ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
6 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Retragerea plangerii impotriva masurii procurorului. Nuantari necesare
25.03.2008 | JURIDICE.ro, Lucian-Cosmin Manoloiu


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Referitor la recursul in interesul legii promovat de procurorul general al Romaniei, in vederea stabilirii solutiei ce trebuie data de catre instanta in situatia in care persoana vatamata sau persoana ale carei interese legitime au fost vatamate isi retrage plangerea formulata in baza art. 278/1 din Codul de procedura penala, precum si posibilitatea exercitarii caii de atac a recursului impotriva acestui act procedural, retinem ca examenul jurisprudentei actuale in materie penala evidentiaza mai multe orientari cu privire la aceste aspecte si, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare, astfel:

1) Unele instante au examinat plangerile pe fond, refuzand sa ia act de retragerea acestora, cu mentiunea ca sunt supuse caii de atac a recursului.

In aceasta abordare, instantele au considerat ca este necesara analiza din oficiu, sub toate aspectele, a rezolutiei sau ordonantei procurorului intrucat dispozitiile art. 278/1 din Codul de procedura penala nu prevad posibilitatea retragerii plangerii formulate de petent.

2.a) Cu privire la aceleasi aspecte, alte instante au luat act de manifestarea de vointa a persoanei vatamate sau persoanei ale carei interese legitime au fost vatamate, apreciind ca actul procedural prin care s-a realizat urmarea actului procesual are caracter definitiv.

Instantele au adoptat aceasta solutie considerand ca plangerea impotriva rezolutiei sau ordonantei procurorului, reglementata de art. 278/1 din Codul de procedura penala, reprezinta o veritabila „cale de atac” si, ca atare, partile pot renunta la aceasta, aplicandu-se prin analogie dispozitiile art. 369 si 385/4 alin. 2 din acelasi cod.

2.b) Referitor la a doua chestiune de drept, alte instante au mentionat ca hotararea prin care au luat act de manifestarea de vointa, expresa si libera, a persoanei vatamate sau persoanei ale carei interese legitime au fost vatamate este supusa caii de atac a recursului, fara a motiva in vreun fel aceasta solutie.

Instanta suprema a adoptat ambele solutii mentionate la punctul 2.

Procurorul general a opinat ca solutia legala este cea invocata la pct.2.a).

In motivatia recursului in interesul legii se retine ca „accesul liber la justitie”, reglementat de articolul 21 alin. 1 din Constitutia Romaniei, statueaza ca orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.

Totodata, articolul 6 paragraful 1 din Conventia europeana a drepturilor omului prevede ca o componenta a dreptului la un proces echitabil o reprezinta „dreptul de acces la un tribunal”, conceput ca acces la o instanta de judecata, iar procesul penal este definit ca o activitate reglementata de lege, pe care o desfasoara autoritatea judecatoreasca (reprezentata de instantele de judecata si Ministerul Public – Capitolul VI din Constitutia Romaniei), cu participarea persoanelor interesate ca titulare de drepturi si obligatii, in scopul constatarii la timp si in mod complet a faptelor ce constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie sanctionata potrivit legii si nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.[V.Dongoroz s.a, “Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman”, Partea Generala, vol.I, Editura Academiei, Bucuresti, 1975, fila 10].

Potrivit dispozitiilor procedurale, procesul penal cuprinde 3 faze procesuale: urmarirea penala, judecata si executarea hotararilor penale definitive.

Prima faza a procesului penal este premergatoare judecatii si se desfasoara de catre organele de cercetare ale politiei judiciare, alte organe de cercetare penala si de procuror, care exercita supravegherea asupra actelor de urmarire penala, conduce si controleaza nemijlocit activitatea acestor organe, avand ca obiectiv identificarea autorului infractiunii, inceperea urmaririi penale, administrarea probelor, exercitarea actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului.

In aceasta faza procurorul are competenta exclusiva de a solutiona actiunea penala si a inchide raportul de drept procesual penal, dispunand asupra actelor sau masurilor procesuale prin ordonanta, acolo unde legea prevede aceasta, iar in celelalte cazuri prin rezolutie motivata ori prin rechizitoriu (art. 203 si 264 din Codul de procedura penala).

In a doua faza a procesului penal, denumita judecata, instanta solutioneaza raportul juridic penal de conflict dedus judecatii si verifica intreaga activitate procesuala desfasurata de procuror si ceilalti participanti in procesul penal, atat anterior judecarii cauzei cat si cu ocazia judecarii, pronuntandu-se prin incheieri, sentinte sau decizii (art. 311 din Codul de procedura penala).

Desfasurarea procesului penal este guvernata de principiul legalitatii procesuale caruia, in toate etapele sale, i se subordoneaza celelalte norme si principii, inclusiv principiul oficialitatii (initiativei oficiale sau autoritatii) caruia i se subsumeaza principiile inevitabilitatii si irevocabilitatii procesuale, cu exceptia situatiilor in care legea prevede altfel.

Conchizandu-se, se retine ca instanta nu poate renunta la realizarea justitiei, respectiv nu poate renunta la judecarea cauzei si pronuntarea solutiei.

In schimb, ceilalti subiecti care actioneaza in procesul penal pot, conform principiului disponibilitatii ce constituie o limitare a principiului oficialitatii, sa renunte intr-o anumita masura si in anumite conditii prevazute de lege la exercitarea drepturilor sau atributiilor lor (inculpatul si partea responsabila civilmente pot renunta sa se apere, neinvocand aparari care sunt favorabile apararii; partea vatamata poate renunta la exercitarea actiunii penale, retragandu-si plangerea sau impacandu-se cu inculpatul; partea civila poate renunta in genere la despagubirile pretinse; procurorul – in conformitate cu art. 316 din Codul de procedura penala – poate renunta la acuzare, punand concluzii de achitare, cand cercetarea judecatoreasca nu confirma invinuirea; procurorul si toate partile pot renunta la exercitarea cailor de atac ori pot renunta la acestea dupa ce le-au exercitat) [S.Kahane, Noul Cod de procedura penala si Codul de procedura penala anterior, Editura Politica, Bucuresti, 1969, fila 71].

