pentru avocati”

  1. Anonim spune:

    ..onorarii oricum in cadrul instantelor onorariile expertilor sunt mai mari decat cele ale expertilor deci…profesia asta a inceput sa devina …ceva "low" decat orice in domeniul juridic

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate