Studenţi la drept. Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi
 
Print Friendly, PDF & Email

Metodologia privind mobilitatea academică a studenţilor
26.11.2014 | JURIDICE.ro

 
Competition Law

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din data de 24 noiembrie 2014 a fost publicat Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică nr. 651/2014 pentru aprobarea Metodologiei privind mobilitatea academică a studenţilor.

Mobilitatea academică reprezintă dreptul studenţilor şi al studenţilor doctoranzi de a li se recunoaşte creditele transferabile dobândite, în condiţiile legii, la alte instituţii de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu din ţară sau din străinătate. Mobilitatea poate fi internă sau internaţională, respectiv definitivă sau temporară, pentru toate formele de învăţământ.

Recunoaşterea creditelor transferabile în cazul mobilităţilor academice internaţionale se poate realiza de către instituţiile de învăţământ superior numai pentru persoana care dovedeşte calitatea de student cu documente relevante emise de către instituţia de învăţământ superior pe care a frecventat-o.

Mobilitatea academică se poate efectua ca urmare a demersului studentului, respectiv a studentului doctorand:
– în baza unor acorduri interinstituţionale;
– numai cu acceptul instituţiilor de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu, după caz, de provenienţă, respectiv primitoare.

Mobilitatea internă temporară a studenţilor
Studentul sau studentul doctorand poate beneficia de mobilitate temporară internă între două instituţii de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu, după caz.
Recunoaşterea creditelor de studii transferabile şi a compatibilităţii curriculei se realizează atât la începutul, cât şi la sfârşitul perioadei de mobilitate, în baza regulamentelor instituţiilor de învăţământ superior implicate.
Mobilitatea internă temporară, pe locuri bugetate sau taxă, poate surveni după parcurgerea primului an de studii, cu finalizarea sesiunii de examene.

Mobilitatea internaţională temporară
Mobilitatea internaţională temporară prin programe internaţionale se realizează în conformitate cu reglementările ce privesc respectivele programe.
Mobilitatea internaţională temporară pe cont propriu reprezintă mobilitatea temporară efectuată în afara cadrului stabilit de un program internaţional şi se realizează cu acceptul instituţiei de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu de provenienţă, respectiv primitoare.

Mobilitatea definitivă
Mobilitatea academică internă definitivă este valabilă atât pentru studenţii finanţaţi de la bugetul de stat, cât şi pentru studenţii cu taxă şi se realizează cu respectarea prevederilor legale privind capacitatea de şcolarizare şi finanţarea învăţământului superior, prin acordul instituţiilor de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu, în conformitate cu prevederile regulamentelor privind activitatea profesională a studenţilor.
Mobilitatea definitivă se poate realiza după primul an şi până la sfârşitul penultimului an de studii, la aceeaşi specializare.
Mobilitatea definitivă se face pe principiul „subvenţiile urmează studentul”.
Prevederile privind mobilitatea internă definitivă se aplică şi în cazul studenţilor şi studenţilor doctoranzi proveniţi din statele membre ale UE, SEE şi din Confederaţia Elveţiană.


Aflaţi mai mult despre , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.