In conditiile legii, procurorul poate sa nu exercite actiunea penala dispunand, dupa caz, neurmarirea (neinceperea urmaririi penale – art. 228 alin. 6) ori netrimiterea in judecata (clasarea, incetarea urmaririi penale sau scoaterea de sub urmarire penala – art. 11 alin. 1 pct. 1 lit. a); art. 243 alin. 2 si art. 249 alin. 2).

Aceste solutii prin care procurorul pune capat procesului penal, in prima sa faza, pot fi contestate de catre partea vatamata sau orice persoana ale carei interese legitime au fost vatamate, in termen de 20 zile de la primirea comunicarii, prin plangere adresata conducatorului parchetului ori procurorului ierarhic superior (art. 278 alin. 2 si 3).

Fiind astfel sesizat, conducatorul parchetului sau procurorul ierarhic superior efectueaza asupra activitatii procurorilor din subordine un control ierarhic, circumscris de prevederile constitutionale (art. 132 alin. 1) si principiile de organizare si functionare ale Ministerului Public (art. 62 alin. 2 din Legea nr. 304/2004), dar si de principiul fundamental al procesului penal privind separatia celor 3 activitati sau functii de baza ale acestuia: inculpare, aparare, judecare.

Numai dupa parcurgerea acestei proceduri interne, prealabile si obligatorii, in cadrul careia procurorul ierarhic superior a mentinut total sau partial rezolutiile sau ordonantele procurorului ierarhic inferior de neurmarire ori netrimitere in judecata sau nu a solutionat plangerea in termenul legal, persoana ale carei interese legitime sunt lezate are posibilitatea/abilitatea/facultatea de a le supune si controlului instantei de judecata in cadrul procedurii reglementate de art. 278/1 din Codul de procedura penala, prin formularea unei noi plangeri, adresate acesteia, ce va constitui actul de sesizare (art. 278/1 alin. 9).

Ca atare, procedura controlului jurisdictional al solutiilor procurorului de neurmarire sau netrimitere in judecata nu opereaza automat si obligatoriu si nu constituie o procedura unica si exclusiva, ci reprezinta numai o garantie suplimentara a respectarii legalitatii in procesul penal, prin corectarea eventualelor erori comise de procuror in cursul urmaririi penale.

Se face, in continuare, referire la jurisprudenta instantei supreme si a Curtii Constitutionale, potrivit careia plangerea adresata instantei are, in sens larg, natura juridica a unei cai de atac deoarece declanseaza un nou control al ordonantei sau rezolutiei procurorului, printr-o procedura judecatoreasca, ulterioara si externa celei din cadrul Ministerului Public ce este independent in raport cu instantele judecatoresti si cu celelalte autoritati publice, potrivit art. 62 alin. 4 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata.

Accesul liber la justitie, ce implica si dreptul de exercitare a caii de atac, confera subiectului procesual indrituirea legala sa o retraga, in conditiile art. 369 si art. 385/4 alin. 2 din Codul de procedura penala.

Referitor la dreptul de dispozitie al partilor, expresie a principiului disponibilitatii, care este specific dreptului procesual civil, retinem ca se manifesta prin posibilitatea recunoscuta partilor de a deroga prin act juridic de la normele care nu au caracter imperativ si posibilitatea pentru partea proteguita de a renunta la beneficiul aplicarii normei dispozitive.

Privind renuntarea la drepturile conferite de Conventia E.D.O., se retine ca nu exista nici o prevedere in cadrul Conventiei care sa se ocupe in mod specific de problema renuntarii la drepturi (renuntarea voluntara la un drept material) sau decaderea din drepturi (imposibilitatea reclamantului de a invoca un anumit drept inclus in Conventie din cauza comportamentului procedural al acestuia). Pe de alta parte, renuntarea la drepturi nu este in mod explicit interzisa iar doctrina renuntarii la drepturi este cunoscuta in mai multe sisteme juridice ale tarilor membre ale Consiliului Europei. "Daca drepturile omului sunt vazute in principal ca instrumente de asigurare a libertatii si autonomiei maxime a persoanei, atunci nu poate exista nicio obiectie de principiu in cazul renuntarii la drepturi, daca aceasta se face voluntar. Daca, pe de alta parte, drepturile omului sunt privite ca norme fundamentale ale unei societati civilizate, poate fi mai dificila acceptarea faptului ca exista persoane care renunta la aceste drepturi. Poate ca individul nu simte nevoia de a-si exercita dreptul, dar ordinea publica impune respectarea normei respective.” (R.A. Lawson & H.G. Schermers, Spete celebre de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Nijmegen: Ars Aequi Libri, 1999, p. 637. Vezi si M.I. Veldt, Het EVRM en de onpartijdige strafrechter, Deventer: Gouda Quint, 1997, p. 157).

Curtea europeana accepta renuntarea la un drept inscris in Conventie: “In sistemele juridice al statelor semnatare se intalneste des o astfel de renuntare in materii civile, mai ales in clauzele de arbitraj din contracte, si in materiile penale, printre altele, in cazul amenzilor platite ca urmare a intelegerii intre parti. Renuntarea, care are avantaje clare atat pentru individul in cauza, cat si pentru administrarea justitiei, nu lezeaza, in principiu, Conventia.” (CEDO, 27 Februarie 1980, Deweer – Belgia (Seria A-35), §49).

Totusi, renuntarea nu poate fi acceptabila decat daca se indeplinesc anumite conditii: „Pentru ca renuntarea la drepturile procedurale sa fie efectiva din punctul de vedere al Conventiei, este nevoie de garantii minime masurate in functie de importanta acesteia (CEDO, 25 Februarie 1992, Pfeifer & Plankl – Austria (Seria A-227), §37).

Asigurarea acestor garantii este o problema care nu poate fi lasata la discretia autoritatilor nationale, ci va fi testata de Curtea europeana in mod autonom.

In ceea ce priveste dreptul unei persoane de a renunta la o cale de atac indreptata impotriva unei hotarari judecatoresti, Curtea Constitutionala, avand de solutionat, in cadrul exceptiei de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea si completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca si ale art.17 alin.1/1—1/3 din Legea nr. 92/1992, cererea autorului exceptiei prin care renunta la solutionarea acesteia, constata ca nu poate fi primita, deoarece exceptia de neconstitutionalitate fiind de ordine publica, prin invocarea ei punandu-se in discutie abaterea unor reglementari legale de la dispozitiile Legii fundamentale, solutionarea acesteia este de interes general. Asa fiind, exceptia de neconstitutionalitate nu ramane la dispozitia partii care a invocat-o si nu este susceptibila de acoperire pe calea renuntarii exprese la solutionarea ei de catre instanta. In acest sens este si jurisprudenta Curtii (a se vedea Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996).

In alte cuvinte, in aceasta abordare, instantele care au considerat ca este necesara analiza din oficiu, sub toate aspectele, a rezolutiei sau ordonantei procurorului, intrucat dispozitiile art. 278/1 din Codul de procedura penala nu prevad posibilitatea retragerii plangerii formulate de petent, nu este corecta, intrucat nu este vorba de o norma de ordine publica, prin invocarea ei nepunandu-se in discutie abaterea unor reglementari legale de la dispozitiile Legii fundamentale, iar solutionarea acesteia nu este de interes general, ci de ordin privat.

Continuand motivatia recursului in interesul legii, se retine ca avand de dezlegat aceeasi chestiune de drept in cazul retragerii cererilor de revizuire, de contestatie in anulare si de amanare ori intrerupere a executarii pedepsei inchisorii sau detentiunii pe viata, Sectiile Unite au statuat primordialitatea principiului disponibilitatii, prin decizia nr. XXXIV din 6 noiembrie 2006.

Astfel, Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la modul de solutionare a cererilor de amanare ori de intrerupere a executarii pedepsei inchisorii sau detentiunii pe viata, a contestatiei la executare si a cererii de revizuire, in cazul retragerii acestora.

S-a retinut ca in adevar, in art. 2 alin. 2 din Codul de procedura penala, prin care este instituit principiul oficialitatii procesului penal, se prevede ca "actele necesare desfasurarii procesului penal se indeplinesc din oficiu, afara de cazul cand prin lege se dispune altfel", iar realizarea acestui principiu impune examinarea, de catre instantele de judecata, a cererilor de revizuire, a contestatiilor la executare, precum si a cererilor de amanare ori de intrerupere a executarii pedepsei inchisorii sau detentiunii pe viata cu stricta respectare a dispozitiilor procedurale care reglementeaza modul lor de solutionare.

Aceasta nu inseamna, insa, ca situatiile nereglementate in mod expres prin dispozitiile specifice fiecareia dintre cererile mentionate sa nu isi gaseasca rezolvarea fireasca, adecvata continutului si sensului solicitarii pe care partea a inteles sa li-l dea prin exprimarea libera a vointei sale.

S-a apreciat ca a considera altfel ar insemna sa se contravina principiului dreptului partii de a dispune asupra cererii formulate, instituit prin art. 246 din Codul de procedura civila care, reglementand procedura de drept comun in aceasta privinta, in masura in care nu se dispune altfel, potrivit art. 721 din acelasi cod, este aplicabil si in materia dreptului penal.

In adevar, in conformitate cu art. 246 alin. 1 din Codul de procedura civila, "reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa".

Este de observat, de altfel, ca la aceasta reglementare, cu valoare de principiu, se si face trimitere in cazul cererii de revizuire, prevazandu-se, prin art. 326 alin. 1 din Codul de procedura civila, ca aceasta "se judeca potrivit dispozitiilor prevazute pentru cererea de chemare in judecata".

Ca urmare, instanta investita cu solutionarea cererilor de amanare ori intrerupere a executarii pedepsei inchisorii sau detentiunii pe viata, a cererii de revizuire si a contestatiei la executare, in cazul retragerii acestora, trebuie sa ia act de retragerea lor.
(Dosar nr. 24/2006, Decizia nr. XXXIV din 6 noiembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 368 din 30/05/2007)

Deoarece plangerea impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de neurmarire sau netrimitere in judecata adresata instantei de catre persoana vatamata sau de catre persoana ale carei interese legitime sunt vatamate are, asa cum s-a precizat in R.I.L., caracterul unei cai de atac, similara apelului sau recursului, din interpretarea prin analogie a dispozitiilor legale care le reglementeaza, rezulta, in aprecierea procurorului general, ca hotararea prin care se ia act de retragerea plangerii este definitiva, aceasta deoarece retragerea plangerii reprezinta o desistare de aceasta cale de atac, ce echivaleaza cu inexistenta sa.

Constatarea instantei ca plangerea a fost retrasa reprezinta o pronuntare asupra acestei cai de atac, ce pune capat definitiv judecarii acesteia, intrucat „retragerea este irevocabila oricare ar fi motivul retragerii si chiar daca partea a comis o eroare de fapt sau de drept”[Traian Pop, „Drept procesual penal”, vol.IV, pag.362, Cluj, 1948, Editura Nationala].

Pe de alta parte, se arata ca in art. 416 si art. 416/1 din Codul de procedura penala se arata expres ca hotararea ramane definitiva, printre altele, la data expirarii termenului atunci cand retragerea a fost facuta inauntrul termenului sau la data pronuntarii hotararii, daca aceasta s-a produs dupa expirarea termenului.

Or, din aceste momente, distinct reglementate, se trage concluzia ca hotararea instantei capata autoritate de lucru judecat, fara a mai putea fi reformata printr-o cale ordinara de atac.

In schimb, dupa ce judecatorul „a spus dreptul” in dezlegarea pe fond a conflictului de drept dedus judecatii, prin pronuntarea uneia dintre solutiile prevazute de art. 278/1 alin. 8 din Codul de procedura penala, hotararea „apartine in acest caz insasi justitiei, iar partea nemultumita are deschise, tot in justitie, caile de atac prevazute de lege” (Curtea Constitutionala).

In consecinta, instanta investita cu solutionarea plangerii impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului in baza art. 278/1 din Codul de procedura penala trebuie sa ia act de manifestarea expresa si libera a vointei persoanei legal indreptatita de a-si retrage plangerea, iar hotararea prin care se constata aceasta este definitiva.

Ca abordare teoretica, se retine ca in cadrul plangerii impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, consacrate in dispoz. art. 275-278/1 C.proc.pen., modificate prin legea nr. 356/2006, orice persoana poate face plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, daca prin aceasta s-a adus o vatamare intereselor sale legitime. Plangerea se adreseaza procurorului care supravegheaza activitatea organului de cercetare penala si se depune fie direct la aceasta, fie la organul de cercetare penala. Introducerea plangerii nu suspenda aducerea la indeplinire a masurii sau a actului care formeaza obiectul plangerii.

Obligatia de inaintare a plangerii. Cand plangerea a fost depusa la organul de cercetare penala, acesta este obligat ca in termen de 48 de ore de la primirea ei sa o inainteze procurorului impreuna cu explicatiile sale, atunci cand acestea sunt necesare.

Termenul de rezolvare. Procurorul este obligat sa rezolve plangerea in termen de cel mult 20 de zile de la primire si sa comunice de indata persoanei care a facut plangerea modul in care a fost rezolvata.

Plangerea contra actelor procurorului. Plangerea impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta se rezolva de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel ori de procurorul sef de sectie al Parchetului de pe langa I.C.C.J.

In cazul cand masurile si actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe langa Curtea de Apel sau ale procurorului sef de sectie al Parchetului de pe langa I.C.C.J. ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozitiilor date de catre acestia, plangerea se rezolva de procurorul ierarhic superior.

In cazul rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau al ordonantei ori, dupa caz, al rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale, plangerea se face in termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanta sau rezolutie, persoanelor interesate, potrivit legii.

Rezolutiile sau ordonantele prin care se solutioneaza plangerile impotriva rezolutiilor sau ordonantelor de neincepere a urmaririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmarire penala ori de incetare a urmaririi penale, se comunica persoanei care a facut plangerea si celorlalte persoane interesate.

In cazul rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau al ordonantei ori, dupa caz, al rezolutiei de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale, plangerea se face in termen de 20 de zile de la instiintarea persoanelor interesate.

Plangerea in fata judecatorului impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata. Dupa respingerea plangerii facute conform legii, impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale, date de procuror, persoana vatamata, precum si orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate pot face plangere, in termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278 C.proc.pen, la judecatorul de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta. Plangerea poate fi facuta si impotriva dispozitiei de netrimitere in judecata cuprinse in rechizitoriu.

In cazul in care prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, procurorul sef de sectie al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ori procurorul ierarhic superior nu a solutionat plangerea in termenul prevazut in art. 277, termenul prevazut anterior curge de la data expirarii termenului initial de 20 de zile.

Jurisprudential, se retine ca termenul de declarare a recursului prevazut in art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen. impotriva hotararii prin care instanta respinge sau admite, in temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) si b), plangerea impotriva rezolutiei sau a ordonantei procurorului de netrimitere in judecata este de 10 zile, potrivit art. 385/3 alin. (1) C. proc. pen. si curge de la pronuntare pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronuntare, conform art. 385/3 alin. (2) raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., prevederile generale privind termenul de recurs si data de la care curge aplicandu-se in lipsa unor dispozitii derogatorii in procedura reglementata in art. 278/1 C. proc. pen.

Art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen. prevede ca hotararea instantei pronuntata potrivit alin. (8) lit. a) si b) poate fi atacata cu recurs de procuror, de persoana care a facut plangerea, de persoana fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, precum si de orice persoane ale caror interese legitime sunt vatamate.

In conformitate cu prevederile art. 385/3 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile daca legea nu dispune altfel, iar dispozitiile art. 363 privind data de la care curge termenul de declarare a caii de atac se aplica in mod corespunzator.

Potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronuntare, termenul curge de la pronuntare.

Asa cum rezulta din continutul prevederilor mentionate, termenul de declarare a recursului si data de cand curge acest termen sunt cele generale, intrucat art. 278/1 C. proc. pen. nu prevede conditii derogatorii de la cele de drept comun.
(I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 5948 din 11 noiembrie 2004).

Persoana fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, precum si persoana care a facut plangerea se citeaza. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu impiedica solutionarea cauzei. Cand judecatorul considera ca este absolut necesara prezenta persoanei lipsa, poate lua masuri pentru prezentarea acesteia.

Referitor la cele ce preced, Inalta Curte, Sectia penala, s-a pronuntat in sensul ca judecarea plangerii impotriva rezolutiei sau ordonantei procurorului de netrimitere in judecata se face cu citarea persoanelor fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala ori incetarea urmaririi, chiar daca judecata a avut loc inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 281/2003 (Sectia penala, decizia nr. 1419 din 12 martie 2004; in acelasi sens decizia nr. 1420 din 12 martie 2004).

Astfel, s-a retinut ca dupa data introducerii plangerii, a judecarii acesteia in fond si inaintea solutionarii recursului, legea procesual penala a fost modificata, prin introducerea art. 278/1 C. proc. pen., intrat in vigoare la 1 ianuarie 2004.

Cum art. 278/1 C. proc. pen., ca de altfel toate prevederile Codului de procedura penala, sunt de imediata si stricta aplicare, in cauza se constata ca persoanele fata de care s-a dispus netrimiterea in judecata trebuie in mod obligatoriu citate, potrivit art. 278/1 alin. (4) C. proc. pen.

Se mai constata ca toate aceste persoane nu pot fi private de un grad de jurisdictie si citate direct in recurs, fiind, totodata, lipsite de apararea la care au dreptul, fata de acuzele ce li se aduc de catre petitionar, prin plangerile sale.

La judecarea plangerii, prezenta procurorului este obligatorie. La termenul fixat pentru judecarea plangerii, judecatorul da cuvantul persoanei care a facut plangerea, persoanei fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale si apoi procurorului. Judecatorul, solutionand plangerea, verifica rezolutia sau ordonanta atacata, pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei si a oricaror inscrisuri noi prezentate.

Judecatorul pronunta una dintre urmatoarele solutii:
a) respinge plangerea, prin sentinta, ca tardiva sau inadmisibila ori, dupa caz, ca nefondata, mentinand rezolutia sau ordonanta atacata;
b) admite plangerea, prin sentinta, desfiinteaza rezolutia sau ordonanta atacata si trimite cauza procurorului, in vederea inceperii sau redeschiderii urmaririi penale, dupa caz. Judecatorul este obligat sa arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicand totodata faptele si imprejurarile ce urmeaza a fi constatate si prin care anume mijloace de proba si care constituie obiectul unui alt R.I.L. promovat de catre procurorul general in anul curent;

In jurisprudenta sa, Inalta Curte a retinut ca in cazul admiterii plangerii impotriva rezolutiei procurorului de netrimitere in judecata instanta trimite cauza procurorului in vederea inceperii sau redeschiderii urmaririi penale, dispozitiile art. 333 alin. (2) C. proc. pen. aplicandu-se in mod corespunzator.

Ca atare, instanta este obligata sa indice in hotarare, pe langa aratarea motivelor pentru care a dispus masura, faptele si imprejurarile ce urmeaza a fi constatate si prin ce anume mijloace de proba.

Potrivit art. 278/1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., instanta poate admite plangerea, desfiinta rezolutia atacata si trimite cauza procurorului in vederea inceperii urmaririi penale, conformandu-se totodata prevederilor art. 333 alin. (2), care se aplica in mod corespunzator.

Or, art. 333 alin. (2) prevede ca instanta este obligata sa arate motivele pentru care se dispune restituirea, dar si sa indice faptele si imprejurarile ce urmeaza a fi constatate si prin ce anume mijloace de proba. Instanta nu s-a conformat acestei ultime cerinte.
(I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 5337 din 19 octombrie 2004)

c) admite plangerea, prin incheiere, desfiinteaza rezolutia sau ordonanta atacata si, cand probele existente la dosar sunt suficiente, retine cauza spre judecare, in complet legal constituit, dispozitiile privind judecata in prima instanta si caile de atac aplicandu-se in mod corespunzator.

In cazul prevazut la lit. c), actul de sesizare a instantei il constituie plangerea persoanei la care se refera alin. 1 al art. 278/1 C. proc. pen.. Hotararea judecatorului pronuntata potrivit alin. 8 lit. a) si b) poate fi atacata cu recurs de procuror, de persoana care a facut plangerea, de persoana fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, precum si de orice alta persoana ale carei interese legitime sunt vatamate.

In situatia prevazuta la lit. a), persoana in privinta careia judecatorul, prin hotarare definitiva, a decis ca nu este cazul sa se inceapa ori sa se redeschida urmarirea penala nu mai poate fi urmarita pentru aceeasi fapta, afara de cazul cand s-au descoperit fapte sau imprejurari noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmarire penala si nu a intervenit unul dintre cazurile prevazute in art. 10 C. proc. pen. Judecatorul este obligat sa rezolve plangerea in termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia. Plangerea gresit indreptata se trimite organului judiciar competent.

Avand de solutionat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 275-278 si art. 278/1 alin. 1 din Codul de procedura penala, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 486 din 29 septembrie 2005, publicata in M.Of. nr. 970/01.11.2005, a retinut ca dispozitiile art. 275-278 din Codul de procedura penala, privind plangerea impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, constituie norme de procedura prin care legiuitorul, in temeiul competentei sale constitutionale, stabilita de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentala, si dand expresie principiului controlului ierarhic ce guverneaza activitatea procurorilor, in conformitate cu art. 132 alin. (1) din Constitutie, a creat posibilitatea ca eventualele masuri eronate luate de procuror sa fie indreptate de catre procurorul ierarhic superior celui care a emis actul atacat.

Astfel, s-a apreciat ca nu se aduce astfel atingere liberului acces la justitie, dreptului la un proces echitabil sau dreptului de recurs efectiv la o instanta nationala, cata vreme legiuitorul a asigurat posibilitatea cenzurarii actelor procurorului de catre instantele judecatoresti. In acest sens, art. 278/1 alin. 1 din Codul de procedura penala reglementeaza plangerea la instanta de judecata impotriva acelor acte prin care procurorul solutioneaza cauza penala, fara ca aceasta sa mai ajunga in fata instantei, respectiv impotriva "rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantei, ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale date de procuror".

Contrar sustinerilor autoarei exceptiei, aceste dispozitii legale reprezinta un raspuns la necesitatea consacrarii legale exprese a dreptului persoanei de a se adresa instantei de judecata competente, atunci cand este nemultumita de solutia data plangerii sale contra actelor procurorului, asadar o concretizare a dispozitiilor art. 21 din Legea fundamentala, care reglementeaza dreptul de acces liber la justitie, iar nu o incalcare a dispozitiilor constitutionale.

De altfel, Curtea Constitutionala constata ca s-a mai pronuntat atat cu privire la constitutionalitatea prevederilor art. 275-278 din Codul de procedura penala, cat si, printr-o bogata jurisprudenta, asupra constitutionalitatii art. 278/1 din Codul de procedura penala. In acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 17 din 20 ianuarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 176 din 1 martie 2005, Decizia nr. 452 din 28 octombrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1043 din 11 noiembrie 2004, si Decizia nr. 206 din 14 aprilie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 481 din 7 iunie 2005, iar intrucat nu au intervenit elemente noi de natura a determina schimbarea jurisprudentei Curtii, atat solutia de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, pronuntata in deciziile mentionate, cat si considerentele care au fundamentat-o isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza.

Referitor la jurisprudenta relativa la drepturile procesuale a partilor litigante in cadrul procesului penal, Curtea Constitutionala, avand de solutionat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.279 alin. 2 lit.a) din Codul de procedura penala, prin Decizia nr. 84/14.03.2002, publicata in Monitorul Oficial nr.270 din 23.04.2002, a retinut ca sustinerile instantei de judecata, autoare a exceptiei, conform carora dispozitiile legale criticate ar incalca prevederile constitutionale ale art. 24, privitoare la dreptul de aparare, nu sunt intemeiate, intrucat dispozitiile ce reglementeaza procedura plangerii prealabile ofera suficiente garantii procesuale partilor in proces, constatand ca legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti, solutie ce rezulta din dispozitiile constitutionale ale art. 125 alin.(3), potrivit carora "Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege", si din cele ale art. 128 din Constitutie, conform carora "Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii".

Sub acest aspect, in considerarea unor situatii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedura, precum si modalitati de exercitare a drepturilor procesuale, cum este cazul procedurii plangerii prealabile.

Ratiunea reglementarii art. 279 alin.2 lit. a) consta in faptul ca, pentru infractiunile prevazute in acest articol, mai mult decat pentru celelalte infractiuni urmarite numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, datorita pericolului social redus sau relatiilor speciale dintre parti, persoana vatamata este inclinata sa nu depuna plangere, iar daca a adresat instantei plangerea, este inclinata sa ierte pe faptuitor si sa se impace. Or, acest mod de stingere a conflictului de drept penal este categoric preferabil sub raportul politicii penale.

In acest sens Curtea constata ca pe tot parcursul procesului penal declansat la plangerea prealabila a partii vatamate partile beneficiaza de dreptul de a formula aparari (prin ridicarea de exceptii procesuale, prezentarea de probe, exercitarea cailor de atac etc.), in deplin acord cu prevederile art. 24 din Constitutie.

In ceea ce priveste sustinerea ca ar fi fost incalcate prevederile art. 49 din Constitutie, referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, Curtea nu poate retine din dispozitia legala criticata existenta unei restrangeri neproportionale a dreptului de aparare sau a protectiei proprietatii private.

Referitor la critica de neconstitutionalitate privind incalcarea prin dispozitiile art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penala a prevederilor art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea observa ca prin stabilirea unor proceduri speciale de judecata nu se poate sustine ca este eludat dreptul persoanei la judecarea in mod echitabil, in mod public, intr-un termen rezonabil, de o instanta independenta si impartiala.

Curtea constata ca in anumite cazuri prevazute de lege punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de existenta plangerii prealabile a persoanei vatamate. Aceasta reprezinta o exceptie de la regula generala a oficialitatii procesului penal, inscrisa la art. 2 alin. 2 din Codul de procedura penala. Cazurile in care este necesara plangerea prealabila se impart in doua categorii: in cazul anumitor infractiuni, prevazute expres si limitativ de lege, plangerea prealabila se depune direct la instanta de judecata, iar in cazul altor infractiuni determinate, de asemenea, prin lege plangerea trebuie adresata organului de urmarire penala competent, sesizarea instantei urmand sa se faca prin rechizitoriul procurorului.

Potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie "Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege". Astfel fiind, legiuitorul poate opta in legatura cu stabilirea infractiunilor in cazul carora este necesara plangerea prealabila, a celor in care trebuie efectuata urmarirea penala, precum si a celor in cazul carora sesizarea instantei de judecata se face prin plangerea prealabila directa a persoanei vatamate.

Curtea constata, de asemenea, ca art. 279 alin. 2 lit. a) teza finala din Codul de procedura penala nu contravine nici prevederilor art. 22 alin. (1) din Constitutie, referitoare la garantarea dreptului la viata, precum si a dreptului la integritate fizica si psihica ale persoanei, deoarece in mod evident nu contine dispozitii de natura sa aduca atingere acestor drepturi fundamentale ale omului, obiectul reglementarii sale constituindu-l doar procedura de punere in miscare a actiunii penale numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o astfel de plangere.

Curtea mai constata ca textul procedural criticat nu incalca prevederile art. 30 alin. (6) din Constitutie, referitoare la libertatea de exprimare, deoarece prevederile constitutionale au in vedere limitele exercitarii libertatii de exprimare, aceasta neputand sa prejudicieze, printre alte valori supreme ale statului de drept, dreptul persoanei la propria sa imagine.

In concluzie, sunt partial pentru punctul de vedere exprimat de catre procurorul general in sensul ca, deoarece plangerea impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de neurmarire sau netrimitere in judecata adresata instantei de catre persoana vatamata sau de catre persoana ale carei interese legitime sunt vatamate are caracterul unei cai de atac, similara apelului sau recursului, din interpretarea prin analogie a dispozitiilor legale care le reglementeaza rezulta ca hotararea prin care se ia act de retragerea plangerii este definitiva, insa numai cu privire la latura civila a cauzei.

Doctrina juridica (Ion Neagu, Drept procesual penal, Tratat, Partea speciala, Bucuresti, editura Global Lex 2007, pag. 316), referitor la renuntarea la calea de atac a recursului, retine ca partile din proces pot dispune asupra dreptului de a declara recurs, in aces sens in dispoz. art. 368 alin. 1, la care face trimitere alin. 2 al art. 385/2 C.proc.pen., se arata ca, dupa prountarea hotararii si pana la expirarea termenului de declarare a recursului, partile pot renunta in mod expres la aceasta cale de atac.

Din continutul textului de lege mentionat mai sus, rezulta ca institutia renuntarii la recurs functioneaza numai pentru partile din proces, nu si pentru ceilalti titulari ai recursului la care se face mentiune in art. 385/2 C.proc.civ.

Asupra renuntarii, cu exceptia recursului care priveste latura civila a cauzei, se poate reveni inauntrul termenului pentru declararea recursului (art. 368 alin. 2 C.proc.civ.). Rezulta ca renuntarea la recurs confera caracter defintiv laturii civile a hotararii, per a contrario nu si asupra celei penale, in acest caz aplicandu-se prevederile alin. 8 lit. a) si b) ale art. 278/1 C.proc.pen., respectiv hotararea poate fi atacata cu recurs de procuror, de persoana care a facut plangerea, de persoana fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, precum si de orice alta persoana ale carei interese legitime sunt vatamate.

Despre Lucian-Cosmin Manoloiu >>

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 6 de comentarii cu privire la articolul “Retragerea plangerii impotriva masurii procurorului. Nuantari necesare”

  1. gicu spune:

    bun!Si cum ramine cu retragerea plingerii?Mai ales in cazul in care obiectul dosarului de urmarire penala afost o infractiune la care actiunea penala se pune in miscare din oficiu??????

  2. Lucian-Cosmin spune:

    Raspuns: cazurile în care punerea în mi?care sau exercitarea ac?iunii penale este împiedicat?: art. 10 C.proc.pen. alin. (1) "Ac?iunea penal? nu poate fi pus? în mi?care, iar când a fost pus? în mi?care nu mai poate fi exercitat? dac?: lit. h) a fost retras? plângerea prealabil? ori p?r?ile s-au împ?cat, în cazul infrac?iunilor pentru care retragerea plângerii sau împ?carea p?r?ilor înl?tur? r?spunderea penal?;

    Dispozitiile procesuale de mai sus se interpreteaza in lumina celor materiale cuprinse in art. 131 alin. (2) C.pen., potrivit carora retragerea plângerii prealabile, de asemenea, înl?tur? r?spunderea penal?.

    Un exemplu de infractiune la care actiunea penala se pune in miscare din oficiu este v?t?marea corporal? prev. de art. 181 C.pen., recte cea din alin. (2), potrivit carora in cazul faptelor prev?zute la alin. 1/1 ac?iunea penal? se pune în mi?care ?i din oficiu. Este vorba de fapta prev?zut? la alin. 1 a art. 181 C.pen., s?vâr?it? asupra membrilor familiei.

    Potrivit alin. ultim al art. 181 C.pen., imp?carea p?r?ilor înl?tur? r?spunderea penal?, producându-?i efectele ?i în cazul în care ac?iunea penal? a fost pus? în mi?care din oficiu (modificat prin art. I pct. 9 din Legea nr. 197/2000).

  3. Madalina Cristina Sima spune:

    "Asupra renuntarii, cu exceptia recursului care priveste latura civila a cauzei, se poate reveni inauntrul termenului pentru declararea recursului (art. 368 alin. 2 C.proc.civ.). Rezulta ca renuntarea la recurs confera caracter defintiv laturii civile a hotararii, per a contrario nu si asupra celei penale, in acest caz aplicandu-se prevederile alin. 8 lit. a) si b) ale art. 278/1 C.proc.pen., respectiv hotararea poate fi atacata cu recurs de procuror, de persoana care a facut plangerea, de persoana fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, precum si de orice alta persoana ale carei interese legitime sunt vatamate."
    Ce interes ar avea procurorul si persoana fata de care s-a dispus n.u.p. sa faca apel in cazul retragerii plangerii pe 278 ind.1?

  4. Lucian-Cosmin spune:

    Fata de norma cuprinsa in textul alin. (1) lit. a) si f) al art. 362 C.proc.pen., la care face trimitere art. 385/2 C.proc.pen., coroborata cu cea cuprinsa in art. 278/1 alin. (10) C.proc.pen., potrivit careia hot?rârea judec?torului pronun?at? potrivit alin. 8 lit. a) ?i b) poate fi atacat? cu recurs de procuror, de persoana care a f?cut plângerea, de persoana fa?? de care s-a dispus neînceperea urm?ririi penale, scoaterea de sub urm?rire penal? sau încetarea urm?ririi penale, precum ?i de orice alt? persoan? ale c?rei interese legitime sunt v?t?mate, rezulta ca, in cadru general, procurorul si persoana fa?? de care s-a dispus neînceperea urm?ririi penale etc. pot exercita calea de atac a recursului, urmand sa-si motiveze acest demers ulterior.
    Grosso modo, daca persoana care a formulat plângerea intelege sa renunte la aceasta, calea de atac a recursului impotriva hotararii date asupra renuntarii nu mai apare in acest caz ca fiind fondata, decat in cazul in care consimtamantul exteriorizat de catre partea renuntatoare a fost dat din eroare, smuls prin violenta ori surprins prin dol, fiind vorba de vicierea consimtamantului persoanei in cauza.
    E adevarat ca privind stricto sensu obiectia de fata, recursul procurorului sau al persoanei fa?? de care s-a dispus neînceperea urm?ririi penale, scoaterea de sub urm?rire penal? sau încetarea urm?ririi penale, este lipsit de interes, insa aceasta imprejurare de fapt urmeaza a fi constatata de catre instanta investita cu solutionarea caii de atac a recursului, nefiind legitim ca celor de mai sus sa le fie interzisa exercitarea caii de atac a recursului de plano.
    Cu atat mai multa putere, in contextul renuntarii la calea de atac, trebuie tinut cont de dispoz. art. 385/9 C.proc.pen., care reglementeaza cazurile în care se poate face recurs.
    Fata de aceasta situatie, nu trebuie uitata nici jurisprudenta Curtii Constitutionale, care, recent, a retinut ca Institu?ia Ministerului Public este reglementat? în Constitu?ie în Titlul III „Autorit??ile publice”, Capitolul VI „Autoritatea judec?toreasc?”.
    În art. 131 alin. (1) se precizeaz? c? „În activitatea judiciar?, Ministerul Public reprezint? interesele generale ale societ??ii ?i ap?r? ordinea de drept, precum ?i drepturile ?i libert??ile cet??enilor”.
    Este evident c? legiuitorul constituant a în?eles s? fac? din Ministerul Public un reprezentant al interesului social, general ?i public, care s? vegheze la aplicarea legii ?i la ap?rarea drepturilor ?i libert??ilor cet??enilor, f?r? a face distinc?ie între procesele penale ?i civile.
    Una din formele concrete prin care Ministerul Public î?i poate realiza acest rol este aceea de a participa la judecata proceselor, în oricare faz? a acestora, de a exercita c?ile de atac ?i de a pune concluzii în acord cu obiectivele stabilite de Constitu?ie. (…)
    Legiuitorul constituant a în?eles s? confere procurorului un anumit rol în reprezentarea intereselor generale ale societ??ii, din moment ce a a?ezat dispozi?iile referitoare la Ministerul Public în capitolul referitor la 6 „Autoritatea judec?toreasc?” ?i nici o lege organic? sau ordinar? nu poate s? deroge de la textele constitu?ionale.
    Procurorul nu este adversarul vreuneia din p?r?i, ci el intervine în proces pentru a veghea la respectarea legii. Textul constitu?ional, referindu-se la ap?rarea drepturilor ?i libert??ilor cet??enilor, nu are în vedere transformarea procurorului într-un avocat al uneia din p?r?i, ci de a veghea la respectarea legii în procesele care pun în discu?ie astfel de drepturi ?i libert??i.
    (DECIZIA Nr. 190 din 26 februarie 2008 referitoare la excep?ia de neconstitu?ionalitate a dispozi?iilor art. 362 alin. 1 lit. a) teza a doua din Codul de procedur? penal?).

  5. Anonim spune:

    Daca petentul si-a retras plangerea, ne aflam in situatia initiala, cand rezolutia sau ordonanta procurorului nu a fost atacata, iar recursul nu poate fi exercitat omisso medio.

  6. Lucian-Cosmin spune:

    Referitor la omisso medio, este de retinut, in raport de materia supusa discutiei, ca nu sunt supuse recursului hotararile judecatoresti care sunt susceptibile de apel. In cazul de fata, sentinta penala prin care se ia act de retragerea plangerii imporiva actelor procurorului este supusa recursului in termen de 10 zile, de la pronuntare ori comunicare in functie de distinctia facuta de catre lege.
    Astfel, regula care desemneaza principiul potrivit caruia nu se poate recurge la o cale de atac, trecand ori sarind peste alta, care are prioritate, nu se aplica in cazul de fata, intrucat sentinta penala nu se ataca cu apel si, eventual, recurs, astfel incat sa se declare recurs, fara a se formula apel, pt a fi aplicabil principiul enuntat mai sus, deoarece impotriva sentintei sus-mentionate nu se poate declara decat calea ordinara de atac a recursului, in cauza din speta nefiind vorba de aplicarea, astfel, a regulii omisso medio, intrucat avem o singura cale de atac ordinara si nu ambele, cu exceptia literei c). a alin. (8) al art. 278/1 C.proc.pen., iar potrivit alin. (10) al art. 278/1 C.proc.pen., hot?rârea judec?torului pronun?at? potrivit alin. (8) lit. a) ?i b) poate fi atacat? cu recurs.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate